KorAP: Find »[drukola/base=umple & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...100 101 102 ...923 >

23,058 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

mulțumesc. Am mai spus că nu are nevoie nici de bani și nici de... Am eu față de turnător? întreabă Lazăr. Nu-mi dau seama; ești nebărbierit răspunde șoferul văzîndu-și de drum, dar numai după doi pași se întoarce și-i umple paharul: Asta-i pentru cum ai condus... Umpleți și domnului profesor arată Lazăr paharul de alături. Meritul îi aparține pe jumătate... Șoferul nu înțelege aluzia lui Lazăr; umple paharul profesorului și pornește spre bucătărie. Vă rog, poate-l vedeți pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
nici de bani și nici de... Am eu față de turnător? întreabă Lazăr. Nu-mi dau seama; ești nebărbierit răspunde șoferul văzîndu-și de drum, dar numai după doi pași se întoarce și-i umple paharul: Asta-i pentru cum ai condus... Umpleți și domnului profesor arată Lazăr paharul de alături. Meritul îi aparține pe jumătate... Șoferul nu înțelege aluzia lui Lazăr; umple paharul profesorului și pornește spre bucătărie. Vă rog, poate-l vedeți pe chelner... spune încet Letiția, ridicîndu-se de pe scaun cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
văzîndu-și de drum, dar numai după doi pași se întoarce și-i umple paharul: Asta-i pentru cum ai condus... Umpleți și domnului profesor arată Lazăr paharul de alături. Meritul îi aparține pe jumătate... Șoferul nu înțelege aluzia lui Lazăr; umple paharul profesorului și pornește spre bucătărie. Vă rog, poate-l vedeți pe chelner... spune încet Letiția, ridicîndu-se de pe scaun cînd șoferul trece pe lîngă ea. Andrei aprobă din cap și, cînd ajunge în bucătărie, nevăzîndu-l pe Ovidiu, îi spune lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
centrul orașului, pe Lăpușneanu ori prin Piața Unirii, pe unde-i lume mai multă, cu o stricată, de compania căreia avea mare nevoie; făcea bine la dosar, nu numai la pat; era clasă muncitoare. Iar acum... Ha-ha-ha!... Rîsul Mariei, sonor, umple camera. Vreau să te prezint lui mîine seară, poate-o să te placă, cine mai știe! continuă să rîdă Maria, un rîs forțat, strident, vulgar. Maria! îi șoptește Mihai, prinzînd-o de umeri, scuturînd-o puternic. Te rog, am atîția vecini; aud

