4,056 matches
-
-ți sfârșitul,/ În septembrie,/ Într-o livadă?" (Această plutire) Pendulând între lirica lui Lucian Blaga și cea a lui Nichita Stănescu, autoarea realizează o demitizare a spațiului primordial, pur, printr-o trimitere a sa în cotidian. Alteori, însă, dimpotrivă, reinstalând romantismul diafan pe care nu îl suprapune primăverii, nici toamnei, ci unui început cald de septembrie, autoarea încearcă o sacralizare a unui spațiu oarecum banal, printr-o alternare a elementelor cadrului natural cu cele onirice. Pendularea aceasta permanentă între construcție și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și-adâncă/ Unde se-opresc și albinele,/ Lumină atât de puternică,/ Încât stinge răul și binele// Într-o beatitudine/ Uimită ea însăși de sine;/ Fructe senzuale cu viermi/ În cărnile dulci de rușine..." Îmbinarea erotismului cu tragicul deconstruiește canonul unui romantism diafan, în care iubirea își găsea întotdeauna locul în natură, apropiindu-se mai mult de o estetică a urâtului, modernistă. Totul pare degradat sub influența senzualității, lenea, descompunerea, moartea fiind elementele noii lumi a poetei, influențată sau nu de ideologie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ierbii foșnind/ În lumina uscată/ Nici ea nu-ndrăznește să spună pe nume/ Acestui ultim regat". (Cine-a numit) Această țară a nimănui, "sursă a inspirației, deținătoare a adevărului, situată între viață și moarte este leagănul creației blandiene"127. Reînviind romantismul blestemat, Ana Blandiana readuce în prim-plan toamna, ca anotimp al desfrunzirii, al morții dominat de frig, de ceață și de umbre pe care ea nu îl înțelege și nici nu îl acceptă și pe care îl pune pe seama cruzimii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de abordare a realității, prin poezie, dând naștere, și ea, asemenea congenerei sale, Ana Blandiana, la două lumi: cea exterioară și cea interioară, înlănțuite ambele prin cuvânt. Linia reconstrucției Ilenei Mălăncioiu este cea a unei poetici de amestec între un romantism sumbru și un expresionism întunecat, printr-o permanentă deconstrucție a canoanelor paradigmatice anterioare. Părând să demoleze volumele de tinerețe ale Anei Blandiana, în care guvernează un surplus de viață, Ileana Mălăncioiu face din moarte o artă poetică, cu ajutorul căreia își
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pe salvatoare înfiorată, ca de-un curent electric, de trecerea prin sine a ultimului spasm de viață al păsării"173. Spuse într-un ton grav, primele poeme ale Ilenei Mălăncioiu, dedicate sublimei vârste a copilăriei, conțin o retorică specifică unui romantism întunecat sau a unui început de simbolism. Astfel încât, "de la titlul frisonant al primului volum, Pasărea tăiată, și, pînă la ultima celulă a textului, poemele captează și exprimă o suferință acută, atroce, pentru care eul liric și supraeul poetic dovedesc o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
constituie o amprentă personală, în termenii deconstrucției canonului paradigmatic. De asemenea, "erotismul imposibil, tragic, funest devine substanța poeziei. Unele poeme aparțin tot universului rural, dar nota distinctivă o dau poemele cu Ieronim, care se plasează, mai degrabă, sub semnul unui romantism blestemat, eminescian (Strigoii, Gemenii) sau poesc (Lenore)"176: "Patul meu, Ieronim, cu stâlpi negri împrejmuit este,/ Din greșeală, m-am culcat în el, în noaptea aceea,/ Încet, îl trăgeau zece cai,/ Nimeni nu știa încotro mă duceau,/ Alăturea, numai tu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
