5,159 matches
-
scrântită, unul pe care l-a angajat măgarul acela de Gonzalez? — A, da. Pe el? Doamna Levy începu să se rostogolească pe planșeta de gimnastică. — Păcat că n-ai văzut și tu ce-a făcut în birou. A atârnat de tavan ghirlande de hârtie, a pus o cruce mare drept în mijlocul încăperii și astăzi, de îndată ce am ajuns acolo, a venit la mine să mi se plângă că cineva din fabrică i-a răsturnat pe dușumea niște ghivece cu fasole. — Ghivece cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
zicând: — Doamne, spune-mi de ce m-ai pus să port această cruce-ngrozitoare? Ce-am făcut, Doamne? Spune-mi! Trimite-mi un semn! N-am păcătuit cu nimic! — Sfârșește imediat cu blasfemia asta, țipă Ignatius. Ochii doamnei Reilly se adresau tavanului, căutând răspunsul printre crăpături și pete de grăsime. Iată de ce primire am parte după o zi descurajantă în care am luptat pentru existență pe străzile acestui oraș sălbatic. — Ce-s semnele alea pe mâinile tale? Ignatius privi zgârieturile cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
funcționari sanitari. Mă tem că o s-o pățesc într-o bună zi sub cine știe ce pretext ridicol. Aștept să vină ziua în care mă vor târî într-o închisoare cu aer condiționat și mă vor lăsa acolo, sub lumini fluorescente și tavan izolat acustic, să plătesc pentru faptul că am disprețuit tot ceea ce prețuiesc ei în micile lor inimi de latex. Ridicându-mă cât sunt de înalt - un spectacol în sine - am privit în jos spre polițistul care m-a jignit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
antirabice, spuse supărat domnul Levy, apucând brațul soției lui prin haina de blană. — Uită-te numai cum arată locul ăsta! O mână înmănușată arătă spre mobila ponosită din birou, podelele strâmbe, decorațiile de hârtie creponată care tot mai atârnau de tavan de pe vremea când I.J. Reilly era însărcinat cu registrele, spre domnul Zalatimo care lovea cu piciorul în coșul de hârtii, buimăcit de „ordinea alfabetică“. Trist, foarte trist! O întreprindere gata să se ducă de râpă, tineri idealiști nefericiți pretându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ceea ce văd eu aici. Timmy, care privea cum sportivul îmbrăcat în piele neagră îi răsucește și-i aruncă jos pe amatori, suspină: — Ce nostim! Camera însăși era, cum ar fi definit-o un decorator de interior, sobră. Cu pereții și tavanele înalte albe, era puțin mobilată, cu doar câteva piese de mobilier antic. Singurul element voluptuos în spațiul acela mare erau draperiile de catifea de culoarea șampaniei, legate în părți cu panglici albe. Cele două sau trei scaune stil fuseseră probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și văzu ceva alb plutind deasupra sa. Îl durea capul și îi zvâcnea o ureche. Apoi ochii lui, și albaștri și galbeni, începură încet să se focalizeze și, cu toată durerea de cap, își dădu seama că privește spre un tavan. — În sfârșit, te-ai trezit, băiete, spuse de lângă el vocea mamei sale. Ia privește asta. Acum chiar că suntem ruinați. Unde mă aflu? — Nu începe s-o faci pe șmecheru’. Cu mine nu-ți merge, Ignatius. Te previn. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
lucrau bine în echipă. Iar în viața particulară se înțelegeau bine. Ei nu-i plăcea deloc că el fuma țigări în pat. — Se îndreaptă spre hol, spuse Dolly. Nu, se întorc. Holul principal era un pasaj oval uriaș, cu un tavan aurit înalt, lumini blânde, coloane de marmură. Făcea ca oamenii care treceau prin el să pară niște pitici. Vasco rămase în urmă. — S-au răzgândit? Sau ne-au văzut? — Cred că sunt prudenți. — Ei bine, acum e momentul cel mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
astea puteau să facă și pe bărbații, la nevoie. — Restaurant, spuse Dolly. Intră la Terrazo. Il Terrazo Antico era un restaurant cu două etaje și terase cu geam. Decorul era ca într-un bordel modern, cu auriu peste tot. Coloane, tavan, pereți, fiecare suprafață era acoperită cu decorațiuni. Numai uitându-se la ele, pe Vasco îl apuca agitația. Cuplul intră, trecând pe lângă biroul de rezervări și îndreptându-se spre o masă din lateral. Iar la masa aceea, Vasco văzu un individ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
