4,151 matches
-
prin intermediul lor, arhitecturi concrete, vizibile, gigantice, existente deja în dimensiuni aparent obscure ale roma nului, dimensiuni de la care, inițial, nu așteptai foarte mult. Middlesex e, fără îndoială, un roman despre sine (și, mai acut, despre descompunerea/recompunerea lui), dar, în măsura în care "sinele" se referă la destinul individual al naratoarei/naratorului, problema de ansamblu a identitații cuprinde și destinul colectiv, al comunității ca atare. Eugenides explorează, cu exercițiul detaliului infinitezimal, modul de disoluție a Lumii Vechi, prin medierea Lumii Noi, a culturii ab
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
iar, ulterior, în 1945, "în protocolul denazificării sale, își exprimă regretul că nu i-a trimis văduvei lui Husserl nici măcar o scrisoare de condoleanțe" (p.108). Deși respingător, episodul ilustrează intensitatea (patologică, aproape) cu care discipolul dorește să-și exprime sinele, ieșind de sub "spiritul tutelar" al maestrului. Investigațiile lui Steiner nu ocolesc aceste nuanțe stranii și, pînă la un punct, nedefinibile ale relației profesor-elev. Între ele, mai pot fi amintite conținutul erotic al imersiunii științei maestrului în receptivitatea discipo lului (susținută
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cu o identitate (tema tică, intelectuală, etc.) deviantă. Dacă volumul de debut al scriitorului, Death of a Naturalist/Moartea unui naturalist (1966), folosea un instrumentar autoscopic, introspectiv, în percepția poetică, investigînd parabolic viața rurală, copilăria, sentimentul legăturii comunitare și, implict, sinele personal, grefat într-un sine colectiv, istoric, antolo gia de versuri imediat următoare, Wintering Out/La iernat (1972), constituie deja o alegorie politică, însăși metafora din titlu trimițînd la ideea de supraviețuire în interiorul unei crize majore ("ieșirea din iarna grea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de la un capăt la altul (moartea ca premisă a vieții autentice reprezintă motivul esențial al volumului). La fel, Door into the Dark/O ușă în întuneric (1969) deschide o falie subtilă în poezia scriitorului irlandez, aceea a introspecției, a transformării sinelui în obiect de investigație lirică, iar, în District and Circle/Țară și ținut (2006), exegetul atent poate localiza un interesant neoromantism, articulat pe o imagistică a violenței și urîtului. Ca atare, nu ar fi exagerat să observăm că Heaney "se
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
din picioare, nemai fiind aptă de a se contura pe sine din punct de vedere mental (în dinamica acestui caz, Sacks confirmă teoria lui Damasio cu privire la unitatea minte-organism, aducînd în sprijin și psihanaliza, printr-o observație faimoasă a lui Freud: "Sinele este înainte de toate un sine al trupului", p. 72). În toate fișele lui clinice, prezentate cu minuțiozitate de arhivar și talent de prozator, Oliver Sacks se află în fața unor coduri pe care trebuie să le descifreze cu instrumentar psihologic (nu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
artistică"? Răs punsul nu are cum să fie decît pozitiv, întrucît (de)scriind o călătorie, un autor nu face altceva decît să se supună unui exercițiu autoscopic. Nu "alteritatea" revelată, așa-zicînd, prin voiajul inițiatic este subiectul unui asemenea jurnal, ci "sinele" celui care scrie. În cazul Americii fără etaje, subiectivarea devine cu atît mai evidentă, cu cît Ilf și Petrov nu-i pot rezista. Oricît de marcați de prejudecăți ar fi, datorită construcției lor sovietice (critică, s-ar putea spune cu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
paralizant-insurmon tabil din Pădurea norvegiană / Norwei no Mori (1987), unde Tom Watanabe rememorează, aproape ataraxic, din cauza melancoliei, anii studenției, ori compulsia existenței și, implicit, descoperirii femeii ideale din Dans, dans, dans / Dansu, dansu, dansu (1988), unde eroul își pierde, practic, sinele după aventura cu iubita de o noapte, al cărei nume nu îl știe și pe care se teme că nu o va mai regăsi, se amestecă ingenios în 19Q4, creionînd un decor narativ și estetic de o valoare fără precedent
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
separat de prefigurările lui epice, Siddharta (din Siddharta) și, res pectiv, Harry Haller (din Lupul de stepă). Ca și Knecht, cele două personaje se află într-o căutare patetică a identității proprii. Dacă Siddharta, un prinț indian, își descoperă, ultimativ, sinele (chiar numele lui sugerînd, metaforic, în sanscrită, personalitatea inițiată a "celui care a aflat sensul existenței" -, compunîndu-se din siddha/aflat, obținut, descoperit și artha/sens, semnificație, finalitate), Harry Haller revelă o arhitectură psiho-morală convulsivă, suicidală în fond (Hesse însuși parcurge
