3,881 matches
-
Emma visătoare. Da, vin... Sasha ambală și mașina intră pe șosea. În timp ce Emma, zâmbind, băga mâna În geantă pentru a Închide În sfârșit infernalul telefon care o ținea ancorată de viața ei, trecură pe lângă pancarta albă pe care scria: LA REVEDERE ROMA. Oh it’s such a perfect day I’m glad I spent it with you Oh such a perfect day You just keep me hanging on You just keep me hanging on Just a perfect day You made me
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dar el părea aiurit, se uita pe deasupra mulțimii, preocupat parcă de mirosul de mărgăritar amestecat cu tămâie. Stătea cu nările umflate, ca omul care adulmecă. Ziua de Paște fusese cu adevărat de coșmar. Spătarul plecase fără să-i spună la revedere, iar ea privise din foișor hora din fața bisericii. Îl vedea destul de bine, chiuind și zbătându-se în ritmul dansului, și-i venea să plângă de gelozie, mai ales dintr-un fel de invidie la gândul că ei îi era cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pe lângă corp, ca un țăran ieșit la corvoadă, așteptând poruncile. În câteva clipe îl înconjuraseră. Erau oamenii de pază ai prințului. Stăteau pe cai, cu sulițele îndreptate spre el și cu spadele ridicate. - Ai plecat cam fără să spui la revedere, începuse Mihnea. Ai avut și ajutoare, nimic de zis. Zogru își lăsase capul pe spate, încercând să exerseze înălțarea spiralată pe care tocmai o învățase de la glole. Și pe când prințul îi spunea blând Nu ți-am spus că ești al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pe care l-a văzut ultima oară pe la 1500, sprijinit de cei doi băieți, bătrân și obosit, rugându-se și plângând în fața porții în care Zogru era pe atunci prizonier fără speranță. 12. Întâlnirea cu Ioniță a fost ca o revedere a unui frate. Îi părea rău că nu poate să-l urască. Se uita la el, iar noua lui față de bătrân osândit îl înfiorase. A fost prima oară când s-a gândit la propria lui înfățișare și când l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și trebuia să știe totul în amănunt. Așa că trecuse pe lângă Giulia zâmbind, deși aceasta privea în continuare asfaltul plesnit, apoi intrase în clădire și ceruse să-l vadă pe domnul Ionescu de la Anexe, pe-acolo, sigur că știa, mulțumesc, la revedere, apoi bătuse în ușa Anexelor și intrase înainte de a i se răspunde, o ignorase pe Ancuța, care stătea lipită de scaun ca un baston și care începuse să spună pe cine căutați, doamnă, apoi deschisese ușa biroului lui Andrei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
A pus pachetul cu pijama cu tot în ghiozdan și a adormit imediat. În dimineața de 10 noiembrie, s-a trezit limpezită ca ochiul tânăr. Era ușoară, curată, fericită. A luat ghiozdanul și a plecat spre școală, săru-mâna tanti, la revedere Leo, pa Viki, aproape că îi venea să-i și sărute. A traversat parcul, apoi a luat-o spre dig. Nu era nimeni. Lacul Morii se încrețea de frig. A îngrămădit în ghiozdan câteva pietre mari apoi l-a aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a VI-a Școala Gimnazială ,,Nichifor Ludovig” Niculițel Tulcea profesor coordonator Șerban Daniela Prietenul tău Un prieten este cel mai bun lucru Pe care l-ai putut avea vreodată. Acest prieten nu este ca tatăl tău Care îți spune ,,La revedere” Când pleacă la muncă; Acest prieten nu este ca fratele tău Care îți spune cum să-ți faci temele; Nu este ca mama ta Care te sărută pe obraz în fiecare zi Când mergi la școală. Acest prieten nu este
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în timp ce fredona un cântecel pe nemțește. Haide! Ce mai aștepți? Mi-am introdus degetul arătător, sfioasă, în unul din unghiurile oglinzii, după care, precum prima oară, am fost aspirată înăuntru. În urma mea, îl puteam zări pe copil, luându-și la revedere de la mine. În cele din urmă am aterizat pe sofaua confortabilă a doamnei Gilbert, care tocmai sosea din grădină cu morcovi proaspeți într-o căciulă. Ronțăind ultimele jeleuri, am înhățat morcovii și am fugit spre casă. Am constatat că, în
