7,094 matches
-
gânduri, o zbughesc spre ușile de sticlă, le deschid și ies În fugă din clădire. Cobor În viteză scările, fug cam o sută de metri pe stradă și mă opresc, gâfâind. Lucrurile nu merg bine deloc. Rămân câteva clipe pe trotuar, În lumina soarelui de dimineață, Încercând să estimez cam cât o să mai rămână În hol, după care mă apropii cu prudență de ușile de sticlă. Schimb tactica. Am să mă Îndrept cu așa viteză spre birou, că n-o să apuce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
extrem de atenți și de drăguți cu mine. Ies În grabă din restaurant și descopăr că afară a Început să plouă. Și n-am umbrelă. Ei, asta e, nu contează. Plec oricum. Pornesc cu pași mari pe stradă, alunecând ușor pe trotuarul ud, cu lacrimile amestecându-mi-se cu picăturile de ploaie. Habar n-am unde mă aflu. Nu știu nici unde e cea mai apropiată stație de metrou, sau unde... Ia stai așa. Uite o stație de autobuz. Mă uit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
larg. Încerc doar să-mi amintesc exact unde... Mă uit În susul și În josul străzii, Încercând să nu mă panichez. Care din ele o fi fost ? Ce să fac, să sun la toate soneriile de pe strada asta ? Fac câțiva pași pe trotuar, Încercând din răsputeri să-mi aduc aminte. Și atunci zăresc, dincolo de o arcadă, o alee aproape identică cu asta. Simt că mă pălește spaima. Oare măcar aleea e cea bună ? Mă avânt spre cealaltă alee și mă uit bine la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Antonio. Nici măcar nu mă pot uita la Jack. L-am târât tot drumul ăsta din porcăria aia de Clapham pentru asta. Trebuie să salvez cumva situația. Și asta cât mai repede. — O să mergem la un pub, spun imediat ce ajungem pe trotuar. Vreau să spun, ce-i rău În a sta la un pub, cu o băutură bună În față ? Sună bine, spune Jack blând și mă urmează pe stradă, spre un local pe frontispiciul căruia scrie The Nag’s Head, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
e Închis peste tot, În afară de câteva fast-fooduri și o firmă de taximetre. Păi... eu zic să luăm repede un taxi și să ne Întoarcem În oraș ! spun, cu un pic prea mare Însuflețire. Nu ne ia mult. Pornesc spre marginea trotuarului și ridic o mână să fac semn unui taxi. După trei minute Încă nu a trecut nici măcar o mașină. Și nici vreun alt vehicul. — E o zonă destul de liniștită, remarcă Jack Într-un final. — Păi, e normal, e un cartier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Împing disperată ușile grele de sticlă, În timp ce bodyguardul Dave se ridică repede În picioare, cu ochii țintă la sânii mei. — Mie mi se par În regulă, scumpo, spune Încurajator. Reușesc În fine să deschid ușa și pornesc În fugă pe trotuar, fără să mă uit nici În dreapta, nici În stânga. În cele din urmă mă opresc, mă prăbușesc pe o bancă și-mi Îngrop capul În mâini. Întregul trup Îmi pulsează de șoc. Abia dacă Îmi mai pot forma un gând coerent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
atât. Micile tale secrete idioate ! Voiam doar să te cunosc mai bine... așa cum mă cunoști tu pe mine. Dar el nu se Întoarce să mă privească. Portiera grea se Închide cu zgomot și mașina demarează. Iar eu rămân singură pe trotuar. DOUĂZECI ȘI ȘASE O clipă, nu mă pot mișca. Rămân acolo Împietrită, cu fața bătută de vânt, cu privirea spre capătul străzii, unde a dispărut mașina lui Jack. Încă Îi mai aud glasul În minte. Încă Îi mai văd chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
din șanțul unde-o fi căzut el probabil că așa se vede, striga în urma mea mama, pregătită de culcare... De fapt eu, devenit matur odată cu căderea nopții, ieșeam să mai fumez o țigară. Asta face și Sile - fumează așezat pe trotuarul nostru, sub felinar, cu picioarele slabe întinse în stradă. (Din poziția asta) dacă aș privi peste cap, și mie mi-ar părea înclinat blocul.) La cutremurul din șapteș’ șapte, un corp uriaș din biblioteca noastră veche a zburat până-n pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
