3,258 matches
-
O să se transforme în crimă ? Și acuma vrei să te răzbuni. [...] nu te mai tângui, motorul, ca să zic așa, acțiunilor tale nu e iubirea, ci ura... (V, p. 681). Analiza corectă nu îl face să prevină gestul celei care își străpunge cu sabia rivala reproșându-i apoi soțului că și-a păstrat mereu mâinile curate și s-a mulțumit să profite de pe urma faptelor comise de ea : Tu doar te-ai ghiftuit din crimele mele ! (V, p. 682). Cu o bruscă intuiție
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
aceste arme să recurgă : Să le topesc în foc iatacul lor de miri/ Ori să le-nfig o dârză spadă prin ficat ? Mai apoi, îi trimite Creusei o cunună de aur azvârlind un uimitor șuvoi de foc mistuitor și își străpunge copiii cu o lamă ascuțită. În chip analog, întrebată de Ionel dacă are de gând să-l incendieze, împreună cu fiica lor (O să-i dai foc, cum mi-ai da și mie ? !), fantoma Marghioalei îi urează bărbatului ca patul de nuntă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și am Încrucișat o privire cu tata. Pașii se opriră pe palierul nostru. Tata se ridică, neliniștit. O secundă mai tîrziu, am auzit bătăi În ușă și un glas tunător, mînios și parcă familiar. — Poliția! Deschideți! Mii de pumnale Îmi străpunseră gîndul. O nouă serie de lovituri făcu ușa să se clatine. Tata se Îndreptă spre ușă și ridică căpăcelul vizorului. — Ce doriți la ora asta? — Ori deschideți ușa, ori o dărîmăm În șuturi, domnule Sempere. Nu mă faceți să repet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
va celebra niciodată. „Cum?“ Întrebase un Aldaya febril, carbonizat de aversiune. Provocîndu-l la un duel chiar În ziua nunții. Fumero a mers pînă Într-acolo Încît chiar i-a făcut rost de arma cu care Jorge era convins că va străpunge inima aceea de piatră, ce ruinase dinastia Aldaya. Ulterior, raportul poliției din Paris avea să spună că arma găsită la picioarele lui era defectă și că nu putea face decît ceea ce a și făcut: i-a explodat În plină figură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Îl informa că Îl văzuse pe bărbatul pe care i-l descrisesem dînd tîrcoale pe lîngă vilă, asemenea unui spectru. Era trecut de miezul nopții cînd Miquel a ajuns la numărul 32 de pe bulevardul Tibidabo, o vale lugubră și pustie, străpunsă de săgețile lunii ce se strecurau printre copaci. Cu toate că nu-l mai văzuse de șaptesprezece ani, Miquel a recunoscut la Julián mersul acela ușor, parcă felin. Silueta lui se prelingea În penumbra grădinii, pe lîngă fîntînă. Julián sărise peste Îngrăditură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
imaginea țintuită de zid. Era o copie identică a fotografiei pe jumătate arse pe care un necunoscut o lăsase pe tejghea, În librărie. În fotografie, Julián și Penélope, adolescenți, zîmbeau către o viață ce le scăpase pe negîndite. Lama pumnalului străpungea pieptul lui Julián. Am Înțeles atunci că nu Laín Coubert sau Julián Carax lăsase acea fotografie ca pe o invitație. Fusese Fumero. Fotografia fusese o momeală otrăvită. Am ridicat mîna să smulg cuțitul, dar atingerea Înghețată a revolverului lui Fumero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ieșire, cum genunchii lui se loveau de treptele din marmură, iar zăpada Îi sufla În față, cum omul fără chip Îl Înșfăca de gît și, ridicîndu-l ca pe o marionetă, Îl arunca În fîntîna Înghețată bocnă, cum mîna Îngerului Îi străpungea pieptul, țintuindu-l, și cum sufletul blestemat i se risipea Într-un abur negru ce cădea În lacrimi Înghețate peste oglinda fîntînii, În timp ce pleoapele i se zbăteau pînă la moarte și ochii parcă i se prefăceau În țăndări cu scrijelituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să-și iasă din fire, nu și-ar fi permis să enunțe cu voce tare, atât de franc și de precipitat, unele bănuieli și sincerități de prisos. Însă, de îndată ce se așeză la locul lui, o arzătoare părere de rău îi străpunse dureros inima. În afara faptului că l-a „jignit“ pe Burdovski, emițând în public bănuiala că acesta suferă de aceeași boală de care s-a tratat el în Elveția - deci, pe lângă asta, oferirea celor zece mii destinate școlii a fost făcută, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe om să-și piardă capul cu desăvârșire! Iertați-mă, prințe: aveți atâta naivitate, atâta nevinovăție, cum nici măcar în veacul de aur nu s-a mai pomenit și, în același timp, vedeți prin om, profunda dumneavoastră ascuțime a observației îl străpunge ca o săgeată. Însă, dați-mi voie, prințe, asta cere explicații, pentru că eu... sunt pur și simplu derutat! Desigur, la urma urmei, scopul meu era să vă cer bani cu împrumut, dar întrebarea despre bani mi-ați pus-o ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