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
foame. Acum, stăm și așteptăm, pur și simplu. Ce zici? Lazăr tace. Dinspre masa cu cei doi băieți vin exclamații fericite, ca niște clopoței, semn că le-a fost adusă rața fiartă, apoi prăjită puțin, că întreaga sală s-a umplut de aroma fripturii de pasăre. Fiecare băiat a primit cîte un picior, pe care îl ține cu amîndouă mîinile, mozolindu-l, reușind să rupă cîte o bucată de carne, căreia îi dă drumul pe gît aproape nemestecată. Studenta încearcă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
femeile au terminat de curățat farfuriile și se pregătesc de culcare. Ovidiu și Pavel umblă de ici-colo, așteptînd să li se spună ce mai au de făcut. Cînd cele două pasagere care au ajutat la curățenie s-au retras, Andrei umple o cană de tablă, de vreo cinci litri, cu vin, apoi încuie carnea rămasă și vinul în dulap. Sultana ia cana cu vin, Mihaela pune în poala șorțului cinci pahare și pornesc spre scara ce duce la camerele lor, urmate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în sat, dacă nu la tat-su, atunci la maică-sa, la mormînt, să-i aprindă o lumînare, c-așa-i stă bine unui fiu! Bine; dar chestiunea e alta; ce vină am eu că-s fiica lui Săteanu?! se umple de furie Doina, ripostînd. De ce deviezi discuția?... Ei da, nu stau la coadă la carne. Asta înseamnă că, dacă vreau să fac ceva în viață, să nu-mi fie rușine de mine însămi, trebuie s-o iau razna, să merg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
furia cu care a ieșit de la el, ajungînd acasă, i-a relatat totul. Cînd ți-am prezentat-o pe Doinița, ai măsurat-o scurt cu privirea și-ai exclamat: "Leit Aglaia!" Asta șoptește Săteanu, lăsîndu-se adînc în scaun m-a umplut de o fericire nebună. Am înțeles că atîția ani lîngă mine, de cînd era atîtica, a reușit să capete ceva din deprinderile mele, s-o facă să semene cu... Pe Dracu'! se înfurie Mihai caracterul e una, înfățișarea e alta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
înscris primii, credeau că-i de ajuns să semnezi, ca să ai. Ăștia, alde Vrabie, au fost pericolul real al satelor în perioada aceea: stăteau sub gard și așteptau transformarea socialistă a agriculturii. După un an sau doi de colectiv, au umplut orașele: paznici de zi, de noapte, băgători de seamă... Tatăl lui Corneluș s-a făcut clasă muncitoare: portar. Abia dacă-i rămînea ceva să-i dea și lui Corneluș, pentru plata căminului. L-am luat în cameră cu mine, deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
banda rulantă bobine mari, de zece-cincisprezece kilograme. Cîte una, obosită, stă pe vreo bobină goală, cu spatele rezemat de carcasa mașinii, cu bărbia lăsată în piept și doarme. Cele treze, care au terminat de încărcat mașinile și așteaptă să se umple bobinele, văzîndu-l pe Mihai, se grăbesc să-și facă de lucru, scoțînd bumbacul din buzunar, cu care șterg porțiuni din carcasa emailată ori iau mătura și o împing de ici-colo, să adune vreo eventuală scamă sau bucată de hîrtie. "Cunosc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cultă, și nici adevărată, ci doar femeie. Adică o tînără ce-și dorește un cămin al ei, cu cîțiva copii, niște copii care, ajungînd elevi foarte buni, să nu ia doar premiul doi pentru că nu au bani cu care să umple brațele învățătoarei, ori ale profesoarelor, de flori și sacoșele acestora cu bibelouri. O femeie care să nu poarte la o rochie crem un pantof roșu, singurul pe care îl are. Mihai întinde mîna timid și-și ia căciula, de parcă ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
care o transformă într-un bulgăre îndesat, pășind încet, rar, către blocul din față, o clădire sumbră, cu geamuri mici, multe și dese, amintindu-și că nici prim-vicelui nu-i place cum cel mai pitoresc loc din oraș a fost umplut cu blocuri de confort trei, patru și cinci, dar acum, Mihai se înfurie că toți cei cu care a venit în contact: Săteanu, Maria, Doina, chiar și Cristina au urmărit doar interesele lor, mărunte, meschine la o adică. O vorbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
spun cum am aflat. Știu și de cînd a rămas așa: a fost sfîșiat de un cîine și i s-a infectat burta, mijlocul... O soție bună i-ar fi spus, l-ar fi îndemnat să se trateze. De ce? Să umple orașul cu copii? Și-așa am impresia c-a mai fost fraierit de una pentru care a intervenit la un coleg al meu. Mihai se învîrte pe lîngă fereastră, aruncînd uneori privirea afară, peste zăpada albă, curată, întristat la gîndul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
severitatea ușor șăgalnică așternută pe obrazul bărbatului și se abține să reacționeze în vreun fel. Doar mîna ei se insinuează printre trupurile lor, începînd să se joace, încurajată de ochii albaștri ai lui Mihai, pe care îi simte cum se umplu de plăcere... Ajută-mă... șoptește Maria cu sentimentul disperării întipărit adînc în ochi. E dreptul tău să iei cît îți trebuie îi șoptește Mihai, șoptindu-și cuvintele cu un vădit cinism, simțind atingerea fierbinte a trupului Mariei. Să te ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
a adunat forța dată de disperare, sau de ciudă, o așa înlănțuire că mîinile lui nu mai pot decît să se miște sub spatele ei, sprijinindu-i omoplații în palme. Jocul durează mult, cu pauze scurte ale sărutului, cînd își umplu cu aer proaspăt plămînii, să se poată lupta din nou într-o încleștare din care gura femeii vrea de mai multe ori să scape și să țipe. Ultima oară, cînd o simte la apogeu, Mihai n-o mai oprește sărutînd-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Prostule... îi lovește palma femeii obrazul ușor, ca o alintare, apoi mîna se întinde, ia de pe un raft pachetul cu țigări, aprinde una, trage mai multe fumuri, după care o pune între buzele lui Mihai, așteptînd pînă ce bărbatul își umple și el plămînii, ca apoi să i-o înapoieze. Că ești măgar, nu-i vina ta continuă Maria un gînd. Așa a vrut Dumnezeu să fii, chicotește ea -, dar nu te las să fii și prost: n-avem nici un viitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