noi să întrebe de capul familiei, dar se vede că omul plecase să se îmbărbăteze la o crâșmă cu program prelungit, lăsând ușile la casă deschise vraiște. L-am întâlnit a doua zi, pe când îmi beam doza la „Carmen“. Pe trotuarul stricat de pe Sfânta Vineri, el fuma din țigările lui populare, cu un aer preocupat: Ce să fac acuma, domnu’ Tudor, cu-o sută de euro (atâta se înțelesese să-i plătească despăgubiri oamenii ăia - dintr-odată nu mai erau „țiganii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de plastic. Pe Klava a distrus-o capitala, în care a aterizat prin anul II de facultate, venind tocmai de la Cluj (orașul acela ciudat în care era să-mi dau ultimii bani pe o amendă, fiindcă scăpasem din pungă pe trotuar cojile de castane prăjite), venind deci în Capitală după logodnicul ei. N-aș putea să-ți spun cum am ajuns să ne împrietenim, cred că în timp și mai ales cred că ea a făcut pașii; destul că, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
colțuroasă, 544 de ani de la atestarea documentară, o sâmbătă cum nu știu câte am să mai apuc anul ăsta. La Piața Sfântul Gheorghe, amețit ca un bondar în căldura care începe să miroasă a foc de toamnă, trebuie să trec de pe un trotuar pe altul prin tramvaiele de epocă, unul pentru Gara de Nord, altul pentru Obor, tramvaie roșii, cu caii nervoși înhămați, tropotind steril în macadamul stricat, fiindcă n-or să plece niciodată. Sunt aici pentru bucuria copiilor. În balconul pe jumătate surpat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
domnu’ Ambrozie, c-o să pleci acolo cu o delegație de țărani, de expropriați? - Ți-am spus eu matale ceva?... Mă cunoști de undeva? Nea Ambrozie își ascute brusc tonul. Bea restul de vodcă, iese repede și pornește târându-și pe trotuarul stricat pantoful cu talpa dezlipită. treisprezece Discuția despre satul românesc s-a relansat într-un weekend când mama a reușit sa ne mobilizeze pe toți pentru un transport de prune brumării de magiun din Obor, unde asistaserăm la doborârea de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
care stau la mine-n spațiu. Bine - a plecat Sile-n pământ nasul lui protuberant - da’ eu v-am spus! Dacă autoritățile or să considere că-i corect așa... Vasile a plecat într-adevăr - spune Zina care-l urmărea de pe trotuar - pe strada care duce spre secția de poliție; dar asta a fost înainte de zece dimineața. Pe la cinci, numai el știe de unde s-a întors, după o absență aproape la fel de lungă cât programul unui slujbaș normal. După weekend-urile lungi, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
tejghelei, greșind comanda, uitându-se pe urmă și mai urât când i se pare că verifici dacă ți-a măsurat corect doza: Vezi să nu te fur, zicea, dezvelindu-și o strungăreață rea. A înviat după ora șapte, când pe trotuarul stricat a tras mașina lui bărbatu-său sau ce-o fi, habar n-am dacă sunt luați cu cununie. Ăla și-a tras deci mașina pe trotuar, aproape mușcând cu aripa din zidul coșcovit, și a intrat în băruleț cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
zicea, dezvelindu-și o strungăreață rea. A înviat după ora șapte, când pe trotuarul stricat a tras mașina lui bărbatu-său sau ce-o fi, habar n-am dacă sunt luați cu cununie. Ăla și-a tras deci mașina pe trotuar, aproape mușcând cu aripa din zidul coșcovit, și a intrat în băruleț cu pas legănat de stăpân al locului. Salut! una mică dă-mi și mie și ia-ți și ție tot așa! După ce-a așteptat, bătând cu inelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Nu mă mai satur să repet drama personajului dintr-o povestire, cred că a Graziei Delleda, bărbatul mic care-și face curaj pe marginea străzii pentru traversare, privit curios de milițianul gri, își coboară chiar piciorul în pantof fin de pe trotuar în groapa străzii, se retrage ca dintr-o cadă cu apă clocotită, hipertrofiind și apropierea și greutatea mașinilor din trafic; continuă să-i privească de pe margine pe sinucigașii care trec printre, paradoxal părând să se bucure de viață, lăsând impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
putea să dea viață unui perete? Cărți, tablouri... Nu știu, să zicem câteva cadavre de molii, de țânțari... Am avut tot timpul să reflectez la înapoierea dureroasă a concitadinelor mele, pe când bântuiam, cu aerul de zombie, străzile cu asfaltul înmuiat. Trotuarele din orașul vechi sunt marcate de cuiburi la intervale regulate, urme inconfundabile de tocuri cui, care mie îmi vorbesc despre înapoierea purtătoarelor de când am descoperit că în Germania, Italia, Statele Unite, femeile nu-și mai distrug picioarele cu asemenea accesorii, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
