3,233 matches
-
salut confuz și plecară, cu capul între umeri, ca niște vinovați. Ploaia subțire dădea lustru talmeș-balmeșului îngrămădit în curte. "Să băgăm înăuntru... chestiile astea", spuse locotenentul. Ajutat de Motea, depozită în capătul unui culoar puțin circulat cele câteva mobile și valize, strânse în grabă, ale căror boturi prost închise lăsau să atârne lenjerie de damă și alte mărunțișuri. Câteva zile, Nastia nu a ieșit din camera ei și nu a vorbit cu nimeni. Motea urca la ea cu mâncarea și se
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
cu familia și comisarul cu nevasta, în al doilea. Înștiințat că sovieticii aveau ce-aveau mai ales cu "forțele de represiune a poporului", acesta din urmă, originar din Basarabia, abandona tot, casă, animale, atelaje, vie, și pleca doar cu niște valize. Grigore rămăsese provizoriu, ca să se ducă mai întâi să-și vadă părinții, care, fără îndoială, vor refuza să-și părăsească gospodăria și pământul, ca și Lillișu, care se întorcea în familia ei. Bolnavii, medicii și personalul spitalicesc rămâneau pe loc
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
frăției dintre popoare să-i scoată din încurcătură. Trubadurul filtră o privire verde-albastră printre pleoapele leneșe și o măsură din tălpi până în creștet pe viețuitoarea plăpândă, cu ochi încercănați, care se exprima în limba lui Pușkin. Fără o vorbă, apucă valizele fetei și merse să le lase acolo unde trebuia, în vreme ce posesoarea lor se ținea după el cu pași mărunți, tot mulțumindu-i. Iute lucrat, bine lucrat; băiatul dispăru fără a lăsa nicio urmă în valul de studenți. Dar l-a
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
istoricul poveștii și să-i evalueze amploarea. Telegrafie ca să-și anunțe sosirea și se îmbarcă pentru București. La coborârea din avion, își căută febril soția din ochi. În vreme ce se convingea că ea nu venise să-l aștepte, taxiurile dispăruseră. Cu valiza în mână, se îndreptă spre stația de autobuz, care se afla la o bună distanță de aeroport. Circulația era întreruptă temporar din cauza unei pene de curent. Când, în sfârșit, sună la ușă, era întuneric. Îi deschise mama Margaretei. Aceasta nu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
refugiu; abia împlinisem cinci ani. Tatăl meu, Kiril Krupenski, ascultase știrile la radio, seara aflând despre cedarea Basarabiei. A doua zi dimineața am plecat spre Botoșani cu o mașină veche pe care părinții o primiseră ca dar de nuntă. Câteva valize și multe lacrimi în drum spre necunoscut. Locuiam în comuna Româncăuți, județul Hotin, unde familia mea avea o moșie, pământ, un parc mare și frumos, iazuri cu pește. Tata și bunicul (Nicolae Krupenski) se ocupau de agricultură iar mama de
CRÂMPEIE DE AMINTIRI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Ghenadi (născută Krupenski) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1685]
-
și 10 ha. de pământ arabil. Tata era prizonier la ruși când, în martie 1944, linia frontului s-a apropiat de satul nostru. Atunci mama ne-a luat de mână, pe mine și pe fratele meu Sergiu și cu o valiză cu ceva de mâncare și haine am reușit să ne urcăm în primul tren de marfă. Drumul a fost lung și obositor pe o vreme cu zăpadă și viscol. Am ajuns la Buzău și am stat o perioadă într-o
POVESTEA VIEŢII MELE DE REFUGIAT. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Vasile Flueraru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1682]
-
de flori. Pentru refugiații din Basarabia din 1944 trecerea lui a însemnat o grea lovitură a destinului. Cea mai statornică amintire din refugiu e a unei zile friguroase de martie un drum nesfârșit, două siluete, părinții mei, fiecare cu două valize în mână și un copil (eu, cea de atunci), mergând către liniile de cale ferată săgetate de trenuri. Destinația din ordinul de evacuare era Oltenia și până acolo am mers în vagoane de marfă săptămâni întregi (aveau prioritate alte trenuri
UN COPIL TRECÂND PRUTUL. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Taisia Nicolau () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1695]
-
au clasificat la concursul studențesc pe țară, unde au obținut locuri pe podium. Un alt sportiv era nenea Remus - cum îi spuneam noi colegului Remus Ștefan (din cauza vârstei și nu numai) -, care era maestru al sportului la aeromodelism. Într-o valiză mare își ducea aeromodelul care cântărea doar vreo 10 grame. Cu carnetul lui de „maestru al sportului” avea liber pe stadioane la orice manifestare sportivă. Când făceam practica la București, nu ne dădeam în lături să folosim carnetul acesta pentru
