KorAP: Find »[drukola/base=silă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...100 101 102 ...113 >

2,809 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

bine cât mi-e de silă... PARASCHIV (Cântă, apoi.): Am sa cânt toată ziua. Dacă nu vrei să auzi cară-te. MACABEUS: Nu vreau să cânți toată ziua. Mi-e așa de silă. Cum poate să-mi fie așa de silă de tine? Ție nu ți-e silă de tine? De ce mi-o fi așa de silă de tine? Ție nu ți-e silă, deloc, deloc? PARASCHIV (Cântă; apoi.): Dacă nu taci îți sfărâm gura. MACABEUS: Știu eu că vrei să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Cântă, apoi.): Am sa cânt toată ziua. Dacă nu vrei să auzi cară-te. MACABEUS: Nu vreau să cânți toată ziua. Mi-e așa de silă. Cum poate să-mi fie așa de silă de tine? Ție nu ți-e silă de tine? De ce mi-o fi așa de silă de tine? Ție nu ți-e silă, deloc, deloc? PARASCHIV (Cântă; apoi.): Dacă nu taci îți sfărâm gura. MACABEUS: Știu eu că vrei să mă chinuiești... Știu... Ți s-a zbârlit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
vrei să auzi cară-te. MACABEUS: Nu vreau să cânți toată ziua. Mi-e așa de silă. Cum poate să-mi fie așa de silă de tine? Ție nu ți-e silă de tine? De ce mi-o fi așa de silă de tine? Ție nu ți-e silă, deloc, deloc? PARASCHIV (Cântă; apoi.): Dacă nu taci îți sfărâm gura. MACABEUS: Știu eu că vrei să mă chinuiești... Știu... Ți s-a zbârlit veninul în tine... Știu... PARASCHIV (Cântă; apoi.): Nu vreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
vreau să cânți toată ziua. Mi-e așa de silă. Cum poate să-mi fie așa de silă de tine? Ție nu ți-e silă de tine? De ce mi-o fi așa de silă de tine? Ție nu ți-e silă, deloc, deloc? PARASCHIV (Cântă; apoi.): Dacă nu taci îți sfărâm gura. MACABEUS: Știu eu că vrei să mă chinuiești... Știu... Ți s-a zbârlit veninul în tine... Știu... PARASCHIV (Cântă; apoi.): Nu vreau să te chinuiesc N-am treabă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
urât scuipi! Vai, cum se aude că scuipi, cum se aude și cum grohăiești când scuipi... Ce urât se aude, ce urât. Se aude cum îți gâlgâie sângele în gât, vai, ce gâlgâială, ce scârboșenie. Ție chiar nu ți-e silă de tine? Chiar nu-ți vine să verși când te gândești la tine? Cine dracu’ te-a născut pe tine? Parc-ai fi un șobolan, zău așa, am văzut eu odată un șobolan ud... PARASCHIV (Cântă, apoi.): Te legi de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
INAMIC.) Ce zice Paraschiv? PARASCHIV (Agățat de INAMIC.): Ce zice? Ce zice el? Ce zice Maco? MACABEUS (Care asurzește, agățat de INAMIC.): Ce zice Chivi? Ce zace? Ce tot zice acolo? PARASCHIV: Nu mai văd, nu mai aud... Mi-e silă... INAMICUL (Către MACABEUS.): Zice că nu mai aude... că nu mai vede... (PARASCHIV va pipăi, mirat, obiectele din încă; pere, pentru că nu le mai vede; MACABEUS le vai pipăi extaziat pentru că le vede; INAMICUL va alerga de la unul la altul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
întoarce pe partea cealaltă, schimbându-și paiul din gură.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Brusc enervat.): De ce râde? De ce? E ceva de râs? CASIERUL: Nu-l luați în seamă, domnule. (Discret.) E nebun... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Să nu mai râdă! Mi-e silă de atâta râs. CASIERUL: N-o să se mai repete, domnule. CĂLĂTORUL (Își scoate pălăria și începe să-și facă vânt cu ea.): Sper. (Treptat, privirile celor trei personaje inițiale se ațintesc asupra CĂLĂTORULUI; privirile sunt păHYPERLINK "http://trun.se"trunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

în patrie în 1821, după o absență de 14 ani. În Brazilia, lasă regent pe fiul său mai mare, Don Pedro, tânăr ce se adăpase la izvoarele ideologiei revoluționare, care visa să aibă rolul unui Bolivar și să impună cu sila supușilor săi ideile liberale. Puțin timp după plecarea Regelui Don Joîo spre patrie, Regentul Don Pedro declară independența Braziliei și e aclamat Împărat (12 octombrie 1822). Primul ordin pe care-l semnează împăratul Braziliei este redeschiderea Lojii Marelui Orient. ,,Don

