6,418 matches
-
în plan secundar funcțiile sale de distorsionare a realității sau de disimulare și accentuând asupra celei pozitive, de integrare. În definitiv, și teoreticienii situați pe pozițiile radicale ale sociologiei cunoașterii recunosc existența unei legături între pozițiile epistemologice și dezbaterile ideologice, revendicând, din această perspectivă, necesitatea unei examinări mai profunde a faptului că teoriile cunoașterii sunt reflecții ale ideologiilor sociale 201. Aceasta din urmă ar permite să înțelegem, mai întâi, principiile în funcție de care este organizat spațiul social, de ce acesta este organizat într-
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
perspectiva unui astfel de segment specific. Dimpotrivă, "poveștile" cuprinse în imaginarul oricărei societăți, fie că pot fi explicate rațional sau nu și acesta este rolul pe care, după cum am văzut, teoria socială a cunoașterii, chiar și în contemporaneitate, și-l revendică încearcă să ofere răspunsuri (și, prin asta, să ordoneze, să legitimeze și să integreze indivizii în ordinea socială) la întrebări care au, înainte de toate, o profundă semnificație socio-culturală: Fiecare societate de până acum a încercat să ofere răspunsuri la câteva
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
socio-politice, chiar dacă aceasta așa cum am văzut în cazul lui Mannheim nu a făcut uneori decât să accentueze ambiguitatea conceptuală a celor două figuri centrale ale imaginarului social. Nici diversele perspective de analiză a raportului dintre ideologie și utopie nu pot revendica o explicitare riguroasă a semnificațiilor pe care acestea le dețin și, implicit, nici a rolurilor pe care le au în sfera cunoașterii sociale. Cele două concepte par îngemănate, încât orice investigare a imaginarului social care caută să delimiteze influența ideologiei
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
asumpție în contextul problemei noastre, putem susține că importă, în ultimă instanță, individul, iar nu societatea în ansamblul său. O idee pe care o regăsim în liberalism, ca proiecție ideologică asupra realității sociale ce detașează individul particular de organismul social, revendicând libertatea individuală, atât în sfera spiritului, cât și aceea a economicului 304. Individul se naște liber și există înaintea societății, fiind independent de aceasta. Ulterior, prin asocierea indivizilor, apare comunitatea socială, care însă trebuie să respecte drepturile inalienabile ale fiecărui
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
expresiv în acest sens este gânditorul britanic Michael Oakeshott, pentru care teoriile raționaliste cu privire la politică sunt produse ale unei inginerii sociale ce presupune aplicarea unor algoritmi de natură tehnică asupra realității sociale. Chiar dacă, potrivit lui Oakeshott, proiecțiile "inginerești" ale raționaliștilor nu revendică perfecțiunea în totalitatea lor, se poate totuși spune că ele au drept consecință descrierea rigidă a unei realități altfel dinamice și extrem de complexe, întrucât raționalistul "(...) este în mod invariabil un perfecționist în ceea ce privește amănuntele. Iar din această politică a perfecțiunii ia
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
mâine"475. Din punctul meu de vedere, această diferențiere oferă, o dată în plus, posibilitatea de a înțelege că, în fapt, nu s-a produs "un sfârșit al cunoașterii", așa cum nu s-a produs niciunul al ideologiei, ci că societatea contemporană revendică, eventual, o altă formă a cunoașterii și că, prin urmare, ideologia însăși, ca instrument care, așa cum am văzut pe parcursul celorlalte capitole, contribuie la construcția socială a realității, trebuie să fie regândită. Caracterizarea publică a procesului cunoașterii și participarea diverselor segmente
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
ce modifică substanțial, la rândul lor, cultura și societatea (Baudrillard), renunțarea la metanarațiunile care constituiau "marile speranțe" ale modernității (Lyotard) sau "acapararea" societății contemporane de către logica culturală a capitalismului târziu (Jameson), sunt tot atâtea feluri de a spune că postmodernitatea revendică o nouă manieră de cunoaștere, inclusiv cu privire la social și politic. Dacă, în perioada modernă, cunoașterea era legitimată de raționalitate ceea ce permitea diferențierea între formele "științifică" și, respectiv, "narativă" ale acesteia -, postmodernitatea implică apariția unei noi epistemologii, în care legitimarea cunoașterii
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
Cu alte cuvinte, în teoria socială și politică a postmodernității pare că nu este nimic în neregulă cu ideologia, în sensul său pozitiv, ci mai curând cu încercările de a-i conferi un statut pe care conceptul însuși nu îl revendică. Din punctul meu de vedere, ca instrument al cunoașterii socio-politice, ideologia poate răspunde provocării postmoderne în măsura în care se orientează, prin funcția sa de integrare-identitate, înspre acele probleme care necesită soluții în măsură să prezerve legăturile comunitare într-o perioadă a mutațiilor
