3,995 matches
-
și mă plimbam ca un strigoi pe coridoare, încercînd să mă liniștesc. Când mă întorceam, înghițeam al doilea somnifer, mă vâram sub pătură, îmi îndesam degetele în urechi și abia astfel reușeam să adorm. Scurtă fericire. După o vreme săream speriat. Șuierăturile țâșneau acum ca dintr-o sirenă. Numai mort nu le-ai fi auzit. Dealtfel, individul își doza parcă pauzele și asalturile cu o cruzime rafinată. Mă lăsa să mă liniștesc, să mă relaxez, să mă amăgesc și deodată îmi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să am o explicație cu Moașa deoarece provizoratul traiului în doi amenința să dureze, când, într-o dimineață, din bălăriile crescute în spatele azilului a ieșit un câine alb, cu pete negre și labe mari care, descoperind marea, s-a oprit speriat și uimit. Apoi s-a îndreptat spre mine fiindcă în clipa aceea nu se mai afla nimeni pe țărm. Era, de fapt, un pui, nu depășea probabil câteva luni, dar avea statura unui câine matur; era dintr-o rasă care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Oricât de absurd ar fi destinul, el are nevoie de unelte pentru a acționa, dar de ce-l ajutăm să se manifeste? Cu aceste întrebări înfipte în creier, m-am întors în cameră și am adormit foarte greu. M-am trezit speriat, nedumerit, în plină noapte. Pe coridoare era o mare agitație. Se auzeau pași grăbiți, voci alarmate, țipete. Cineva striga: "Dați-vă la o parte, nu vedeți că se întinde focul?" Am aruncat pătura de pe mine și am ieșit în pijama
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
l-a speriat. Am așteptat să-i crească panica, să-și scoată din buzunar punga de tutun și să-și umple, cu degetele tremurătoare, pipa. Abia atunci l-am admonestat: "Unde crezi că te afli aici? La un bar?" încurcat, speriat, îngrozit, și-a vârât pipa în buzunar. După care m-a privit disperat. Nu știa ce să facă acum cu mâinile. Ochi lui deveniseră rugători. Până la urmă l-am achitat și pe el. Într-o noapte, mi-am închipuit că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
exact ce vroiau ceilalți să-i ascundă. Cum știam că-și va bate gura, am încercat să-l intimidez. Am alergat după el și l-am ajuns. "Și zici că te plimbi, canalie bătrînă?" Mopsul s-a întors spre mine speriat. Nu se așteptase să-l atac atât de direct. Și-a revenit însă repede. "Ce, domnule sculptor, n-am voie?" Tonul era chiar impertinent. Sigur că ai voie, canalie bătrână, dar cum se face că ți-a venit să te
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vă închipuiți cumva că mint". Când ne-am întors, ei au confirmat spusele mele. Crezusem că odată cu moartea Bătrânului totul se va lămuri. Dar în aceeași zi am început să mă dumiresc că mă înșelasem. Azilul arăta ca un stup speriat, cuprins de panică. O îngrijorare ciudată, apăsătoare, coborî ca o ceață pe coridoare, în camere, pe figurile bătrânilor și îngrijitorilor. Prima oară nu mă crezuseră, dar acum exista o dovadă, un mormînt! Nici măcar o eclipsă de soare n-ar fi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să n-o mai deranjez niciodată pe Marta. Mi-am luat pușca și am ieșit. Pe trepte, mi-a venit o idee. "Cel puțin să-i sperii". Și am tușit zgomotos. Până să ajung la cotul casei, Aristide se ridicase, speriat, și se încheia la pantaloni grăbit, cum făcusem eu în bălării în fața Profetului; văzîndu-mă cu pușca în mână încremeni, cu pantalonii pe jumătate descheiați. "Domnule Daniel, bâigui el, ca o scuză, să știi că eu..." Se temea că-l împușc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mine. Cum mă îndreptam spre cineva, respectivul se grăbea în altă parte. Până și Domnul Andrei s-a ferit, jenat. Numai Mefista nu m-a ocolit. M-a măsurat liniștită și am invidiat-o pentru calmul ei. Furios și oarecum speriat, am tras concluzia că Arhivarul, când mă lăsase singur, spusese ceva despre mine, deoarece și Aristide, care zorea spre ieșire, m-a anunțat fără nici o altă explicație că renunțase la bustul pe care mă rugase să i-l fac. Altădată
