2,637 matches
-
în ultima clipă din calea tărgilor purtate în fugă și a brancardierilor care cereau, în gura mare, să li se facă loc. Se strânse în pardesiu și se opri o clipă, în buza trotuarului. De aceea se bucură, văzându-l rezemat de mașină. Cosmina nu se pricepea la mașini, asta era însă din cale-afară de elegantă, părea nouă-nouță, cu luciul ei întunecat. Iacob o îmbrățișă, apoi îi sărută mâna, în treacăt. — De unde știai când o să ies ? întrebă ea, sugerând astfel că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
năpârci. Iar în mijloc, întins pe podea, dar perfect conturat în întuneric, de parcă lumina îi venea dinăuntru, zăcea pustnicul. Întâi m-au surprins ochii lui. Goi, căscați, îngroziți și limpezi, în același timp, privind spre ceva care părea suspendat. Se rezema în cotul stâng, iar mâna cealaltă îi era ridicată, încât nu știai dacă brațul încerca să-l apere pe bătrân ori năluca spre care privea. Mai mult mort decât viu, s-a lăsat moale în brațele mele. S-au auzit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Le vedea pe argintul dagherotipului figurile încremenite și translucide, ca și cum deasupra fotografiilor ar fi curs o apă subțire. Tataia, pe jilțul lui, privind într-o parte și, pentru prima oară, semeț precum Moise, apoi Filip, așezat pe trepte și scriind, rezemându-și capul în cotul celălalt deasupra colii de hârtie, precum un elev al Școlii din Atena. Pantelimon, explicând lecția de anatomie, Efrem, țanțoș, cu mâinile în șolduri și bereta într-o parte, Papi, pe rând nudă și îmbrăcată, întinsă pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
acoperi obrajii cu mâinile. Visul rămase încremenit, coborî, în șirul celorlalte imagini, pe dagherotip. Și atunci Cosmina, înfundându-și mâna în punga cu firimituri, scoase câteva pentru a le arunca până la rădăcina copacului, ca să ademenească porumbelul rotat. Dar în locul acela, rezemat de trunchi, aștepta Iacob al lui Zevedei. — Nu, clătină din cap Cosmina. Nu poți fi tu. Tataia n-ar fi permis una ca asta ! — Am fost la înmormântare, spuse el. Am stat deoparte, n-am vrut să te tulbur. Te-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
felinarelor care zumzăie, al rădăcinilor care se încordează sub asfalt. Simțea că trebuie să-l caute pe cel asemenea lui. Îl va găsi, într-o noapte, probabil într-o odaie de subsol, ca să fie cât mai întunecoasă, întins pe jos, rezemat într-un cot, cu ochii rătăciți, încercând să se apere cu degetele desfăcute ale celeilalte mâini de demonii care urcau ca igrasia din temeliile casei ori se scurgeau prin streșinile plânse, întâlnindu-se pe marginea unei elipse, căci conturul avea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
brațele. Ologu terminase de frecat genunchiul și acum se căznea, încercând să-și păstreze echilibrul pe buturugă, să-și oblojească glezna. — La urma urmei, poate li se face milă... reluă, într-un târziu, Coltuc, care, spre deosebire de ceilalți doi, neputându-se rezema, rămăsese neclintit. — Milă, ai zis ? ! se stropși Ologu. Pe ce lume trăiești tu, pulică ? Crezi că de milă îți dau ăștia, în scârbă, câte un ban sau îți aruncă un colț de pâine, ca la câini ? — Oamenii îți dau bani
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dar nu zise nimic. Nu părea surprins că-i vede, probabil că Ologu mai pierduse și alți dinți în ultima vreme. — Câte-o bere și câte doi mici la ăștia trei pe care îi vezi aicea ! ceru Costică. Apoi se rezemă de perete, dându-și capul pe spate : Bine-i să te simți domn uneori ! Să stai la căldurică și să te servească alții la masă... — Domn ești după cum te porți, spuse, cu glasul lui prelung, Fane Chioru, nu după cum se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cochilie. P-ormă, mi-e frică de câini și ați văzut că nu pe degeaba. Mi-e frică să nu mă lase și genunchiul ăsta pe care-l mai am. Mai bine mă nășteam copac, n-aveam nevoie să mă reazem de nimic. Și câinii ce altceva puteau să-mi facă decât, cel mult, să se pișe pe mine ? — Dacă ar fi să te iei după câtă frică e pe pământ, spuse tărăgănat orbul, atunci lumea e prea plină de ologi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
