3,862 matches
-
refuzat aderarea la Internaționala Comunistă*, este desemnat ca instrumentul sau aliatul contrarevoluției. Odată cu bolșevizarea și apoi stalinizarea PC, termenul „contrarevoluționar” cunoaște unele derapaje, toți comuniștii* fiind adesea asimilați, de la sfârșitul anilor 1920, cu fascismul, fie că sunt autentici fasciști, democrat-liberali, socialiști reformiști - calificați drept „social-fasciști” între 1928 și 1933 -, sau chiar rezistenți împotriva nazismului - ca generalul de Gaulle în 1958. Această noțiune este extinsă și asupra oricărei manifestări de ostilitate, reală sau presupusă, față de sistemul comunist, fie ei „chiaburi” victime ale
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a născut în 1882 într-o familie de oameni săraci. Nevoit să părăsească școala să lucreze ca tipograf de la vârsta de doisprezece ani, el devine, grație lecturii unor scrieri populiste ca Ce-i de făcut? a lui Cernîșerski, un militant socialist înclinat în continuare către studiu. Fondator al primei biblioteci muncitorești din Bulgaria, membru al Uniunii Tipografilor din Sofia, el intră, în 1902, în Partidul Social-Democrat, alăturându-se aripii stângi a acestuia. în 1904, el este unul dintre fondatorii Uniunii Sindicale
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
E. Cabet, T. Dezamy sau W. Weitling, cât și în ale comuniștilor adepți ai revoltei ca L.-A. Blanqui și A. Barbès. în această logică, principiul „egalitate” depășește limitele noțiunii de „drept natural”, reținută de liberali, de radicali și de socialiști, pentru a se afirma ca „egalitate reală”, cea din primele societăți, anterioare apariției proprietății. Preschimbată în „drept burghez”, „falsa egalitate” sau „egalitatea formală” este denunțată ca ideologie* a sistemului exploatator, care ar masca alienarea producătorului sub vălul cetățeniei. Contrar noțiunilor
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
la inima sistemului - PCUS și șeful său, Stalin -: „spiritul de partid” este acum decisiv. Abaterile de la acest spirit permit reperarea oricărei deviații de la ortodoxia ideologică și politică. Cum cea mai mare parte a secțiilor IC provin din niște grupuri preexistente - socialiști, anarhiști, sindicaliști - care au cunoscut cultura politică a liberului arbitru personal, impunerea ortodoxiei provoacă inevitabile tensiuni care duc încă de la începuturi la numeroase despărțiri. Unele dintre acestea nu sunt voluntare și corespund procesului de epurare deja practicat în sânul PCUS
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
000 între 1921 și 1931. Este reprezentativ întreg spectrul opoziției la bolșevism: social-democrați din Georgia după anexarea țării lor de către URSS* în primăvara anului 1921; lideri menșevici care editează, la Berlin, Curierul socialist, difuzat în URSS până la sfârșitul anilor 1920; socialiști revoluționari ca Alexandr Kerenski; anarhiști ca Volin și Mahno, refugiați în Franța; monarhiști sau liberali ca Pavel Miliukov. Emigrația rusă se răspândește în lumea întreagă: în Cehoslovacia, Iugoslavia, Bulgaria, Polonia, Germania - Berlinul devine unul din marile sale centre, și aici
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
plan național și internațional, eforturile clasei muncitoare*, eventual unită cu „țăranii”. Prin existența și a altor partide care se reclamă de la aceeași bază sociologică - social-democrația* -, IC distinge două situații. Frontul unic „la bază” comandă unitatea de acțiune numai cu militanții socialiști sau sindicaliști și implică denunțarea trădării de către conducătorii lor a idealurilor muncitorești; Frontul unic „la vârf” se caracterizează prin existența unor acorduri încheiate în mod transparent cu conducerea cutărui sau cutărui partid muncitoresc. Frontul popular este o extindere a Frontului
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
