25,441 matches
-
o amenințare împotriva templului (14,57-58; cf. 13,1-2). Când Isus mărturisește că este el este cu adevărat Mesia, Fiul lui Dumnezeu, care va sta la dreapta sa, este acuzat de blasfemie și declarat vrednic de moarte (14,61-64). În dimineața următoare, autoritățile iudaice l-au trimis pe Isus la Pilat, prefectul roman al Iudeii și Samariei (15,1), care îl supune unui interogatoriu („Tu ești regele iudeilor?”) și se oferă să-l elibereze după obiceiul tradițional al „iertării de Paști
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
judecată împotriva marelui preot ca și cum acesta din urmă ar fi un dușman al lui Dumnezeu. Nu e de mirare că răspunsul temerar al lui Isus este întâmpinat cu exclamații de blasfemie și strigăte care cereau moartea (14,63-65). În acea dimineață, autoritățile iudaice au discutat și hotărât trimiterea lui Isus la Pilat, guvernatorul roman. Mingea se afla acum în terenul lui Pilat, deși capii iudeilor deciseseră. De acum înainte, tot ceea ce aveau de făcut era să ovaționeze sau să huiduie de pe
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
în mormânt vineri după-amiaza. Cine dorea să viziteze mormântul în timpul zilei avea ocazia începând cu duminică dimineața. Evangheliile ne spun că „Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, și Salome au cumpărat miresme ca să vină să-l ungă. Și dis de dimineață, în prima zi a săptămânii, au ajuns la mormânt când soarele răsărise” (Mc 16,1b-2). Dorința femeilor de a unge trupul lui Isus arată că aveau intenția de a-l jeli pe învățătorul lor chiar în mormânt, întrucât, în cazul
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
în ziua aceea trupul lui Isus, atunci, probabil, n-ar mai fi reușit niciodată să-l identifice și n-ar mai fi putut să-l ceară pentru a-l muta ulterior în mormântul familiei. Ei interpretau ceea ce au văzut în dimineața acelei duminici prin prisma obiceiurilor iudaice de îngropare, nu prin faptul că se așteptau la învierea lui Isus. Dacă luăm în calcul toate datele pertinente, avem toate motivele să conchidem că Isus a fost îngropat corespunzător în chiar ziua morții
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
20073 de voturi, situându-se pe locul al treilea, după reprezentantul guvernului și al PNȚ. Rezultatele obținute de Gheorghe Brătianu au fost considerate un adevărat succes, caracterizat, ca atare, de un număr mare de ziare, precum "Universul", "Epoca", "Îndreptarea", "Adevărul", "Dimineața", Facla", "Lupta". Presa insista în a sublinia că rezultatul obținut de Gheorghe Brătianu se datora, în mare măsură, acordului încheiat cu Partidul Poporului. Apreciind că "triumfătorul a fost dl. Gh. I. Brătianu, al cărui succes a depășit pronosticurile cele mai
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
concursul tuturor partidelor pentru a face față greutății imense ale unei situațiuni economice atât de critice, că nu are nici un resentiment împotriva partidului liberal și că dorea o colaborare a acestor vechi și încercate organisme politice. A doua zi de dimineață am fost [chemat] la dl. Vintilă Brătianu care a refuzat să asculte cuvintele ce trebuia să-i comunic. În urmă mi s-a arătat că audiența mea la Alteța Sa Regală, principele Carol provoacă discuțiuni asupra atitudinii mele în partid și
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
p. 245. 586 Arhivele Naționale Istorice Centrale, București, fond Casa Regală, dosar 7/ 1933, f. 2. 587 Biblioteca Națională, Așezămintele I. C. Brătianu, Colecții Speciale, fond Saint Georges, dosar XLV/3, f. 61; "Dreptatea", nr. 1722, 22 iunie 1933, p. 4; "Dimineața", nr. 9525, 6 iulie 1933, p. 3. 588 Arhivele Naționale Istorice Centrale, București, fond Casa Regală, dosar 4/1933, f. 14; dosar 7/1933, f. 2 . 589 "Mișcarea", nr. 973, 974; 22, 25 aprilie 1934; pp. 1, 1. 590 "Din
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
a vedea, dominat de valențele plasticității. Intervențiile lui, de un radicalism ce nu se dezminte, apar în „Universul literar”, „Lumea” (Iași) „Opinia”, „Manifest”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Democrația”, „România”, unde a fost redactor și director tehnic, „Lumea”, „Veac nou”, „Jurnalul de dimineață”, „Teatrul” (Iași), „Rampa”; sporadic, semnează și în „Apărarea națională”, „Spectacolul”, „Teatrul Național”, „Viața”, „Bilete de papagal”, „Femeia și căminul”. A folosit pseudonimele Țepeș, Vercingetorix, Vig, Vix. În octombrie 1937 a scos o revistă, „Caricatura”, care a rezistat doar câteva numere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
