4,882 matches
-
fie strivit. Îi face apoi semn lui Velleius să apuce cana de libații din mâna băiatului, el înhață cutia cu tămâie și, ținându-l strâns între ei, pătrund după flamini. Printre plopii plantați în interior, îl descoperă amân doi cu uimire pe principe. Este deja la datorie. Trebuie să fi dormit în casa vreunui prieten sau libert de-al său din apropiere, de a ajuns așa devreme, cugetă Nero. Lui Augustus nu-i place să se scoale prea de dimineață. Mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
depravării. Celibatul e la mare onoare, prostituția triumfă, oamenii se dedau la vicii contra naturii care-i pierd cu sufletul și cu trupul. Și pentru asta, după părerea ta, sunt de vină cele două Iulii și Ovidius? Principele, care de uimire a rămas până acum țintuit locului, refuză brusc să asculte mai departe și pornește mânios spre trăsu rică. Când dă să se cațere înăuntru, își prinde piciorul în curelele scării, se dezechilibrează și alunecă. Reușește, din fericire, să se țină
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la fel cum a făcut și ea. Se vede mergând spre Ben la o petrecere aglomerată, spunându-i „bună!“ cu o privire ștrengărească și dându-și pe spate părul, de-acum blond. Vede cum ochii lui Ben se măreasc de uimire, înlocuită după câteva clipe de admirație, respect, dorință. Îl vede pe Ben conducând-o acasă cu mașina și intrând la o cafea. Vede cum colegele ei de apartament mor să filtreze cu el, dar mai vede că Ben are ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
fi politicoasă. ― Fără nici un motiv, doar așa, am avut o zi bună. Și... mă opresc eu pentru un efect dramatic. Și, continui, am o întâlnire diseară. ― Întâlnire? Întreabă amândouă într-un glas, uitându-se la mine cu ochii măriți de uimire. Cu cine? ― Cu cel mai superb bărbat din lume, spun eu visătoare, pe un ton neobișnuit de asemănător cu al lor. Cu Ben Williams. ― O, face Sophie. ― Ben, spune Lisa. Și știu că fiecare dintre ele își imaginează simultan un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
obținut postul? Ben se așază înapoi pe canapea și-i spune totul Jemimei Jones. Îi povestește despre toate lucrurile pe care ar fi vrut să i le spună lui Richard, și își poate da seama auzindu-i respirația întreruptă de uimire și sunetele de încurajare că stă lipită de telefon, sută la sută fascinată. E genul de reacție pe care o obții numai de la o femeie. De aceea a și sunat-o Ben pe Jemima. ― Nu-mi vine să cred c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
întoarce spre Jeff și-l întreabă cât o să mai dureze. ― Bine, spune ea. Mă întorc într-o oră. Când Geraldine se întoarce la salon, trece pur și simplu pe lângă Jemima și când își dă seama de greșeală, rămâne locului de uimire, cu o mână la gură. Țineți minte părul moale, lung, lucios și castaniu al Jemimei? Priviți-l, acum, priviți la ce se uită fix Geraldine: se uită la o coamă aurie inegală, care atrage lumina în timp ce Jeff o ciufulește. Priviți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
avantajează deloc, spun eu emoționată. Mi-e atât de teamă că o s-o vadă prin mine pe fata grasă pe care am încercat atât de mult s-o ascund. Zâmbește. Are dinți perfect albi, la care eu mă uit cu uimire, pentru că n-am mai văzut dinți mai frumoși, nici buze mai clar conturate, și nici ochi atât de albaștri. ― Nici a ta pe tine, îmi zice el. Simt o căldură familiară ridicându-mi-se pe față: e roșeața pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
spune Brad, care iese de pe autostradă. Ne oprim la un semafor, și o mașină sport pe care n-o recunosc trage lângă noi. Mă întorc și mă uit la șofer: un tip tânăr și care arată bine și care, spre uimirea mea, îmi aruncă o privire de apreciere, după care-i strigă lui Brad: ― Tare mașina, omule. Tare și tipa. Brad zâmbește și apasă accelerația. Mergem pe acest bulevard imens și larg, cu magazine imense pe margine, care sunt mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
n-a zâmbit. Ce mai puteam spune? Până la urmă, nu m-ar fi deranjat că gusturile lui se limitau la cărți cu hoți și vardiști, dar să uiți numele celui mai mare dramaturg al tuturor timpurilor? Am rămas mută de uimire, și deodată a devenit extrem de evidentă problema lui Brad, și da, cred că este pe deplin adevărat că nimeni nu e perfect. Brad. Superbul, frumosul, amabilul, dulcele de Brad, mi-am zis, puțin neliniștită, este redus. Al naibii de redus. O, Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