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
în camioneta fantomă. "M-am simțit întotdeauna bine între marinari!" exclamă el, amintindu-și desigur de anii săi de propagandă revoluționară. Dar nu ajunge viu până la Arsenal. Aproape de morgă, camioneta are o pană de motor. Amiralul e dat jos cu sila. Nu mă omorâți, băieți!", striga el zâmbind, înțelegînd că i-a sosit ceasul. Și se prăbușește sub gloanțele marinarilor. O mașină care trecea prin apropiere e oprită și corpul fostului întemeietor al Republicii e trimis la morgă. Lista pe care

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407

oțel care susțineau scândura de care atârna sacul pentru lovit, În formă de pară - sclipea În capătul spațioasei Încăperi. Scopul acestui aparat, mai ales din cauza răpăitului ca de mitralieră al sacului, a fost pus la Îndoială, dar explicația oferită În silă de majordom i-a satisfăcut pe cei câțiva luptători de stradă Înarmați până-n dinți care au intrat pe fereastră În 1917. După ce Revoluția Sovietică ne-a silit să părăsim St. Petersburg-ul, biblioteca aceea s-a dezintegrat, dar bizare rămășițe ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

bucurii nemaiîncercate. Nu mai voiam să mă bucure astfel de întâlniri cu umbre dintr-o lume pe care doream să o uit. Nu-mi mai păsa de cel de odinioară, îmi era indiferent, străin, ba chiar dușmănos, și îmi era silă că, văzând acea femeie apărută din cine știe ce glumă a întâmplării, tresărisem tulburat. Veturia aranjase în așa fel încât m-a așezat alături de invitata ei, pe scaunul de lângă capătul canapelei. Nu am luat-o în seamă. Chiar, la un moment dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cu gogonele. Ezit să mă apropii. Micii nu-mi fac bine atât de devreme. Tot ce îmi trebuie este o bere gulerată, pe nerăsuflate, și apoi o alta, mai pe îndelete. Privesc în jur, nici o altă masă disponibilă. Îmi e silă să traversez sala, să caut o alta, în salonul celălalt sau jos, în cramă. La balcon se deschide pe la prânz. Dom’ Periuță mă vede. Se apropie, ridicând învins din umeri. — N-am avut ce face. E de la Cooperativă. I-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
vechi, știute, toropitoare, voievodale. Era ceasul în care veneau și cei doi orbi să-și soarbă berile. Din cine știe ce perverse porniri ale neputinței, se pipăiau cu limbile pe obraji, parcă se gustau, descoperindu-se cu gingașe uimiri. Îi urmăream dincolo de silă, ca în fața unei revelații ultime a animalului din mine, hipnotizat parcă de felul lor de a se cerceta. Eram convins că, în acele momente, ei se percepeau cu aceeași intensitate cu care și-ar fi sorbit din priviri chipurile. Un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
parcă nici nu mai sunt convins că acolo, la cinema „Central“, R. m-a făcut să renunț la primul an de facultate. Cum, mai în jos, în stația de pe vremuri a troleibuzelor din fața Primăriei, am urcat-o cu de-a sila pe Pu într-un troleu, speriat că aș putea rămâne pentru totdeauna cu ea. Cum, chiar pe aici, pe lângă „Colombo“, la intersecția cu Calea Victoriei, în fața Librăriei Academiei de odinioară, am ieșit dintr-odată speriat din coloana cu care venisem de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
a reușit să ne termine. Căci dacă anii aceia de avânt și elan constructiv socialist au adus în viața șantieristului român (șantieriști fiind toți cei nevoiți să muncească pentru a-și ține cât de cât viețile) ceva autentic, a fost sila profundă față de muncă. Pentru că permanent era un altul, pe umerii săi, care îi indica, cu înjurătura de rigoare, ce să facă, cum să facă, ce să gândească și cum să-și proptească gândurile în cât mai multă minciună, spre a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mi-e dat să plec din această Lume: cu tristețea că i-am văzut ticăloșia și nu m-am străduit să o îndrept, câtuși de puțin? Cu umilința că am slujit nevrednicilor, fără a avea curajul să-i înfrunt? Cu sila de mine că m-au ademenit traiul ușor, lipsa de gânduri și lenea clipei, fără a munci spre a le birui? Și câte și mai câte altele. În astfel de clipe, ruga mea înseamnă o întoarcere în mine. Parcă redescopăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
simțit cum, abia atunci, părăsirea se cuibărise adânc în mine. Sunt astfel de clipe când te vezi din afară de tine și te simți solidar cu cel pe care-l vezi, ți-e milă de el și, în același timp, o silă grozavă de tine însuți îți umple sufletul. Proza postmodernă nu mai analizează astfel de procese. Nu o voi face nici eu. Voi cere doar chelnerului să-mi facă nota. Mă va invita să mai trec pe la ei. Voi pleca spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ei, era bine să rețin și eu ce discutau, să-i ajut chiar să mai povestească, să dea relații și să-i comunic ce mi se părea mai interesant lui, acelui „...ache de la Interne“. Mi-era și frică. Dar și silă. Parcă îl vedeam pe ceistul de la noi din regiment care încercase să mă ademenească să-i povestesc ce se discuta în biroul colonelului. Eram furier și stăteam în același birou cu colonelul, comandantul atelierului nostru. I-am povestit imediat colonelului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
lovit un om. N-am mai fost atent la cele discutate. Mă contrariase Lia. Mi se făcuse oarecum teamă și de ea. Uite cum poate sări la atac. Mă uitam pe furiș, din când în când, la ea. Mi-era silă de ceea ce făcuse. În același timp parcă-i dădeam dreptate. În fond, Manolescu de ce se băgase în toată povestea aceea? Nu știa ce-l așteaptă? Dacă îl pusese cineva atunci să plătească? Nu știu cine mă învățase, de unde deprinsesem felul ăsta de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
venit cu Manolescu? — M-a pus D. s-o fac. D. era ceva pe la partid. — A spus că-i sarcină de la organizație. Am în iarnă examen cu el. Mi-e că mă pică. Am ridicat din umeri. Nu-mi păsa. Sila de ea îmi trecuse în sala aceea de clasă. Anul următor aveam să fiu adus și eu în fața adunării generale de partid. Să fiu sancționat că nu-mi plătisem cotizația și nu venisem luni în șir la ședințe. A vorbit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
câțiva, cu mânecile suflecate a strămoșească râvnă patriotică și cu priviri vulturesc-justițiare, fremătând de nerăbdare, așteaptă să intre în arenă. Nația încă geme a fi salvată, ciclic, electoral și cu eterna-i disperată credință în mai bine. Instinctiv îmi era silă de turnători, ori de ce fel ar fi fost, și de cenzori și de tot mecanismul lor, deși, atunci când îl ascultam pe Trombă, nu știam mai nimic despre toate acestea. Îmi era pur și simplu silă de insul acela, de zelul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mai bine. Instinctiv îmi era silă de turnători, ori de ce fel ar fi fost, și de cenzori și de tot mecanismul lor, deși, atunci când îl ascultam pe Trombă, nu știam mai nimic despre toate acestea. Îmi era pur și simplu silă de insul acela, de zelul lui de a povesti fel și fel de întâmplări, cu acel aer superior, de șmecher atoateștiutor care credea că de el a depins cutare și cutare faptă, o intrigă anume sau chiar, culme a neroziei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

