2,894 matches
-
am plecat în cătun. Ros de gelozie, mă răzbunam ducându-mă la Marta care nu-mi pretindea nici un entuziasm. Furtuna m-a prins chiar pe baltă, dar n-am dat înapoi. Am vâslit mai departe, în timp ce vântul șuiera sinistru printre trestii și o salcie a fost trăznită sub ochii mei. A doua zi îmi trecuse înverșunarea. Poate și fiindcă acum cerul era senin, iar pescărușii țipau în lumina unui soare înflăcărat. L-am așteptat pe individul cu mers de pisică să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete scurte de pasăre. Umbre lungi atârnau de trestii. Din nou m-am gândit la Hingherul. Pe unde umbla oare? Dădea târcoale azilului sau se dusese în lume? Simțeam în aer mirosuri de furtună, care îmi sporeau și mai mult surescitarea. M-am întrebat: de ce o iubeam pe Laura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lătrat de câine undeva în față. Atunci n-am mai avut curaj să merg mai departe. Am cotit și am ieșit pe marginea bălții, unde lumina scăzută a soarelui ce cobora spre asfințit aurea pata neagră a ierburilor arse și trestiile. Cine s-ar fi gândit că o asemenea zi se va sfârși rău? În clipa aceea parcă totul conspira să-mi dea senzația fericirii. Peste două ceasuri, la azil, am aflat de moartea Laurei. În primul moment am crezut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
piscul se ridică gol în scăldătoarea soarelui, sub cerul curat. Nu mai era cald. Soarele cobora spre apus, amestecîndu-și ultimele raze cu boarea munților. Dese izvoare țâșnind de sub pietre își cântau cântecul din fluier de argint sau din fluier de trestie, iar din cuiburi atârnate de stânci zburau vulturi. Drumul se încheia sus, departe, pe un podiș adunat la jumătatea piscului între umerii de stâncă aspră, unde sclipea oricalcul și se răspândea în lumini galbene aurul unui mare palat. Deasupra întregii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fost cu mine și cu Uh la Sodoma. Totuși plecară. Dar după câteva zile numărul oamenilor din luntre se înmulți cu Iștar, acum soția lui Anu, căci acest nume i-l dăduse. Iștar era foarte frumoasă și subțire ca o trestie. Iar în ziua în care Anu îi puse pe cap globul vioriu ca să vadă cum va arăta ea când luntrea își va lua zborul, și o îmbrăcă în veșmânt argintiu, zvonul că zeul și-a luat soție se răspândi în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în derâdere și fără clanțe la uși!! îl îngînă batjocoritor un bagaj suplu, tigrat cu dungulițe negre și argintii, ce purta numele de Relu Înmiresmatul. Arăta destul de înmiresmat. Pe piept îi clănțăneau un soi de odăjdii, iar în dreapta strângea o trestie sugerând o cârjă de prelat. Pentru cine îl implora, știa să intoneze rugăciuni. Și-ai ajuns să-ți rozi tu unghiile de oftică. Și te smiorcăi ca ultimul dintre căcăcioși. Doar din pricina unei generații de tineri poeți sâcâitori și necredincioși
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
voce bălaie și nevinovată, care să-ți înceapă: "...Lacul codrilor albastru". Deslușeai imediat plescăitul apei (îmbîcsită de mareea aceea de nuferi galbeni), repezindu- se ritmic în placa frontală a șifonierului. Nemaiavând de zăbovit decât patru versuri, până cînd: "Ea din trestii să răsară" și să-ți cadă lin pe piept. Lin scria, lin cădea. De răsărit, din trestii, îți răsărea. Obligat pe piept îți pica. Mulți s-ar fi întrebat de ce umanitatea își pierdea timpul, neîndeletnicindu-se cu învățatul, de dimineața
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mareea aceea de nuferi galbeni), repezindu- se ritmic în placa frontală a șifonierului. Nemaiavând de zăbovit decât patru versuri, până cînd: "Ea din trestii să răsară" și să-ți cadă lin pe piept. Lin scria, lin cădea. De răsărit, din trestii, îți răsărea. Obligat pe piept îți pica. Mulți s-ar fi întrebat de ce umanitatea își pierdea timpul, neîndeletnicindu-se cu învățatul, de dimineața până seara, a literaturii române. Sub comanda doamnei Nicolici. Aproape toți tipii pe care îi cunoscuse Sinistratul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cea mai aleasă pompă, am fost poftit în puful lojilor pentru invitații cei mai de vază, am fost examinat în tăcere. Au șoșotit între ei... O puturoșenie de spirit, cu manșetele veșmintelor tivite cu vapori de pucioasă, cu sceptru de trestie și coroană împletită din gheare de pasăre, m-a fulgerat din scurt: "Prea vrednicule Alcibiade! Ești la curent că nevastă-ta dezvăluiește din formulele sacre și din incantațiile secrete, derbe- 367 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Când îl primeam