unei maniere"180: "Prin cătunele cu sfinți,/ Trece moartea, ochi cuminți,/ [...] Trece și cântă,/ Cântec curat,/ Numai în lumea morților cântat,/ [...] Cântă un cântec uitat,/ Despre lumea vie,/ [...] Ca o păpădie de sorți,/ Care se scutură,/ În morți." (Cântec). Resurecția romantismului sumbru, cu trecere către simbolism, este înlocuită, în a doua parte a creațiilor sale, cu un interesant amestec de expresionism, diferit, însă, de cel al extazului, aproape diametral opus. "Cele mai recente poeme ale Ilenei Mălăncioiu cuprind secvențe halucinante, dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poeticii, dinspre interior către exterior. Ceea ce nu întâlnim, însă, la Ana Blandiana, este tocmai această lirică a gravului, pe care Ileana Mălăncioiu o promovează, nu doar în poezia interzisă, ci și în poezia de factură romantică, prin acea reinstaurare a romantismului de tip macabru. Gesticulația și monologul poetei ne fac să ne-o imaginăm ca pe o Antigonă a românilor. Parcă o vedem îmbrăcată în negru și ridicându-și brațele justițiar spre cer, parcă o auzim rostindu-și tiradele vindicative și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
1995. Munteanu, Ștefan, Studii de lingvistică și stilistică, Pitești, Editura Pygmalion, 1997. Munteanu, Ștefan, Lingvistică și stilistică, Timișoara, Editura Universității de Vest, 2005. Nedelcu, Carmen, Dicționar de termeni literari, București, Editura All, 2007. Negruț, Dan, Deconstrucția personajului Don Juan, de la Romantism până la Postmodernism, Teză de Doctorat, Oradea, 2011. Micu, Dumitru, Limbaje moderne în poezia românească de azi, București, Editura Minerva, 1986. Mihăieș, Mircea, Cronică literară, în "Orizont", 22 (1988). Mihăilă, Ecaterina, Semiotica poeziei românești neomoderne, București, Editura Cartea Românească, 2003. Mihăilă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
bibliografice 326 În colecția Efigii au apărut: 1 Regăsindu-și rădăcinile în neomodernism, în raport cu care manifestă primele similitudini, deconstructivismul se manifestă, cu precădere, în prima perioadă a postmodernismului, asimilată tot neomodernismului. 2 Vezi, Dan Negruț, Deconstrucția personajului Don Juan, de la Romantism până la Postmodernism, Teză de Doctorat, Oradea, 2011, p. 6. Preluând, parțial, ideea lui Dan Negruț, utilizăm deconstrucția, în analiza textelor Anei Blandiana, dintr-o triplă perspectivă: "ca procedeu artistic, literar, anterior teoriei, conceptului formulat de Derrida, ca mod de lectură
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a regretatului Matei Călinescu despre citirea ca recitire, este doar o diferență (mare, ce e drept) de abordare. În cărțile sale, Bayard reia un tipar parodic obișnuit literaturii de la sfârșitul epocii romantice. Observând că tocmai cea mai importantă cucerire a romantismului, valorizarea noutății (noutatea temelor, a viziunii, a felului de a scrie, care duc la o adevărată dictatură a originalității) este și cea mai vulnerabilă, cea mai perisabilă trăsătură a sa, autorii acestei epoci de crepuscul se întorc asupra noutății devenite
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
secolului al XIX-lea, prelucrarea stilistică a expresiei supuse diferenței temporale dintre universul redat și cel contemporan autorului era un fapt încă nedecelat poietic. Rămâne perfect valabilă identificarea momentului Walter Scott ca marcator al începutului romanului istoric. Poate și pentru că, romantismul înlocuind preocuparea preponderentă pentru antichitate cu cea pentru trecutul național, creatorul se vede obligat să-și pună problema redării prelucrate a etapelor istorice ale propriei limbi. Genul literar în discuție se impune. Sursele de inspirație se diversifică, procedeele de stil
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
cultă, atât de cultivate în secolul al XIX-lea, se vor supune canoanelor narative populare, în vreme ce proza artistică istorică, nu. Pe de altă parte, la nivelul expresiei, dintre toate variantele avute în vedere, aici întâlnim cele mai puternice caracteristici ale romantismului: supradozarea metaforicului (deschis elementului învechit și popular), frecvența alegoriei și a simbolurilor tipice acestui curent cultural 55, nedisocierea între diferitele limbaje de caracterizare ale eroilor și cel al naratorului. Ciru Oeconomu, cu cele două romane istorice ale sale, Răzbunarea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