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ar fi stat mereu între ei. Cu toate astea, cei doi frați s-au despărțit cu declarații de dragoste reciprocă și cu promisiunea de a se vizita. Ruben și Elifaz s-au bătut pe umeri, femeile și-au urat la revedere. Tabea a fost atât de curajoasă încât a fugit de lângă mama ei ca să mă îmbrățișeze și am simțit fiecare gustul lacrimilor celeilalte. Când ne țineam încă în brațe, mi-a șoptit la ureche: - Ai răbdare. O să fim din nou împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
tăcerea aceea neobișnuită și a început să râdă, zicând: - O să-ți aduc copiii pe lume în curând. Din socotelile mele, nu ai încă treizeci de ani. O să-ți văd și nepoții, fiică a inimii mele, și m-a sărutat de la revedere. Dar cum am pășit în grădină, toate gândurile legate de Benia s-au evaporat. Casa era plină de agitație. Se întorsese Re-mose! Ajunsese imediat după ce plecasem eu. Servitorii fuseseră trimiși să mă caute și cum eu nu mai plecasem niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
călătoria pe care urma s-o fac. Cât mi-am adunat trusa și ierburile, m-am bucurat de curajul de care dădusem dovadă, rușinându-l pe fiul meu cel puternic, arătându-i propria nepolitețe și insistând să-mi iau la revedere. Unde era femeia supusă care trăise în casa lui Nakht-re atâția ani? Meryt mă aștepta în ușa casei fiului ei, nerăbdătoare să afle veștile. Ochii i s-au mărit când i-am prezentat-o lui Re-mose, pe care nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
uitat unul la altul cu răceală; Benia și-a lăsat capul în jos în fața scribului, iar Re-mose a dat din cap în fața autorității unui maestru tâmplar care conducea un atelier așa de important. Nu aveam cum să ne luăm la revedere așa cum ar fi trebuit, eu și soțul meu. Ne-am spus vorbele de despărțire din ochi. Aveam să mă întorc. El nu avea să fie liniștit până atunci. Re-mose și cu mine am plecat, schimbând puține cuvinte între noi. Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să râd de câte ori mă uitam la el. Corabia vizirului trăgea după ea un șlep încărcat cu lemn de calitate când am părăsit Memfisul ca să ne îndreptăm spre Teba, ultima parte a călătoriei. Iosif și cu mine ne-am spus la revedere în întunericul ultimei nopți. Nu era nevoie de nici o tristețe la despărțire, a zis el încet. - Ne spunem doar la revedere. Dacă As-naat naște iar, o să trimit după tine. Dar eu știam că nu aveam să ne mai vedem. - Iosif
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
părăsit Memfisul ca să ne îndreptăm spre Teba, ultima parte a călătoriei. Iosif și cu mine ne-am spus la revedere în întunericul ultimei nopți. Nu era nevoie de nici o tristețe la despărțire, a zis el încet. - Ne spunem doar la revedere. Dacă As-naat naște iar, o să trimit după tine. Dar eu știam că nu aveam să ne mai vedem. - Iosif, am zis, nu stă în puterea noastră. Dar totuși, am șoptit, atingându-i obrazul cu mâna pe care aveam inelul mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fiți sigură, vom găsi ceea ce căutăm, fiți sigură, apoi a tăcut, s-a întors și a luat-o și el pe trepte în jos. Atunci mama a trântit ușa, înainte de asta însă am mai auzit cum maiorul îi spune la revedere, mama s-a întors și sprijinindu-se cu spatele de ușa închisă, a rămas stând acolo, cu laleaua roșie în mână, uitându-se la cioburile cănii, la tacâmurile risipite pe jos și la sertarul rupt, gura îi tremura, apoi și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
singur, și eu i-am zis că sigur că da, și la cinema obișnuiesc să merg singur, atunci bunicul a luat damigeana, și-a turnat în pahar restul de vin și mi-a spus să am grijă de mine, la revedere, și atunci am simțit că mi-e foarte sete, însă n-am mai vrut să-i cer apă, iar când am deschis ușa bucătăriei să plec, l-am mai întrebat dacă într-adevăr bunica o să moară, iar bunicul, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
o rafală. - Se vede că nu-i cunoașteți pe localnici. În cel mai bun caz au să mă scuipe În față, În cel mai rău au să-l ajute pe junele Kermeur să se dea la fund... Asta e, la revedere. Închise telefonul, apoi Îl ajută pe sergentul de jandarmi să lărgească perimetrul de securitate pînă la al doilea menhir. Mai departe, cei doi adjuncți ai lui Morineau mergeau În lung și-n lat pe faleză, Îndoiți de spate, În căutarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
