KorAP: Find »[drukola/base=stepă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...100 101 102 ...112 >

2,798 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

de Aur și-a constituit o arie de dominație directă și o zonă de hegemonie, în care au fost înglobate în diferite grade de dependență statele și popoarele cucerite. În componența efectivă a Hoardei de Aur au intrat regiunile de stepă din sud-estul Moldovei (Bugeacul) și nordul Dobrogei. Celelalte teritorii românești de la sud și est de Carpați au rămas sub administrația conducătorilor locali, dar au devenit tributare mongolilor, precum cnezatele rusești și statul bulgar. Dar se pare că ei controlau direct

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
despre 1000 de luptători și nu se spune de unde au venit. În prima jumătate a secolului al XII-lea, berendeii au părăsit sudul Rusiei și s-au îndreptat spre teritoriile extracarpatice și regatul ungar; ei nu se puteau stabili în stepele nord-pontice, unde se aflau cumanii. Berendeii s-au deplasat în grupuri mici, de aceea prezența lor n-a fost înregistrată documentar sau au migrat înglobați de populații turce mai numeroase.20 Pe lângă triburile turanice nomade, în teritoriile carpato-dunărene, s-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o viață seminomadă sau nomadă, ca și cumanii. Dealtfel, numele lor sugerează această viață nomadă, care înseamnă a pribegi, a rătăci, așadar o populație de pribegi, hoinari. Faptul că se aflau în compania cumanilor și predilecția lor pentru zonele de stepă din nordul Mării Negre, care la începutul mileniului II erau locuite de populații turce, duce la concluzia apartenenței lor la familia popoarelor turanice.22 Simbioza româno-pecenego-cumană Cele două seminții turce, pecenegii și cumanii au locuit (stat) în regiunile noastre peste trei sute

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numerosul element elenic de pe marginea Mării Negre, care n-a putut dispărea.24 Despre populațiile turce, pecenegi, uzi, cumani, instalate la noi, P. P. Panaitescu ne dă unele amănunte: iarna locuiau în regiunile joase, aproape de mare, iar vara în pășunile de stepă, nu aveau așezări statornice (sate), nici locuințe, ci trăiau în care acoperite cu femeile și copiii. Carele lor, așezate cap la cap, alcătuiau o adevărată tabără de luptă. Nu practicau agricultura, se hrăneau cu lapte și fiertură de mei, luat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
menționa și nume de localități: Bârlad, Tecuci, Caracal sau ținuturi ca Teleorman sau Bărăgan, deja amintite. Frecvența acestor nume în Moldova, între Prut și Siret, și în sudul Munteniei este o dovadă că, fiind populații de nomazi, de locuitori ai stepei, ei n-au pătruns în regiunea subcarpatică și muntoasă. În regiunile în care s-au așezat, ei locuiau împreună cu românii, în Codex Cumanicus, scris în Ungaria, apar cumani cu nume românești. După trecerea la viața sedentară, cumanii au intrat în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de nomazi asiatici, ei plăteau dijmele cerute de stăpânitorii pământurilor (ținuturilor) lor, fără a mai fi supărați de cineva și, uneori, la cererea acestora, îi însoțeau în expedițiile organizate de migratori.25 Năvălirea tătarilor și românii Ultima migrație a neamurilor stepei în Europa răsăriteană și în ținuturile românești a fost năvălirea mongolo-tătară din 1241. Ne vom referi aici doar la acțiunile corpurilor armate mongole pătrunse pe teritoriile locuite de români, deoarece năvălirea și dominația lor au avut consecințe însemnate asupra istoriei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
turanici) de a-și asocia lor pe cei supuși, așa procedează cu rușii, cu cumanii, așa vor face și cu românii. În părțile Mureșului (Transilvania), tătarii dau voie satelor românești să-și aleagă "regi tătari" ca patroni, susține Iorga. Năvălitorii stepei, pricepuți în guvernarea populațiilor supuse, numesc cneji (canesi), în număr de o sută, unul din ei fiind numit pentru o mie de sate. Acești canesi (balivi) sunt tătari, dar instituția era împrumutată de la români. Canesii se adună aproape săptămânal, un

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
să coopereze cu tătarii.27 Societatea nomadă și relațiile sale cu populația românească Prezența triburilor turanice (vechi turce) în spațiul extracarpatic, pe lângă mențiunile izvoarelor scrise, este atestată și de sursele arheologice. Au fost descoperite complexe funerare asemănătoare cu cele din stepele meridionale ale Rusiei-aici s-au aflat 1000 de morminte din secolele X-XIV ale triburilor nomade turce. După unele izvoare, populațiile nomade turanice rareori dispuneau de așezări stabile, ele locuind îndeosebi în căruțe și corturi. Din datele pe care le

