37,159 matches
-
care puteau constitui o amenințare. Adâncimea fără sfârșit a Namitei ascunde, ca orice prăpastie, un potențial pericol. Mâna care te hrănește poate să-ți dea și otravă. Marea Mamă este și Marea Distrugătoare. Keiko, gingașul copil, este însă total supus voinței tale. Gura care este hrănită nu poate decât să se deschidă. Și nu deplin, mai ales nu deplin. Esteticii japoneze îi repugnă ceea ce este clar, direct, oferit în totalitatea sa. Întredeschisul, vagul, aluzivul sunt valorile supreme. Până într-atât, încât
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
soare, pe la colțurile gurii, pe bărbie apoi se împrăștiau de pe picioarele goale noduroase pline de colb, peste pământul învelit în puzderia de cânepă. Bunicul ei căra în vreme crunta boală bărbătească din cauza căreia suferea atât de mult. -Ihîi! Zise fără voința ei divina-i făptură, observând câtă suferință îndură bunicul. Apoi și-a aruncat privirea piezișă către bunica încredințându-se dacă nu cumva a prins de veste că bunicul plânge de durere, știind că acesta de multe ori se ferea să
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
și măceși, brotăceii anunțau ascultătorii că timpul urmează să fie frumos, tocmai bun pentru lucrul pe ogoare. De o parte și de alta a pârâului se auzeau vocile fetelor care cântau, care mai de care mai frumos, pentru a spori voința în muncă și a mulțumi Tatălui ceresc pentru vremea bună ce le-o dăruiește. Din pădurea Suharău se auzea clar duioșia cucului cântându-și singurătatea. Magnolia era tare bucuroasă că aude strigătul cucului din față, ceea ce însemna că până la sfârșitul
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
neplăcută. Pentru că o ramură din rădăcina Planta neagră l-a lovit atât de puternic peste mâini, încât a crezut că a primit o lovitură de ciocan sau ceva asemănător. Mâinile i-au amorțit și nu le mai putea mișca după voință. Atunci s-a gândit să întrebe văzduhul, pentru că el nu dădea atenție tulpinei: -Cine ești, te rog, vorbește mi, vreau să înțeleg despre ce este vorba. Dacă nu, am venit cu toporul, uite-l, cu care o să tai în stânga și
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
și mai rău. Dar asta este viața cu bune, cu rele, cu surprize. Apoi acestea sunt locurile în care îți petreci viața, într-o zi mai bună, într-o alta mai puțin bună și dacă nu căutăm să ne impunem voinței noastre pentru a le depăși, nu ajungem unde trebuie. Este bine să începi a te obișnui cu tot felul de lucruri pe care le oferă viața. Să le privești cu mai mult curaj că doar ești bărbat, nu unul împlinit
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
arată la față așa ca și cum ar căra o greutate în spate, ceea înseamnă că singurătatea îl chinuie și pentru el este ca o adevărată boală. -Ce pot să-ți spun? S-ar putea să ai dreptate... Pe măsură ce trecea timpul, fără voința mea, mă preocupa acest om, dar fără să spun cuiva despre întrebările care mi le puneam atunci când îl vedeam tot timpul singur. Anii s-au scurs și am început clasa a șaptea într-o zi de toamnă ploioasă în compania
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
avar. În poemul dramatic pușkinian găsim delirul paranoic despre puterea absolută a banilor : Am să fluier și la mine supusă, sfioasă Va intra nelegiuirea Însîngerată Și‑mi va linge mîna și În ochi Mă va privi, citind În ei semnul voinței mele. Totul mi se supune, pe cînd eu - nimănui ; SÎnt mai presus de toate dorințele ; sînt liniștit ; Îmi cunosc puterea ; mi‑e de‑ajuns Că am această conștiință...1 De remarcat că și la eroul dostoievskian banii sînt investiți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2030_a_3355]
-
credință valorează foarte puțin chiar și pentru cei mai conservatori dintre catolici. A crede presupune mai mult decât simpla adeziune la anumite afirmații considerate adevăruri de credință. Credința implică și ceea ce mișcă rațiunea, inima și mâna unui om, cuprinde gândul, voința, sentimentul și acțiunea. Față de credința oarbă sau iubirea oarbă am simțit suspiciuni încă din timpul studiilor la Roma; acest tip de spiritualitate a condus la distrugerea multor oameni și națiuni. Efortul meu vizează o credință ce poate fi înțeleasă nu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
semnificativă a populației și în același timp o diferențiere a culturilor, care condusese prin urmare la nașterea civilizațiilor și religiilor evoluate. În acele vremuri normele erau formulate sub formă de fraze și trecute în scris. În unele civilizații erau atribuite voinței divinităților sau după exemplul celor Zece Porunci din Biblia ebraică unui singur Dumnezeu. Aceste porunci s-au transmis din generație în generație de-a lungul mileniilor. Astăzi însă, mi se aduc obiecții deseori că întotdeauna s-a acționat și se
