3,591 matches
-
adevăr sigur că vreau să iau mingea aia, iar eu am vrut să zic că nu, da’ de unde, nu vreau nimic, dracu’ are nevoie de mingea Prodanilor, vreau numai să-mi iau odată mâna de-acolo, între timp simțeam cum vibrează scândura sub palmă, de atâta dans al cuțitului, și atunci am renunțat să mai spun ceva, am încuviințat numai din cap, cu toate că știam că mai degrabă ar fi trebuit să dau din cap că nu, dar totuși am încuviințat, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
uitat în jos la mâna mea, iar mâna lui Remus ajunsese să se miște atât de repede încât nici nu se mai distingea clar între care două degete ale mele înfigea cuțitul, pocnetele și trosnetele păreau un singur sunet, scândura vibra grozav sub palmă, era de parcă simultan, pe toate degetele, aș fi simțit răcoarea lamei, de parcă mi-aș fi pus o mănușă de fier, mare și care vibra, simțeam că pe tot trupul pielea mi se făcuse de găină, mă gândeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
degete ale mele înfigea cuțitul, pocnetele și trosnetele păreau un singur sunet, scândura vibra grozav sub palmă, era de parcă simultan, pe toate degetele, aș fi simțit răcoarea lamei, de parcă mi-aș fi pus o mănușă de fier, mare și care vibra, simțeam că pe tot trupul pielea mi se făcuse de găină, mă gândeam că probabil mi se ridicase și părul în cap, ca atunci când la ora de fizică m-au conectat la curent, mi-am strâns pumnul de la mâna stângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
scândură, Remus nici n-a deschis ochii, însă trebuie să fi știut ce s-a întâmplat, deoarece cuțitul juca deja și printre degetele lui Romulus, mâna i se mișca atât de repede, încât nu se mai vedea deloc, iar scândura vibra atât de puternic sub palmă-încât aveam impresia că întreg postul de observație se clatină, nu mai strigam, doar sâsâiam, și atunci Romulus Frunză a spus că e-n regulă, n-ar fi crezut c-o să rezist atât, acum mai urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
clar fluierul, vioara, acordeonul și o voce răgușită de femeie, cântecul zicea despre un codru des, umbros și întunecat, atât de des încât ucide bunătatea și dragostea, nu prea-mi mai aduc aminte textul, numai cum făcea cântăreața să-i vibreze vocea, era ca atunci când vântul se izbește de crengile veștede ale copacilor, câinii și-au ridicat capetele și s-au pornit să schelălăie în ritmul melodiei, și atunci caporalul a început să danseze, acolo printre boarfe și pantofăraie, cântând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
el de frică, fiindcă nici măcar nu mai înjura, stătea doar acolo, lângă mine, în beznăraie. Să fi trecut așa vreun minut, apoi, de departe, de după ziduri, s-a pornit un huruit puternic, la început se auzea ca o bolboroseală surdă, vibra până și podeaua, apoi sunetul a devenit tot mai ascuțit, părând tot mai îndepărtat, semănând în cele din urmă cu sunetul unui fluier, și atunci s-a auzit un pocnet și, brusc, s-au aprins luminile din sală. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Nici o amintire. Lucas aruncă o privire la ecranul monitorului pe care doctorul nu-l debranșase Încă și urmări o clipă linia care o lua razna. - Nu e rău ca detector de minciuni, comentă el suav În timp ce apăsa tasta mobilului care vibra. - Da, Morineau... Cum? Înălță sprîncenele. - Nu te atinge de nimic. Vin imediat! Închise iute. - Am să vă las să vă odihniți, doamnă Le Bihan, este esențial pentru problemele de memorie. Și o luă rapid din loc. Desprinzîndu-și ușor mîna din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
atrasă de un sertar Întredeschis În care văzu tuburi de somnifere și de antidepresive, de asemenea goale. Simți cum i se strînge stomacul, nu din pricina vreunei presimțiri, ci a unei spaime tot mai Întemeiate. Aruncă o privire la mobilul care vibra din nou. După Fersen, o chema acum Annick. Ascultă mesajele, cel al secretarei o alarmă. - Marie, dacă ai putea veni, se Întîmplă ceva cu adevărat ciudat, e În legătură cu comandantul Fersen. Sună-mă, te rog... Secretara, singură În jandarmerie, era cuprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