le-am amintit. Politica Frontului unic în occident, PC sunt invitate, din 1921-1922, să adapteze la realitățile naționale politica de repliere inaugurată de Lenin* odată cu NEP* și confirmată prin eșecul revoluției germane din octombrie 1923. Abia depășit momentul despărțirii de socialiști, secțiile IC cârtesc împotriva Frontului unic, îndeosebi în Germania unde social-democrația a fost asociată cu represiunea contra insurecției spartakiste din 1919 de la Berlin. Partidul Comunist Francez, emisarii IC îi impun această linie, pe care secretarul partidului, Albert Treint, o definește
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
confruntări adesea sângeroase, încetățenește ideea de bloc între frați momentan dușmani. Astfel, în noiembrie 1925, Manuilski convinge PCF să accepte principiul unei susțineri în guvern a Cartelului stângilor, dominat de radicalii considerați a reprezenta clasele de mijloc, și la care socialiștii nu participă. Frontul unic evoluează înspre o adunare trans-clasistă, PCF acceptând acțiuni comune cu Liga Drepturilor Omului sau Cugetarea Liberă. Această reconsiderare realistă a jocului politic este marcată de accente uimitoare. Marcel Cachin se situează de partea claselor mijlocii și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Frontului pentru Independență din Belgia - ieșite din Rezistență, sunt menținute în cadrul organizațiilor de masă, în timp ce, în Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Finlanda, Italia și Norvegia comuniștii intră în guvernele de coaliție. Numai că ei nu reușesc să impună „unitatea organică” cu socialiștii și, în 1947, odată cu Războiul Rece*, era Fronturilor Antifasciste ia sfârșit. Din 1947 până în 1953, comuniștii nu numai că rup orice alianță cu formațiunile de dreapta din Rezistență - gaulliști, democrat-creștini -, dar atacă violent atât pe socialiști, cât și sindicatele* libere
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
impună „unitatea organică” cu socialiștii și, în 1947, odată cu Războiul Rece*, era Fronturilor Antifasciste ia sfârșit. Din 1947 până în 1953, comuniștii nu numai că rup orice alianță cu formațiunile de dreapta din Rezistență - gaulliști, democrat-creștini -, dar atacă violent atât pe socialiști, cât și sindicatele* libere, considerate a fi „agenți americani”, și reiau tema frontului unic „la bază”. Acesta este momentul în care SFIO situează PCF „nu la stânga, ci la Est”, iar Pierre Mendès France refuză, la învestitura sa, susținerea deputaților comuniști
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
al partidului de tip bolșevic. Personalitatea sa cea mai cunoscută este social-democrata germană Rosa Luxemburg care, favorabilă revoluției ruse, critică totuși, în 1918, dictatura instaurată de Lenin și rolul partidului lui. O altă figură a acestui curent, Anton Pannekoek, militant socialist olandez, membru al PC german înainte de a fi exclus, în 1921, pentru a fi denunțat autoritarismul lui Lenin. El va defini în 1944 acest comunism în Sfaturile muncitorești. Herman Gorter, alt militant german este exclus după Scrisoare către Lenin, publicată
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
comandată prin primul ordin operațional, nr. 00447 din 30 iulie 1937, care-i vizează pe chiaburii care și-au ispășit pedeapsa sau care au evadat din lagăr, pe oamenii Bisericii și pe credincioși, pe foștii membri ai partidelor necomuniste (menșevici, socialiști revoluționari etc.), pe criminali și, în general, pe „oamenii trecutului” (aristocrați, burghezi, foști ofițeri țariști, comercianți etc.). Destinat să elimine „rămășițele” categoriilor sociale persecutate din noiembrie 1917, el antrenează arestarea a 767.397 de persoane, din care 386.798 vor
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
