3,501 matches
-
magnifică și au niște cămăruțe superbe. Tu poți face schi-fond. Bine?“ Trăsesem concluzia că aveau să petreacă Anul Nou Împreună. Dar după Bobotează, Într-o zi, Lorenza apăruse pe coridor, iar Belbo Îi spusese „La mulți ani“’, ferindu-se de Îmbrățișarea ei. 102 După ce am plecat de acolo, am ajuns Într-un ținut ce se cheamă Milestre... În care zice-se că ar fi locuit oarecine ce se chema Bătrânul de pe Munte... Și era clădit pe acele culmi foarte Înalte, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Trebuia să mă destind. Am respirat ritmic pe nas, mărind progresiv intensitatea aspirărilor. Cred că În felul ăsta, sub tortură, te poți hotărî să-ți pierzi simțurile ca să te sustragi durerii. Într-adevăr, am simțit cum mă cufundam lent În Îmbrățișarea Lumii Subterane. 113 Cauza noastră e un secret Înlăuntrul unui secret, secretul a ceva ce rămâne Învăluit, un secret pe care numai un alt secret Îl poate explica, e un secret despre un secret care-și află mulțumirea Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
absolut nimic. În fantezia halucinantă a parnasienilor, antichitatea capătă culori vii, picturalul, vizualul dominând totul: nimfe apetisante cu sâni albi, coborând din spații marmoreene, cu corpuri grațioase, îmbietoare, de culoarea petalelor de roză, împrăștiind parfumuri de trandafir, levănțică, liliac, cu îmbrățișări mlădioase, într-o muzică misterioasă a harpelor, cu apariția bacantelor într-un ménage à trois, ”triplu delir“ etc. Pe de altă parte, Nordau ne avertizează că parnasienii blesteamă și blasmemiază prin mesajul scrierilor lor diabolice, iar ceea ce întodeauna îi fascinează
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
Domnule Wakefield, să Îi spui șefului tău că noi nu ne temem de bombe! strigă Slobodan Înainte de a trînti ușa. Wakefield Își face o notă mentală. Cine este șeful lui? CÎnd iese cu Susan În stradă, după multe pupături și Îmbrățișări din partea doamnei Petrovici, Îl zăresc pe Slobodan gonind cu vechitura lui de mașină pe stradă, lăsînd o dîră de gaze de eșapament În urma lui. N-ar trece de inspecția tehnică, gîndește Wakefield. Și nici vechea lui țară n-ar trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
va mai face În viitor. Ar putea să trăiască În prezentul repetat Întru eternitate al Orașului Femeilor. Milena și Tiffany se opresc să se sărute pe trotuar. — Scîrbos, spune Susan. Vino Încoace, spune Milena, Întinzînd brațele. Se lasă cu o Îmbrățișare În grup. Wakefield se simte excepțional de acasă În casa femeilor, inspirîndu-le parfumurile și căldura. S-a făcut frig, Începe să ningă și le este foame. — Lihnită! decide Milena. Cad cu toții de acord că cel mai călduros loc În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mângâie blând pe a ei. Mă poți ierta vreodată? Francesca, vreau să fii soția mea. Avându-te alături, totul va fi altfel. Doamne, cât de mult mi-ai lipsit. Spune „da“, Francesca, te rog, spune „da“. Francesca nu se împotrivi îmbrățișării lui, lăsându-se purtată de siguranța lui și de vocația ei de mamă a răniților. Suferise mult și avea nevoie de ea. Era un om bun care avea puterea să ajute atât de mulți alți oameni, să îndrepte atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
biata mașină ca să merite așa un tratament? întrebă Stevie, atrasă în biroul lui Fran de zgomotul asurzitor al clapelor lovite și de înjurăturile repetate ale lui Fran în timp ce izbea în ele atât de tare, încât câteva rămăseseră prinse într-o îmbrățișare de metal. Adevărul era că Fran se simțea incapabilă să ia o hotărâre. Habar n-avea ce să facă în continuare și soluția pe care o adoptase era aceea de a se preface că lucra la ceva - cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Își îngropă fața în umărul lui Stevie, în puloverul ei de lână. — N-ar fi ajuns niciodată acolo dacă aș fi fost eu soția lui! Amărăciunea lui Stevie reverberă în încăpere, aproape înfricoșătoare prin intensitatea ei. Brusc, se desprinse din îmbrățișare și o bătu pe Fran pe umăr. — Vino, Fran, iubito. Așa nu-l ajutăm deloc pe Ralph. Ar trebui să ne concentrăm forțele pe a găsi o modalitate să-l scoatem de acolo. El n-ar vrea să stăm să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