prea strîmt, aerul păru că se rarefiază. Întinse mîna spre ea și Îi atinse obrazul. MÎngîierea o electriză. Iar dorința se făcu simțită. Își apropie obrazul de al ei cînd unul din telefoanele celulare puse pe bordul mașinii Începu să vibreze. Cel al Mariei. Răspunse și se Încordă. Lucas n-avea decît s-o privească pentru a ști cine o suna. Magia se sfărîmase. Demară În scrîșnet de motor. 26 Niște mese improvizate fuseseră puse În afara cafenelei, pe locul rezervat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dispus. - Înregistrările video au Încetat să mai transmită, camerele au fost toate distruse, metodic. Ea Îl Întrerupse agitată. - Ryan tocmai a dispărut sub dolmen, vino! Nu se lăsă tulburată de sarcasmele lui Lucas, apăsă pe semnul soarelui, dala de piatră vibră și dădu la iveală primele trepte săpate În stîncă, ducînd la criptă. Marie Își aprinse lanterna și protestă cînd Lucas, luîndu-i-o rapid Înainte, coborî primul. Sala rotundă era goală. - Nu l-am părăsit din ochi nici măcar o secundă, neapărat aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
succesiune de griuri din ce În ce mai pale, ca straturile de culoare dintr-un vis. Rămaseră tăcuți. La intrarea În Galway, Walcott vorbi din nou: — Am rămas ateu, dar pot Înțelege de ce oamenii sunt catolici aici. Ținutul ăsta are ceva foarte special. Totul vibrează În permanență, iarba pajiștilor și suprafața apelor, totul pare să indice o prezență. Lumina este mobilă și blândă, ca o materie schimbătoare. O să vedeți. Cerul, și el, este viu. 6 Michel Închirie un apartament lângă Clifden, pe Sky Road, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de mobil. Bag mâna sub prosop după telefon. — Lasă-l ! Strigătul Mayei mă ia prin surprindere. Samantha, spune, făcând eforturi vizibile pentru a rămâne calmă, dacă ai ascultat măcar vreun cuvânt din ce am zis, vei închide imediat telefonul. Mobilul vibrează din nou în mâna mea. Mă uit la identitatea apelantului și simt un nod în stomac. — E de la birou. — Pot să-ți lase un mesaj. Pot să mai aștepte. — Dar... — E un moment doar pentru tine. Se apleacă în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să fac un atac de panică. Mă așez pe o bancă și aștept să mă simt mai bine. OK, nu mă simt mai bine. Mă simt și mai rău. Brusc, sar îngrozită în clipa în care mobilul începe să-mi vibreze în buzunar. Îl scot și mă uit cine mă sună. E Guy. Nu pot să vorbesc cu el. Nu pot să vorbesc cu nimeni. Nu acum. O clipă mai târziu, telefonul îmi spune că mi-a fost lăsat un mesaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Mi se pare că merg de ore întregi, amețită și cu picioarele pășind la întâmplare pe trotuar. Soarele arde, trotuarul e plin de praf și după o vreme începe să-mi zvâcnească capul. La un moment dat, mobilul începe să vibreze din nou, însă îl ignor. În cele din urmă, încep să mă doară picioarele, încetinesc și mă opresc. Am gura iască ; sunt total deshidratată. Am nevoie de apă. Ridic privirea, încercând să-mi dau seama unde sunt. Nu știu cum, dar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
intrare și intru. E zgomot și locul e ticsit de călători. Luminile fluorescente și aerul condiționat și toate anunțurile de la megafon mă fac să tresar. În timp ce-mi croiesc drum spre un chioșc care vinde apă plată, mobilul îmi vibrează din nou. Îl scot și mă uit să văd cine mă sună. Am cincisprezece apeluri nepreluate și alt mesaj de la Guy. Mi l-a lăsat cam acum douăzeci de minute. Șovăi, cu inima în piuneze, apoi apăs „1” pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
zâmbesc cât de convingătoare pot și, înainte să apuce să mai zică altceva, pornesc pe drum, îndepărtându-mă de autobuz. Habar n-am unde mă aflu. N-am nici cea mai mică idee. În buzunar, telefonul începe brusc să-mi vibreze. Îl scot. E Guy. Din nou. Probabil e a treizecea oară când sună. Și de fiecare dată a lăsat un mesaj în care-mi cerea să-l sun înapoi ; mă întreba dacă am primit e-mail-urile lui. Nu am primit nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
în care-mi cerea să-l sun înapoi ; mă întreba dacă am primit e-mail-urile lui. Nu am primit nici un e-mail de la el. Am fost atât de șocată, că mi-am lăsat Blackberry-ul pe birou. Nu am la mine decât mobilul. Vibrează din nou și mă uit la el câteva clipe. Apoi, cu o gheară în stomac, îl ridic la ureche și apăs pe Răspunde. — Bună. Am vocea spartă. Eu... sunt. — Samantha ? Glasul lui incredul îmi răsună în ureche, spărgându-mi timpanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