se întâmpla nimic din ce scria în cărți. Nici o tumescență labială. Nici o congestionare perineală. Nici o retracție a capișonului clitoridian. Nici o schimbare în respirație, sau o tensiune abdominală, nici gemete sau gâfâieli ... Nimic. El se epuiza, în timp ce Lisa se uita la tavan, indiferentă, ca și cum ar fi fost la dentist. Asemenea cuiva care aștepta să se termine ceva relativ neplăcut. Iar apoi ... hopa ... ritmul respirației ei se schimbă. Doar puțin la început, apoi clar. Suspinase. Stomacul ei se încordă, o încordare ritmică. Lisa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
la impact. Pe una dintre laturi existau niște pereți de observare din sticlă. Din difuzoare se auzea Mozart. — Îi place Mozart, spuse Rovak, ridicând din umeri. Intrară într-o cameră mai mică, din lateral. Un fascicul de lumină intra prin tavan. În centru era o cușcă de 1,5 pe 1,5 metri. Înăuntru stătea un cimpanzeu tânăr, cam de mărimea unui copil de patru ani. Fața cimpanzeului era mai plată decât era normal, iar pielea lui era palidă. Însă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Bellarmino se aplecă și le ridică, fără să fie cu mintea la ele. În momentul acela observă niște dâre pe podeaua din baie. Urme de cauciuc. Slabe. Și paralele. Știa ce putea produce acele dungi: o scară. Se uită la tavan și văzu o trapă pe unde se putea intra în pod. Pe trapă se vedeau urme de degete murdare. Georgia se duse să aducă scărița. Împinse trapa într-o parte și mai multe ace și seringi căzură pe podea. Dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
zise Watson. Pentru laboratorul care o face. Preia o clinică privată în Arcadia. Voi ști numai eu. Faci procedura acolo. Ori merge, ori nu. Fred Robbins clătină din cap, cu tristețe. — Îmi pare rău, Jack. Sincer. Capitolul 94 Luminile din tavan se aprinseră în camera de autopsie, banc după banc. Era o deschidere dramatică, își spuse Gorevici. Omul în halat de laborator avea un aspect distins: păr argintiu, ochelari cu rame subțiri. Era specialistul în anatomia primatelor, Jorg Erickson, celebru în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de mult ca albul acela absolut. Era ceva În culoarea aia care aducea cu tăcerea. Amândouă erau lipsite de viață. Pe când Încerca să scape de sub influența acelei culori a tăcerii, atenția i-a fost atrasă de o pată neagră din tavan. Cu cât o privea mai mult, cu atât i se părea că seamănă mai bine cu un păianjen negru. La Început stătea nemișcat, Însă pe urmă a Început să se târască. Păianjenul devenea din ce În ce mai mare pe măsură ce anestezicul se răspândea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
după niște ardei umpluți - un fel de mâncare extrem de Înșelător, de vreme ce fiecare din surorile ei Îl gătea Într-un stil total diferit. Ardei... umpluți... Respirația ei Își Încetinea ritmul pe măsură ce păianjenul Începea să coboare. Pe când se chinuia Încă să privească tavanul, Zeliha avu senzația că celelalte persoane din Încăpere nu se aflau În același spațiu ca și ea. Păși În regatul lui Morfeu. Era prea multă lumină acolo, totul era aproape strălucitor. Încet, cu mare băgare de seamă, Înainta de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Însă s-a dovedit că era departe de a fi cazul de așa ceva. Un loc de Întâlnire extrem de popular pentru intelectualii și artiștii orașului, Fereastra Oblică era orice altceva În afară de un restaurant drăguț și romantic. Era un depozit ciudat cu tavane Înalte, cu lustre suspendate, În stil art deco, și pereți pe care străluceau exemple de artă abstractă contemporană. Îmbrăcați din cap până-n picioare În negru, chelnerii se grăbeau Încoace și-ncolo ca o colonie de furnici care tocmai descoperiseră o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de a vorbi, fiindcă devenise extrem de tăcut. Fața Îi era trasă, gura uscată și ochii Înroșiți, deși nici nu băuse, nici nu plânsese. Ore În șir, a stat În pat nemișcat, studiind motivele nedeslușite formate de mizerie și praf pe tavan. Între timp, Rose și Armanoush și cele trei mătuși se plimbau pe străzile din Istanbul, În special pe cele din jurul magazinelor. În seara aceea s-au culcat mai devreme ca de obicei. — Rose, iubito, i-a șoptit Mustafa soției sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Își punea camera de supraveghere În mișcare sau se deranja În persoană, ori mai degrabă În duh, fără proteză, dar cu ochișorii și ochelarii ei, iar eu știam bine unde era: Într-un colț al camerei, mereu același, sus, aproape de tavan, la dreapta cum te uitai În direcția ușii dinspre pat. Patul ăsta avea două căpătîie din lemn de aceeași Înălțime și m-am văzut silit să mă ascund Îndărătul celui mai Îndepărtat de ușă cînd voiam să mă folosesc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