retrage. Urmează o pauză stânjenitoare. — Păi, ce să zic... Lorraine ia mobilul lui Daniel și-l aruncă în geantă. La mulți ani... și o seară frumoasă ! În timp ce pornește țaca-țaca spre ușa restaurantului, ridic celălalt telefon pentru a-mi lua la revedere - dar mama a închis deja. Corul chelnerilor s-a evaporat și el. Am rămas doar eu și un coș cu săpun. — Doriți să comandați ? Lângă scaunul meu și-a făcut din nou apariția maâtre d’. Vă recomand cu căldură risotto-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
prietenă a mea, toată detașarea jucată îmi dispare pe loc. Freya... nici nu pot să-ți spun cât de mult îl doresc. — O să-l obții, știu asta. Îmi dă un pupic pe mână, după care își flutură degetele a la revedere. Și să nu te-ntorci la birou ! Promite-mi ! strigă, iar vorbele i se pierd în zgomotul făcut de taxiul care demarează în trombă. — OK ! Îți promit ! strig în urma ei. Aștept până dispare, apoi fac cu mâna unui taxi. — La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pe care i-am făcut la școală. În cele din urmă, Nathaniel sună din clopoțel pentru Ultimele comenzi și, o oră și ceva mai târziu, ultimii câțiva clienți răzleți se îndreaptă spre ușă, unde se opresc să-și ia la revedere. — Pa. — Salut, Nathaniel. I-am urmărit pe toți în timp ce părăseau pub-ul - și, în afară de turiști, cu toții l-au salutat pe Nathaniel de plecare. Cred că se cunoaște cu toți cei din sat. Strângem noi, spune Eamonn apăsat, în clipa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Întotdeauna am fost. E o mare șansă. Aș fi... nebună să nu profit de ea. Iris aprobă din cap, dar fără prea mare entuziasm. — Mi-a spus Nathaniel. Sunt sigură că ai luat decizia cea mai corectă. Tace. Păi... la revedere atunci, puișor. Și noroc. O să ne fie dor de tine. Când mă aplec ca s-o iau în brațe, simt deodată lacrimile împânzindu-mi ochii. — Iris... nu știu cum să-ți mulțumesc, îi șoptesc. Pentru tot ce ai făcut. — Tu ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
la întrebări, după care urmează fotografiile. Începem cam în trei minute. Echipa a început deja să distribuie dosarele de presă. Deodată, se uită mai atent la mine. Ce s-a întâmplat cu machiajul tău ? — Îhm... Tocmai mi-am luat la revedere de la cineva, spun pe un ton de scuză. Nu e chiar așa de rău, nu ? — Va trebui să ți-l refacem. O spune pe un ton tăios, supărat. E tot ce-mi lipsea acum. Se îndepărtează ofuscată și-și strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ți-a spus. — Îhm, nu, zic, articulând cu greu. Nu mi-a zis. Deodată, îmi simt picioarele ca plastilina. Mă prăbușesc pe un butoi, cu capul zvâcnindu-mi. A plecat în Cornwall, pur și simplu. Fără măcar să-și ia la revedere. Fără măcar să-mi spună. — A lăsat un bilet pentru eventualitatea că o să treci pe-aici. Eamonn caută în buzunar și scoate un plic. Mi-l întinde cu o grimasă de tristețe. Îmi pare rău, Samantha. — E în regulă. Schițez un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Are legătură cu mine !... Șovăi, căutându-mi cuvintele. Guy.... nu vreau să fiu cineva care nu se uită afară pe fereastră. Pe chipul lui Guy citesc că nu înțelege o iotă din ce-i spun. Nici nu mă așteptam. — La revedere. Deschid ușa trenului și ies, dar Guy mă înșfacă violent. — Samantha, îți spun pentru ultima oară, termină cu prostiile ! Te cunosc foarte bine. Ești și vei rămâne avocat. — Ba nu mă cunoști deloc, Guy ! izbucnesc furioasă. Nu mă mai defini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de aparat. — Fără nici o adresă și fără nici un sprijin, îl aud cum continuă, Samantha pornește într-o lungă și nesigură călătorie în căutarea bărbatului ce-a respins-o în această dimineață. Bărbatul care a plecat fără măcar să-și ia la revedere. Oare e un plan înțelept ? OK, mi-a ajuns. — Poate că nu e un plan înțelept ! Mă întorc cu fața spre el, respirând precipitat. Poate că n-am să-l găsesc. Poate că n-o să vrea nici măcar să-mi vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]