3,422 matches
-
Îndesând un plic În cutia poștală a doamnei Britz, cea cu semnul exclamării. Dar acum toate fondurile prietenului meu erau epuizate. Nu m-ar fi deranjat să mă agăț cumva de cartea lui Heller și de chestionarul care rămăsese În sertarul de sus al biroului meu. La un moment dat, mi-am spus, poate că mi-ar folosi și agrafele de hârtie și creioanele; chiar și calul de lemn al Dorei, stând stoic pe noptieră, avea o anumită valoare sentimentală pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ultima numărătoare erau douăzeci și patru de volume - a continuat cu reproducerea după Böcklin de pe perete. Diels la rândul lui se dedicase trup și suflet biroului meu. Ofițerul mai vârstnic termină mai repede și Își urmări colegul mai tânăr, care goli meticulos sertar după sertar. Scrisori, facturi și chestionar, toate au fost adunate Într-un teanc ordonat pe birou, celelalte obiecte aterizând pe podea. Văzându-le cum zboară, nu mai știam ce m-a convins cândva să le păstrez. O bucată de chihlimbar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
erau douăzeci și patru de volume - a continuat cu reproducerea după Böcklin de pe perete. Diels la rândul lui se dedicase trup și suflet biroului meu. Ofițerul mai vârstnic termină mai repede și Își urmări colegul mai tânăr, care goli meticulos sertar după sertar. Scrisori, facturi și chestionar, toate au fost adunate Într-un teanc ordonat pe birou, celelalte obiecte aterizând pe podea. Văzându-le cum zboară, nu mai știam ce m-a convins cândva să le păstrez. O bucată de chihlimbar plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de V, Diels scoase un nor de fum mulțumitor. Totuși, ai dreptate. Puteam să avem mai mult tact, nu-i așa, Pieplack? Înainte ca partenerul său să găsească răspunsul potrivit, Diels ridică de pe jos niște obiecte și le Îndesă În sertare Într-o ordine aleatorie. Dar a fi hotărât e o virtute mare, și timpul e ceva ce ne lipsește tuturor. Trebuie să acționezi cât mai poți. Asta ne spune mereu inspectorul Wickert. „Trebuie să acționați cât mai puteți. “ Așa că, lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
spune că soarta ta e În mâinile noastre. Pieplack puse calul de lemn pe pervaz, Întorcându-l cu fața spre scuar. — Dar e chiar... N-am zis eu că mai poate aștepta? Fluturându-și țigara, Diels se strădui să Închidă sertarul cu mâna liberă. Mă privi. Colaborarea e mereu binevenită, domnule Knisch. De asta aș vrea să vă Împărtășesc un secret. Drept dovadă de bunăvoință. Adoptă o postură atotștiutoare. Ești suspectat Într-un caz care implică anumite... Mă rog, hai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
smuls și el; pe podea se vedeau movilițe de cenușă. Niște tălpi negre tropăiseră În jur, Încercând să caute o legătură Între lucruri, dar pierzându-se apoi printre mărunțișuri. Fiind prea greu de dărâmat, biroul fusese pur și simplu Întors, sertarele trase, conținutul lor răvășit pe jos. În mod ciudat, haina lui Anton atârna la locul lui, pe cuiul de care fusese cândva agățată reproducția după Böcklin. Dar ceea ce fusese În geanta cu care a venit era Împrăștiat generos prin cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
infiltra În prezent. Porțile interioare ale timpului așteptau să fie desferecate. Pentru a le ține Închise și a păstra totul În ordine, mătușa Banu a scos Sfântul Coran pe care Îl ținea Într-o Învelitoare Împodobită cu perle, Într-un sertar al noptierei. L-a deschis la Întâmplare și a citit: „Sunt mai aproape de tine decât vâna gâtului“ (50: 16ă. — Allah, a oftat ea. Ești mai aproape de mine decât vâna gâtului meu. Ajută-mă să rezolv dilema asta. Dă-mi fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
astăzi mătușa Banu are de gând să ceară ceva În plus. Allah, dă-mi știința, fiindcă nu mă mai pot Împotrivi dorinței de-a ști, Însă dă-mi și puterea de-a Îndura toată știința asta. Amin. Scoate dintr-un sertar un rozariu de jad și mângâie mărgelele. Bine atunci, sunt gata, hai să-ncepem. Allah să mă ajute! Atârnată de raftul de cărți pe care se află lampa cu gaz, doamna Sweet se strâmbă, nemulțumită de rolul de observator care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și soldații venind În urmă. Odată ajunși sus, În birou, soldații s-au plimbat de jur Împrejur, uitându-se lung la fiecare piesă de mobilier, ca niște bondari ce adună miere Într-un câmp cu flori sălbatice. Au