neagră care domnea, de la Începutul timpurilor, În adîncul pădurilor din Dahomey. - Vino! Îi porunci apoi autoritar, fericit că În sfîrșit cineva trebuia să Îl asculte, să i se supună și să-i suporte prezența fără să-i arate dispreț sau silă: Vino, urmează-mă! Mortul viu se puse În mișcare ca un robot, iar mersul lui era Încet, greoi, oarecum nesigur și legănat, ca al marinarilor neobișnuiți să calce prea des pe pămînt sau ca al unei ființe care petrecuse veacuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Nu primi nici un răspuns, căci francezul se simțea neputincios să se comporte firesc În prezența acelei ființe Înspăimîntătoare, pe care o ura deja cum nu mai urîse niciodată pe nimeni, de cînd se ținea el minte, și care Îi provoca silă ca și cum fiecare por din trupul său ar fi emanat o duhoare pestilențială. Nu i se părea nici măcar posibil să Încerce să urmărească firul gîndirii lui, nici să priceapă prin ce lung lanț de suferințe ajunsese acea ființă În acel loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
prinsă fără să se Împotrivească. Ar fi preferat să-i sucească gîtul În tăcere, dar nu avea destulă forță nici măcar pentru asta și preferă să-i spargă capul cu securea de piatră. O mîncă așa, crudă și aproape zbătîndu-se, Învingîndu-și sila și dînd voie sîngelui să-i curgă pe față și pe gît, căci era pe deplin convins că, dacă nu-și recăpăta puterile, nu avea să fie În stare să-și Învingă dușmanul. Zorii zilei Îl surprinseră pe cînd se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]