25,471 matches
-
nu o aude și nici nu știe că ea există. Frica este atunci instalată în noi ca victorie tăcută a tuturor condiționărilor noastre. De asemenea, parte dintre noi aude această chemare, încearcă să-i dea curs, dar nu poate înfrânge suprema condiționare a faptului de a fi care se manifestă în frică. Suntem atât de prinși în faptul de a fi, încât frica ce se naște în umbra lui este mereu temeinic protejată. Ea este protejată din chiar temeiul ființei noastre
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
aceea faptului de a fi trebuie să i se opună un grad sporit de ființă pentru a înfrânge frica. Libertatea este gradul sporit de ființă care face cu putință înfrângerea fricii. Cel care poate ajunge la condiționarea libertății ca formă supremă de necondiționare este eroul. Pentru că șantajul faptului de a fi nu mai funcționează în cazul lui și pentru că frica își pierde astfel temeiul, forța ei se destramă și ea poate fi acum învinsă. Eroul nu opune ființei nimicul, ci alt
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nimicul, condiționarea purului fapt de a fi își pierde acum puterea asupra lui. „A fi liber“ devine mai puternic decât faptul de a fi și dovada acestei puteri se face, la limită, prin moarte. Iată de ce moartea poate să devină suprema ipostază a ființei. Alegerea nimicului în locul ființei se face nu de dragul nimicului, ci al unei alte calități a ființei: aleg să nu mai fiu, pentru a fi cu adevărat. Dar frica - și deopotrivă frica învinsă - este un concept de relație
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
vieții lui. Nehotărârea și absența de destin Pentru că mă smulge din categoriile impersonale ale speciei, orice hotărâre pe care o iau reprezintă nașterea violentă a eului: de îndată ce alții au încetat să hotărască pentru mine, mă descopăr pe mine ca instanță supremă a deciziei. Hotărându-mă, îmi apar ca punct ferm prin care mă definesc și prin care îmi definesc relația mea cu lumea. Hotărârea se mișcă pe terenul certitudinii: hotărându-mă, fac dovada faptului că știu ce am de făcut, că
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
impediment, punct mort, prilej de tărăgănare etc., pe scurt moment negativ, ea devine limită de depășit. * Limita de atins este locul de închidere - resimțit ca împlinire - al spațiului deschis de limita de depășit. Expresii ca „armonie superioară“, „atingerea unui scop suprem“, „ducerea până la capăt“, „realizarea destinului“ etc. au în vedere limita într-un înțeles pozitiv, limita ca împlinire. Întrucât limita ca împlinire este dezideratul suprem al oricărui efort dirijat către o reușită de proporții, ea devine, în scenariul dinamic al peratologiei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ca împlinire - al spațiului deschis de limita de depășit. Expresii ca „armonie superioară“, „atingerea unui scop suprem“, „ducerea până la capăt“, „realizarea destinului“ etc. au în vedere limita într-un înțeles pozitiv, limita ca împlinire. Întrucât limita ca împlinire este dezideratul suprem al oricărui efort dirijat către o reușită de proporții, ea devine, în scenariul dinamic al peratologiei, limită de atins. * „Limita de atins“ este un concept ambiguu. Ea este absolută în măsura în care orice scop este finit, atingerea lui însemnând o împlinire fără
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
devin egale. Datorită destinului oamenii ajung inegali în fața morții, căci LIBERTATEA CA PRELUARE ÎN PROIECT/75 posibilitatea administrării felurite a lotului finitudinii dă o șansă de originalitate fiecărei vieți în parte. Destinul reprezintă exersarea maximei libertăți în cadrul finitudinii ca nelibertate supremă. * Disfuncțiile libertății în raport cu realizarea destinului pot fi determinate ca maladii de destin. Maladiile de destin (lenea, ratarea, eșecul etc.) sunt generate nu de absența libertății, ci fie de refuzul de a o utiliza în direcția creării unui destin, fie de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
că parcurgerea secvenței „de depășit-de atins“ a fost întreruptă în mod accidental. De asemenea expresia „destin împlinit“ nu se opune decât în mod aparent expresiei „destin tragic“, deoarece „tragic“ nu are în vedere neîmplinirea, ci o împlinire realizată prin sacrificiul suprem. * În chip simetric cu expresia „destin împlinit“, care este tautologică, aceea de „destin neîmplinit“ reprezintă o contradicție în termeni. Ea nu se justifică, după cum vom vedea, decât în raport cu ratarea, deci în raport cu un posibil actual căruia i se refuză actualitatea. Între