toți pasagerii debarcaseră. Nu se zărea nici un tânăr străin care să semene cu Gaston. Fanfara poliției și-a strâns instrumentele și a plecat. Au dispărut și pasagerii, precum și cei care i-au întâmpinat, cu fluturările lor de mână și cu îmbrățișări cu tot. Cheiul era acum ca o palmă albă, goală. Doar un pescăruș singuratic se mai învârtea deasupra valurilor. — Să mergem pe punte și să-l căutăm, sugeră Tomoe. — Da? N-avea cum să treacă pe lângă noi fără să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Jur că dacă ne mai logodim vreodată, n-o să mai afle nimeni Înaintea ta. Cum sună asta? — Ridicol. Dar cuvintele lui avuseseră efectul dorit. Am zîmbit cu gura pînă la urechi și m-am lăsat luată pe sus, Într-o Îmbrățișare. — Bun. Acum hai să-i sunăm și pe ceilalți. Mai Întîi l-a sunat pe Richard, apoi pe Emma și În cele din urmă, pe băieți. Mi-a trecut și mie receptorul de fiecare dată, ca să pot fi și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
lîngă noi, iar eu m-am ridicat și l-am Îmbrățișat cum se cuvine, simțindu-mă legată de el și, pentru prima dată de ani de zile, simțind că mă iubește. — Mulțumesc, tată, am zis Încet În vreme ce mă retrăgeam din Îmbrățișare. Mulțumesc și nu mai spune că-ți pare rău, pentru că nu mai e nevoie. — Ba este, răspunse el zîmbind trist, dar apreciez faptul că Îmi spui asta. Se Întoarse către Dan. Poate cînd vă Întoarceți din luna de miere, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
În spatele lui, iar eu Întind mîna ca să i-o strîng. Ea, Însă, rîde și mă Îmbrățișează. — Tu ești Ellie, nu? Încîntată de cunoștință. Hai Înăuntru să bei ceva. Toată lumea din grupul nostru primește palme prietenești pe spate de la Jonathan și Îmbrățișări de la Caro. Apoi, mergem În camera de zi ca să facem cunoștință și cu restul. Trebuie să recunosc că mă simt ușor intimidată. Aceștia chiar arată a fi Oamenii Frumoși despre care citesc deseori, cei care frecventează barul și hotelul Calden
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
biruie somnul. Adorm, sprijinită de perne, dar mai apuc să mă gîndesc că e foarte dificil, chiar al dracului de dificil, să fac toate astea de una singură. Fran mă Îmbrățișează foarte strîns. Nu spune nimic, pentru că nu e necesar. Îmbrățișarea ei mă liniștește mai mult decît ar putea-o face cuvintele. Apoi, mă ia În brațe și Marcus. După ce Îmi dă drumul, ne privim toți trei și zîmbim larg. — Ce bine să te vedem, Ellie, spune el. Începusem să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
o asigur eu frecînd-o pe spate. Înțeleg. Și mie Îmi pare rău. Regret că te-am judecat și nu ți-am mai dat o șansă. Îmi pare rău. Și chiar așa e. — Sigur că rămînem prietene. CÎnd ne desprindem din Îmbrățișare, Lisa Îmi zîmbește, iar eu pricep că nu mai e decît un lucru de făcut: trebuie să-i cer iertare Lindei. Recunosc că sînt emoționată. La fel de emoționată, poate chiar ceva mai rău, decît la prima mea Întîlnire cu Linda, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
răceală din partea Lindei. După ce m-a Îmbrățișat la sosire, am presupus că ne vom relua de Îndată rolurile, dar ea menține o politețe rezervată, ceea ce mă nedumerește. Nu i-am mai văzut niciodată această față și Îmi dau seama că Îmbrățișarea nu Înseamnă că m-a iertat, că totul e În regulă și că fac iarăși parte din familia ei. Îmbrățișarea fusese menită să mă liniștească și nimic mai mult, un răspuns pavlovian la plînsul meu. Stînd aici, În restaurant, jucîndu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
menține o politețe rezervată, ceea ce mă nedumerește. Nu i-am mai văzut niciodată această față și Îmi dau seama că Îmbrățișarea nu Înseamnă că m-a iertat, că totul e În regulă și că fac iarăși parte din familia ei. Îmbrățișarea fusese menită să mă liniștească și nimic mai mult, un răspuns pavlovian la plînsul meu. Stînd aici, În restaurant, jucîndu-mă cu un castron de salată și făcînd conversație, realizez că aș da orice, orice, să o alung pe Linda cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ce-i atârnau la brâu, și-ți vorbea pe un ton arogant. Era limpede că se credea stăpân peste biserica purtând hramul Sf. Ioan Botezătorul, înălțată de episcopul Massimo pe vremea papei Simmaco. Când s-a apropiat de mine pentru îmbrățișarea rituală, am avut o senzație de repulsie. La o vârstă deja pășind spre ultima bătrânețe, lumea se aștepta să mă port ca un înțelept. Lucru care presupunea un mare efort: senilitatea îmi ruinase trupul fără să-mi dea nimic în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