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
intrat în diferite camere din hotelul Coventry, printre care a fost și camera mea. La întoarcerea la hotel, pe la ora 7, ca să ne schimbăm pentru a participa la banchetul oficial al guvernului de la ora 9 seara, am găsit în mijlocul camerei valiza tăiată și toate lucrurile din ea răspîndite pe jos, iar valiza "necessaire" din piele de focă, dispărută cu tot ce se afla în ea, în special bijuteriile soției mele. Seara, la banchet, președintele Peron împreună cu Juan Bramuglia, ministrul de externe
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
și camera mea. La întoarcerea la hotel, pe la ora 7, ca să ne schimbăm pentru a participa la banchetul oficial al guvernului de la ora 9 seara, am găsit în mijlocul camerei valiza tăiată și toate lucrurile din ea răspîndite pe jos, iar valiza "necessaire" din piele de focă, dispărută cu tot ce se afla în ea, în special bijuteriile soției mele. Seara, la banchet, președintele Peron împreună cu Juan Bramuglia, ministrul de externe, au venit să-și ceară scuze și să asigure pe soția
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
putut pentru a reveni la normalitate. Perioada de acalmie care a urmat le-a dat posibilitatea să redevină ce au fost. La 1 martie 1944 frontul depășise deja Nistrul. Nu mai este timp de pregătiri. Mama a pus într-o valiză câteva schimburi. Din nou la drum! Totul a rămas intact în urma noastră. Goneam din nou nebunește, mânați de un destin nemilos, plin de spaime. Ajungem la Bălți. În gară, o aglomerație infernală. Singura garnitură trasă la peron era inaccesibilă. Oamenii
POVESTEA REFUGIULUI MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Codreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1674]
-
erau, de fapt, trei: mai adăugați și o jinta) în avion. Lângă vameșul indian, supraveghea verificarea bagajelor și un reprezentant al companiei rusești Aeroflot. Avea ăsta așa o morgă... de te speria! Parcă era de piatră! Văzând mulțimea genților și valizelor noastre, ne-a și luat în colimator și ne-a atras atenția că vom plăti extrastorage (suprataxă). În primul rând, nu ne-a permis să luăm armoniul - din cauza volumului - și jinta - armă albă - cu noi în avion. Locul lor era
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
ex-ministru: Cu vârful ghetei sictirit te plângi că-n față fuși lovit; O, jalbă care-și are hazul: Stimate, unde-ți porți obrazul? Și tot George Voevidca semna următoarele două: Fapt divers: Un tip zănatec mi-a furat în tren valiza durdulie... Când va deschide-o-s răzbunat: ticsităi de ... filologie! Unui profesor de matematică: E practic cum pereche n-are: adună cifre și avere. Dar numa-n adunare-i tare, încolo nui decât ... scădere... Dar la una din ele i
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
adună cifre și avere. Dar numa-n adunare-i tare, încolo nui decât ... scădere... Dar la una din ele i se răspunde de către l.i.t., autorul rubricii Oglinda cu imagini: Te bucuri că ți s a furat În tren valiza durdulie. Ceai zice dacă hoțu-ar fi profesor de filologie? La comemorarea a 10 ani de la moartea lui Al. Vlahuță, organizată de Societatea Studențească „Dacia”, printrun festival la Teatrul Național, C. Loghin scria în Tribuna din 21 decembrie 1929: „Vlahuță a
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
de ani de dictatură. După o scurtă și sumară percheziție, ce are ca rezultat confiscarea sub semnătură a trei cărți: Fire de iarbă de Walt Whitman, Sonetele lui Shakespeare și o biografie a lui Nietzsche, se arată interesați de corespondență. Valiza care adăpostea scrisorile era în custodie, încă din studenție, la un fost coleg. Urcat în Volga neagră (în deceniul 6 încă se foloseau, după model sovietic, astfel de vehicule, în deceniile 7-8 era bună și o Dacie sau un ARO
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
încă se foloseau, după model sovietic, astfel de vehicule, în deceniile 7-8 era bună și o Dacie sau un ARO astfel erau mai puțin vizibili, se străduiau să fie mai discreți), va fi transportat la colegul cu pricina pentru preluarea valizei. Odată misiunea îndeplinită, urcat în automobil, i se pune aparatul peste ochi, niște ochelari cu elastic în loc de brațe, în loc de lentile aveau două rotocoale de tablă; o măsură preventivă de păstrare a secretului locului unde este transportat. Ajuns la destinație, este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