conștiinței ei crede că... ea însăși e vinovată. Când încercam să împrăștii această întunecime, ea ajungea să aibă asemenea suferințe, încât inima mea nu se va vindeca niciodată, atât timp cât îmi voi aminti această perioadă îngrozitoare. Parcă cineva mi-ar fi străpuns inima o dată pentru totdeauna. A fugit de mine - știi de ce? Tocmai ca să-mi arate că e josnică. Însă cel mai teribil e că, probabil, nici singură nu știa cum poate să-mi dovedească acest lucru și a fugit pentru că neapărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
poftiți. Când am început să-i pun întrebări, mi-a spus că de mult nu vă mai iubește, că până și amintirea dumneavoastră îl chinuiește, dar că îi e milă și, când își amintește de dumneavoastră, își simte inima parcă „străpunsă pe vecie“. Trebuie să vă mai spun că n-am mai întâlnit vreun om de o sinceritate atât de nobilă și de o credulitate fără margini. Din ce mi-a spus, mi-am dat seama că numai cine nu vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nici nu înțelegea, chiar s-ar putea spune cu siguranță că nu înțelegea întreaga forță a acestei provocări. Nu vedea în fața ochilor decât chipul acela disperat, smintit, din pricina căruia, cum lăsase să-i scape odată față de Aglaia, inima lui rămăsese „străpunsă pe vecie“. Nu mai putu suporta și de aceea i se adresă Aglaiei, cu rugă și dojană în voce, arătând spre Nastasia Filippovna: — E cu putință una ca asta? Doar e atât de... nefericită! Atât apucă să spună și amuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
clatină Dumnezeu... și nici un blestem, dacă nu-L auzi sfîrșindu-se în tine. Viața este ceea ce aș fi fost, de nu m-ar fi robit ispita nimicului. Mor în suflet ecourile echivoce ale clipei în care viața - surpriză a indiferenței inițiale - străpuns-a liniștea neantului. Dumnezeu este încercarea ultimă de a ne îndestula dorința de somn... Astfel devine el un cuib de câte ori cresc aripi oboselii noastre. Dezlipirea muzicală de lume subțiază obiectele în fantome; nimic nu se mai întîmplă în preajma ta și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de a dispune de amărăciune în fața nu importă cărui lucru, de a desfigura banalitatea în vârtejul paradoxului și de-a tulbura liniștea firii în patima contradicției... Nu mai rămâne nimic decât desfrâul minții peste o realitate desfrunzită, o optică sumbră străpungând calmul uitării și pătând orice prospețime. Și atunci, să te miri de ce lebedele - suflete spulberate-n corpuri - îți par chioare (căci nu privesc ele în lături?); de ce un cer senin îți trezește icoana lucie a unui creier de imbecil și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fi introdus sângele în logică... Scârba de lume: irupția urii în urât. În vagul plictiselii se introduce astfel calitatea religioasă a negației. Viața-mi pare o mânăstire unde te-ai refugia ca să uiți pe Dumnezeu și ale cărei cruci ar străpunge nimicul cerului. După ce sufletul a filtrat pe Dumnezeu, drojdia ce rămâne devine - ca pedeapsă - substanța sufletului. Totul este nefolositor și fără rost - afară poate de melodia ascunsă a chinului. Fruntariile omului sânt cele ale suferinței. Doar după ce-ai îndurat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în miezul duhului. Să-ți pleci cugetul cu suferință spre zările lumii; să sângerezi în zâmbet. Când voi aprinde focuri în idei? - Este atâta jăratic în oscilațiile minții! Nu e ușor lucru a te îndoi privind spre Dumnezeu! În genunchi, străpunge-voi oare pămîntul? Voi duce nerugăciunea până la capăt? Voi umili pe Dumnezeu, cu supranaturalul meu dezmăț? Cu cât urc spre cer, cu atât scobor mai tare spre pământ. Spiritul, dezlipit de toate, se-ndreaptă cu aceeași tărie în direcții opuse
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Se prea poate însă ca rostul gândirii pornite pe cărări proprii să nu fie altul decât încordarea în contradicții și adâncirea în irezolvabile. Nicăieri mai mult ca-n lepădarea de lume nu le putem atinge mai ușor. Infinit reversibilul extaz, străpungând înălțimile detașării, creează o dezorientare care este sursă de probleme, de neliniști și de întrebări. Într-un spirit urgisit de excesul de gânduri, dezmierdările și horcăiala consecutivă împreună planuri divergente și lumi ireconciliabile. Se împacă în rosturi orizontale cele două