le zicem exceselor dumneavoastră. Excese? E foarte urât spus. — Trebuie să faceți efortul de a vă încadra în limita de creditare, îmi spune acum. Sau, și mai bine, s‑o plătiți. — Știu, zic vag. Asta și am de gând. Pe trotuarul opus tocmai am remarcat o fată cu o sacoșă LK Bennett. E o sacoșă imensă - cu două cutii de pantofi în ea. Ea de ce are voie să‑și ia două perechi de pantofi, și eu doar una? Ce regulă zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
uimită. De‑asta mi‑am și luat ghetele astea. — A, zice Cristoph după o pauză. Păi... OK. Privește în jur. Cred că suntem gata, așa că haidem la drum! Iese în fruntea noastră din hotel și, în timp ce toată lumea îl urmează pe trotuar, mă trezesc mergând încet, uitându‑mă în sus. E o zi incredibil de limpede și de curată, cu soare aproape orbitor care se reflectă de pe trotuare și clădiri. Mă uit în jur, copleșită de admiație. Dumnezeule, orașul ăsta e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
la drum! Iese în fruntea noastră din hotel și, în timp ce toată lumea îl urmează pe trotuar, mă trezesc mergând încet, uitându‑mă în sus. E o zi incredibil de limpede și de curată, cu soare aproape orbitor care se reflectă de pe trotuare și clădiri. Mă uit în jur, copleșită de admiație. Dumnezeule, orașul ăsta e un loc incredibil. Știam, normal, că New Yorkul e plin de zgârie‑nori. Dar numai când te afli efectiv pe stradă și te uiți la ei, îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
clădiri de birouri. Pe cartonaș scria că vânzarea este la numărul 405, dar, când mă iau după numerele de‑a lungul străzi, 405 se dovedește a fi tot un bloc de birouri. Oare am greșit adresa? Fac câțiva pași pe trotuar, uitându‑mă la clădiri, dar nu văd nimic care să mă ajute. Nu știu nici în ce cartier mă aflu. Brusc, mă simt dezumflată și penibilă. Azi trebuia să fac un tur drăguț și organizat și, în loc de asta, ce‑am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să‑mi dau seama că e prea frumos ca să fie... Ia stai așa. Stai... doar o clipă. Oprește alt taxi, din care coboară o fată cu o rochie Miu Miu. Se uită la o bucățică de hârtie, merge repede pe trotuar și dispare după ușa de la numărul 405. O clipă mai târziu, mai apar încă două fete, și le urmăresc dispărând și ele înăuntru. Poate că, până la urmă, chiar e adresa corectă. Deschid ușa de sticlă, intru într‑un hol sărăcăcios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
arunc un ochi pe ea, apoi ies pe strada aglomerată. Așa. E 3.30, ceea ce înseamnă că am suficient timp să ajung la Guggenheim și să fac o baie rapidă de cultură. Excelent, de fapt, abia aștept. Stau pe marginea trotuarului, cu mâna ridicată pentru a face semn unui taxi, când văd un magazin demențial de frumos, numit Kate’s Paperie. Fără să vreau, las mâna jos și încep să mă apropii ușor de vitrină. Ia uită‑te la asta. Câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
încotro o fi nordul. Ceva strălucește peste drum și mă, întreb dacă o să plouă. Dar cerul e limpede și nimeni nu pare îngrijorat de o asemenea eventualitate. O fi o chestie specifică New Yorkului, cum e aburul care iese din trotuare. Așa. Să mă concentrez. Guggenheim. — Nu vă supărați, îi zic unei femei care trece pe lângă mine. În ce direcție este Guggenheimul? — În capătul străzii, zice, arătând cu degetul mare. — Aha, spun, confuză. Mersi. N‑are cum. Sunt sigură că Guggenheimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cântă la chitară, dar cam aiurea. Curând mă trezesc mergând pe o străduță pietruită superbă, apoi pe alta. De fiecare parte, se află clădiri vechi de cărămidă roșie, cu scări pentru incendiu de sus până jos, cu copaci plantați pe trotuar, și atmosfera devine brusc mult mai cuminte decât cea de pe Broadway. Pe cuvântul meu, aș putea să mă obișnuiesc să stau aici. Fără probleme. Iar magazinele, o, Doamne! Unul mai îmbietor decât altul. Unul dintre ele e plin de rochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]