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Elveția!), găsindu-și echilibrul doar pe coridoarele Teatrului Magic, sub îndrumarea saxofonistului Pablo (un guru primordial, travestit însă în aparențele modernității). În ambele cazuri, "renașterea" eului etern (și real) întocmai ca în filozofiile orientale nu poate avea loc decît după ce sinele vechi (și fals) "moare" simbolic, disipîndu-se pe palierele elementare ale existenței. Călătoria inițiatică a lui Siddharta îl duce pe erou, la un moment dat, în zona plăcerilor lumești, înșelătoare, numai pentru a-i indica, epifanic, precaritatea condiției umane, în timp ce manus
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
misterul și poezia se îmbină adesea pe un fundal postmodern foarte clar trasat. În Kara Kitap/Cartea neagră (1990), un avocat istanbulez își caută soția dispărută, dar, de fapt, el se află, metaforic, într-un efort (eșuat) de regăsire a sinelui propriu. La fel, Yeni Hayat/Viața cea nouă (1995) ne confruntă cu experiența paranormală a unui student la Politehnică, căruia lectura cărții cu acest titlu (Viața cea nouă!) îi modifică sistemul de valori și chiar comportamentul. Ca și alți cititori
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
căutare de sine din tematologia creației autoarei. Această criza identitară, specifică generației șaizeciste, poate fi rezolvată, astfel, printr-o transpunere personală a realității exterioare într-una interioară, precum și printr-o suspendare parțială a alterității, făcând din celălalt o suprapunere a sinelui. Noua realitate promovată de artist este, desigur, diferită complet de realitatea exterioară, ea neraportându-se la alteritate, dar confruntându-se, totuși, cu problemele existențiale. Privind literatura ca pe o artă a limbajului, îndeosebi cu rol în construirea noii realități, se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Repere teoretice, Ipostaze ale eului: eul senzorial, eul inocență, eul jubilare, eul meditativ maturizat, eul suprimat, eul tainic, eul străfulgerat și Realitatea între simbol și construct, Capitolul III. În căutarea unui limbaj poetic original Paliere lingvistice: expresivitatea sunetelor, între avatarurile sinelui și câmpurile semantice, expresivitatea modurilor și timpurilor verbale și Constructe metaforice ale creației), lucrarea își propune să identifice acele principii supraordonatoare specifice Anei Blandiana, dispuse "într-o serie de criterii originale, personale și exclusive de implicație majoră, aflate dincolo de structura
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
zeu, adică un subiect absolut, un eu absolut. Reconfigurarea realității, atât printr-o reconfigurare a limbajului, cât și printr-o reconfigurare a traseului prin care pătrunde mesajul creat cu ajutorul acestui nou limbaj, nu este nimic altceva decât o reconfirmare a sinelui care este singura unitate statică dintr-o sumă de variabile. Totul se mișcă, totul se transformă, totul devine, mai puțin sinele, eul. Subiectul creator este elementul static, din prisma căruia se face înțelegerea realității, urmată de filtrarea ei în interior
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a traseului prin care pătrunde mesajul creat cu ajutorul acestui nou limbaj, nu este nimic altceva decât o reconfirmare a sinelui care este singura unitate statică dintr-o sumă de variabile. Totul se mișcă, totul se transformă, totul devine, mai puțin sinele, eul. Subiectul creator este elementul static, din prisma căruia se face înțelegerea realității, urmată de filtrarea ei în interior și apoi de transmiterea ei. Desigur, procesul este istovitor și dureros, însă esențial este că nimic nu se pierde, totul se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cunoaștere rațională, înțelegerea lumii făcându-se printr-o filtrare prealabilă, interioară, a acesteia și redarea către cititori, într-o formă nouă. Tema condiției poetului care trasează acest prim volum este strâns legată de criza identitară, rezolvarea aflându-se în identificarea sinelui cu ceilalți. Raportarea la alteritate nu se suspendă definitiv, ci doar parțial, relația eu-ceilalți devenind o relație de identitate, de identificare (eu = tu = ceilalți). De altfel, această echivalență transpare încă din titlu, Persoana I plural fiind un noi, care conține
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a universului Anei Blandiana, care capătă conotații distincte tocmai printr-o încercare de atribuire a ei cu semnificații metafizice. Modul nou de a traduce ploaia în termini personali, așa cum deconstrucția impune, este la Ana Blandiana un mod de redefinire a sinelui. Învelișul lingvistic al termenului, alcătuit din diftongi ascendenți, deschiși, semn al luminozității unui spirit înalt este legat de grupul consonantic surd pl, care creează o splendid imagine auditivă ce pare că redă sunetul ploii. Legătura indisolubilă între tinerețe și ploaie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