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
zădar caut-al vieței înțeles nedeslegat. Iese-n noapte și-a lui umbră lung-întins se desfășoară Pe-ale Nilului mari valuri. - Astfel pe-unde de popoară Umbra gândurilor regii se aruncă-ntunecat. Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde, Ale trestiilor sunet, ce sub luna ce pătrunde Par a fi snopuri giganteci de lungi sulițe de-argint - Toat-a apei ș-a pustiei și a nopții măreție Se unesc să-mbrace mândru vechea-acea împărăție, Să învie în deșerturi șir de visuri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
urechi și gura-i strâmbă, cîrnu-i nas. - De sus își stoarce Lacom poamă neagră-n gură - pituliș prin tufe-o-ntoarce, Se strâmbă de râs și-n fugă se dă vesel peste cap. Albe trec în bolta neagră prin a trestiei verdeață. De o cracă pe-ape-ntinsă una-și spînzur-a ei brațe, Mișcă-n aer peste unde fructul mării de omăt; Altele pe spate-ntinse cu o mînă-nnoată numa, Cu cealaltă rupând nuferi, plini de-o luminoasă spumă, Pun în păr și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de prund. {EminescuOpIV 319} Aș vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stînce încuibate, ce mai că se prăval-, Când luna dintre nouri, crăiasa cea bălaie, Se ridica prin codri din fruntea unui deal. Să aib-ar vrea colibă de trestii, mititică, În ea un pat de scânduri, mușchiu verde de covor, Din pragu-i să se uite la munte cum s-ardică Cu fruntea lui cea stearpă pierzîndu-se în nor. Ar vrea să rătăcească câmpia înflorită, Unde ale lui zile din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe stânca neagră spuindu-i ghicitori. {EminescuOpIV 321} Da, ghicitori, enigme. Ce știa el pe-atunce De-a vieții grea enigmă, de anii furtunoși? În lacu-adînc și neted, în mijlocul de lunce, Părea că vede zâne cu păr de aur roș. Și trestia cea naltă vuind de vânt mai tare... La glasu-i asculta el ca basme triste, dulci, Când rețele din codru pe creții apei clare, Scăldîndu-se prin papuri lăsau pe valuri fulgi. II Trecură ani. E noapte. În camera bogată, 90Pe-un pat
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur 10Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă în noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brasde bălaie. Uimit cavaleriul cu pasuri pripite, Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, isvoarăle sună, Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în arc se coboară 100Și piere în doma-i înalt solitară. Se-ntunecă iarăși, în fulger năzare Vedenii uimite palatul cel mare; Năzare bătrânul în bolta ferestii, În pletele-i albe cunună de trestii. Fugea cavaleriul. - Dar codri-n urdie În urmă-i s-adună și iar se-mprăștie; Câmpiile șese alunecă iute, De-asupră-i s-alungă de fulgere sute. Și luna s-asvîrle pe-a norilor vatră, Pâraiele scapăr, bulboanele latră, De-asupra lui cerul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o aripă luxoasă? Natura mea, amicul meu, e ternă, serioasă. Anii fug - cu ei viața - cu ea totul. Azi suntem, iară mâne cinis et umbra: Să-ncununăm a plăcerilor dulci trecătoare Cupă de aur. {EminescuOpIV 508} Cine-a făcut din trestii mai ÎNTÎI și-ntîi un fluer Și a săpat întîiul verset într-o coajă de copac, De pe umbră pe părete zugrăvi întîia oară O icoană. Nu; amorul nu mai e atât de grabnic Iară mintea e înceată, 5O. PEISAJ (cca 1874
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