părul prins într-o coadă care strălucește, sunt încântată să observ că arăt ca oricare altă soție tânără din Santa Monica și sexy, care-și face cumpărăturile săptămânale, doar că, firește, eu merg pe la fiecare raion clătinând din cap de uimire. N-am mai văzut niciodată o asemenea ofertă de produse alimentare degresate, fără grăsime, fără colesterol. Există biscuiți sănătoși și fără grăsimi, prăjituri din orez cu floricele caramel, gustări cu lămâie fără colesterol, gustări din ghimber cu puține grăsimi, negrese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ar crede că avem de gând s-o ucidem. ― Dar ea unde e? ― Asistenta a zis că va coborî într-un minut. ― Doamne. Îți poți imagina cât de mulți bani face? Uită-te la locul ăsta! Ben se holbează cu uimire prin jurul clădirii, privește la vila imensă în stil mexican, așezată sus pe dealurile de deasupra Santei Monica. ― Ăsta e Bârlogul? spune Ben râzând, pentru că-și imaginase o încăpere micuță și tihnită, cam ca o librărie, total opusă de camera albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mine și-mi spune încet: ― De unde știi tu cum mă cheamă? ― Ben! izbucnesc eu în râs. Eu sunt, fraierule. Jemima Jones. În timp ce mă uit să văd cum ce efect are asta asupra lui, văd pe chipui lui confuzia înlocuită de uimire asbolută, și-mi place la nebunie, savurez fiecare clipă. Ben încearcă să vorbească, dar nu-i iese nici un cuvânt. Doar mă privește, și eu îmi dau seama cum i se limpezește totul. Vreau să zic, că nu mai sunt grasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de el. Vreau să stau aici mereu, și mereu, și mereu. Dar acest mereu durează doar vreun minut și ceva, pentru că apoi, fără mă trag înapoi împotriva voinței mele și mă așez. ― Cum...? începe Ben, uitându-se la mine cu uimire. Vreau să zic, când? întreabă el, fără să-și poată lua ochii de la mine. E... Râd. ― Cum de arăt așa? Ben dă din cap. ― S-a întâmplat după ce ai plecat. Am slăbit, și Geraldine m-a refăcut, cum ar spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Cu farmecul luminii reci Gândirile străbate-mi, Revarsă liniște de veci Pe noaptea mea de patimi. Și de asupra mea rămâi Durerea mea de-o curmă, Căci ești iubirea mea de-ntîi Și visul meu din urmă". Hyperion vedea de sus Uimirea-n a lor față; Abia un braț pe gât i-a pus Și ea l-a prins în brațe... Miroase florile-argintii Și cad, o dulce ploaie, Pe creștetele-a doi copii Cu plete lungi, bălaie. Ea, îmbătată de amor, Ridică
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
și la miazănoapte, ape cât vezi cu ochii. Samuraiul cunoscu astfel pentru prima dată în viață nemărginirea oceanului. Privind marea, înțelese de asemenea și că valea în care trăise nu era decât un bob de mac. Scoase un strigăt de uimire. Auzi zgomot de pași. Matsuki Chūsaku ieșise și el pe punte. Acest bărbat slab și posomorât nu-și mai lua nici el ochii de la priveliștea maiestuoasă a oceanului. Ce mare mai e și lumea asta! Însă vântul smulse cuvintele samuraiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
O viață pur și simplu călduță, nici fierbinte, nici rece... o astfel de viață vă doriți dumneavoastră, senior Matsuki? Pentru prima oară, Matsuki șovăi la privirea mea pătrunzătoare și la vocea mea ridicată. Se bâlbâi, rușinat parcă de propria sa uimire vădită pe chip: — Ce pot oare să fac? Eu sunt crescut în Japonia, iar în Japonia... nu ne plac lucrurile aprige. Mie oamenii ca dumneavoastră, senior Velasco, mi se par de-a dreptul curioși. Însă în clipa aceea am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ea, spinarea alteia se înălța dintre valuri cu un nou jet de apă. Balenele se zbenguiau astfel fără să bage în seamă corabia. Ori de câte ori se arătau la orizont, japonezii și spaniolii care se uitau la ele scoteau deopotrivă strigăte de uimire. — Avem parte numai de lucruri nemaivăzute și nemaiauzite! râse bucuros Nishi Kyūsuke de lângă samurai. Fără măcar să clipească, samuraiul urmări cu privirea balenele până când acestea dispărură în cele din urmă dincolo de orizont. Razele de soare se strecurau ca un mănunchi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o coadă împletită, iar în ochi avea o lucire