sârmos, de culoarea nisipului, i se zburlise într-o parte, atingând gulerul jachetei militare uzate. Haina era semnul său distinctiv, iar Dave 2 o numea „uniforma mea“. În fiecare zi se echipa de campanie. Unul dintre buzunarele de la șold era umplut până la refuz cu pachete de Benson and Hedges Special Filter, iar celălalt era ocupat de una sau mai multe lucrări cu caracter motivant sau spiritual. Cărțile acestea aveau titluri de genul De ce mă tem să îți spun cine sunt? sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Dave continuase, la fel de stăruitor: — Spui că nu a fost prea rău, drăguțo, dar văd că suferi. Apoi își luă mâna uriașă de pe brațul lui Carol și arătă spre zona în care se găsea propria-i inimă. Bărbia masivă i se umplu de gropițe și obrajii i se încrețiră când pe față i se întipări ceea ce se voia drept compasiune profundă, poate chiar empatie... da, empatie, dat fiind că, nestingherit de Carol, el continuă: — Mă pot regăsi în această durere a ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
ea, dat fiind că talia dragului de Dan era cam cât a ei. În ziua următoare, avea costumația necesară pentru mica ei reprezentație de alcov. Se admiră din toate părțile, dar îi părea rău că nu prea are cu ce umple nici cea mai mică pereche de chiloți italienești pentru bărbați. Trase de elasticul din talie și își făcu de lucru cu nou-venitul. Încordându-și și relaxându-și fesierii, reuși să controleze mișcarea unor mușchi în curs de formare, ce urmau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
bluza și lenjeria ca pe niște petale cuibărite într-o plasă transparentă. Carol își scoase dresurile - se eliberă. Își pusese o pereche de chiloți bărbătești care se curbau ușor peste pubis, numai că tot nu avea bijuteriile necesare ca să îi umple. Cel puțin asta credea Carol văzându-și imaginea reflectată, de la mijloc în jos, în ușa de sticlă a dulăpiorului pentru CD-uri pe care îl construise Dan. Se plimbă prin camere, răsucindu-și șoldurile, cu picioarele depărtate și fesierii încordați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
afle că și Carol simțea același lucru. Trilurile celor două păsări erau dublate de acordurile de la Whiter Shade of Pale, care răzbăteau din dulăpiorul construit de Dan. Carol își strecură un umăr alb afară din rochița neagră. Dan i-l umplu de bale, dar Carol își dădu silința să nu se arate scârbită. Mâna lui îi căută un sfârc - simțise o arsură pe areolele palide -, apoi o porni spre poală. Ce noroc că își ascunsese penisul între coapse; deși umflătura depășea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
englezesc.“ Cronicile lui Bull se întorceau aproape întotdeauna de la redactor modificate aproape integral, cu excepția enunțurilor celor mai simple și mai directe cu putință. De aceea, se simțea ca un prizonier în lanțuri, obligat să sape gropi și apoi să le umple la loc. Incapacității lui Bull de a scrie cronici de divertisment îi corespundea o ură din ce în ce mai pronunțată pentru orice formă de distracție, stand-up comedy, improvizații și alte forme de entertainment pentru public redus. Pe de altă parte, Bull continua să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
era deja afectat de ironia dramatică a trădării. Adulterele creaseră o lacună între ceea ce știa el și ceea ce alții știau despre el. Bull se inserase tocmai în acest gol... cu fofoloanca lui cu tot. Spre nenorocul lui, de fapt, îl umpluse. Alan nu știa de ce, dar, cu cât încerca mai mult să înțeleagă situația și să se gândească la ce ar putea face pentru a-l ajuta pe Bull, cu atât mai multe imagini absolut neștiințifice ale acestuia îl năpădeau. Bull

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
marijuana. Trecuse cu mult de ele și galopa către acest coup de foudre pe care îl reprezenta chestia lui Bull. Asta îl făcea mai puțin bărbat. Revenise la faza adolescentină a homoerotismului. Tremura pe tușă, cu coapsele prea înguste să umple cracii largi ai pantalonilor de rugby. În apropiere de linia de treizeci de iarzi, Bull își exersa loviturile. Alan își dorea enorm să fie ca Bull - inimos, popular, acceptat. Ar fi dat orice să fie ca Bull. Alan își dădu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
realizarea morbidă că ființa sa sexuală e una plicticoasă, lipsită de viață, o marionetă produsă în masă, cu vopseaua ciobită și cu sfori fragile. Desigur că era la fel cum fusese dintotdeauna. Testiculele i se întăriseră, se umflaseră și se umpluseră cu lichid. Imediat după punctul culminant, Alan simțise că Bull îi era supus o dată, de două, chiar de trei ori. Alan avea acum o aventură cu un tip care avea o pizdă în dosul genunchiului. Mai rău era că tipul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]