câteva cu fața în jos se aplecă să le întoarcă. Ridică din umeri cum că nu mai e nimic de făcut, apoi flutură din mână a rămas-bun și se depărtă, cu mersul săltat pe vârfuri, ca fetișcanele. — Canci, scânci Ologu, rezemându-se de felinar... Ce fel de lume o mai fi și asta ? — Ce mai întrebi ? oftă orbul, căutându-și cu vârful bastonului castronul de tablă. Fiecare lume are cerșetorii pe care și-i merită. — Ba, pardon ! se sumeți Costică Ologu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fi căutat urmele obrazului fratelui ei, și ridică perna. Odată cu ea căzu din pat și portocala. Se uscase puțin, coaja i se subțiase și se întărise, dar strălucea în penumbră, ca un ghem de lumină. Melania se așeză pe podea, rezemată de marginea patului, luă portocala în poală și plânse. Era prima ninsoare. Poate tocmai de aceea subțire, silindu-se să ajungă până la pământ. Crengile negre luceau, învelite încă în pojghița nopții. Melania ațâțase focul în sobă, plita răspândea o căldură
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întotdeauna cu brațul drept, căci stângul îi era prins în cătușe de țeava de calorifer. Când se simți privit, ridică ochii apoși și încetă, pentru că murmurul de până atunci fusese doar pentru sine și nu voia să se destăinuie. Își rezemă capul de brațul agățat în cătușe, de parcă nu mai era al lui. Rada privi pentru o clipă și, din nou, detalii vechi îi vin în minte. Brațul i se golește de sânge și începe să tremure. Trage de el, în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
gară, o iei la dreapta. Se vede și din tren... Poți să numeri amfibiile... Apoi se suci pe călcâie, căutând un scaun pe care s-o poftească. Ea ședea pe jos, ghemuită. Erau strânși unii în alții, ațipeau cu capetele rezemate de umerii celorlalți, ca oile strânse în țarcuri. Atât cât se putea ațipi între două năvăliri cu bocancii și bastoanele de cauciuc. Erau scoși câte opt... „Poate ne împușcă“, spunea unul. „Ne duc la zid și ne împușcă tot câte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și tresări când dădu peste medalion. Porni motorul, se gândi câteva clipe, apoi își încrucișă brațele pe volan, își lăsă fruntea pe brațe, închizând ochii, și așteptă. Avea impresia că toți știu ce-i cu ea, poate din cauza mersului împleticit, rezemat de ziduri, și o ocolesc, refuzând s-o privească. Era un soare puternic, după lumina difuză din hangar, lumea părea împodobită cu beteală. Iar acea strălucire nefirească îi dădea o stare de irealitate. În cele câteva zile cât fusese lovită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fi jumătățile unei clepsidre, dacă știi ce e... Pavel Avădanei se arătă nedumerit de dovada acestei explicații pe care, de altfel, o înțelegea prea puțin : o piatră pe care Rada o așeză la mijlocul mesei. O scotea uneori și o privea, rezemată de perete sau culcată pe-o parte, cu genunchii îndoiți. Avea impresia că, dacă se ghemuiește, își va feri pântecul mai bine. Pozițiile în care stătuse până la amorțire, în hangarul de la Măgurele, aveau rostul lor. Ele făceau ca lumea ei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se găsesc în cărțile de medicină. Rada acceptă, indiferentă, această întâlnire de la care nu aștepta nimic altceva decât evitarea, pe viitor, a stăruințelor lui Berti. Se duseseră la marginea orașului, în pădurea Băneasa, într-o dimineață pâcloasă. Omul îi aștepta, rezemat de trunchiul unui copac. O surprinse felul în care sărise în picioare, fără să se sprijine în brațe, de parcă ar fi fost împins de un resort ascuns printre frunzișuri. Privindu-l în ochii negri și mistuitori, vedeai în spate o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
n-oi fi horn ! Magdalena rămăsese cu mâna întinsă, nimeni n-o învrednici cu vreo privire. Iadeș își adună fierătaniile și trase sacul mai într-o parte. Se așezară care încotro. Io știu mormanul ăsta de când eram mic, visă Bunelu, rezemându-și capul într-o rână. — Că doar n-o fi piramida lu’ Keops, pufni Isaia. Aicea s-a făcut o gaură la război, continuă Bunelu, fără să-l ia în seamă. A căzut un avion american. L-am văzut și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
