2,712 matches
-
se strecură repede afară. Continuând să-și facă de lucru cu așternuturile, Shirley spuse: — Pot să stau pe... Se întoarse și se opri. Văzu că Kenneth plecase. ...scaun. Am apăsat pe buton ca să derulez înapoi. Preț de o clipă, Shirley încremeni: avea gura deschisă și tot corpul îi tremura. Apoi se întoarse, netezi așternutul, Kenneth se întoarse de-a-ndăratelea în cameră, Shirley părea să spună ceva, se așeză pe pat. Kenneth păru să spună ceva, se așeză lângă ea, păreau să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ne continuarăm drumul. Trupul ei se rezema de al meu. După doar câțiva pași, se apropie și mai mult, până când i-am simțit buzele lipite de ureche. Am împietrit, așteptând fericit vorbele ei. Cred că suntem urmăriți, șopti ea. Ascultă. Încremenit în tăcere, i-am lăsat mâna și mi-am încordat auzul ca să detectez cel mai mic sunet care s-ar fi ridicat peste zgomotul produs de pașii noștri neregulați. Și într-adevăr, se auzea ceva: un ecou care ne urmărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
se aproapie cel mai mult de ceea se poate numi liniște. ...La silence va plus vite à reculons. Trois fois... Mintea mea era buimacă și incoerentă, repetând fără noimă conversații pe jumătate uitate, amintiri neplăcute și angoase exagerate. Când vă încremenesc gândurile într-un asemenea tipar, devine în curând evident că pentru a scăpa de ele, singura soluție este să te dai jos din pat: și totuși acesta este ultimul lucru pe care te simți capabil să-l faci. Abia când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
acesta manipulezi teribil nu doar publicul, ci și subiectul. Doamna Thatcher a invadat insulele Falkland, iar eu am invadat viața acestei femei - amândoi ne-am folosit de același pretext - am făcut-o pentru binele lor. Apăsă pe pauză și bătrâna încremeni într-o imagine imobilă termurată în timp ce deschidea o cutie de supă. Într-un fel, singurul gest cinstit care-mi rămâne de făcut ar fi să dezvălui mecanismul implicării mele; să las camera să panorameze de jur-împrejur și să se oprească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
rușine privirii mele înfierbântate, părea aproape imoral de voluminoasă și voluptoasă. Îmi veni în minte cuvântul „generos“: era un trup generos, atât prin farmecul puternic al proporțiilor sale, cât și prin disponibilitatea facilă cu care se oferea privirii mele. Am încremenit acolo, fascinat, și acum mi se pare că acele câteva clipe vinovate au fost printre cele mai superbe, cele mai neașteptate, cele mai palpitante din viața mea. Și totul s-a terminat foarte repede. Pe nașteptate, Joan a tresărit, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
culoare nemaivăzută de Ilie decât în cer nu și pe pământ, seara când soarele a sfințit și pe boltă rămâne așa, o lumină. Nu ține mult, nu sunt condiții să țină, dar Iliuță o recunoaște. E Maica Domnului. A rămas încremenit lângă ea în poartă. Cele șapte găini, simțind-o, au încremenit și ele neîndrăznind să zică nici câr. ─ Ilie dragă, spune ea. Nu te speria, vezi bine că-s eu, doar mă știi. Ți-amintești pătura albastră cu dungi portocalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
seara când soarele a sfințit și pe boltă rămâne așa, o lumină. Nu ține mult, nu sunt condiții să țină, dar Iliuță o recunoaște. E Maica Domnului. A rămas încremenit lângă ea în poartă. Cele șapte găini, simțind-o, au încremenit și ele neîndrăznind să zică nici câr. ─ Ilie dragă, spune ea. Nu te speria, vezi bine că-s eu, doar mă știi. Ți-amintești pătura albastră cu dungi portocalii? Pe care i-ai dus-o cățelei care de-abia fătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
intervine și vâjjjjj! Golește iazul dintr-o dată. Până atunci, însă! Până atunci! Peștișor lângă peștișor, ochișor lângă ochișor, verde, albastru, galben segmentat, solz lângă solz, aripioare străvezii, nemișcate, cozi ca frunzele, cu nervuri de sticlă, și fiecare ochi, solz, aripă încremenită la o apropiere cutremurătoare de fiecare alt solz, ochi, aripă, înotătoare, atom lângă atom, și peste tot un murmur, un bâzâit de nervi, cristal viu, orbitor, curcubeu de cuarț, crepuscul pârâind în somn mineral, înfiripând lumina din stomac, geometrie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
lectura este ceva... așa... cum ai intra într-o casă din care lipsește proprietarul. De la clanța ușii la ochelarii de pe noptieră, totul respiră suflul unor vieți străine, dizolvate instantaneu într-un râu de tăcere. Înregistrezi segmente de spațiu, obiecte, gesturi încremenite în lucruri folosite zilnic. Sunt fragmente de existență, conservă în ele semnificații pe care le crezi descifrabile. Drept care proiectezi totul într-o structură, căutând coerența părților, mărturia decisivă ce salvează amintirea unor destine necunoscute. Te dedai, involuntar, unui exercițiu de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