percheziționat dulapurile, sertarele și fiecare raft al bibliotecii care se Întindea pe toți pereții. Au frunzărit sute de cărți căutând documente ascunse Între file; s-au uitat peste cărțile lui preferate, de la Florile Răului de Baudelaire la Himerele de Gerard de Nerval, Nopțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În timp ce omul social trăiește În afara lui și nu poate trăi decât rapotându-se la părerea celorlalți, astfel Încât pare să primească sentimentul propriei existențe doar prin intermediul părerilor celorlalți despre el. Când au terminat cu cărțile, au Început să cerceteze cu grijă nenumăratele sertare ale biroului de nuc. În clipa aia unul din soldați a zărit broșa de aur de pe birou. I-a Întins-o sergentului care a luat rodia aceea În miniatură, a cântărit-o În palmă, a răsucit-o În aer pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de la amabilitate la Îmbufnare, iar când a vorbit din nou vocea lui nu mai păstra nici o urmă din tonul acela blând. — Spune-mi ce scrie aici, a zis sergentul arătând spre un maldăr de hârtii pe care le găsise În sertar, toate scrise cu caractere armenești. Hovhannes Stamboulian a recunoscut imediat poemul pe care Îl scrisese Într-un moment În care căzuse la pat cu febră mare. Era prin toamna trecută. Zăcuse În pat trei zile Întregi, fără să fie În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
strada Întunecoasă și-a amintit Hovhannes Stamboulian să-i dea soției sale cadoul. Și-a vârât mâinile În buzunare și s-a simțit ușurat că vârfurile degetelor sale nu au dat peste rodia de aur. O lăsase acasă, Într-un sertar al biroului. A zâmbit ușor gândindu-se cât de Încântată va fi Armanoush când o va găsi. De Îndată ce soldații au plecat, s-au auzit pași grăbiți pe scările de la intrare. Era vecina turcoaică de vizavi. O femeie plinuță, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a Închis Încet ușa În urma ei. Mătușa Banu a auzit ușa, Însă Înainte să o poată striga, Asya se strecurase deja afară. — Ce plănuiești să faci, stăpână? a croncănit domnul Bitter. — Nimic, a șoptit mătușa Banu pe când deschidea unul din sertarele măsuței de toaletă și scotea de acolo o cutie. Pe Învelitoarea de catifea se odihnea broșa În formă de rodie. Fiind cel mai mare copil al familiei Kazanci, broșa asta Îi fusese dată ei, era un cadou de la tatăl ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
confuză, a Închis ușa și a așteptat să asimileze acea dezvăluire. Levent se târa și gângurea lângă ea, pe covor, cu un entuziasm fără margini. S-a Îndreptat În grabă spre camera ei și a ascuns broșa Într-unul din sertarele dulapului de haine. Când s-a Întors, copilul râdea, pentru că tocmai reușise să se ridice În picioare. A rămas așa preț de o clipă, a făcut un pas, apoi altul și a căzut brusc În fund, În timp ce teama plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de trei zile Întregi, a reușit să nu se gândească la broșă. Însă În cea de-a treia zi, ca și cum mintea ei ar fi reflectat și inima ei ar fi tânjit fără ca ea să-și dea seama, a alergat la sertar și a ținut broșa strâns În palmă, simțindu-i căldura. Rubinele sunt niște pietre prețioase remarcabile, pe care le recunoști după roșul lor aprins. Totuși nu e neobișnuit ca acestea să-și schimbe culoarea, roșul lor devenind din ce În ce mai Închis În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
minute pe blatul de bucătărie, pregătind ceaiul, tăind lămâile felii și ascultând discuția aceea fără să intervină niciodată, s-a Întors către soră-sa mai mică și a decretat: — Avem treburi mai urgente de făcut. Mătușa Banu a deschis un sertar, a scos un cuțit imens și strălucitor, a luat o ceapă de pe blatul de bucătărie și a tăiat-o În două. Apoi a pus jumătate de ceapă Într-o ceașcă și a vârât-o sub nasul mătușii Zeliha. — Ce faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
bunică-sii? — Nu pot. E prea mult. În afară de asta, n-o să mă creadă. — Viața e o coincidență, stăpână, a spus din nou domnul Bitter. — Nu pot să-i spun povestea. Însă Îi voi da asta. Mătușa Banu a deschis un sertar și a scos o broșă de aur În formă de rodie, cu sâmburi din rubine ascunși Înăuntru. Bunica Shushan, odinioară proprietara acestei broșe, era unul din acele suflete rătăcitoare, menite să adopte un nume după altul, doar pentru a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