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
au ajuns să fie uitate. Copiii considerați partner, pot să se transforme în mici tirani (sunt cuvintele lui Michael Winterhoff, specialist în psihiatrie infantilă). Exemplul negativ adulții, prin atitudinea noastră marcată de anything goes (totul e permis). În politică, simpla voință de putere este prea mult apreciată ca o calitate. În lumea finanțelor și a economiei reale pofta de profit, delirul puterii și corupția se răspândesc într-un mod până acum nemaiîntâlnit. Unele mijloace de comunicare fac propagandă exhibiționismului decadent, iar
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Că mă aflu în ea precum propriul meu ochi în câmpul său vizual. Că în ea este ceva problematic, pe care îl numim sensul ei. Că acest sens nu stă în ea, ci în afara ei. Că viața este lumea. Că voința mea străbate lumea. Că voința mea este bună sau rea. Că, prin urmare, binele și răul stau în oarecare legătură cu sensul lumii. Sensul vieții, adică sensul lumii, îl putem numi Dumnezeu." Ludwig Wittgenstein, în Jurnalul său, 11 iunie 1916
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
precum propriul meu ochi în câmpul său vizual. Că în ea este ceva problematic, pe care îl numim sensul ei. Că acest sens nu stă în ea, ci în afara ei. Că viața este lumea. Că voința mea străbate lumea. Că voința mea este bună sau rea. Că, prin urmare, binele și răul stau în oarecare legătură cu sensul lumii. Sensul vieții, adică sensul lumii, îl putem numi Dumnezeu." Ludwig Wittgenstein, în Jurnalul său, 11 iunie 1916 Cu încredere și bucurie mergând
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
în forma aramaică originală folosită de Isus: jit kaddaš šēmak). "Numele" (haššēm) pentru orientali nu este doar o definiție exterioară, ci partea esențială a personalității și deci, în acest caz, însuși Dumnezeu. Cererea semnifică: nu "profana" numele Domnului, nu ignora voința sa și poruncile sale și nu diminua onoarea sa în fața oamenilor. Semnifică "sfințește" numele Domnului, observă și pune în practică poruncile sale spre mai marea lui glorie în fața lumii. Mă întreb dacă evreii, care încă din timpul ultimului secol înainte de
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
pot găsi calea altruismului. Calea celor opt brațe a lui Buda este o cale de mijloc rațională: nici căutarea plăcerilor senzuale, nici automortificarea, dar mai degrabă gândirea dreaptă și opinia corectă (înțelepciunea); cuvântul și acțiunea dreaptă, viața dreaptă (moralitatea, etica); voința dreaptă, atenția și concentrația. Simbolul dharmei, doctrina lui Buda a Căii celor opt brațe, este roata cu opt raze. Ceea ce este important pentru mine stă în faptul că, plecând de la înțelepciune, este posibil un comportament moral, o etică, lucru ce
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
vechilor "rituri", obiceiuri și norme de comportament. Toate acestea, pentru Confucius, se subordonează cerului ca putere activă, ordine, lege, motiv pentru care doctrina sa nu este doar morală. Omul, în special suveranul, trebuie să înțeleagă și să caute să satisfacă "voința cerului". Dacă nu o face, își pierde legitimitatea, motiv care explică nu puține dintre revoluțiile chineze. Dimpotrivă, aș simpatiza mai mult cu înțelepciunea umanistă a doctrinei maestrului Confucius. Omul trebuie să aspire la un raport armonios cu semenii săi și
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Evangheliile ne arată în constant că Isus este divers. Deși cu toate asemănările în detalii, Isus istoric se arată diferit în complexitatea lui, atunci ca și acum. Pentru practica de viață aspectul decisiv al mesajului lui Isus despre împărăția și voința lui Dumnezeu este foarte clar: este vorba de un mesaj de bucurie conținut în vorbele, parabolele și faptele care ne vorbesc de o nouă libertate. Pentru mine, semnificația sa actuală este următoarea: în această epocă, marcată de febra burselor și
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
semnificația sa actuală este următoarea: în această epocă, marcată de febra burselor și a shareholder-value, să nu ne lăsăm dominați de aviditatea banilor și prestigiului; în această epocă, în care a renăscut politica imperialistă, să nu ne lăsăm impresionați de voința de putere; în această epocă, în care se asistă la îndepărtarea fără precedent a oricărui tabu și în care domină un consumism nelimitat, să nu devenim sclavi ai sexului și ai căutării exasperate a satisfacerii plăcerii personale; în această epocă