unghia de la degetul mare pe textura lemnului șlefuit. Am făcut o singură greșeală. Toată lumea are voie să facă o greșeală în viață. Așa e regula. Sau poate că nu e așa. Pur și simplu nu știu. Deodată, mobilul începe să vibreze și aproape că-mi explodează pieptul de groază. Înșfac telefonul din buzunarul uniformei cu mâna brusc tremurândă. Mă uit pe ecran și văd că Guy este cel care mă sună. Trag aer în piept adânc, apoi apăs pe OK. — Bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
în compania dumneavoastră, simt că este timpul pentru o nouă provocare. Vă mulțumesc mult pentru amabilitate. A dumneavoastră, Samantha Sweeting Las creionul jos și-mi împing scaunul înapoi, cu un scrijelit. În clipa în care ajung la ușă, mobilul îmi vibrează din nou. Guy, mă gândesc imediat. Îl iau și deja îl deschid, când văd cine mă sună. Nu e Guy. E Ketterman. Simt un sloi de gheață pe șira spinării. În timp ce mă uit la numele lui scris pe ecran, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
a fost așa întotdeauna, dar eu nu mi-am dat seama. Mă uit în jos la ecranul minuscul al mobilului, respirând precipitat, uitându-mă cum trec secundele. Întrebându-mă ce să fac mai departe. Când mobilul începe brusc să-mi vibreze în mână, aproape îmi sare inima din piept. Tennyson, citesc pe ecran. Mama. Mă străbate un fior de îngrijorare. Bănuiesc că a auzit. Trebuia să mă aștept la asta. Aș putea să mă duc și să stau la ea, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Lasă-mă în pace. Închid telefonul, ies din cămară și în ultima clipă mă abțin să nu-l arunc cu forță pe masă. Îmi ia foc fața. Îmi rețin cu greu lacrimile grele ce-mi ard ochii. Telefonul începe să vibreze furios pe masă, însă îl ignor. N-am de gând să răspund. N-am de gând să mai vorbesc cu nimeni. O să beau ceva. După care o să gătesc nenorocita aia de cină. Trântesc niște vin alb în pahar și beau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de cap și ei ar șerge‑o. Cea mai mare satisfacție a lui Ravelstein era să primească informația fierbinte, din interior, de la sursă. Asemenea copilului din poemul lui Lawrence, cuibărit sub un „pian negru, mare, appassionato” “ În larma corzilor care vibrau”, În timp ce mama lui cânta. - Ei, să vă spun ultima bombă de la Departamentul Apărăriiă Cei mai mulți dintre noi știam că sursa lui principală era Philip Gorman. Tatăl acestuia, profesor universitar, obiectase drastic Împotriva seminariilor lui Ravelstein, la care lua parte și Philip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
întâi v-aș fi privit drept în ochi, m-aș fi lipit de sufletul dumneavoastră, m-aș fi aruncat direct sub pielea dumneavoastră, m-aș fi înecat în adânc, în sângele dumneavoastră, persuasiv și demonic, v-aș fi făcut să vibrați în fața cuvintelor mele... pentru că noi, da... suntem atât de triști, atât de singuri de la începutul lumii... noi, care suntem începutul însuși, un început pe măsura sfârșitului ei grandios... În sfârșit, cam așa aș fi făcut introducerea, v-aș fi amețit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
PRIN PLOAIE ( Se ridică violent, se repede spre Grubi, îl ridică de guler.): Cum ai spus? Cum? HAMALUL (La fel, indiferent.): o dată la câțiva ani... trece câte un tren... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Câte un tren! HAMALUL: Da. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Vibrând.): O dată la câțiva ani! HAMALUL: Da. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: La câți? HAMALUL: La doi, la trei, la patru, la cinci... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și atunci? De ce m-ați mințit ieri? De ce? HAMALUL: Nu v-am mințit, domnule. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
transfigurat de semnele primite.): Nu, nu... se întâmplă ceva... (Ridică un ciocan de șine și bate ușor într-o șină.) Ei? Auziți? Auziți cum sună? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu aud, îmi pare rău, dar nu aud nimic... HAMALUL: Sună altfel... Vibrează... Fiți atent... (Bate de trei ori; ecoul amplifică puternic sunetele.) Auziți? S-a format ecoul. Noi n-am avut niciodată ecou, aici... Niciodată. E pentru prima oară când avem ecou... (Bate din nou.) Ce frumos sună! Chiar nu auziți nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]