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
morminte tumulare ale cumanilor sunt după 1241-1242, ceea ce arată că mongolii n-au exterminat cu totul pe cumani. Aceste morminte ale nomazilor turci s-au aflat în extremitatea nordică a Moldovei, în ținuturile de câmpie din preajma Dunării, situate în prelungirea stepelor eurasiatice. O situație identică se constată și la sud de Carpați, în câmpia munteană, unde mormintele turanicilor sunt masate în Bărăgan. Complexele funerare din partea centrală și nordică a Moldovei, foarte puține, se află în vecinătatea cursurilor de apă, unde s-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
rare deoarece autohtonii, sub presiunea nomazilor, s-au retras în regiunile de deal și podiș, unde se puteau apăra mai lesne.28 Prin pătrunderea turanicilor, apoi a mongolilor, întinse teritorii au fost dezafectate vreme îndelungată agriculturii, iar câmpia Bărăganului și stepa Bugeacului au avut o redusă populație până în epoca modernă. Pe lângă aceasta, populația ce locuia în apropierea teritoriilor unde sălășluiau nomazii se pare că a fost supusă unor prestații tributare-nu sunt date concrete în acest sens, dar se presupune că erau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a pus capăt dominației cumane în teritoriile extra-carpatice, deschizând în același timp drumul spre Dunăre și Marea Neagră. Astfel, prin acțiunile Ordinului, Cumania neagră își înceta existența și, concomitent, dinspre răsărit, cumanii erau zdrobiți de mongoli la Kalka (1223), încât Imperiul stepelor intra în extincție. Rapida dezintegrare a împărăției lor înlesnea acțiunea Ordinului în Cumania apuseană: aflați în pragul pieirii, cumanii se supun inițiativei regilor unguri de creștinare a lor (1227). Subsumarea unei părți a cumanilor forțelor politico-militare și spirituale ale Ordinului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și baltic, la începutul secolului al XIII-lea, după cucerirea Constantinopolului, au inspirat papalității proiectul de a integra întreaga Europă răsăriteană sub autoritatea Romei. Dar incursiunile cutezătoare ale misionarilor latini până la marginile răsăritene ale Europei n-au rămas fără urmări: stepa nord-pontică în imensitatea ei, ca și lumea sedentară urmau a fi integrate în formele universalismului roman, dar, provocată, stepa a reacționat devastator, în 1240-1241. 5 "Secolul mongol" (1241-1359) Evul mediu românesc propriu-zis este precedat de o perioadă mai lungă, pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Europă răsăriteană sub autoritatea Romei. Dar incursiunile cutezătoare ale misionarilor latini până la marginile răsăritene ale Europei n-au rămas fără urmări: stepa nord-pontică în imensitatea ei, ca și lumea sedentară urmau a fi integrate în formele universalismului roman, dar, provocată, stepa a reacționat devastator, în 1240-1241. 5 "Secolul mongol" (1241-1359) Evul mediu românesc propriu-zis este precedat de o perioadă mai lungă, pe care noi am numit-o "secolul mongol". Această perioadă cuprinde intervalul de timp dintre pătrunderea mongolilor în regiunile noastre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1236-1241 a avut drept consecință principală și imediată constituirea unui nou stat (ulus) mongol de tip nomad în răsăritul Europei, cu centrul pe Volga, numit Hoarda de Aur (Ulus-Djuci), care va dăinui câteva secole. Noul organism politic-statal, reîntrupare a "Imperiului stepei" în Europa (al treilea, după cel hun și avar), s-a substituit stăpânirii cumane, sfărâmată de mongoli la Kalka (1223), dar în forme mult mai riguroase și mai apăsătoare pentru cei supuși. Hoarda de Aur s-a desprins de sub autoritatea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
întâi la Sarai-Batu, apoi la Sarai-Berke, într-o zonă cu o viață urbană dezvoltată, unde se intersectau drumuri comerciale de mare însemnătate. Aici și-a instalat centrul puterii Batu, care s-a retras din Ungaria și s-a întors în stepele din nordul Mării Negre, într-o poziție avantajoasă pentru el, la egală distanță față de Mongolia, răsăritul Europei și ținutul Caucazului. Noul organism statal era creația lui Batu, fiul lui Djuci, nepotul lui Gingis-han. După moartea lui Ogodai, el nu s-a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în lupta pentru succesiune la Karakorum, ci a preferat să construiască un puternic stat (ulus) în teritoriile atribuite tatălui său de marele han întemeietor. Retras aici și mulțumindu-se să-și stăpânească noii supuși, noul stat devenea un exponent al stepei, în felul acesta, "torentul devastator reintrase în matca sa" (Iorga). Odată închegată, Hoarda de Aur și-a constituit o arie de dominație directă și o zonă de hegemonie, în care au fost înglobate, în diferite grade de dependență, statele și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
hegemonie, în care au fost înglobate, în diferite grade de dependență, statele și popoarele cucerite. Aria de dominație directă a Hoardei în Europa de est, la începuturile ei, secolul al XIII-lea, cuprindea bazinul Volgăi, adică teritoriul hanatului Bulgaria Mare, desființat apoi, stepa nord-pontică și teritoriile dintre Marea Neagră și Marea Caspică. Spre apus, mai mult nominal, dominația Hoardei de Aur se întindea până la gurile Dunării. Misionarul franciscan Guillaume de Rubruck, care a pătruns în Imperiul mongol, în 1253-1254, identifica aria de dominație mongolă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Soarelui, iar fiecare căpetenie cunoaște marginile pășunilor sale". Istoricul Victor Spinei subliniază că soarta teritoriilor ocupate de mongoli, în campania din 1236-1242, a fost diferită, în funcție de considerentele economice și militare ale statului mongol. Cele mai afectate de invazie au fost stepele nord-pontice, situate între Marea Neagră și Marea Caspică, cunoscute sub numele de Deșt-i Kâpciak, unde și-au stabilit sălașele triburile nomade ale mongolilor și unde a luat naștere Hoarda de Aur. Aceste teritorii îi atrăgeau pe cuceritori deoarece erau asemănătoare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Aur. Aceste teritorii îi atrăgeau pe cuceritori deoarece erau asemănătoare, ca relief, climă și vegetație, cu ținuturile lor de origine și ofereau condiții optime pentru traiul nomad, bazat pe creșterea animalelor în turmă, ocupație tradițională a neamurilor mongole. Populația din stepele nord-pontice, mai ales cumanii dar și alte neamuri turce, la venirea noilor cuceritori, fie a fost exterminată, fie s-a refugiat în alte ținuturi sau s-a supus mongolilor. O mare parte a cumanilor au fost masacrați de cuceritori sau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mai vechi ale campaniei lui Batu, doar în 1285, tătarii năvălesc "a doua oară" în regiunile ungare. Trebuie spus că pădurile ce acopereau Carpații răsăriteni și lupta românilor, sașilor, secuilor, care apărau trecătorile munților, îi descurajau pe mongoli, oameni ai stepei, să năvălească în Ungaria. Prima acțiune militară amplă spre Europa centrală, după marea invazie din 1241-1242, a avut loc în 1259, când armata emirului Burundai a invadat Polonia, străbătând mai întâi Haliciul. Mongolii au silit pe ruși, cumani și alte

