3,015 matches
-
solicită fie una, fie alta, găsind soluții pentru orice, sau inițiază o nouă acțiune, sau definitivează o fostă acțiune și tot așa până pe la ora 14.00- 14.30, uneori și mai devreme, când vine acasă, aruncă salopeta udă de sudoare de pe el și roșu ca un rac, nu poate nici articula cuvintele, până nu face un duș care-l revigorează. Mai încropim o discuție scurtă, se uită curios la ce-a mai lucrat Liviu și „bla-bla-bla” pleacă înapoi la San
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
tremurătoare, bea cu nesaț și-apoi șterge cu palma laptele scurs pe piept, pe barba crescută de multe zile. Bătrânul îl ajută să-și scoată tunica udă. A rămas într-o cămașă albă, de mătase, sfâșiată la piept, pătrunsă de sudoare și sânge. Bătrânul îi pune mâna pe frunte și clatină din cap cu îngrijorare: Prea cald. Arzi...Ți s-au obrintit rănile... Mai bine "prea cald" decât "prea rece", îngână străinul cu un zâmbet chinuit. Doamne ferește! bombăne bătrânul scuturând tunica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tângui și nimica alta nu fac! Brusc, răstoarnă pe gât ulcica cu afion până la ultima picătură, apoi, o trântește pe masă. Merge de colo-colo, agitat, târșind piciorul. Cutremurat de un fior se lipește de piatra rece ce-i domolește fierbințeala; sudoarea îi șiroiește pe șira spinării, se prelinge pe zid și picură: pic-pic... Privește fascinat în flacăra unui muc de lumânare ce pâlpâie zbătându-se într-o baltă de ceară, aruncând umbre disperate, ca țipătul sinucigașului ce se îneacă... Cu ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dat bice! Mă ardea pălălaia în schinare, da' nici c-am înturnat capu', numa bice dădeam... Și... și ce-am bătut caii atuncea!... Ce i-am mai bătut!... Aiasta ni-i soarta, Gheorghiță, oftează Toader cu resemnare. Gheorghiță își șterge sudoarea și îngână răgușit, căutându-i ochii: Da' poate c-om scăpa... 'Mnetale ce zâci, scăpăm?! De bună samă, Gheorghiță. Cu voia lui Dumnezău... Cum ne-o hi scris... La ce m-aș întreba ce-a hi? Iaca! Nu mă-ntreb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și mii de căciuli aruncate în cer! Izbândă!! Izbândă!! ... Sssst! Vine Domnul! dă alarma Duma. Toți sar, își ridică armele. Ștefan se apropie șchiopătând, ducând calul de dârlogi, însoțit de boier Vlaicu. E cu capul gol, cu pletele năclăite de sudoare, înzăoat, cu platoșa turtită... Se sprijină de țeava tunului... Respiră adânc... Rămâne tăcut, cu privirile ațintite peste câmpul de bătălie: Și războiul aista, îngână el, dar nimeni nu deslușește ce bolborosește el acolo. Simte răsuflarea caldă aburindă a calului ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de mine! se zbârlește Ștefan jignit. Fără dovadă?! Fără județ? Că n-oi fi vreun satrap! Mai glumește omul... La spânzurătoare și la însurătoare să nu te grăbești niciodată, dragul meu. Toate, toate, la timpul lor... Isaia, sfârșit, lac de sudoare: Dau! ... Dau două! strigă el răgușit. Două! O! Nu! Nu le primesc decât cu inimă curată... ... Și luminată, adaugă Stanciu, ironic. Întocmai, dragul meu! îi întoarce Ștefan vorba. S-a lăsat o tăcere grea. Tăutu schimbă vorba: Căpitanul de secui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
au... s-au arătat iar? întrebă el cu teamă. Iar, unchiule! mărturisește ea istovită. Iar! Doamne!... Iar?... În ultimul timp, tot mai des, îngână ea, sleită, agitându-se de colo-colo. Am sărit din somn țipând. Ce coșmar! Eram lac de sudoare... Singură, în întuneric, cu candela și umbrele de pe pereți. Am aprins toate lumânările... De frică să nu vină iar, am stat toată noaptea cu ochii larg deschiși. Spre dimineață, m-a doborât somnul. Și au venit iar... Nu mă lasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca momâia! Ce-am făcut eu, pentru Mama Moldova? Măcar cu gura... Sol mai înflăcărat care să apere "Cauza Moldovei" nici c-ai găsi! Ștefan îl îmbrățișează: Îți mulțumesc, Ioane! Fii gura mea care vorbește! Biciuiește-i! Să-i treacă sudorile când or auzi strigătul de luptă al ienicerilor: "Aiaiaaa Mehmet!! Mehmet!! Roma!! Roma!!" Să urnească cruciada ceea mult cântată! S-o urnească din vorbă în faptă! Cată să pătrunzi tâlcul gândurilor ascunse după prea frumoase vorbe. Vreau să știu câtă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aceea de Crăciun, ne-am făcut pulbere. Câte n-am visat în Noaptea aceea de Crăciun în care am eliberat țările noastre, am