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
figură coerentă a „puterii de viață“ care transformă viețile umane în simplu prilej. Dacă natura sau spiritul infinit nu cunosc odihna, atunci destinul, libertatea și secvența „de depășit-de atins“ sunt simple parafraze ale dinamicii universale care se satisface în mod suprem în lumea omului. Ca agent al destinului și ca pacient al propriei sale libertăți, omul nu face decât să se supună acestui impetus dirijat. Zbuciumul care însoțește parcurgerea secvențelor „de depășit-de atins“ reprezintă modul său de a se conforma dinamicii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de vreme ce ignoră depășirea lor, considerând-o o condiție nerentabilă sau umilitoare de atingere a unui scop. De vreme ce orice preț pe care trebuie să-l plătesc pentru a obține ceva este resimțit ca ridicat, în lene nu se manifestă decât respectul suprem pentru propriul meu imobilism. Leneșul e paradigma împlinirii fără efort: el reușește tocmai în măsura în care nu face nimic. Ca erou al stazei, căzut în inadecvarea mobilității universale, leneșul este un recidivist al paradisului după cădere, un insurgent al eternității în condițiile
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pentru a cunoaște neliniștea care se cască între neîmplinit și împlinire. El nu are dorințe, pentru că lenea îl desparte de împlinirea oricărei dorințe contingente: dat fiind că esența lenei este inerția infinită și dat fiind că această inerție devine scopul suprem, nici o dorință întâmplătoare (care ar tulbura-o) nu o poate concura. Victimă și răsfățat al naturii noastre nemișcătoare, leneșul dorește singurul lucru pentru a cărui obținere nu e nevoie de efortul vreunei depășiri: repaosul. Or, pe acesta îl are din
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Eu nu mă recunosc decât în mine și în tot ce îmi aparține și deci (și cu atât mai mult) în pretențiile mele de a ajunge la adevăr. Rămânerea într-un moment al subiectivității este decretată, printr-un act de supremă iubire, adevărul însuși. Pentru că s-a născut în viscerele mele, pentru că l-am plămădit în ființa mea, orice proiect sub care îmi așez viața devine un obiect al adorației mele. El este marca, pe care o port în mine, a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ca încă-neliber se așază sub autoritatea celui liber și-i recunoaște acestuia puterea tocmai ca libertate dobândită. Autoritatea puterii este autoritatea celui liber față de cel ce urmează să devină liber. Extensia puterii este deci o extensie în sfera libertății. „Puterea supremă“ nu poate s-o aibă decât „cel mai liber“, iar „cel mai supus“ nu poate fi decât „cel mai însetat de libertate“. „Cel mai puternic“ și „cel mai supus“ sunt astfel cel mai aproape unul de altul. Așa cum cel mai
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
strânsoarea relației comandă-supunere. Răspunderea celui puternic față de cel care se supune nu este însoțită decât de frica lui că nu va reuși să și piardă puterea și că cel menit eliberării va trebui să rămână, mereu neliber, sub puterea lui. Supremul neajuns al adevăratei puteri este de a nu se putea desființa ca putere, de a nu se putea desprinde de cel supus și de a-l simți pe acesta incapabil să se desprindă de ea. În perpetuarea ei ca putere
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
puteri este de a nu se putea desființa ca putere, de a nu se putea desprinde de cel supus și de a-l simți pe acesta incapabil să se desprindă de ea. În perpetuarea ei ca putere, ea își celebrează supremul eșec, așa cum suprema ei bucurie este de a se anula ca putere, de a pierde puterea. De aceea, frica de „a pierde puterea“ nu este decât sentimentul puterii pervertite, al puterii care s-a răsturnat în chiar esența ei. O
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a nu se putea desființa ca putere, de a nu se putea desprinde de cel supus și de a-l simți pe acesta incapabil să se desprindă de ea. În perpetuarea ei ca putere, ea își celebrează supremul eșec, așa cum suprema ei bucurie este de a se anula ca putere, de a pierde puterea. De aceea, frica de „a pierde puterea“ nu este decât sentimentul puterii pervertite, al puterii care s-a răsturnat în chiar esența ei. O putere nu se
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
devenirea ratată în spațiul libertății, căderea din relația de comandă-supunere în relația de constrângere. Dacă istoria lumii nu ar ilustra decât această cădere ca istorie a puterii pervertite ar însemna că rostul speciei noastre nu este altul decât răul, ca supremă distorsiune a libertății. Dar pentru că în scenariul puterii există putința de a câștiga sau, deopotrivă, de a pierde libertatea, istoria lumii este lupta fără sfârșit dintre veghea voinței în vederea eliberării și lenea universală a supunerii necondiționate. ADAOS. Întregul scenariu al
