26,373 matches
-
de o excepțională calitate lingvistică, ca și a lui Echenoz de altfel, dar mai Încăpățînată În manifestarea cu orice preț a obsesiei litotice este cea mai radicală dintre cele „de douăzeci de grade” prezentate pînă acum. Dacă personajele lui Echenoz fug de locuința care le prinde Întotdeauna din urmă - dacă nu moartea -, dacă personajele lui Toussaint nu se pot desprinde spațiul tern al Încăperilor anonime (prima carte a sa se numește Sala de baie, tradusă la editura Unu, 1991), personajele lui
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fel de pariu orgolios cu sine, foarte masculin În același timp - Începînd cu Faire l’amour (Să faci dragoste, 2002), el schimbă Întrucîtva registrul și-și interiorizează mai mult descrierea. În ambele aceste ultime romane - Să faci dragoste și Să fugi! - este vorba despre iubire. Nimic din aceste iubiri nu este Însă Împlinit: iubirea, Într-un caz ca și În celălalt, este o figură a vidului: o iubire nu atît imposibilă cît neatinsă, o așteptare. Umorul autoironic din La Télévision (Televiziunea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
reușește să pătrundă În interstițiile suprafeței plate a lumii globalizate. Romanele lui Toussaint sînt, ca și cele ale Noilor romancieri francezi din care descind - deși În alt fel, mult mai filmic - vizuale. De aceea, În puținele pagini ale lui Să fugi! nu se Întîmplă prea multe pentru că ochiul care Înregistrează realitatea nu vrea să decupeze unități dramatice, ci descrie tot ce vede În drum, indiferent de voința coagulantă a „povestitorului”. La Toussaint, nu voința de poveste comandă privirea, ci privirea comandă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
narativ Îl face pe cititor, laolaltă cu naratorul, să ridice ochii, să se oprească din fugă, așa cum În desene animate presupusa victimă scapă de urmăritor pur și simplu ieșind din acțiune, pentru a-l admira pe acesta din urmă cum fuge În jurul unui copac după el Însuși. Există o diferență de netrecut Între narator și restul personajelor. Numai ele aleargă, numai ele se aruncă mereu În vîrtejul acțiunii - este vorba, În poveste, despre un pachet cu 25.000 de doalri și
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care englezul Îl scoate din buzunar l’air de rien trăgând două focuri de probă În bibelourile impasibile din vitrină - Milo cască ochii, privește pistolul și se prinde, prea târziu, Andrew anunță je compte jusqu’à vingt, one... și Milo fuge Înnebunit, ajuns În mașină nu-și găsește cheile de contact, pe care, Într-un sfârșit, twenty, Andrew tend seulement la main en hauteur, agite les clés au-dessus de Milo, et prend un air condescendant, cortina, actul II, nu: deznodământ fals
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
eroina, tînărul scriitor vrea să apară mai grav decît În M-am hotărît..., iar prin felul În care descrie actul sinucigaș, tot atît de delicat. Arătînd cu degetul societatea criminală, Martin Page deresponsabilizează individul, Îl victimizează și Îl Îndeamnă să fugă În fantezie, să se cațere În suprarealism, Îl invită să moară frumos pentru că nu poate să-l Învețe cum să păcălească Sistemul. Am lăsat deoparte, cu intenție, descrierea amănunțită a lumii pariziene a artiștilor plastici. Puteți compara cum scrie Page
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
2000) Primul roman al lui Toussaint are tot trei părți, identificate oarecum geometric, printr-un moto bizar: teorema lui Pitagora. Există deci două catete și o ipotenuză, care alcătuiesc „figura” romanului. Aceeași obsesie a geometrie se regăsește și În Să fugi! : „De cînd jucam, fusesem transportat Într-o altă lume, o lume abstractă, interioară și mentală, unde muchiile lumii exterioare păreau tocite, iar suprafețele dispăruseră.” Emmanuel Adely, Mad about the boy, Editura Paralela 45, 2004 Poate că precursorii acestei autenticități sînt
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
afectiv, auster, scrie ode, meditații, poeme, pasteluri în care se cuprinde un întreg univers al tradiției: țara, satul, cimitirul, comorile, pământul, șarpele: "E încă scurtă umbra că e vară/ E scurtă umbra că-i amiază/ Curând va fi prea lungă, fugind de noi, când iar/ Pândește ceasul galben al toamnei, timpul treaz,/ Când seara prea mâhnită pe cataligi coboară." Ca și Alexandru Andrițoiu, Ion Brad este o structură romantică, fără să fie însă fantezist, versurile lui sunt parcă "scrijelate", stilizările ne