asupra mișcării. și dacă preluarea puterii le permite să încheie pacea în exterior, caracterul dezastros pentru Rusia al acestei păci implică declanșarea războiului civil, pe care Lenin o și dorise, de altfel. Același scenariu le este oferit și sindicaliștilor* și socialiștilor europeni traumatizați de ororile războiului. O dată situația mondială stabilizată, noul dispozitiv politic pus la punct de comuniști acordă o mare importanță războiului. Dificultatea apare totuși ca reală, întrucât el trebuie să încurajeze pacifismul* popoarelor, legitimând în același timp dinainte orice
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
germani, războiul civil îi opune pe rezistenți puterii colaboraționiste. Dar în 1943, el izbucnește și în sânul Rezistenței, când șefii militari comuniști - kapetanios -, împotrivindu-se politicii de alianță a PC grec (PCG), îi atacă pe rezistenții naționaliști, monarhiști, democrați sau socialiști. Capitularea italienilor, în septembrie 1943, le permite „căpitanilor” să intre în posesia unor mari cantități de armament și să instaureze propria lor putere absolută în regiuni întregi. în decembrie 1944, PCG încearcă să declanșeze insurecția la Atena, dar este învins
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
grevă generală insurecțiarală, declarată și susținută de PSOE, de anarhiști și de PCE; aceasta duce la instaurarea în Asturii a unei puteri revoluționare rapid reprimate. Succesul Frontului Popular și pronunciamiento militar La alegerile legislative din 16 februarie 1936, coaliția republicani/socialiști triumfă sub egida politicii de Front Popular*, inaugurată în 1935 de către Internaționala Comunistă* (IC); evenimentul favorizează o creștere rapidă a PCE, devenit vector al vigurosului mit al URSS* și susținător al unei republici democratice învăluite într-un climat de violențe
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
până la jumătatea lunii noiembrie 1936, PCE se întărește rapid, trecând de la câteva mii de militanți la aproape 300.000 la sfârșitul anului 1938. Această nouă forță reușește să impună, pe 4 noiembrie, și comuniști în guvernul Frontului Popular prezidat de socialistul Francisco Largo Caballero - primul exemplu de participare comunistă la un guvern „burghez” - și de anarhosindicaliști. Dar, în timp ce pe 28 septembrie 1936, Franco este desemnat de către junta militară șef al statului, iar el inaugurează o dictatură militară, prăbușirea statului și a
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
dându-i o dimensiune anticlericală. în acest context, datorită dinamismului și disciplinei lor, beneficiind de formidabilul prestigiu al URSS, sfătuiți îndeaproape și conduși direct de trimișii IC - îndeosebi Palmiro Togliatti și Victorio Codovilla -, comuniștii câștigă zi de zi teren în fața socialiștilor. Urmând linia celui de-al VII-lea Congres al IC - antifascism, apărarea democrației* și unitatea stângii -, ei impun unificarea Tineretului socialist și comunist sub conducerea fostului socialist Santiago Carrillo, care devine în acel moment unul din conducătorii istorici ai PCE
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
îndeosebi Palmiro Togliatti și Victorio Codovilla -, comuniștii câștigă zi de zi teren în fața socialiștilor. Urmând linia celui de-al VII-lea Congres al IC - antifascism, apărarea democrației* și unitatea stângii -, ei impun unificarea Tineretului socialist și comunist sub conducerea fostului socialist Santiago Carrillo, care devine în acel moment unul din conducătorii istorici ai PCE, împreună cu Dolores Ibarruri, mai cunoscută sub numele Pasionaria. Ei încearcă chiar să impună unificarea PSOE și a PCE. Sub presiunea Moscovei, comuniștii se opun atât anarhosindicaliștilor, care
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