eliberat și Constantinopolul, și Sfântul Mormânt... Lumea toată am eliberat-o... Ștefan tace, își șterge broboanele de sudoare și, cu altă voce, mai mică, tristă, continuă: Dar... dar n-a fost să fie așa. N-a trecut anul, și inima lui mare a încetat să bată: murea de ciumă, în tabăra de la Zemun, sub zidurile Belgradului eliberat, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mici... Am strâns din dinți și... m-am închinat vasal. Și așa ne-am târguit, ca-n oborul de vite ne-am târguit, pentru cele câteva mii de oșteni juruiți. Aista a fost prețul! și Ștefan își șterge cu palma sudoarea pe frunte. A dat Dumnezeu de ne-am unit puterile. Craii aiștea nu-s vrednici nici gâțele de la botinele Măriei tale să le lege! se înfurie Șendrea, sărind din jilțul pe care stătea. Ștefan măsoară odaia cu pași agitați și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mi-ai poruncit. Râdeai. Deschide-i!!" Și i-ai deschis! Brrr! M-ai fulgerat cu niște ochișori albaștri, plini de ură, să mă bagi în mormânt... Pe frunte ți se prelingea o dâră de sânge închegat, amestecat cu noroi și sudoare. O zgârietură, mă însemnase o săgeată în zbor... Aici, îi pipăie Voichița fruntea, se mai simte urma... M-ai privit în ochi... Îți amintești ce mi-ai spus? Nu, nu-mi amintesc. Ai spus: "Măi, măi! De unde ai furat ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
creierii... Și-i era frate! tună el cu glas aspru, acuzator. Și-l ocrotise, că era mai mic... Dar "Petrică" Aron Petru Răspopitul nu-i putea smulge "Scaunul Moldovei" decât săvârșind mârșavul omor... și își șterge cu palmele broboanele de sudoare ce începuseră să mustească la rădăcina părului. Am răcnit ca o fiară! Am tăiat un tâlhar ce se prăvălise peste mine; iubitul meu unchi, Aron Petru, mă voia și pe mine "puiul de năpârcă". Am sărit de pe cerdac în șaua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
iute de mână... Sărmanu' talian hodinește în pământ transilvan... Țipătul miresei la nunta însângerată de la Răuseni și ochii lui taica m-au urmărit ani și ani, continuă el după ce dă roată paraclisului, cu gândurile duse. Mă sculam nopțile lac de sudoare; vezi bine, duhul chinuit al lui taica nu-și afla odihna în mormânt. Plângeam înăbușit în pernă. S-au scurs anii... și... și n-am mai plâns. Gândul răzbunării mi-a hrănit ura și m-a împietrit... Și te-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și mai repede... Întunericul se lasă încet. Și toaca bate, bate... S-a făcut întuneric. Și toaca bate, bate... 10 Prohod cu colind "Marea Neagră lac turcesc" Noapte. Crivățul viscolește spulberând zăpada din pervazul ferestrei. Ștefan, cu cămașa lipită udă de sudoare, sprijinit de perete, împietrit, privește în gol cu ochii împăienjeniți în lacrimi. Îi crescuse și barba... Și nu erau decât patru zile; venise spre el cu mânuțele întinse: "Tata căluțu!". Era bucuria lui să-l călărească, să râdă și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
M-am îngrășat în cocina lu' tac-tu?" îl sictiream în gând. "Încalecă! mi-a poruncit el. După mine!" Și-a dat pinteni. Mamăăă!! Mai bine nu mă făceai, decât să sufăr cât am pătimit, spune el și își șterge sudorile cu mâneca anteriului. Tot într-un galop a ținut-o. Și eu, cu limba de-un cot, după el... A luat cetățile la rând: de la Suceava, taman la Hotin, Tighina, apoi la Cetatea Albă, Chilia și înapoi la Cetatea Neamțului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fim cu ochii în patru, spune Alexa. Vulpea șireată adulmecă. Are un miros... Cupcici, scăldat în sudori, cuprins de tremurici: Sa... sa... salcia... Ce te bâțâi mă?! Ai văzut pe Necuratu'?! îl scutură Isaia. Cupcici, înspăimântat, își șterge broboanele de sudoare: Saracam di mini... E cu primejdie mare. Nu vă fie cu supărare, boieri dumneavoastră, eu... eu mă dau îndărăpt. E cu primejdie... E cu salcie... Am prunci... Am fătuci de măritat... Mi-e teamă, nea Isaio! Zău! Mi-i teamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prin foc și sabie trec Țara de Sus! Ucid! Pradă! Siluiesc! Robesc! Numai cenușă și moarte!... E cumplit! Prăpădu' de pe lume! Și nimeni nu le stă împotrivă... spune el cu durere și își șterge cu palmele obrajii șiroind cât de sudoare, cât de lacrimi. Ștefan, împietrit, cu umerii căzuți, privește pământul, bolborosește: Am și eu niște vecini să-mi trăiască! Și Cazimir aista măcar din părțile tătărești să mă fi apărat; a jurat