senilitatea îmi ruinase trupul fără să-mi dea nimic în schimb, cu atât mai puțin înțelepciunea pe care ceilalți o pretindeau de la mine. Dar, cel puțin în public, am acceptat să joc rolul acesta. Așa că m-am silit să răspund îmbrățișării, spunându-mi că Teja, în fond, lăsa să se vadă ceea ce făcea și era în viața de zi cu zi. Așa cum, după gunoiul unei case, se ghicește bunăstarea stăpânilor. Fapt e că el își petrecea mare parte din zi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
obligat să o folosească pe cea a dușmanului, nu este un rege adevărat. Atunci el a spus: - Este un mare adevăr. Am ajuns la Concordia în a treisprezecea zi a lunii septembrie, și fiecare a putut să ia drumul casei. Îmbrățișarea tatălui meu m-a fericit, m-au încântat bucuria rabinului și a bătrânului servitor, lucruri cărora nu le-am dat nicicând o prea mare importanță. Cel puțin nu până în momentul în care mi-am pus viața în joc. X Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fost mirarea văzându-l pe micul Gumbert străbătând acel drum de sub noi. Ne-am urcat pe cai și ne-am luat după el. A întors capul și ne-a recunoscut imediat, cu mare bucurie. După ce s-a desprins din lunga îmbrățișare a Gailei, ne-a povestit mândru nevoie-mare cum a reușit să scape. De urmărit, ne-a urmărit un singur avar, cel pe care-l văzusem și eu. Ajuns la locul unde căzuse, a ridicat sabia să-l omoare, dar, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
adresez o rugăminte chiar acum: convinge-l pe Rotari să te trimită la papa Onoriu. El poate să-i submineze autoritatea, ațâțându-i pe catolici. Făcând o plecăciune, m-am retras cu un pas înapoi, fără să-i răspund la îmbrățișare. Rodoald mă aștepta nerăbdător. Misiunea noastră a luat sfârșit. Rotari ne-a poruncit să mergem s-o luăm pe Gaila și să o readucem la curte. Dulcea mea prietenă s-a dovedit mai dură decât fierul unei săbii. Nici măcar rugămințile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
atunci și până-n ceasul când Dumnezeu a chemat-o la sine n-a trecut o zi fără să se fi mângâiat cu ea. III Întorcându-se Rotari de la Spoleto, s-a mirat când a dat cu ochii de mine, dar îmbrățișarea lui a fost lungă și plină de afecțiune. Eram din nou în picioare la dreapta sa, în timp ce el stătea pe tron cu coroana pe cap; din nou îi îmblânzisem sentințele, căci el era drept, dar necruțător. Stăteam zilnic câteva ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu o grimasă amabilă, dar rece. Surorile se grăbeau să intre În clase și toți părinții erau Împrăștiați prin curte. Era jenant să fie văzută În compania ăsteia. Puteau crede că se frecventau. Camilla Îl smulse nerăbdătoare pe orb din Îmbrățișarea mamei. Îi auzi pe copii șușotind Între ei. Blonda palidă În cizme și blană din piele de câine mergea alături de el - și continuă să surâdă prietenoasă. Maja Înțelese că femeia Își căuta cuvintele și, pentru a-i descuraja o eventuală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În patul acela incomod, și rămânea acolo cu buzele cufundate În părul lui, fără să poată adormi, căci risca mereu să cadă jos. — Hakuna matatta, Kevin, acum trebuie să plec, repetă Emma, desprinzându-se cu părere de rău din acea Îmbrățișare. Camilla realiză că mama lui Kevin pleacă, iar Kevin Buonocore urma să-și schimbe școala - jignit, supărat și fără să știe - și nu mai avea timp și totul era pierdut. O prinse de poșetă. O poșetă de catifea, puțin cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
da. — Unde e Valentina, mamă? strigă Emma din bucătărie. Însă Olimpia era prea interesată de oaspetele neașteptat și nu-i răspunse. — Ce meserie aveți? Îl Întrebă avidă. — Predau italiana, răspunse docil Sasha. Se așeză pe canapea, cufundându-se Într-o Îmbrățișare de arcuri și de pluș. Continuă să surâdă politicos mamei Emmei. Dar, Încercând să nu fie observat, după câteva clipe, Își scoase de sub el obiectele care Îl Înțepaseră atât de dureros. Un robot dezmembrat care avea În loc de braț un cârlig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]