presupune alegere și renunțare în același timp. Legile firii sunt încălcate, însă în poet va răsuna glasul dorinței de întoarcere la datul firesc, mergând până la renunțare"71. Întoarcerea spre firesc poate fi și o întoarcere către spațiul edenic, primordial, identificarea sinelui cu elementele originare ale existenței constituind, totodată, o a doua temă a acestui volum: "Din totul e fluid în jur. Eu caut/ Și-s obosit de moarte și de mers,/ Silit să port rigid în mine punctul/ de sprijin pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lasă să se vadă din om mai ales ființa gânditoare"91. Existența fiecăruia dintre noi fiind una individuală, unică și irepetabilă conține moduri particulare de a trăi anumite evenimente, stări, fapte; ceea ce promoveză poetica Anei Blandiana este, în fapt, corespondența sinelui cu ceilalți, cu precădere manifestată în textele acestui volum. Fiecare trăim două, trei sau chiar patru vieți deodată,/ Ne naștem, Doamne, atât de tineri, încât/ Din miile de vieți posibile/ Nu ni se poate pretinde/ Să știm alege doar una
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
posibilă prin unirea cu această ființă interioară"104. Am numit aceste volume, volumele metaforizării, datorită permanenței metaforelor din interiorul lor, care se dedublează și se restrâng, cresc și descresc, se înalță și se prăbușesc, într-un permanent joc al căutării sinelui și al refugiului în universul său singular. Metaforele succesive sunt toate acele metafore care caracterizează fiecare volum în parte, regăsindu-se pretutindeni și generând, continuu, altele noi. Deși metaforele succesive se întretaie, pe alocuri, cu metaforele deschise și cu metaforele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
creator absolut și acela de alteritate creatoare. Raportarea, în permanență, la un altul, pe care o presupune alteritatea creatoare, devine, în fapt, raportarea la sine ca la un altul, în cazul acestei crize. Trebuie înțeles, însă, că înlocuirea celuilalt cu sinele nu știrbește autoritatea absolută a eului creator. În poezia interzisă a Anei Blandiana, această alteritate, prin care subiectul creator absolut se deschide spre celelalte subiecte, este înlocuită cu o întoarcere a acestuia către sine însuși, realizându-se, astfel, suprapunerea perfectă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
predominant poeziei neomoderniste, și care poate fi paradigmatică, individuală, interioară, textuală etc., ajungem, astfel, la deconstrucția identitară, care, asemenea celorlalte, nu implică o demolare, ci o reconstruire a identității, printr-o reconsiderare a ei sau chiar o reorganizare. Altfel spus, sinele se poate confunda cu un altul, la fel cum altul poate fi confundat cu propriul sine, dacă ținem cont de faptul că această criză identitară pe care am adus-o în discuție devine criza unei generații creatoare, amplificată în strigăt
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sine. Refugiul în sine însăși domina întreaga operă a Anei Blandiana, al cărui scop este și acela de a fugi de sine, în folosul celorlalți, sau de a fugi de ceilalți, pentru a se regăsi pe sine. Permanenta suprapunere a sinelui cu ceilalți, într-o identitate perfectă marcată la nivel lingvistic printr-o armonizare a vocilor de plural devine o formă de comunicare prin poezie, specifică întregii Generații șaizeciste. Am încercat, pe parcursul studiului nostru, să prezentăm o problemă de mare importanță
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
importantă Filosofia, 1932. 2. Rezultă că, În spațiul sacru al comunicării, celălalt este chiar mai important decât propria persoană. O astfel de Înțelegere fundamentează o etică bazată pe un nou principiu moral: principiul alterității privilegiate (sau „al privilegiului Celuilalt În raport cu Sinele”Ă. Această mișcare teoretică este un „drum care duce de la existență la existent și de la existent la celălalt de lângă noi.29” 3. Elementele acestei concepții ce revoluționează etica În societatea comunicațională pot fi rezumate astfel: asumarea propriului destin aparține ontologicului
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
și În fața Infinitului, căci este infinit responsabil: „Unicitatea Eului, este faptul că nimeni nu poate răspunde În locul meu”215. Fără a nega multe dintre valoroasele sugestii levinasiene, precum rolul responsabilității În constituirea identității conștiinței morale, sau privilegiul Celuilalt În raport cu egoismul Sinelui, ca moment esențial al vieții morale, vom conchide că argumentarea filosofului francez În ceea ce privește raportul libertate responsabilitate ridică câteva obiecții de principiu: 1. Nu poate fi vorba de responsabilitate dacă omul nu dispune de libertate: constrângerea anulează, de regulă, responsabilitatea. Responsabilitatea
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
puțin portretul interior al predicatorului" (p. 130). În G. Călinescu..., substantivul autoportret, pe lângă faptul că apare în titlu, este folosit de peste zece ori, fie simplu, fie însoțit de determinanți precum interior, în mozaic sau caleidoscopic, pentru a desemna versiunea asupra sinelui pe care unele texte călinesciene o propun cititorului atent și lucid, dornic să reconstituie "din fărâme autoportretul freneticului creator" (p. 16). Dacă pe primul palier de raportare la scriitor, discursul critic al Elvirei Sorohan utiliza termeni frecvent întâlniți în jargonul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]