la genunchi, dar continuă să meargă. Auzi plesnetul tentaculelor În contact cu pereții, unduindu-se În urma sa. „O armă, trebuie să găsesc o armă!“ Ajunse În mica bucătărie cu tejgheaua metalică, unde se aflau câteva cratițe și tigăi. Deschise Înfrigurat sertarele, căutând un cuțit. Găsi doar un cuțitaș și-l aruncă scârbit. Auzi tentaculele apropiindu-se. În clipa următoare, se pomeni trântit jos, casca izbindu-i-se de podea. Norman se ridică În picioare, evită tentaculul și alergă mai departe În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
bucătăria spațioasă. Norman se opri acolo; la fel făcu și Harry. — Mi-e foame, zise acesta. — Mâncați ceva, spuse Beth. Eu am mâncat. Am găsit un fel de batoane cu nucă sau cam așa ceva. Sunt bune la gust. Trase un sertar și scoase la iveală niște batoane ambalate În folie metalică, Întinzându-le câte unul. Norman descoperi sub folie ceva asemănător cu ciocolata. Avea un gust uscat. — Ceva de băut? — Desigur, spuse Beth deschizând un frigider. O Coca-cola dietetică? — Îți arde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
arunci În jur sentințe asupra celorlalți? țipă În urma sa Beth. Norman nu se opri din mers. — Hei, cu tine vorbesc! Nu pleca așa când vorbesc cu tine, Norman! El intră din nou În sala de mese și Începu să deschidă sertarele, căutând batoanele cu nucă. I se făcuse din nou foame și căutarea Îl făcu să uite de ceilalți doi. Fu nevoit să admită că Îl deranjase felul În care evoluaseră lucrurile. Găsi un baton, Îi desfăcu folia protectoare și mușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
mulți scriitori, printre care și Poetul în discuție: "Cezar Ivănescu, poet, care în anturaj se arată foarte satisfăcut de ceea ce i s-a oferit până acum pe tărâm profesional, dar în cadru intim se consideră nerealizat, având însă scrieri de sertar, cu caracter tendențios la adresa locului intelectualului în societatea noastră. Are o căsătorie de conveniență. De asemenea, întreține anumite legături cu cetățeni din R.F.G., cărora le transmite informații pentru postul de radio "Europa liberă"..." [...] "Cezar Ivănescu se află în relații foarte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
Mergem mai departe prin expoziție. I.M.: Aici e ultimul tablou pictat. Înainte de a veni la Iași. Este Lupta de intenție, din 2008. Un tablou anticomunist, prin mesajul pe care am vrut să-l transmit. Vedem scris, în limba engleză, pe sertar, History of The Communist Party (Istoria Partidului Comunist). Vedem un fragment din Saturn devorându-și fiii de Goya. Vedem un lacăt care simbolizează sistemul comunist sovietic carceral. Sistem care l-a omorât pe Hristos în biserici, a omorât credința în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
Lucian Vasiliu, De neamul Vasileștilor, în Convorbiri literare (Iași), decembrie 1996 " Într-un ritm care, de nu-i chiar frenetic, e, oricum, precipitat, Lucian Vasilescu a ajuns deja, cu Sanatoriul de boli discrete, la a treia carte, relevând fie un sertar supraaglomerat, fie o eficiență a vocației care dă semne de industriozitate. Dar fie că profită de un talent spornic, fie că trăiește din economii, tânărul poet bucureștean poate cea mai marcantă apariție a ultimilor ani nu e deloc unul consolat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
puține), prezentul jurnal ar fi fost mai subțire și, poate, era publicat mult mai devreme. Fiind preferată mai curând poziția publică de „non combat”, spiritul critic ceva mai ascuțit a 197 trebuit să se retragă adesea, strategic, în pagina destinată sertarului. Ar fi o explicație. Se poate spune că fostul cronicar literar al revistei Ateneu a știut să aștepte și în acest caz: și-a făcut cunoscute multe date de biografie interioară după consumarea momentelor „fierbinți”, după ce vremea a vremuit iar
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
puține), prezentul jurnal ar fi fost mai subțire și, poate, era publicat mult mai devreme. Fiind preferată mai curând poziția publică de „non combat”, spiritul critic ceva mai ascuțit a 197 trebuit să se retragă adesea, strategic, în pagina destinată sertarului. Ar fi o explicație. Se poate spune că fostul cronicar literar al revistei Ateneu a știut să aștepte și în acest caz: și-a făcut cunoscute multe date de biografie interioară după consumarea momentelor „fierbinți”, după ce vremea a vremuit iar
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]