când în când de flăcările focului potolit. Aglaia adulmeca mirosul de lucruri vechi ce stăruia în odăi. Aruncă o ochire peste prag, să vadă ce se mai găsea în casa meșterului. Umbra unui șifonier, lat și scund, ascundea spatele de trestie al câtorva scaune și pâlnia albastră a unui gramofon. Din-tr-acolo venea un iz de lemn bun, și muierea, dusă în multe case de oameni, socoti în gând prețul mobilei, al mesei scumpe din mijlocul camerei și se întrebă cum să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vietișoara ta... se mili Sandu. Nicu-Piele așternu niște pirostrii afumate pe pământul tare, deasupra focului. Sosi și Oacă cu un bidon plin, deșertîndu-l în ceaun. Gheorghe aruncă un pumn de talaș peste flăcări. Vântul se iscă iar. Se încorda în trestiile înalte și drepte, care sunau ca un țambal. - Vine toamna! suspină unul. - Ne strânge, s-a dus binele... Paraschiv auzi glasul bătrânului, domol și cald. Gheorghe turnă mălaiul și începu să mestece mămăliga. Un miros bun se răspândi împrejur. Oacă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ținea omul ginerii, într-un țarc de lemn, plin de balegă și de dudău veșted. La lumina soarelui, văzuseră coamele lucioase și le auziseră nechezatul mândru și răsunător. Cale . de o jumătate de ceas de la ascunzișul lor, să mergi peste trestii, prin niște tufișuri de nu-i vedea nici pasărea, prin inima locului pustiu. Ăl tânăr, pentru că era mai sprinten, trebuia să lege iepele la un loc și, 55 când o da Stăpânul semn, să se urce în cârca uneia și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se ridicaseră, pășiseră dezmorțiți pe bătătura din fața șopronului și se pipăiseră prin buzunare. Ei luau inima târgului. Erau toți înalți, croiți pe picioare groase, cu spete de bivol și brațe puternice. Tocmașii aveau cizme de lac și nuiele scurte de trestie de mare, cu alamă în capete, pe care le băteau de carâmbi. Ocoleau vitele și mchideau dintr-un ochi. Pungașii nu mai aveau astâmpăr. - Stăpâne, lasă-mă să-i umflu ăstuia ghiulul de pe deget! se rugă Mînă-mică și-i arătă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Greu, mie-mi spui? -îti plăcu, lele? - Îmi plăcu. Ostenea Gheorghe. Se ducea până afară. Îi dădea un ghiont lui Paraschiv, care se lungea pe unde apuca: - Fugi, puișorule, că se răcește așternutul! Se strecura zulitorul lxngă femeie, subțire ca trestia. Simțea tuta că nu mai este ăl bătrân. - Fugi d-acilea, muceo... O dată o răsturna ucenicul, că era vârlav, și-i mușca țâțele. Mielușică se făcea văduva. Paraschiv dărâma patul cu ea. - Maică Precistă! se închina femeia. În așternutul răposatului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mînă-mică piti pirostriile și păturile în buruiana tânără. Au apucat potecile acoperite cu iarbă și s-au furișat la buza apei. Soldații atinseseră fundul. Se uitau. Întuneric beznă. Pungașii au intrat în apa rece, care le pișcă pielea. Abia dase trestia, și lintița aluneca, umedă, pe degete. - Stați aici, le-a spus Bozoncea. Ajunseseră la un dâmb uscat și se odihniră. Era liniște, nu se auzea nici vântul. Până dimineața au cotrobăit jandarmii groapa. N-au pus mina pe ei. În
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Pe jos licăreau sticlele colorate, albastre și albe ale sifoanelor fărîrm'tate. Pe urmă, începeau buruienile, o adunătură întinsă de scaieți scuturați, crescuți în pământul sterp. Coborâră. De sus, abia se zărea fundul gropii, în care sclipea balta, înconjurată de trestii. Mergeau pe poteci știute numai de ea, printre mărăcini și ghimpi. Alături, se surpau gunoaiele într-o mișcare liniștită. Rar, se auzeau ciocănitorile zgflțute de vânt la grădinari. Cerul avea o leșie murdară în scamele norilor joși. Pasul Vetei crescuse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
te miști! Au coborât drumul rampei. Erau sfârșiți. De pretutindeni se arătară oameni. Îi văzuseră. Sergenții strigară după ei să se oprească, pe urmă au început să tragă de departe. Ajunseseră lângă baltă. Ochii brotanilor licăreau în apa moartă. În trestii se mișcau șobolanii, rodeau tulpinile tari și se fugăreau. Pe malurile sălbatice se iviră 360 copoii. Pungașii văzură uniformele și lucirea stinsă a armelor. Gloanțele șuierau alături. Se înfigeau, fâșâind, în mflul moale. Altele plescăiau în apă, ca niște muște
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sultanului, o duzină de sate înconjurate de lanuri de grâu și de orz, de livezi de măslini și de alte soiuri de plantații admirabil întreținute. Recoltele sale de grâu, de pere, chitre, portocale, banane, dar și de șofran și de trestie de zahăr, îi aduceau, zice-se, trei mii de dinari de aur pe sezon, lucru pe care un medic nu l-ar câștiga nici în treizeci de ani. În plus, mai avea, chiar pe colina Alhambrei, o imensă vilă, superb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]