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
nu poate fi decât unul al diferențelor, dar al unor diferențe aflate în relație de interconexiune. Tocmai această "universalizare a diferențelor" este cea care reclamă, și în epoca globalizării, prezervarea identității indivizilor și grupurilor sociale. Este vorba, practic, de ceea ce revendică, în continuare, prezența ideologiei. 4.2. Ideologia și logica globalizării Pe parcursul capitolelor anterioare am încercat să regăsesc sensul pozitiv al ideologiei în funcția sa de creare a identității, prin integrarea comunitară. Urmărind să decelez maniera în care conceptul a fost
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
la construcțiile teoretice ale postmodernității. Din acest unghi, concluzia este următoarea: pare că nu este nimic în neregulă cu ideologia, în sensul său pozitiv, ci mai curând cu încercările de a conferi conceptului un statut pe care acesta nu îl revendică. De aceea susțin că, în rolul de instrument al cunoașterii socio-politice, ideologia poate răspunde provocării postmoderne în măsura în care se orientează, prin funcția sa de integrare-identitate, înspre acele aspecte ale societății contemporane care necesită soluții în măsură să prezerve legăturile comunitare într-
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
se instaurează condiții efective nu numai primejdia catastrofei atomice, dar și, mai presus de toate, tehnica și sistemul de informație ce-i conferă un soi de imobilitate realmente non-istorică. Nietzsche și Heidegger, și împreună cu ei toată acea gândire care se revendică de la temele ontologiei hermeneutice, sunt aici acceptați chiar dincolo de intențiile lor drept acei gânditori care au pus bazele pentru construirea unei imagini a existenței în aceste condiții de non-istoricitate sau, mai bine zis, de post-istoricitate" (Gianni Vattimo, Sfârșitul modernității. Nihilism
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
și Herțegovina, în schimbul revenirii sale la gurile Dunării;puterile occidentale nu acceptau proiectul “Bulgariei Mari” și nici accesul Rusiei la Marea Mediterană. -În condițiile convocării Congresului de la Berlin (1878), semn al supremației germane în Europa, diplomații români au crezut că pot revendica dreptul țării la integritate teritorială și independență; o după lungi insistențe, prim-ministru I.C. Brătianu și ministrul de externe Mihail Kogălniceanu au fost primiți într-o ședință, unde au prezentat un memoriu în care solicitau: recunoașterea independenței și a integrității
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
izomorfism, oricât de abstract, dar că, în nici un caz, nu ar trebui înțeles că asimilare sau împărtășire a unei forme. Cu toate că utilizarea termenului similitudo, si nu a celui de identitas, pare a fi în detrimentul interpreta rii rea liste, similitudo este revendicat ca fiind una dintre principalele surse ale argu men telor invocate de realiști. Fragmentul principal care sus ține înțelegerea lui similitudo că acord sau împărtășire se găsește în Summa theologiae: (ÎI.2.2.) Respondeo dicendum quod, cum similitudo attendatur secundum
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
specifice intervenției sale. E de înțeles discordia dintre medicii sacerdoți și medicii laici empirici. Dar severitatea textului juridic dovedește și mai mult decât atât, respectiv cunoștințe medicale și nivel profesional: Ea al medicinei îi supraveghea pe toți medicii și era revendicat, prioritar, ca strămoș, de medicii empirici. în zilele de sărbătoare medicii nu aveau voie să practice profesia. Tratatele medicale studiate în vederea profesionalizării, cuprindeau și formele magico- hieratice, descântece, farmece, exorcisme, blesteme de alungare a răului dar și texte empirice, laice
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Franța, în 1630, regula unității de timp în Scrisoare despre regula celor douăzeci și patru de ore. Acțiunea unei piese nu trebuie să depășească douăzeci și patru de ore. Prin modernitatea acestui text-manifest, pe care o subliniază el însuși, și a cărui paternitate o revendică cu mândrie, el se afirmă drept marele teoretician al teatrului clasic Mult mai târziu, într-o scrisoare din 1663, atunci când doctrina clasică se impusese, el declară: "Motivul pe care îl aduc pentru această regulă trebuie să fie cu atât mai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
patimă destinată purificării, pentru că noi îi vedem aici oprimați și gata să piară, fără să fi comis vreo greșeală de care să ne putem purifica după exemplul lor." În timp ce Racine asociază totdeauna cele două resorturi tragice, mila și teama, Corneille revendică autonomia lor. O lectură atentă din Aristotel arată, după părerea lui, că prezența simultană a celor două emoții tragice nu este indispensabilă pentru producerea catharsisului. "Totuși, oricât de greu ar fi să găsim această purificare a pasiunilor prin milă și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