în cel suprastructural, neîndoielnic, afirmarea și emergența ideii naționale, care s-a și impus ca dominantă asupra întregului veac, la scară continentală. Prefacerile multiple, de natură economică, socială, demografică și spirituală, care au însoțit și ilustrat tranziția de la iluminism la romantism, pe fundalul politic european al "despotismului luminat", au avut ca efect și "irupția" Principatelor Române în sfera națiunilor civilizate, antrenând prin aceasta mutații specifice în ansamblul organismului social, ca și în psihologia indivizilor. Direcția antifeudală a efortului regenerativ, deșteptarea, amploarea
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
un fenomen inconștient numit transfer simbolic. Acest fapt este arătat și de următorul experiment. Psihologii Donal Carlston și Lynda Mae, au distribuit unor voluntari fotografii ale unor persoane care pozau alături de „simboluri” variate. Putea fi vorba despre un trandafir (simbolul romantismului), de o pereche de pantofi de sport (simbolul dinamismului fizic), a unui pistol sau a zvasticii (simbolurile violenței), a unei perechi de perechi „Rangers” (simbolul autorității), al unui drapel (simbolul patriotismului) etc. După ce au văzut fotografiile voluntarii au răspuns la
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
Orientului, de acea spiritualitate sufi prin care plutesc efluvii de poeme de-ale lui Rumi, Hâfez, Khayyâm, din poezia populară a femeilor paștune, sau din romanele lui Khalil Gibran, dar și alte voci provenite din varii lecturi, care merg de la romantismul creștin înmuiat în gnosticism al lui Victor Hugo, pînă la Camus, Hemingway, Faulkner sau Duras, totul sublimat de privirea lucidă și tăioasă, deja multiculturală, pe care scriitorul o îndreaptă către realitățile țării sale, către legendele acesteia, sau viața femeilor ei
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fanfaronadă deasupra mulțimilor, precum Houellebecq. Ambii aparțin acelei rase incomode a scriitorilor non-mini maliști și ne-modești, care nu consideră că cititorii obosesc dincolo de două-trei idei pe text, sau după cel mult două sute de pagini. În plus, ei reabilitează moștenirea romantismului german, în descendența lui Novalis, pentru care romanul este instrumentul cel mai complet al artei, opera totală prin excelență, topind toate genurile în tentativa sa de a explora și a înțelege universul: "Isomorf omului, romanul ar trebui în mod normal
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
e hispanoamericana (1882-1932), publicată la Madrid în 1934, după care Dudley Fitts l-a reluat în Anthology of Contemporary Latin-American Poetry (1942), ambele ocurențe desemnând "o reacție minoră la modernism"37. De altfel, Federico de Onís teoretizează despre "tranziția de la romantism la modernism. 1882-1896", "postmodernism. 1905-1914" și "ultramodernism. 1914-1932", manifestând o apetență specială pentru periodizare. Postmodernismul este în viziunea acestui autor "o reacție conservatoare în interiorul modernismului însuși, atunci când acesta din urmă se consolidează și devine retoric, asemenea oricărei revoluții literare victorioase
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
una care, după părerea lui Ihab Hassan, nu doar că sună ciudat, ci evocă și ceea ce vrea să depășească, astfel încât "termenul îl conține pe inamicul său înăuntru", situație care nu se întâmplă cu alte denumiri de curente, cum ar fi romantismul sau clasicismul. Această prezență terminologică a ceea ce se vrea negat sau denunțat ca fiind perimat introduce din start o problemă de interpretare și de raportare (mai ales în ceea ce privește succesiunea temporală). Mai mult decât atât, perspectiva etimologico-istoricistă a fost aspru criticată