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe acoperișul mașinii cu pocnete seci, grele, ca de grenade. Automobilul, de parcă fusese bătut cu pietre, se opri din mișcare și o bucată de ornament din fier forjat făcu țăndări una dintre ferestrele laterale din spate. — Puiule, ești bine? întrebă speriată doamna Reilly, când bombardamentul părea să fi ajuns la final. Ignatius scoase un zgomot ca de vomă. Ochii și albaștri și galbeni îi lăcrimau. Spune ceva, Ignatius, îl imploră mama sa, întorcându-se tocmai la timp ca să-l vadă scoțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Că nu vrea să se judece. Vrea s-ajungeți la o-nțelegere acum. — Maică Doamne! urlă Ignatius în partea din față a casei. Ce insultă sfruntată adusă bunului gust! — Nu-l lua-n samă, îl sfătui doamna Reilly pe polițistul speriat. Așa face tot timpu’ cât se uită la televizor. O „înțelegere“? Asta-nseamnă că vrea niște bani, nu? — A adus chiar un antreprenor să evalueze paguba. Uite, a scris aici suma. Doamna Reilly luă foaia de hârtie și citi sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
nepăsători. Ușa se deschise încet și domnișoara Trixie își făcu apariția ei zilnică, purtând o pungă mare de plastic care i-o lua înainte. — Domnișoară Trixie! exclamă domnul Gonzalez cu un ton care pentru el era foarte aspru. — Cine? strigă speriată domnișoara Trixie. Privi în jos la cămașa de noapte peticită și halatul de flanelă. — O, Doamne, gâfâi ea, m-am gândit eu că e puțin cam frig afară. — Întoarce-te imediat acasă. — E frig afară, Gomez. — Nu poți rămâne la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cele două doamne astfel încât șeful de birou să poată vedea literele de pe cealaltă parte a cearșafului. — Ce înseamnă astă? întrebă domnul Gonzalez, citind stindardul. — Refuzi să-i ajuți pe acești oameni? — Să-i ajut? întrebă șeful de birou cu voce speriată. Despre ce vorbești, domnule Reilly? — Vorbesc despre crima împotriva societății, de care te-ai făcut vinovat. — Cum? buza de jos a domnului Gonzalez începu să tremure. La atac! strigă Ignatius către batalion. Omul acesta nu știe ce-i mila. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
focu’, știi? — Ar fi țipat dacă s-ar fi ars. — Santa nu țipă. E plină de curaj fata asta. N-ar scoate-o vorbă. E sângele ei italienesc. — Sfinte Dumnezeule, strigă domnul Robichaux, sărind în picioare. El e! — Cum? întrebă speriată doamna Reilly și, privind împrejur, îi văzu pe Santa și pe Angelo stând în ușa camerei celeilalte. Vezi, Santa? Știam c-o să se-ntâmple așa. Vai, nervii mi-s la pământ. Ar fi trebuit să stau acasă. Dacă n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
tine pe iubitu’ tău papagal ca să-i spui noapte bună, și-i zici: „Au fost o grămadă de juni la bal, scumpule, da’ mi-am păstrat onoarea.“ Și-atunci afurisitul de papagal începe să tragă de rochie. Ești mirată, ești speriată, ești nevinovată. Da’ ești prea rafinată să-l oprești. Ai priceput? E grozav, spuse Darlene. — Asta-i dramă, o lămuri Lana. Hai acu’ să-ncercăm. Maestre, muzica. — Aău! Acu’ chiar că s’tem ’napoi pe plantațe. Jones zgârie cu acul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Apoi, altceva o făcu să-și mute gândurile de la preocupările în legătură cu fiul și problemele ei, amândouă fiind de fapt un singur lucru. Mâna domnului Robichaux o cuprinsese ușor pe a ei și acum i-o ținea. Doamna Reilly era prea speriată ca să se miște. De ce oare filmele îi făceau întotdeauna pe bărbații pe care îi cunoscuse - domnul Reilly și domnul Robichaux - să fie drăgăstoși? Privea orbește spre ecranul pe care nu o vedea pe Debbie zburdând colorată, ci mai degrabă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
rog Bătu cu sabia în latura scaunului. O plasatoare bătrână coborî pe culoarul dintre scaune și încercă să i-o ia, dar Ignatius se împotrivi, făcând-o să lunece jos pe covor. Plasatoarea se ridică și plecă poticnindu-se. Eroina, speriată că îi este în joc onoarea, avu o serie de halucinații, în care se vedea culcată lângă bătrânul libidinos. Patul în care se afla părea târât în lungul străzilor și apoi începu să plutească în piscina hotelului în care locuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
atunci când îi vorbeam calm și într-un mod prietenos lui Fin Fin, acesta putea să zburde prin lumea virtuală a junglei sale, răsplătindu-mă cu un cântecel. Dar atunci când mă adresam răstit și țipând, el ar fi ales să fugă, speriat. Acest aspect i-a influențat comportamentul și Fin Fin devenise precaut înainte să se apropie de mine din nou, până în momentul când a căpătat încredere în mine. --------------------------------------------------------------- TITLU DE ȘTIRI DIN VIITOR: 2035 Roboți fugari au fost găsiți dându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