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
te cere devenirea și că momentul existenței tale este un absolut, un ce nesubstituibil și unic, atunci nu vei reuși decât să fii un licurici în soare, o strălucire invizibilă, o fadoare de lumină. Numai întru cât axa lumii îți străpunge inima, poți deveni o lume. Aș vrea să dispară, din sângele acestui neam, ultimele rezerve de umilință. Dacă nu vom avea atâta tărie și atât orgoliu pentru a ne reface din sâmbure existența, în zadar mai facem teoria României. Aici
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pretutindeni), mi-au trecut prin minte cele trei săgeți ale fiului de Împărat (plecat la vânătoare, când În loc să-i apară În cale o dihanie mai acățari, Îi apare un biet iepure care schimbă fundamental destinul acestui fiu - păcatul de iepure, străpuns de cea de-a treia săgeată, aleargă și se prăbușește tocmai acolo unde nu trebuie: În Valea plângerii). Ceasul negru cu pendula Bate-n cerul vesperal Sună noaptea somnambula Dinspre cornul boreal Moare-n chipul căutării Umbră vieții străvezii Spectrul
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Nedumerirea îi încolțește din nou în suflet. De ce s-o fi înverșunând atâta împotriva fiului Scriboniei? Că doar nu l-a favorizat niciodată excesiv. Oricum, nici pe departe cât pe fiii ei. O fulgerare ca o lamă de cuțit îi străpunge inima. Bănuiește cumva...? Picături de sudoare încep să i se prelingă pe frunte. Le îndepărtează cu un gest smucit. Trebuie să acționeze, să facă ceva îna inte de a fi prea târziu. Din prag, se întoarce către Fulcinius și rostește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pufnește Libo zgomotos. Justiția imperială se ocupă atât de probleme civile, cât și de probleme penale. Lovește întruna, agitat, cu latul palmei în tăblia patului: — Eu de ce nu mă pot prezenta în fața împăratului ca orice alt cetățean...? Lasă fraza neterminată, străpuns de o iluminare: — Sunt senator, atunci să mă judece egalii mei! Scâncește către Gallus: — Tribunalul senatorial...? Celălalt tace încurcat. Își freacă bărbia ca să câștige timp. Tri bunalul imperial are același profil și merge mână în mână cu cel al consulilor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
formă instructorul. Ce jocuri? Inflexiunile dureroase din vocea tânărului îl lovesc drept în inimă. — Luptătorii se despoaie de veșminte și sar printre săbii... Rufus nu vrea să se lase impresionat. Rânjește: — Așa, în curul gol? — Săbii ascuțite, gata să-i străpungă..., murmură Pusio mai mult pentru sine. Mai fornăie de câteva ori zgomotos. Doar nu te-oi pune acum să bocești ca o muiere, se învese lește evreul. Călărețul își trage încă o dată nasul cu putere. — Ne riscăm viața numai din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
malurile și unul dintre cei trei curatori ai apelor conduși de Messalla Corvinus este responsabil cu regularizarea cursului fluviului. Pe el l-au considerat oamenii vinovat de nenorocire. Pe Celer. Între timp, ochii s-au obișnuit îndeajuns cu întunericul ca să străpungă prin obscuritate. Își plimbă privirea pe trupul ușor diform din cauza sarcinii. Revine la gândurile dinainte. Agrippina e diferită de flușturaticele din ziua de azi. N-o preocupă decât căminul, soțul și copiii... Fugitiv, pe față îi joacă un surâs orgolios
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mult așteptate. Lui Tiberius Livia i-a salvat de nenumărate ori viața și poziția cât a stat ascuns la Rhodos, dar nu e sigur că Agrippina ar interveni pentru el. Mai degrabă l ar disprețui și ar cere divorțul. Tresaltă, străpuns de un fier roșu. Atunci ar fi - în sfârșit - liber s-o caute pe Mariamne, să-i cerșească iertarea... Se descurajează și oftează deprimat. Vise deșarte! Aruncă o privire plină de invidie către Agrippina. Doarme dusă, cu gura întredeschisă, lăsând
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
general. Agrippina și copiii se uită nedumeriți la el. Iulius Herodes preferă să privească în altă parte. Antonia însă surâde cu îngăduință. Li se adresează celor mici: Ia spuneți-mi, dragii mei, când tragi la țintă contează ce sector ai străpuns? Drusus se scobește încurcat în nas. Neron și Livilla răspund însă în cor: — Nu! Bunica îi mângâie pe obraji: Țintașul câștigă oricum? — Da! Femeia se întoarce victorioasă către Germanicus: — Te-ar ajuta și pe tine să compari virtutea cu o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]