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în August/ ne cântărea cu grâu." Ardealul lui G. Pituț este mitic, aflat la început de ere; aici totul este menit să fie exemplar și să se cuprindă în vechile tipare: " Ce straniu galopează/ pe dealurile din Ardeal, furtuna/ Părinții fug/ spre casele care o iau din loc./ Se crapă coaja norilor și apele greoaie vin cu capăt/ ca șerpii altor ere." Problema morții, a umbrei, revenirea la origini, atracția marilor depărtări capătă semnificații complexe. Trimiteri se pot face la credința
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o problematică gravă, legată de marile momente ale existenței (nașterea, dragostea, moartea); poeții opun rezistență tehnicizării existenței, impun poeziei ideile moderne cunoscute științei și filozofiei 1 (fizica, matematica, geometria devin discipline cu mari deschideri simbolistice). Surprindem și încercarea de a fugi de această vastă și impunătoare cuprindere a realității exterioare prin experimentul imagistic, printr-o poezie ostentativ intimistă, o elegie mai mult contemplativă decât sfâșietoare. Poeții se vor, unii, sentimentali, iar alții caută în formula poeziei de notație sau de cântec
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în care se înregistrează gesturi, reacții, cuvinte și un desen în imagini care ne trimit la tehnica cinematografului, cu precizarea spațiului și a timpului: Seara ea îmi spuse astăzi mi-a ghicit în cafea/ tocmai Suzana, și-mi povestea cum fuge un bărbat cu ochelari? (eu îmi scot/ repede lentilele de pe nas și suflu în ele/ s-alung ispitele) dar mai pe urmă/ spunea Suzana (povestește ea mai departe), se face o cotitură și scapi." O suită de versuri aduc obsesiv
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a pururi condamnat". Poetul își cântă țara, existența este însăși poezia: "cel mai frumos lucru din lume este viața". Evadările în lumea visului i se par puerile: În vis nu cântă nimeni și nimeni nu dansează/ lipsim câte o clipă fugim în univers/ Putem lipsi din viață/ dar crezi c-ar fi mai bine/ cu-aceeași disperare să strălucim invers." Calm, poetul meditează asupra tainelor universului și asupra posibilităților de-a le dezlega, pentru că: "poezia din adâncul minții/ e un soi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
debutează în 1962 cu volumul "Autoportret în august" și, până în 1975, publică încă douăsprezece volume, fără să ne dea însă sentimentul că poezia lui se constituie sub semnul unor reliefuri cât de cât sensibile. El trăiește acut sentimentul timpului: "Îmi fuge timpu-n mii de chipuri/ și să-l ajung am doar un trup/ și râd de ghearele-mi de lup/ inconsistentele nisipuri." Universul în care se situează poetul este undeva mai presus de bine și de rău (ipostază specific barbiană). Însetat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mării ca peisaj al iubirii, lupta cu sentimentele ca un înot adânc pe țărmurile erotice se realizează în contraste de culori și-n tonuri vagi. "Simt marea... mi-a trecut de glezne.../ și nu mai vreau... și nu mai pot fugi Demnă sunt oare să-not în apele tale, iubire". II. Dorul o încleștează ca o ancoră grea și iat-o eminescianizând: "Singurătăți./ Nu mi te-arăți,/ nu-mi trimiți vești/ cât fără rost./ Oare ai fost?/ Oare mai ești?". Sentimentul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ana Blandiana devine din nou lirică prin feminitatea dorințelor, a pasiunii. Dragostea este puternică, asemenea morții, o dragoste senzuală, de trup abandonat de suflet: "Amar mi-e timpul și otrăvitor,/ cu soarele prelins la subsuori". Alteori dragostea înseamnă păcat: "Să fug?,/ O, fie-ți milă,/ Altădată/ N-aș fi fost decât/ arsă pe rug." Sentimentul iubirii devine grav: "Suntem egali?, Vom muri deodată sau unul va purta,/ Încă o vreme,/ Cadavrul celuilalt lipit de el." Melancolia este generată de timp, de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un cântec nou de la oraș/ și-și lipesc pe frunțile-ncrețite/ Ultimul bacșiș luat de la nași." Cosașii bat coasele și imaginea statuară a muncitorilor ne trimite la Alecsandri și la Tudor Arghezi ("Belșug"): La umbra nucului de lângă drum/ și umbra fuge speriată,/ Numai copacul șade înverzit/ Că nu poate s-alerge și el,/ Dar ciocanul și coasa rămân de oțel/ și cosașii de piatră." Ileana Mălăncioiu reînvie universul și muzica versului lui George Coșbuc și scrie poezie cu fine observații. "Gerul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