la noi. Era acolo, tupilat Într-un colț, precum doamna Marie-Isaure. Nici măcar n-așteptase să fi murit deja. Maureen a vrut să se așeze călare peste mine. Era cu neputință! Lungit pe spate, aș fi stat cu chipul Întors spre tavan și l-aș fi văzut pe tata! Ce băiat, Într-o situație asemănătoare, doar dacă nu cumva are drept amantă o psihanalistă, s-ar duce să spună: „Am impresia că tata ne pîndește, iar asta Îmi taie tot cheful“? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
În iulie și era zăduf. Maureen a crezut că mi-e rău și s-a dus să-mi pregătească un suc de portocale. Camera ei era plină de poze care o Înfățișau. Pe cămin, pe ușă, pe pereți și pe tavan. Maureen pozînd pentru ciorapii Elbeo, pentru parfumurile Atkinsons, pentru produsele Gala of London. PÎnă și pe T-shirt-ul pe care tocmai și-l dăduse jos pusese să i se imprime fotografia datorită unui procedeu ultramodern (eram la Începutul anilor ‘70). Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
se imprime fotografia datorită unui procedeu ultramodern (eram la Începutul anilor ‘70). Dacă aș fi acceptat să se suie peste mine, aș fi putut s-o văd În mărime naturală În imensul poster cu Sunshine Girl prins În pioneze pe tavan. Mă aflam de două luni la Londra, unde turnam două emisiuni de televiziune de cincizeci de minute despre modă și unde aveam „o problemă“ cu o fată pe care și-o disputau cei mai buni fotografi ai epocii, Clive Arrowsmith
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
prima lună la noul apartament ale cărui Încăperi Delphine a vrut să le zugrăvească imediat. Delphine este o emotivă activă. Eu sînt mai degrabă un inactiv. Lucrările Începuseră - cu ziare pe jos și cu Delphine cocoțată pe un taburet, văruind tavanul dormitorului după ce Îmi spusese mai Înainte: „o să zugrăvesc Încăperea asta, o să-mi facă bine, și ei de asemenea“ -, dar chiria trebuia plătită din nou. Un tip oarecare nu se vindea așa cum sperasem. Am acceptat să fac un film la comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
încredere că va fi mai mult decât bine. § ă Nu-i destul pentru a continua. Comisarul șef Nicodim Fomici Maximov puse biletul pe biroul său. Se lăsă pe spate în scaun, cu ambele mâini în spatele capului, și privi în sus tavanul înalt al biroului său, bucurându-se de amplitudinea apartamentului pe care poziția sa i-o conferea. Învățase obiceiul de a ignora minusurile grandorii sale, vopseaua care se cojea ici și colo, petele de igrasie de sub fereastră și crăpăturile din tencuială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și de copruri nespălate. Înșirate, raft după raft, se aflau acolo mulțime de obiecte, deopotrivă valoroase, precum bijuteriile încuiate în spatele vitrinelor, sau de nimic, asemeni oalelor ciobite și sparte. După ce reuși să evite instrumentele muzicale și armele care atârnau din tavan, Porfiri se pierdu printre vrafuri și vrafuri de haine de mâna a doua, de la blănuri de lux la costume roase, după care își afundă degetele în lăzii cu pantofi și cufere cu ochelari și netezi cutiuțele cu tabac și degetarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
aceasta fusese precomandată de altcineva, plătind depozitul pe loc. Acum oglinzile îl urmăreau insistent, dar el se trăgea din fața lor ca din fața unei rușini publice. Cât despre încercare unei pălării noi, gestul i se părea la fel de imposibil ca dansul pe tavan. Virginski se afundă destul de mult înăuntrul magazinului pentru a nu mai putea fi văzut din stradă, însă nu foarte departe pentru a nu mai putea să se uite afară. Era de asemenea atent să evite atenția vânzătorilor. Din fericire, angajații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
nu voia să îi scape nimic. Încăperea, care cu greu putea fi numită cameră, era un spațiu ciudat rămas după construirea restului hotelului, o celulă înghesuită într-un cotlon sub scări. Ușa avea un colț tăiat pentru a se potrivi tavanului înclinat. Lumânarea lui Dmitri dezvălui murdăria de peste tot. Tapetul gălbui își datora culoare mai degrabă vechimii decât unui design inițial și părea că odată avusese un anumit model. Patul singur acoperea aproape tot spațiul. Lâgă el, un taburet funcționa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]