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
conducerea Hoardei de Aur, ca urmare a disensiunilor dintre ambițiosul emir Nogai și hanul Toqtai, care au dus la conflicte armate directe între cei doi. Aceste ciocniri militare nu s-au desfășurat în nordul Dunării, ci mult spre răsărit, în stepele nord-pontice. Într-o primă luptă, pe râul Ias, hanul Toqtai a fost înfrânt și el s-a refugiat dincolo de Don, fără a fi urmărit, în a. H. 697 (oct. 1297-oct. 1298). Apoi, între cei doi s-a dat o nouă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mărfurilor-descoperirea la Păcuiul lui Soare a unei ceramici specifice centrelor controlate de Hoardă în sudul Moldovei, din prima jumătate a secolului al XIV-lea, este grăitoare în acest sens. Grupurile de mongoli stabilite în Dobrogea, susținute uneori de cele din stepele nord-pontice, se amestecau în conflictele dintre regii sud-dunăreni sau intrau ca mercenari în armata țarilor bulgari și organizau invazii în Bizanț. Prin participarea la acțiunile militare ale bulgarilor, mongolii s-au implicat în evenimentele din sudul Dunării. În 1323, ei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au ajuns până în spațiul est-carpatic, chiar dacă locuiau în răsăritul Europei, precum alanii, care au deținut un loc important în armatele emirului Nogai și a fiului său, Joga, care i-au adus în regiunile dunărene, dar grupuri etnice alane sălășluiau în stepele nord-pontice și înainte de 1241. Populațiile iraniene pătrunse în teritoriile est-carpatice apar în izvoare sub numele de alani și iasi. Prezența temporară a alanilor în nordul Dunării este indubitabilă, populațiile iraniene medievale au toponime în teritoriile est-carpatice. Iași ar proveni de la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Europei dislocate de mongoli se pare că s-au numărat și mordvini, neam fino-ugric, un sat Mordvina, azi dispărut, lângă Rezina, atestat într-un act din 1437. Totuși, comparativ cu localnicii (autohtonii), alogenii dintre Carpați și Nistru erau puțini. Cu excepția stepei Bugeacului, unde sălășluiau crescătorii de animale mongoli, amestecați cu rămășițe ale cumanilor, și a unor centre urbane cu populația eterogenă etnică, teritoriul Moldovei era locuit preponderent de români. Concentrările demografice la est de Carpați (Moldova) se aflau la curbura Carpaților

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
materializat mai întâi în sfera bisericească. În urma unei infiltrări și acțiuni misionare reușite, papalitatea a decis să înființeze o episcopie în teritoriile sud-est carpatice (de la curbura Carpaților), smulse în prealabil dominației cumane. Convertirea la creștinism a unor căpetenii cumane din stepa nord-pontică, stimulată de succesele militare ale cavalerilor teutoni, după 1211, și de irupția tătarilor în răsărit, după 1223, l-a determinat pe papa Grigore IX să răspundă favorabil, în 1227, la solicitarea arhiepiscopului de Esztergom de a-l învesti ca

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]