își mușcă limba, luptând cu emoția. Alex era surprinsă. De obicei, tatăl ei era dur și controlat. Simți o undă de îngrijorare pentru el, deși știa că acel moment avea să-i fie de ajutor, în proces. — Eram speriat, foarte speriat, continuă tatăl ei. Mi-au spus cu toții ... că nu mai aveam mult de trăit. Își înclină capul. În sală se făcu liniște. — Doriți niște apă, domnule Burnet? — Nu. Sunt bine, zise el, ridicând capul și trecându-și mâna peste frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Da. Așa este. Tatăl ei părea să-și fi revenit. Alex se lăsă pe spate pe scaun, inspirând adânc. Mărturia decurgea lin acum, o poveste pe care tatăl ei o spusese de zeci de ori înainte. Cum el, un om speriat și înspăimântat, temându-se pentru viața sa, își pusese speranța în doctorul Gross. Cum trecuse prin operație și chimioterapie, sub îndrumarea doctorului Gross. Cum simptomele bolii dispăruseră treptat, în cursul anului următor. Cum doctorul Gross fusese primul care își exprimase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
celulele - cele pe care le luase din corpul meu, în timpul tuturor acelor teste - unei companii numite BioGen. — Cum v-ați simțit când ați auzit asta? — Am fost șocat, spuse tatăl lui Alex. Mă dusesem la doctorul Gross când eram bolnav, speriat și vulnerabil. Avusesem încredere în doctorul meu. Îmi pusesem viața în mâinile lui. Aveam încredere în el. Iar apoi, am aflat că el mă mințise, că mă speriase inutil ani de zile, numai ca să îmi poată fura părți ale corpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
o va lua spre est, încercând să treacă la Brown Field sau Calexico, zise Dolly. — Poate. Vasco își frecă barba, gânditor. Simți, prea târziu, cum i se lua vopseaua pe degete. La naiba, trebuia să nu mai uite asta. — E speriată. Cred că se îndreaptă spre un loc unde speră să găsească ajutor. Poate să se întâlnească cu tatăl ei acolo. Sau cu cineva cunoscut. Un fost prieten? O prietenă din școală? O „soră“ dintr-o organizație studențească? Un fost profesor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
fost acționate de un buton, toate cele trei mătuși s-au năpustit spre ușă, Însă s-au oprit brusc Înainte să o deschidă. Unchiul Dikran a dat cu capul de dulapul Înăuntrul căruia lucra Încă, iar bunica Shushan a deschis speriată ochii. Doar Armanoush a rămas calmă și stăpână pe sine. Cu pași voit măsurați, s-a Îndreptat spre ușă sub privirile Încremenite ale mătușilor ei și a deschis-o. — Tati!!! a spus Armanoush cântând parcă de Încântare. Parcă aveai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
băgase de seamă că anii treceau. Trebuise ca fiica mai mică să-i semnaleze: „Îți dai seama, tată, aveam douăzeci și unu de ani cînd ți-ai publicat ultima carte. Acum am douăzeci și șase!“. Se uitase la Woglinde cu un aer speriat. Fiica mai mică avea unul dintre cele mai frumoase prenume care există, acela al uneia dintre fiicele Rinului din tetralogia lui Wagner. CÎnd era mică, Woglinde cerea să audă Începutul discului pe care aceea dintre cele trei fiice ale Rinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
reținere, aproape dezamăgit. Avea sentimentul că ei o terminaseră cu el. Nu-i rămânea decât să se întoarcă la munca sa. § Numele 'Kezel' era scris cu creta pe ușă. Kezel nu era acasă, însă soția acestuia - o femeie tăcută și speriată, a cărei față purta urmele ultimei bătăi - îl conduse pe Porfiri la ușa micii celule ocupate de studentul Virginski. Acesta era precum îl descrise cămătarul, palid și prost îmbrăcat. Pe deasupra, observă Porfiri, mai era și mort de foame. Cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
nu locuia aici? ă Nu peste zi. Fraulein Keller nu i-ar permite să stea cu coiplul aici. Îmbrăcată în desuuri, Raia începu să tremure, deși nu era frig în cameră. ă Pune ceva pe tine, spuse Porfiri. Confuză și speriată, Raia se întinse și trase jos chimonoul de pe paravan pe care îl îmbrăcă. ă Îi voi spune lui Fraulein Keller că m-ai satisfăcut, o liniști el. ă Nu înțeleg. Chiar nu vreți nimic de la mine? ă O adresă? A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]