privind cu teamă la Isaia. Dar, prinși asupra faptului, amuțiră, lăsând neelucidată dimensiunea smereniei. În schimb, Isaia, după o adâncă reculegere, porni. În mormânt ai fost pus, Iisuse, psalmodie, privind cu evlavie la ceasornicul cu pendul, pe care Calu își rezemase cotul stâng. Și adăugă : De ce vii din iad, Hristoase ? Cu îngroparea ta ai zdrobit tot iadul. Grăbește-te, înviază ! Cerurile zvâcniră, coborî o boare de vânt. În dreptul clopotniței, niște table ruginite se loviră una de alta, ca niște chepenguri săltate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nimeni nu moare. Faraon adormise pe canapeaua cu arcurile rupte a vechii caroserii. Picioarele îi atârnau în afară, prin tălpile găurite pielea i se vedea la fel de neagră și tăbăcită, așa că laba piciorului se făcuse una cu bocancul. Dormea cu capul rezemat de acordeon, la fiecare mișcare, burduful lăsa să-i scape un vaier din slobozeniile trecute, ca o boare uscată ce fluieră prin streșini. Vorbind aceeași limbă amestecată, acordeonul visa pentru el. Isaia dormea împăcat, cu capul în poala Marchizei, mâna
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Apoi se lipiră cu spatele de castanul care rămăsese atâta vreme să-i aștepte. Acolo unde cele patru spinări de copil aveau loc, umerii celor trei bărbați abia încăpură. Rămaseră, astfel, câteva clipe, în tăcere, cu ochii închiși și capetele rezemate de trunchi. Când simțiră un vânt ușor agitând crengile și îndesind frunzele de pe caldarâm, știură că Magul frunzelor venise să le dea semnalul și jocul putea începe. Copiii săreau de pe un picior pe celălalt, chiuind și ghemuindu-se. Fiecare pas
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întinse, agățându-se de scară. Coborî, împleticindu-se, dar cu ochii strălucitori și fața îmbujorată, ca întors de pe munte. Îi luă pe ceilalți pe după umeri, mai degrabă pentru a se sprijini. — Anormal, spuse, lăsându-se, la ieșire, să cadă moale, rezemat de zid, e ceea ce unui anormal i se pare normal. Dacă zici că am dreptate, ești unul de-al nostru, o să ne înțelegem. Într-adevăr, îi întrerupse Jenică, privind îndărăt, prin deschizătura porții. Au dispărut toți câinii. N-a mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
știa pe ce nume să-l strige. Să-i băgăm ciorapul în gură, să nu-și muște limba ori să-și spargă dinții. Bărbatul de la parter, care trăgea din chiștoc, era singurul care nu se îmbulzise, preferând să stea deoparte, rezemat de tocul ușii. — S-a pișat pe el, observă și această constatare fu unica lui contribuție. — Rața ! strigă Maca, peste vocile celorlalți. Unde-i rața ? Primi cinci răspunsuri simultane și diferite. O găsi în al șaselea loc în care căută
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
acord asupra unei concluzii. Maca nu știa ce să răspundă, își simțea capul ca pe o vietate în sine, care dă din șira spinării ca dintr-o coadă. Negăsind cuvintele potrivite, se lăsă în genunchi, ca un samurai, cu șezutul rezemat pe călcâie. Se gândi că ar fi trebuit să se roage, dar nu-i veni în minte nicio rugăciune. Își dădu seama că nici nu se rugase vreodată. Idolii templului din copilăria și tinerețea lui nu sălășluiau pe catapeteasmă, ei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care se joacă așa, cu câți suntem, spuse Maca. Până când o să rămână doar un castan în oraș. — Și după aia ? întrebă Jenică. — Habar n-am. Cum să-ți închipui o lume fără frunze ? Jenică se muie și se lăsă jos, rezemându-se de copac. — Nu-mi iese din cap, spuse, cu voce stinsă. După ce a trecut trenul, nu mai era nimic acolo. Parcă nici n-ar fi fost... — Exact ce-ți spuneam. Îmi vine să vărs, șopti Jenică. Maca se aplecă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
instală în pragul ușii. Țâncii, cu mânecile prea lungi, numai bune de șters nasul, îl priveau fără nicio expresie. Din spatele lor, femeia cu capotul peticit îl urmări cu privirea, strângându-și reverele. Bărbatul, îmbrăcat cu aceeași pijama în dungi, stătea rezemat de perete și contempla rotocoa lele de fum ale țigării pe terminate. Maca se opri pentru o clipă în dreptul lui, bun prilej pentru acela să-l întrebe răstit : — N-ai o țigară ? De răspunsul la acea întrebare atârna parcă destinul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cale dispariția becului. Când flacăra brichetei îi arse degetele, o aruncă, suflându-și în mâini înciudat. Slavă Domnului, nu e totul pierdut. Încă se mai găsește câte ceva de furat. Bâjbâi după scaun și, negăsindu-l, se așeză direct pe podea, rezemat de perete. Întunericul fremăta, apoi se coagulă în mogâldețe care începură să-i danseze în jur. Privi, indiferent, jocul de umbre. Începeau să prindă contur, trăsăturile li se alungeau, când se întorceau una spre alta, le putea vedea profilurile, fruntea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]