stranie. Uimit, samuraiul se opri în loc, iar indianul îi șopti repede ceva. Din pricina mulțimii gălăgioase, samuraiul nu înțelese cuvintele sale, așa că omul mai zise o dată: Sunt... japonez. Samuraiul rămase mut de uimire. Într-unul din satele prin care trecuseră pe drumul de la Acapulco la Mexico auzise de existența unui alt japonez, dar nici prin cap nu-i trecuse că avea să-l întâlnească atât de curând și într-un loc atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vârful său, văzură un alt munte, uriaș, ce se înălța semeț în zare cu piscurile înzăpezite. Era atât de înalt și de falnic încât nu putea fi asemuit cu nici un munte de pe domeniul Stăpânului. Tânărul Nishi scoase un strigăt de uimire. E mai înalt chiar și decât Fuji? Velasco se întoarse către tânăr și îi zâmbi cu milă. Firește că e mai înalt! Se numește Popocatepetl. Emoționat peste măsură, Nishi repetă cuvintele pe care le mai spusese și altă dată: Lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
primul oraș spaniol pe care-l vedeau în viața lor. Pentru cei trei ostași care nu cunoșteau decât domeniul Stăpânului, fără să fi fost vreodată la Edo sau la Kyoto, acest oraș mare era de-a dreptul un izvor de uimire. Velasco le povesti că orașul fusese odinioară locuit de arabi, iar după aceea, fusese cucerit de creștinii spanioli, dar solii nu știau nici măcar unde se afla țara numită Arabia și de aceea nu înțeleseră nici unde anume în acest oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și pesemne că or să spună că și scrisorile prin care Stăpânul îi primește cu brațele deschise pe padres sunt plăsmuite. Pentru a risipi aceste îndoieli... dacă măcar unul dintre dumneavoastră s-ar face creștin... La auzul acestor cuvinte, o uimire copilărească străbătu chipurile până atunci împietrite al lui Tanaka și al samuraiului. Ca să le domolească uimirea, Velasco atacă mai departe: Dacă v-ați creștina, atunci slujitorii bisericii din această țară vor da crezare cuvintelor mele. Vor socoti adevărat legământul făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
deschise pe padres sunt plăsmuite. Pentru a risipi aceste îndoieli... dacă măcar unul dintre dumneavoastră s-ar face creștin... La auzul acestor cuvinte, o uimire copilărească străbătu chipurile până atunci împietrite al lui Tanaka și al samuraiului. Ca să le domolească uimirea, Velasco atacă mai departe: Dacă v-ați creștina, atunci slujitorii bisericii din această țară vor da crezare cuvintelor mele. Vor socoti adevărat legământul făcut de Stăpân de a-i primi bucuros pe padres, fără să-i prigonească. Fiindcă acum fețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
masive, doi bărbați îmbrăcați în uniforme negre îi conduceau la locurile lor pe episcopii care intrau unul după altul. În fața lor, stăteau așezați pe scaune părintele Velasco și părintele Valente. „Așadar... acesta este părintele Valente.” Cuprins de o umbră de uimire, Velasco îl iscodea pe bătrânelul așezat pe scaun cu mâinile împreunate pe genunchi, la câțiva pași de el. Bătrânul acesta cu haine călugărești sărăcăcioase, cu ochii închiși și chip istovit era părintele Valente. De când primise scrisoarea unchiului său la Veracruz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
unde stăm a trimis la episcopie o scrisoare în care spunea că șederea îndelungată a japonezilor într-una din clădirile mănăstirii este stingheritoare pentru viața călugărilor. Puținii oameni care ne mai sprijină sunt cei din familia unchiului meu. Și, spre uimirea mea, un duce care până atunci se arătase rece față noi, ne-a devenit aliat. El se împotrivește ca, oricare ar fi pricina, credincioșii creștini spanioli să se poarte cu răceală față de niște japonezi care au trecut la aceeași religie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
se întoarcă în Japonia. Călătoria aceasta îndelungată care-i tot amăgise cu câte o nălucă se apropia de sfârșit. Era deja primăvară. Migdalii care mărgineau ogoarele își deschiseseră florile rozalii. Un țăran dădea cu sapa. Cu ochii cât cepele de uimire se uită lung după alaiul de japonezi cu înfățișare neobișnuită. După cum erau îmbrăcați, cu haine lungi ca arabii, încinși cu brâie și cu părul strâns la spate, țăranul socoti că sunt veniți de prin vreo țară caldă. Își aruncă sapa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]