mereu scadența unei victorii a dușmanilor URSS. Deși în martie 1938, Stalin, văzând înfrângerea inevitabilă, cere ieșirea neîntârziată a comuniștilor din guvern, PCE preferă să rămână un „partid al războiului”, chiar dacă descurajarea și înfometarea se generalizează. în aprilie, ministrul Apărării, socialistul Indalecio Prieto, opus tutelei PCE, prezenței agenților și militarilor sovietici și, profesând un pesimism neascuns, este demis, dar faptul nu schimbă în niciun fel deznodământul. Barcelona cade în ianuarie 1939, iar 450.000 de spanioli se refugiază în Franța. Pe
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
nu schimbă în niciun fel deznodământul. Barcelona cade în ianuarie 1939, iar 450.000 de spanioli se refugiază în Franța. Pe 5 martie, șefii militari ai capitalei, generalul Miaja și colonelul Casado, dau o lovitură de stat și, cu susținerea socialiștilor de dreapta și a sindicaliștilor din UGT și CNT declară guvernul demis: rezistența militară a comuniștilor încetează, dar intenția puciștilor de a angaja negocieri cu Franco eșuează. Pe 28 martie, Madridul cade și, odată cu el, și republica. Represaliile franchiste sunt
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Aron: „Nu înțelegi nimic din Lenin*, din Stalin* și nici chiar din Brejnev*, dacă neglijezi doctrina (sau dogma, sau credința, cuvântul nu contează) în numele căreia o sectă marxistă a pus mâna pe putere și a început reconstruirea lumii sau construcția socialismului”. Socialiștii și comuniștii din prima jumătate a secolului XX ignoră ideologia, dar unii opun deja „sensul obișnuit” unui „adevăr” care urmează a fi stabilit prin știința organismelor sociale. Saint-Simon vede în „științele pozitive” soluția enigmei erei industriale, mizeria în abundență; făcând
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
izolarea și la slăbirea generală a PC - în 1932, PCF obține cel mai scăzut scor electoral de până atunci. Consecințele cele mai grave se înregistrează în Germania, unde PC german nu ezită să lupte cot la cot cu naziștii contra socialiștilor, compromițând astfel șansele oricărei uniuni a stângii și facilitând serios accederea legală a lui Hitler la putere. De fapt, relațiile dintre URSS și IC au intrat într-o nouă fază: IC nu mai este motorul unei revoluții mondiale, ci un
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
PCUS”. Din aceste schimburi de opinii apare ideea unui nou congres al IC în 1935 și a experimentării noii politici pe terenul cel mai favorabil, Franța. Convocat la Moscova, secretarul general al PCF, Thorez, primește ordinul de a le propune socialiștilor o alianță care duce la un prim acord de retragere a candidatului mai prost plasat în alegerile din iulie 1934. încurajat de succes, Thorez propune, în octombrie, contrar avizului IC, lărgirea alianței astfel încât să-i cuprindă și pe radicali, și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
care, ca și Franța, recomandarea privitoare la Frontul Popular întâmpină ecoul cel mai favorabil. Până în septembrie 1934, PC spaniol a făcut dovada unei sectarism stângist. Dar, devenit herald al politicii Frontului Popular care, însuflețit de republicanii de stânga și de socialiști, capătă formă concretă în decembrie 1935: el pune în practică procesele de unificare cerute de cel de-al VII-lea Congres al IC. Astfel, la nivel sindical, minoritarii comuniști intră în UGT socialistă, în vreme ce Tineretul Socialist, sub conducerea lui Santiago
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
la nivel sindical, minoritarii comuniști intră în UGT socialistă, în vreme ce Tineretul Socialist, sub conducerea lui Santiago Carrillo, basculează în tabăra comunistă. în iulie 1936, sub amenințarea iminentă a războiului civil, este creat Partidul Socialist Unificat din Catalonia, prima fuziune dintre socialiști și comuniști adunați acum în sânul aceluiași partid. în Franța, CGTU comunistă se alătură Confederației Generale a Muncii reformiste în martie 1936, reformiștii fiind majoritari în conducere, dar PCF și SFIO își păstrează totala independență. Totuși, calea unității inaugurată în
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]