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
excesivă elevare și sublimarea iubirii ca agapé. Aceasta din urmă (numită în mod eronat "iubire platonică") se spiritualizează: idealul unei iubiri sau unei pasiuni! Este exclus aspectul vital, emotiv și afectiv. Dar acolo unde iubirea este doar o decizie a voinței, fără riscurile inimii, este lipsită de profunzime, căldură, intimitate, tinerețe și cordialitate umană autentică. Această caritas creștină poate împărți fapte bune, dar cu greu răspândește iubire. Iubirea are multe forme: prietenia, iubirea părinților, copiilor, a fraților și surorilor, patriotismul, iubirea
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
procesul dificil al cotidianității. Însă copiii nu există doar în funcție de educator, nici educatorul în funcție de elevi. Educatorii nu trebuie să-i domine tiranic sau să-i exploateze pe copii, și reciproca fiind valabilă. Înțelegem că educatorii nu trebuie să-și impună voința copiilor în mod autoritar, dar nici contrariul nu trebuie să se întâmple. Respectul reciproc al demnității celuilalt în spirit creștin înseamnă, pentru educatori, o garanție spontană și necondiționată de încredere, bunătate și mai ales de iubire, acea iubire ce nu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Popovschi (1875-1948) a fost un istoric al Bisericii Ortodoxe, dar a fost nehirotonit 123. Cea mai cunoscută lucrare a sa este "Istoria Bisericii din Basarabia în timpul ocupației țariste", apărută în 1931124. Moare la 11 iunie 1948, fiind incinerat, conform propriei voințe, la Crematoriul Cenușa din București 125. Urna sa se găsește într-un dintre columbariile acestui crematoriu. Cel de al doilea este Iosif Tărău (1882-1969), o personalitate complexă, legată și ea de Biserica Ortodoxă Română 126. Licențiat în drept și teologie
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
simplă lecție de pedagogie divină pentru instruirea, corijarea și purificarea corpurilor și sufletelor noastre. De ce dar, să ne temem de foc când suntem morți și nu ne este frică de Dumnezeu, când suntem vii și când trebuie să trăim potrivit voinței Lui? Celor mai mulți le este milă de hoitul neînsuflețit și-i ajunge înduioșarea de el, luând cele mai amănunțite dispozițiuni de îngropare sau incinerare, pe când în viață fiind, își bat joc de trupul și sufletul lor, nevoind să știe de Dumnezeu
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
ianuarie 1939. Are un titlu cu iz profetic, Șerboianu parcă anticipându-și moartea, survenită doi ani mai târziu. El tratează o problematică spinoasă a acelor vremuri și nerezolvată până astăzi, și anume dorința exprimată de cineva, ca ultim act de voință, de a fi incinerat. Articolul său nu reprezenta un subiect nou în paginile revistei. Mai fusese tratat și, uneori, s-a ajuns ca inclusiv scrisori ale unor cititori, ce se exprimau în acest sens, să fie publicate 191. În plus
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
a fi incinerat. Articolul său nu reprezenta un subiect nou în paginile revistei. Mai fusese tratat și, uneori, s-a ajuns ca inclusiv scrisori ale unor cititori, ce se exprimau în acest sens, să fie publicate 191. În plus, neîndeplinirea voinței unei personalități publice din epocă de a fi incinerat fusese pe larg exprimată în revistă. Este cazul lui Maximiliam Costin, director al Operei Române, căruia familia nu i-a respectat dorința, exprimată, la un moment dat, și în versuri 192
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
parte, Biserica nu trebuia să intervină aici, deoarece nu avea dreptul de a se răzbuna nici pe familie, nici pe cel decedat, care poate fi judecat cu adevărat doar de Creator. Complicații mai multe aducea cea de a doua situație: voința cuiva de a fi ars după deces, însă cu serviciile religioase de rigoare, chiar dacă Biserica interzisese acest lucru (trimiterea era implicită la Biserica Ortodoxă Română). Șerboianu credea că în asemenea caz preotul trebuia să oficieze serviciul religios, "deși în aparență
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
el recurgea la două exemple: cel al soldatului care pentru a-și salva patria încalcă ordinele eronate ale superiorilor și, pe de altă parte, povara insuportabilă pe care urmașii celui decedat ar putea-o purta în conștiință, nerespectându-i defunctului voința. Este însă semnificativ că ambele situații au fost utilizate de către detractorii cremațiunii din România, însă în sens invers. Astfel, în primul caz, s-a specificat că serviciul religios săvârșit la crematoriu de către un preot caterisit ar fi echivalent cu acțiunile
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]