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ca modalitate proprie de a vedea și concepe lumea prin intermediul discursivității, demers în care retorica și perspectivele asupra limbajului ocupă un rol foarte important. Tocmai de aceea le-am rezervat un spațiu corespunzător în capitolul care urmează. Anexă Modernism Postmodernism Romantism/Simbolism Patafizică/Dadaism Formă (conjunctivă, închisă) Antiformă (disjunctivă, deschisă) Scop Joc Model Accident Ierarhie Anarhie Perfecțiune/Logos Epuizare/ Tăcere Obiectul artei/ Opera perfectă Proces/Performance/Happening Distanțare Participare Creație/Totalizare De-creație/De-construcție Sinteză Antiteză Prezență Absență Concentrare Disperare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fost magnetizați nu numai de figurile luminoase ale calmului și armoniei (v. Liniștiți și ocrotiți, de Jean Delumeau, tradusă și la noi), ci, cu precădere, de cele întunecate, de terifianța nepătrunsului, în care au excelat cel puțin Evul Mediu și Romantismul, dacă lăsăm la o parte tradiția ocultă a hermetismului și a științelor abisale. A doua direcție pe care o aminteam este cea a îndepărtării de terifianță, cultura "civilizării" și a reflexului de apărare raționalizantă, pe care o putem înțelege foarte
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
adică altfel decât omul de rând, de a fi barbar, asocial, automutilant (ca Van Gogh) sau nevrotic și suicidar: de a strânge mănunchi, din mai multe direcții, toate firele divergente ale anormalului și terifiantului european, devenite măsură a genialității în romantism, orgoliu și sfidare mai târziu etc. Artistul ca administrator al spaimei? Poate nicăieri nu se vede mai bine această (i)responsabilitate creatoare decât în lugubrul pariu intelectual sublim, dealtminteri... pe care l-a reprezentat romanul gotic englez, care l-a
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
această inversare paradoxală o producea, este că societatea generează, genetic și genealogic, debilitate inerțială, devitalizată, pe când marginalitatea naște ființe anormale foarte vii, capabile să domine, să învingă și să subziste. Mai târziu, ideea se va întâlni, foarte firesc, cu gustul romantismului pentru caractere tarate, diforme corporal și înspăimântătoare (dar foarte vii și catalitice), pentru a cristaliza ideea foarte gustată până în Contracultura anilor '60 că energiile de supraviețuire ale organismului social subzistă doar la marginea lui, în gesturi fruste și sintaxe nedisciplinate
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cât și în România, unde gustul public nu a dictat, din nefericire pentru curiosul cercetător contemporan, apariția unor producții literare apte de a produce frică și unde firavele, dar fascinantele încercări de constituire a unei terori de sorginte fantastică în romantism și în modernism s-au izbit, previzibil, de carcanele cenzurii comuniste în a doua jumătate a secolului al XX-lea. La noi, deși nu a existat o tradiție formal constituită a unei literaturi care să exploreze și să exploateze abisalul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
în cazul unui produs estetic atât de straniu, Vathek, a cărui sursă, crede Guy Chapman, "este Beckford însuși" (1937: 108), nu a avut continuatori direcți nici în Anglia, nici pe continent. * * * Secolul al XIX-lea deschide larg porțile spaimei literarizate. Romantismul german numără mai multe figuri auctoriale a căror scriitură ar intra sub incidența temei analizate de mine însă este suficient să menționez aici numele cel mai reprezentativ: E.T.A. Hoffmann 27. Celebrele sale Fantasiestücke in Callots Manier (4 vol., 1814-15
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]