doar... Și năvrapii? Câți?! Câți?! Să tot fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să nici calce pământul Moldovei. În voi mi-era nădejdea... În "Oastea cea mare a Moldovei"! De mă părăsiți... Fără voi... fără voi... sunt nimeni. Ce să fac?! îi întreabă și se întreabă și își șterge cu palmele broboanele de sudoare ce-l orbesc, ia o gură de aer. Ce mă fac?!?! spune el fierbinte, disperat, cu voce răgușită. Vă rog!!... Nu mă părăsiți!! Fără voi, Moldova e pierdută!!... Se lasă o tăcere grea... Ștefan tresare, cu bucurie: Moș Toadere! strigă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de autoironie. Cu... cu "slobozenia", cum rămâne? întreabă Tăutu. Ștefan pare foarte mirat de întrebare: Păi... am spus doar! Nu! Nu se poate!... Un vuiet ca un mormăit disperat, străbate țărănimea... Ștefan tușește, își șterge cu palma fruntea brobonită de sudoare, vorbește rar, cu patimă: Dragii mei!... Copiii mei! Nu mă părăsiți! Am împărțit împreună și pâinea, și apa; și râsul și lacrima; și viața și moartea... Eu... voi... noi suntem trecători... Moldova e veșnică! Voi... voi sunteți ultima mea nădejde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
muri?... Slobozește-ne Doamne, să ne apărăm vetrele... Să ne îngropăm morții... Și, după aceea, jurăm să ne întoarcem la oaste, să luptăm de-a dreapta Măriei tale, până la moarte să luptăm! Jurăm!! Jurăm!! strigă țăranii în cor. Ștefan tace. O sudoare rece i se prelinge pe șira spinării. Nu, Măria ta! strigă Șendrea. Să nu te-ncrezi! De pleacă ei... Cu cine om lupta?! strigă Duma. Slobozenia e pieirea Moldovei! strigă Mihail. Ștefan tace. Îi privește cum stau îngenuncheați, cu capetele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vouă, tuturor... Om face ce-om face... Deși, mărturisesc, adaugă Stanciu, mi-i teamă, mi-i teamă Doamne... Cu atât mai mult îți mulțumesc... Și... și crezi că mie nu mi-i teamă? spune Ștefan oftând ștergându-și broboanele de sudoare. Zarurile au fost aruncate. Ne-am ars corăbiile. Pentru noi nu se află drum de întoarcere. Înapoi nu pot și nu voi da. Și-apoi, nu suntem singuri... Ei... ei se vor întoarce, îi cunosc eu. Dar... dar... și de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
disperare, o șterge de pulpană și pe-o parte și pe alta... "La Suceava în cetate Miezul nopții bate, Vodă Ștefan ne veghează, Domnul sfânt ne aibă-n pază!", glăsuiește străjerul din turn... Negrilă!... Negrilă se agață de clanță. O sudoare rece de gheață i se prelinge pe șira spinării. Se zbârlește înfiorat: Mă... Măria ta, se bâlbâie el ploconindu-se. Nu-și poate stăpâni un tremur mărunt... Se lipește cu spatele ud de ușă. Ștefan înalță capul, își freacă ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fac acuma?!... Trebuia să rămân acolo la Valea Albă! Eram... eram, doar, Domnul Moldovei!" Ștefan tresare... Ridică fruntea de pe masă... Clipește buimac... Se freacă la ochi... Unde se află?... Bună dimineață Măria ta! Aa!... Își șterge cu palma broboanele de sudoare. Pe ușa deschisă se strecoară geana de lumină a răsăritului și aerul proaspăt al pădurii după ploaie... O ciocârlie trezește zorile... După întuneric, vine lumina, spune Daniil cioplind în lemn chipul unui copil ce râde. Jucărică pentru copii, i-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și am fugit! oftează istovit, răgușit. Ca un șobolan! Am fugit!... Și ei... ei, apărându-ne... au căzut, acolo, cu sabia în mână... au pierit acolo, până la unu' au pierit... cu sabia... Floarea oștirii mele... îngână Ștefan, sleit, lac de sudoare, cu ochii în pământ. Au căzut ca niște viteji, îngână Daniil. Da... "au 'nălbit poiana", șoptește Ștefan sfârșit, ștergându-și cu palmele broboanele ce i se prelingeau în ochi, orbindu-l. Cei mai viteji oșteni ai Moldovei... De mă voi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ci, pur și simplu, fără să se gândească, fără să-și dea seama, s-a închinat așa cum îl obișnuise tanti Măriuca, apărătoarea catolicismului în casa profesorului emerit și autorul atâtor cursuri și cărți de specialitate. Mă întreb dacă suferințele, lacrimile, sudoarea bunicilor Vasile și Iordana, dacă puritatea sufletului și a credinței strămoșești, dacă veacul în care ei ne-au adus flacăra vieții, nu ar fi meritat să-i cinstim respectându-le credința. !?! Din nenorocire, într-un an, unchiul a dus pe
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]