porțiunea gravă, iar celălalt o alta ce amuză, căci nimic nu încântă mai mult ca varietatea: Ce alt exemplu mai potrivit ne dă minunata Natură Ce-și trage frumusețea din astă împestrițătură!7" 1.3. Adaptarea piesei la gustul publicului Revendicând, cu două secole înainte de Hugo, libertatea scriitorului față de modele, Lope de Vega vrea să elibereze teatrul de canoanele antice și să-l adapteze gustului publicului din vremea lui. Regulile nu pot fi imuabile. În fața neoplatonicienilor care afirmă veșnicia Frumosului, el
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceste piese rămân comedii, destinate să stârnească râsul, chiar dacă comicul nu mai este de aceeași natură cu cel pe care îl provocau piesele lui Molière. Voltaire, în Prefața la Nanine, pe care o califică drept "comedie înduioșătoare" ("comédie attendrissante", 1749), revendică menținerea acestui fel de râs în comedie. O comedie serioasă, cea preconizată de dramă, nu i-ar fi pe plac. "Comedia, scrie el, încă o dată, poate prin urmare să se pasioneze, să se înfurie, să emoționeze, numai să stârnească apoi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar lipsi ceva comic, dacă nu ar fi provoca decât lacrimi, ar fi atunci un gen foarte vicios și foarte dezegreabil." Totuși, în Prefața la Copilul risipitor (L'Enfant prodigue, 173712), el definește cu o clipă mai devreme obiectivele dramei, revendicând, în numele realismului, amestecul de tonuri, după modelul din viață unde momentele patetice nu încetează să coexiste cu momentele comice. Drama este gata să vadă lumina zilei. "Comedia fiind reprezentarea moravurilor, această piesă pare să fie suficient de mult de genul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
definind textul pentru teatru nu ca pe un simplu dialog, ci ca pe o asociere strânsă între dialog și didascalii. De acum înainte, partea discursului didascaliilor va crește din ce în ce în sânul scriiturii, iar autorul dramatic își va revendica la modul deschis un drept de a decide asupra regiei. 2.4.3. Sensibilitatea comediantului Chestiunea sensibilității comediantului constituie obiectul unei mari dezbateri de-a lungul întregului secol al XVIII-lea, care acordă un loc privilegiat emoției. Actorul trebuie sau
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unor actori ca Domnișoara Clairon și Lekain care, abandonând declamația emfatică, gesturile grandilocvente și costumele artificiale, au transformat jocul în mod radical." Pentru a exprima firescul, Goldoni, căruia prea puțin îi pasă de regulile clasice a căror rigiditate o critică, revendică libertatea artei. Unitatea de loc în special i se pare incompatibilă cu "comedia de intrigă" în care se întâmplă, ca în viață, numeroase peripeții -, pe care o opune "comediei simple" a Anticilor. Respectul față de o asemenea regulă riscă să provoace
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mers, făcut în grabă, incoerent, improvizat cu entuziasm! (...) Ordinea este plăcerea rațiunii; dar dezordinea este deliciul imaginației." Suprarealiștii, care afișează convențiile cu o superbă insolență și tratează scena ca pe un spațiu de fantezie, sunt continuatorii lui Jarry. Ei își revendică această moștenire, creând piesele lui Vitrac (1889-1952) la Teatrul Alfred Jarry, nume dat de Artaud acestui teatru pe care l-a fondat în omagiul celui pe care-l consideră drept precursorul său în registrul cruzimii. Ceea ce suprarealiștii aduc nou în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
același timp, alogica va servi pentru a arăta miile de sclipiri ale unui creier uman care gândește un lucru și spune altul și care sare de la o idee la alta fără cea mai mică aparență de legătură logică." Yvan Goll revendică, ca și Apollinaire, această "dramaturgie alogică" din cerința de adevăr, din grija de a da socoteală referitor la inima omenească profund divizată. Atenți la propriile lor vise, Suprarealiștii consideră visul, această "altă scenă" de care vorbește Freud, ca pe o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
modurile comicului se poate constata că cel satiric, îndeaprope înrudit cu cel sarcastic, este foarte bine reprezentat în literatura română, cel puțin din punct de vedere cantitativ. O anumită predispoziție națională 31, o reminiscență genetică de la străvechii latini care-și revendicau paternitatea asupra acestui genus comoediae prin formularea apodictică "satura tota nostra est" (Quintilian), dar și valurile istoriei care au modelat în fiecare etapă condiții prielnice pentru proliferarea formelor literare de defulare a revoltelor acumulate, de compensare în plan ideal a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
numi literatura absurdului la noi. E suficient să ne gândim la faptul că piesa Cântăreața cheală a cunoscut o primă versiune în românește, cu titlul Englezește fără profesor, scrisă deja în 1943, așa cum declara autorul însuși în Căutarea intermitentă.57 Revendicată pentru literatura noastră, această piesă este de ajuns pentru a face din Eugen Ionescu scriitorul român cel mai reprezentativ în privința absurdului. Ar fi insă ineficient să ne raportăm doar la această "eboșă" dramatică și nu la întreaga creație ionesciană atunci când
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]