foame. Curând, nu mai aveau puterea de a încerca o nouă escală, iar ultimii supraviețuitori, treziți într-o zi de zgomotul puternic și regulat al valurilor, aveau să vadă orizontul indiferent al Mării Caspice... La marginea unei păduri, într-o dimineață sclipind de promoroacă, a văzut niște umbre atârnând de copaci, rânjetele supte ale spânzuraților pe care nimeni nu se gândea să-i îngroape. Și, foarte sus, în albastrul însorit al cerului, un stol de păsări migratoare dispărea încet, subliniind liniștea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
gros de gheață ca să păstreze un rotocol topit. Prin ochiul acela apos, vedea o stradă albă, nocturnă: uneori, o mașină aluneca încet, se apropia de casa lor și, după un moment de ezitare, pornea mai departe. Ceasul bătea ora trei dimineața și, câteva minute mai târziu, auzea scârțâitul strident al zăpezii de pe trepte. Închidea ochii o clipă, apoi mergea să deschidă. Soțul ei se întorcea acasă întotdeauna la ora aceea... Oamenii dispăreau când de la serviciu, când în plină noapte, de acasă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a gândit ea, peste două zile...” Și momentul acela foarte apropiat (Fiodor va intra în încăpere, va vedea portțigaretul pe masă și, lovindu-se ușor cu palma peste frunte, va exclama: „Ce prost sunt! L-am căutat peste tot...”), da, dimineața aceea de iunie va fi prima dintr-o lungă perindare de zile fericite... Aveau să se revadă peste patru ani. Iar Fiodor nu avea să-și mai regăsească niciodată portțigaretul, schimbat de Charlotte, în plin război, pe o pâine neagră
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu flori de gheață, femeia aceea era totuna cu ființa misterioasă și atât de apropiată care văzuse într-o zi cochilii de argint într-o cafenea din Neuilly!” Niciodată, când vorbeau despre Charlotte, nu scăpau prilejul de a povesti despre dimineața aceea... Fiul ei a fost cel care s-a trezit brusc în toiul nopții. A sărit din patul lui pliant și, desculț, cu brațele întinse înainte, s-a dus la fereastră. Traversând încăperea în beznă, s-a lovit de patul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mirat al fiicei sale: - Ah! Toate stelele astea! Dar mișcă... Fără să aprindă lumina, Charlotte s-a dus lângă ei. În trecere, a zărit pe masă o vagă lucire metalică: portțigaretul lui Fiodor. Trebuia să se întoarcă de la Moscova în dimineața următoare. A văzut șirurile de puncte luminoase care lunecau încet pe cerul nocturn. - Avioane, a spus băiatul cu vocea lui calmă, care nu-și schimba niciodată intonația. Escadrile întregi... - Dar unde zboară toate așa? a suspinat fata, deschizându-și larg
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe copii afară, a ieșit și ea, ducând un cufăr mare, care îi atârna greu de braț. Clădirile din față nu mai aveau geamuri. O perdea unduia în vântul abia trezit. Țesătura ei străvezie păstra în mișcarea sa toată blândețea dimineților de pace. Strada care ducea la gară era presărată cu cioburi de sticlă, cu crengi rupte. Uneori, un copac frânt în două bara drumul. La un moment dat, a trebuit să ocolească o pâlnie uriașă. În locul acela, mulțimea de fugari
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
la capătul străzii, Charlotte a văzut gara, și-a simțit fizic viața de până ieri prăbușindu-se într-un trecut fără întoarcere. Doar zidul fațadei mai stătea în picioare și, prin orbitele goale ale ferestrelor, se vedea cerul palid al dimineții... Noutatea repetată de sute de guri a răzbătut, în sfârșit, prin zgomotul bombelor. Ultimul tren spre Est tocmai plecase, respectând cu o precizie absurdă orarul obișnuit. Mulțimea s-a lovit de ruinele gării, a încremenit, apoi, covârșită de urletul unui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mulțimea de păpuși care zăceau pe traverse și în iarbă... Unul dintre vagoanele rămase pe șine mai avea placa smălțuită pe care se putea citi destinația. Năucită, Charlotte a constatat că era vorba de trenul pe care-l pierduseră în dimineața aceea. Da, ultimul tren spre Est, care respectase orarul de dinainte de război. La căderea nopții, goana trenului s-a accelerat. Charlotte a simțit-o pe fiica ei proptindu-i-se de umăr și tremurând de frig. Atunci s-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
hainele călduroase și două pungi cu biscuiți. Charlotte a întredeschis capacul, și-a vârât mâna înăuntru și a înlemnit, neputând să-și stăpânească un strigăt scurt care i-a trezit vecinii. Cufărul era plin cu ziare vechi! În zăpăceala din dimineața aceea, luase cu ea cufărul siberian... Fără să poată încă să-și creadă ochilor, a scos o filă îngălbenită și, la lumina cenușie a amurgului, a citit: „Deputații și senatorii, fără divergențe de opinie, răspunseseră cu un zel deosebit la