mamă, nu și tu... Ți-am spus doar, mi-e o prietenă bună și atât. Era o dimineață răcoroasă de toamnă, în 1936, iar Cristi și maică-sa sorbeau la măsuța din curte din cafelele fierbinți pregătite de doamna Apostolescu. Valizele Virginiei erau pre- gătite la ușă, urma să plece cu trenul la vila ei de la Sinaia. — Spune-mi tu mie, dragule, că oi fi eu demodată și nu înțeleg multe, că sunt prea bătrână, depășită, spune-mi cum vrei, dar
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
țină pe loc. Îmi promiți că îi vei da drumul ? — Mamă... — V-a sosit taxiul, strigă doamna Apostolescu. — Hai să-ți luăm bagajele, sare Cristi. — Îmi promiți ? se încruntă Virginia. Cristi nu răspunde, se grăbește să-i ia cele două valize și o geantă cu de-ale gurii și le urcă în taxi. Apoi o conduce pe maică-sa în mașină și o sărută de rămas-bun. Cristi petrecea după un concert terminat mai devreme, alături de câțiva amici, de Iancu, cum îi
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
pui și tu câteva kilograme pe tine, iubitule ! Jur, parcă ai fi o stafie ! Mă confunzi cu Pițu, mamă ? Eu nu am concediu, eu nu lucrez la program, a râs Cristi, în timp ce-și îndesa bine câteva cămăși în valiza sa de piele neagră. — Păi, și artiștii ăștia nu se odihnesc și ei ? N-am mai auzit de un cântăreț care de ani de zile să nu fi stat și el, Doamne, nu zic o lună, dar măcar o săptămână
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
să zic, a râs el. Și chiar când a coborât din tren, după un drum infernal care părea că nu se mai termină, primul lucru pe care l-a făcut în fața marii gări din Paris a fost să-și lase valiza jos, să se aplece în vine, să-și umezească degetul și să dea cu el pe asfalt, apoi să-l guste. — Să fiu al naibii, chiar e puțin mai dulce, Ionele ! Cristi a ajuns la Paris împreună cu un prieten bun
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ducea la spălătorie tot mai rar, odată cu cele câteva cămăși pe care le mai păstrase. Două costume și o pijama, câțiva butoni, câteva cravate și papioane, niște șosete, niște chiloți, asta era toată averea care îi rămăsese. Erau toate în valiza deschisă de pe jos sau întinse pe câteva umerașe, agățate în niște cuie bătute în perete cu tocul pantofului. Nu avea un dulap, doar o măsuță pe post de birou, înghesuită între pat și geamul micuț prin care niciodată nu intra
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
așteptând telefonul din partea serviciului de taxi l acare ai comandat o mașină spre aeroport. De obicei, „veghez” toată noaptea: citesc, mă uit la televizor, mai verific - a câta oară? - lista lucrurilor (haine în majoritatea lor) cu care mi-am încărcat valizele... Taximetristul care mă duce la aeroport pare un bărbat destupat la minte, cel puțin așa mi se arată în scurtul dialog pe care îl purtăm: considerații despre timp, prețul benzinei, investițiile turcești în Basarabia („mărunte, obscure și slinoase”), corupția puterii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cum de fapt îi prescriu obligațiile funcției - și alte detalii privind programul nostru la Madrid. O primă „noutate” este că spaniolii nu au pus la punct un serviciu de preluare a bagajelor și că va trebui să ne cărăm singuri valizele... În sfârșit, după o călătorie de aproape zece ore, în care am avut ocazia să cunosc atât virtuțile gastronomiei „mobile” portugheze, cât și plăcerea să-mi cunosc propriii tovarăși de drum, dar și oboseala unui traseu monoton sub cerul fierbinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și enervează pe toată lumea. Suntem strigați pe nume, conform inscripțiilor de pe cartonașele prinse la bagaje, dar nu se aude mai nimic în zgomotul gării. În plus, trecerea spre ușa vagonului o blochează acei care și-au primit doar una din valize și rămân să aștepte până hamalii o „descoperă” și pe a doua. Unele dintre colegele noastre, vesele și entuziaste, dornice de dialog în trenul care ne aducea de la Lisabona, au acum o expresie destul de derutată, pleoștită chiar. Mă gândesc că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de trenuri. Dacă ar fi așa, în România și în Basarabia, la cât de urâte și murdare sunt gările, nici n-ar mai coborî nimeni din tren... E destul de rece și plouă mărunt, iar hainele mai groase le ținem în valize, care, aflăm, au fost duse deja la hotelurile unde vom fi cazați. Bem o cafea să ne încălzim, într-o solidaritate de călători de cursă lungă, adică răbdători și grijulii unul față de altul. Am văzut cum colegii noștri împărțeau frățește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]