puțin". "Acest lucru depinde cu exclusivitate de moarte/ Lasă-mă să trec, i-am apus, și-n fiecare mijloc al lunii august am să te caut eu pe oriunde". Poetul străbate un întreg univers, risipindu-și câte puțin ființa: "Am fugit pe platoul de valuri Georges Bank de 335 ori, ca-ntr-un, blestem ziua și noaptea gândindu-mă că același număr îl purtam pe/ brațul de uniformă al școlii pedagogice din Buzău". "Am dormit prima noapte pe mare" este poemul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pot, în ploaia măruntă/ să aleg prima pe care voi astupa-o". "Elegia e opta Hiperboreeana" urcă în zonele reci, propice creației. Trimiteri se pot face la Eminescu, la poezia lui G. Călinescu și la Camil Petrescu: "Aș vrea să fugim în/ Hiperboreea/ și să te nasc viu,/ urlând, alergând, zdrobită de zimții/ cerului vinețiu". Prin invocație și contextul creat, poemul amintește și de "Riga Crypto și Lapona Enigel" ale lui I. Barbu. Poetul rămâne însă bolnav de cunoaștere, de salt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Stănescu este temperamental un romantic: "Azi părul tău e mai decolorat de soare/ regina mea de negru și de sare." ("Viața mea se iluminează") Marin Sorescu "Singur printre poeți", E. P. L., 1963; "Poeme", 1965; "Moartea ceasului", Editura Tineretului, 1966; Unde fugim de acasă", Editura Tineretului, 1966; "Poeme", E. P. L., 1967; "Tinerețea lui Don Quijote", Editura Tineretului, 1968, "Teoria sferelor de influență", Eminescu, 1969; "Unghi", Editura Cartea Românească, 1970, " O aripă și un picior(despre cum era să zbor)", Albatros, Eminescu, 1973; "Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
zi de muncă/ Te poți iscăli direct pe cenușă" ("Creație"). Cuvintele sunt neputincioase în fața universului: "într-o zi mă voi ridica de la masa de scris/ și voi începe să mă îndepărtez de cuvinte". După o suită de poeme programatice ("Retroversiune","Fuge","Sepia"), ne asigură că lumea nu va reuși să recepteze cantitatea de hârtie care se scrie; scriitorii, nu se știe de ce, se vor rata înainte de debut, sau odată cu el ("Hârtie"). Totuși,în "Portretul artistului" crede în durabilitatea operei lui: "Asemănarea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
suportă interpretări diferite în contextul poeziilor. Bradul, ca și în folclor, simbolizează moartea: "Mai frumos și mai de spaimă ca strigoii!" Izvorul exprimă viața ce se dezlănțuie spectacular, ca apa râului de foc mistuitor, de care poetul zadarnic încearcă să fugă și care îl va purifica: "rămas voi fi, pe-al apei rug/ Om cu genunchii de cer." În volumul "Ultrasentimente" descoperim și romanțe false, ușor antonpannești, fixate într-o lumină romantică cu peisaje nocturne și lunare: Până la zori mai e
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tale? (Este o abordare dintr-o perspectivă pragmatică, ce vrea să identifice sporul pe care îl aduce orice efort). Posibil răspuns: La a supraviețui! (Corolarul este: La a nu te sinucide!) Omitem deseori cât de mult ne trebuie pentru a fugi de tentația neantului. Un alt răspuns posibil, de data aceasta pretențios (într-o topică occidentală): La creșterea calității vieții! Cred că nevoia sporirii consumului va conduce la inventarea unei alte dimensiuni a vieții. Orice religie dă seama de instalarea unei
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
un discurs propriu, distinctiv, care să facă din el momentul unui punct de vedere asupra lumii diferit de tot ceea ce a fost până atunci. Abia pe această cale ar putea avea asigurat un loc al său într-o lume ce fuge la rândul ei după noi și noi perspective. * Esența omului este dată de orientarea lui spre descifrarea semnelor și rostuirea lor într-un discurs. Că istoria arată (și înseamnă totodată) o înșiruire de discursuri diferite nu trebuie să ne mire
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
gândirea în direcția lui se spune, cu speranța secretă ca măcar uneori să-i deschid noi trasee. * Scrisul salvează din ghearele trecutului gânduri ce s-ar pierde neștiute, dar riscă deseori să împovăreze inutil viitorul. * Cine e chipul după care fug în aceste rânduri: cel ce aș dori să fiu ori masca pe care-o așteaptă ceilalți de la mine? Nu cumva aștept un eu ale cărui contururi au fost trasate de imaginația altora? Corespunde acest eu dorinței lor de liniște și
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
ochii țintă la poșeta mea, din care ieșeau niște firișoare verzi, garderobiera ne tot întreba ce miroase așa ciudat... În cele zece ore cât stătuse la tarabă fusesem prima lui clientă și m-a invitat să sărbătorim evenimentul; numărul unu fugise de vreo lună, eu eram atât de singură, mă prinsesem în privirea lui ca într-o pânză de păianjen, cum să-l refuz? Discutam despre negustorii din piață. Deși ar putea părea o pradă ușoară pentru manageri ca noi, școlite
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]