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ele nu se revelă în pozitivitatea lor decât pe o cale negativă: știu că sunt pentru că, fiindu-mi frică, sunt amenințat să nu mai fiu. Frica mă face să mă adun în mine și să-mi măsor întinderea în această supremă concentrație de ființă. Constrâns să mă retrag în mine și să mă „reculeg“ între hotarele primite, eu îmi percep identitatea ca identitate înfricoșată. Frica trasează conturul eului meu ca eu primit prin această contracție de ființă. Dimpotrivă, contemplarea liberă și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
trăgea pe celălalt - pe cel încă-neliber (discipolul) - spre spațiul libertății lui, aici cei doi, încă-neliberi, parcurg împreună treptele eliberării lor și devin la capătul acestei ascensiuni cei mai liberi și cei mai supuși deopotrivă. Ei sunt liberi și eliberați în suprema lor supunere și rămân supuși în chiar eliberarea lor. Rezultă de aici că în iubirea de altul eul meu își capătă identitatea lăsându-se preluat în proiect și preluând în proiect alt eu. Această dublă și reciprocă preluare în proiect
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
iubire de altul și de-abia prin iubirea de altul eu m-am găsit și am ajuns să mă iubesc cu adevărat pe mine. Eul meu a ajuns să-mi aparțină din clipa în care nu mi-a mai aparținut. Suprema personalizare nu survine decât prin „depersonalizarea“ pe care o presupune metabolismul iubirii. De aceea cei care nu iubesc și nu sunt iubiți își pierd identitatea. Când nimeni nu ne-a iubit și nu am iubit pe nimeni, nu suntem decât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să fie moarte. În măsura în care în esența ei iubirea este împlinire a eului prin pierderea de sine înseamnă că în anumite circumstanțe moartea, ca pierdere de sine fizică a eului, devine o exigență de împlinire a lui: mă împlinesc în chip suprem, și astfel sunt, tocmai prin renunțarea la suprema condiționare care este purul fapt de a fi. Paradoxul lui „a fi în chip plenar“ prin „a deveni nimic“ nu-și află dezlegarea decât în spațiul iubirii: eu nu mi pot împlini
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
este împlinire a eului prin pierderea de sine înseamnă că în anumite circumstanțe moartea, ca pierdere de sine fizică a eului, devine o exigență de împlinire a lui: mă împlinesc în chip suprem, și astfel sunt, tocmai prin renunțarea la suprema condiționare care este purul fapt de a fi. Paradoxul lui „a fi în chip plenar“ prin „a deveni nimic“ nu-și află dezlegarea decât în spațiul iubirii: eu nu mi pot împlini viața decât dând-o altcuiva. Faptul de „a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lui în mijloc, în singurul loc în care, aparținând tuturor, el nu este al nimănui. Doar această constrângătoare neclintire a lui devine o garanție pentru libertatea fiecăruia dintre noi. Legea este constrângerea ca libertate a tuturor în vederea libertății fiecăruia. Formă supremă de a hotărî în privința multora și a tuturor, ea reprezintă mecanismul prin care libertatea își creează condiția gravitațională a exersării ei ca libertate individuală în spațiul multora și al tuturor. Alături de limitele pe care le pune în joc fondul intim-străin
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
celor mulți să se întâlnească în chip armonios cu excesul de libertate al celor puțini pentru ca faptul de a hotărî în privința multora să se petreacă altfel decât după scenariul legii. Orice dictatură, ca formă a puterii pervertite și ca maladie supremă a libertății, își află rădăcina în frica de destin și în excesul de libertate care stau la pândă în noi. Dacă toți oamenii sunt „liberi de la natură“, dacă nimeni nu s-a născut sclav nu înseamnă că toate exemplarele speciei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și a răului? Lăsat pe mâna mea, ce am făcut precumpănitor cu acest instrument divin: binele sau răul? Cum l-am folosit în raport cu mine și în raport cu alții? M-am gândit, folosind libertatea, la sursa donării ei? Am știut că răspunderea supremă, folosindu-mi libertatea, nu o am nici față de alții, nici față de mine, ci față de cel care mi-a dat libertatea? M-am pătruns, folosind-o, de duhul ei? - În acest caz, când Dumnezeu mă convoacă pentru a răspunde în privința lui
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]