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fericită plimbarea prin orașul matinal... Charlotte s-a trezit din somn păstrând încă în mișcarea buzelor ultimele cuvinte rostite acolo. Și când a înțeles cât de neverosimil era visul ei - ea și cu Fiodor în orașul acela franțuzesc, într-o dimineață luminoasă de toamnă -, când a simțit irealitatea absolută a acelei plimbări atât de simple, totuși, a scos din buzunar un petec de hârtie și a recitit a suta oară vestea morții, înscrisă cu litere cețoase, și numele soțului ei, scris
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
copiat... Am spus asta pe nerăsuflate, stăpânindu-mi cu greu bucuria. Era cea mai fericită zi din adolescența mea. 4 „Dar, de fapt, Charlotte nu mai are ce să mă învețe!” Gândul acela derutant mi-a trecut prin minte în dimineața sosirii mele la Saranza. Am sărit din vagon în fața micii gări, eram singurul care cobora acolo. La celălalt capăt al peronului, am văzut-o pe bunica. În clipa aceea, mergând spre ea, am intuit că nu mai avea să mă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
misterioasa gestație a acelei limbi atât de diferite de cuvintele tocite de întrebuințare, o limbă în care aș fi putut spune încet de tot, întâlnind privirea Charlottei: - De ce mi se strânge inima când aud chemarea îndepărtată a Cucușkăi? De ce o dimineață de toamnă la Cherbourg, de acum o sută de ani, clipa aceea pe care n-am trăit-o niciodată, într-un oraș pe care nu l-am văzut niciodată, de ce lumina ei și vântul ei îmi par mai vii decât
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
crengi. Am auzit zgomotul îndepărtat al unui faeton înaintând pe pavaj. Apoi șuvoiul încă neclar al câtorva replici amuzate, schimbate de cele trei femei înainte de a încremeni în fața fotografului... Da, intens, pe deplin, trăiam timpul lor! Efectul prezenței mele în dimineața aceea de toamnă, alături de ele, a fost atât de puternic, încât m-am smuls din lumina ei, aproape înspăimântat. Dintr-o dată, mi-a fost foarte frică să nu rămân acolo pentru totdeauna. Orbit, asurzit, m-am întors în cameră, am
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
femeiesc primește o nouă toamnă, amestecul de bucurie și de spaimă, melancolia senină. Nu mai era nici un obstacol între cele trei femei și mine. Contopirea noastră, simțeam, era mult mai erotică și mai carnală decât orice posedare fizică. Am părăsit dimineața aceea de toamnă, pomenindu-mă sub un cer deja aproape negru. Obosit, ca și cum tocmai aș fi traversat înotând un mare fluviu, priveam în jurul meu recunoscând cu greu obiectele familiare. Totuși, am dorit să fac cale întoarsă pentru a le revedea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Dar asta nu-mi mai ajungea... Transfigurarea celor trei cochete îmi permitea să sper că vraja s-ar putea reînnoi. Îmi aminteam foarte bine fraza aceea atât de simplă care declanșase totul: „Și totuși, exista în viața celor trei femei dimineața aceea răcoroasă și însorită...” Ca un ucenic vrăjitor, mi-am imaginat din nou bărbatul cu mustață frumoasă în biroul lui, în fața ferestrei întunecate și am șoptit formula magică: - Și totuși, a existat în viața lui o seară de toamnă când
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
coerent: absențele frecvente ale tatălui meu, tăcerea lui, sosirea, cu două zile în urmă, a surorii mele (totuși, nu era vacanță universitară, îmi spuneam eu acum...). Charlotte a fost cea care mi-a deschis ușa. Venise de la Saranza chiar în dimineața aceea. Deci, toți știau! Iar eu rămâneam „copilul căruia, deocamdată, nu i se spune nimic”. Și copilul, neștiind nimic, continua să umble încoace și-ncolo la intersecția lui „franțuzească”, imaginându-se adult, liber, misterios. Dezmeticirea a fost primul sentiment provocat
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
încet, coborau sicriul într-un amestec de apă și de noroi... Viața reală s-a făcut simțită și o dată cu sosirea mătușii mele, sora mai mare a tatălui meu. Locuia într-un orășel muncitoresc, a cărui populație se scula la cinci dimineața și se revărsa la porțile uzinelor lui gigantice. Femeia aceasta a adus cu ea suflul apăsător și puternic al vieții rusești. O stranie îmbinare de cruzime, de înduioașare, de beție, de anarhie, de invincibilă bucurie de a trăi, de lacrimi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]