la mari descoperiri până n-a dobândit conștiința morții. Omul adamic trăia într-un timp etern. Vârsta paradisiacă are corespondent în copilăria fiecărui ins uman - o etapă scurtă în care este cu adevărat fericit: zilele sunt nesfârșite, toate lucrurile par încremenite în lumină, părinții, frații și prietenii există lângă tine pentru totdeauna și nimic nu amenință cotidiana bucurie de a fi, pe care o trăiești fără să o numești! În fine, însuși faptul că-mi stimulează meditația ar fi încă un
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
durează în „memoria vie” a fiecăruia: plăcerea devoratoare și gemetele (excitante!) din timpul orgasmului; beatitudinea revărsării unul în celălalt și iluzia trecătoarei contopiri trupești și sufletești din momentele în care privirea curge aproape material în ochii celuilalt; când pe buze încremenesc toate șoaptele de iubire, în dorul eternizării lor; când floarea roză a ei ar reține între petale, încă o secundă sau o eternitate, stamina din care lichidul energetic s-a scurs în adăpostul trupului înfiorat și vibrând ritmic, în acord
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
însușiri atît de mari încît păstrîndu-și prietenia soldaților, a reușit să domnească tot timpul fericit, cu toate că a asuprit poporul, însușirile lui îl făceau să apară soldaților și popoarelor lui atît de minunat încît acestea din urmă stăteau uimite și ca încremenite în fața lui, pe cînd cei dintîi se arătau plini de respect și mulțumiți. Și pentru că faptele lui au fost deosebite pentru un principe nou ce era, vreau să arăt pe scurt cît de bine a știut el să adopte natura
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
semnalele mele. În spațiul din fața noastră, o liniște ca de mormânt. Continuăm înaintarea cu mers de pisică. La un moment dat, simt mâna întinsă a lui Toaibă, ceea ce însemna <atențieă. Am transmis semnalul și celorlalți. Cât ai clipi, toți au încremenit... Ce-i, Toaibă? Domn’ locotenent. Mi s-a părut că am auzit o tuse ușoară. O fi vreo sentinelă. Dar, după felul cum a tușit, se pare că le cam soilește omul. Am ascultat cu mare atenție, ca să prindem vreun
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
una cu pământul. Au rămas în așteptare, pentru a desluși vreo mișcare în jur... Totul însă părea prins în plasa nopții. Au pornit mai departe. Călcau ca și cum ar fi pipăit cărarea de pe malul pârâului... O plescăitură în apă i-a încremenit în poziția ogarului de vânătoare când simte vânatul... „O fi vreo vidră care, simțindu-ne, s a aruncat în apă” - a gândit sergentul. Când pârâul dădea semne că se depărtează spre stânga, de undeva, din față s-a auzit pufăit
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
clipe valoarea eternității, dar n-am dat-o; imediat Însă mă rectific, gîndind că nici nu era nevoie, pentru că eternitatea de care vorbesc era cuprinsă În sinea acelei clipe fără să știm, că am rămas singuri, că anotimpul era ireal, Încremenit la fereastră, că a doua zi dimineața, doamna Carolina Pavel avea să-și scuture așternutul aplecată peste pervaz, liniștită, veselă ca Întotdeauna, fără să bănuiască măcar, că În casa ei, În noaptea abia trecută, una din nopțile rare ale lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ea În primul rînd - timpul obosit al acelei zile sau al acelor vremi... Domnul Pavel abia reușea să facă loc frazelor lui prin dislocările blocurilor de vorbire ale soției, așezate ca În construcții monumentale sau mai degrabă semănînd cu grohotișurile Încremenite de un miracol pe căderi În pantă. Simțea reușita lui ca pe o abilitate de gimnast sau de jongleur perfect care-și exersa talentul sau geniul cu un neasemuit aer de demnitate, ce zidărea asemenea solemnitate, prin nemișcarea ce și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
era și a lui. Seara Dumnezeirii care e a tuturora și care pentru noi, În alcătuirea noastră de atunci nu mai urma să se repete vreodată, căci timpul avea să sufle peste toți și toate: dacă puneai urechea Îl auzeai Încremenind, stingînd locuri, oameni, zvonuri, Întîmplări. Pomul de Crăciun se afla În camera de la față, parcă exilat În ipocrizia oficială a relațiilor, cu oamenii puterii locale, pomul se numea Pom de Iarnă, pe care și ei, aproape toți, Îl aveau Împodobit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Din clipa asta muncește pentru mine. Listarius dădu să se îndrepte spre ușă. — Nu-mi mulțumești? Vitellius aruncă cupa spre el. Listarius se feri. Când vei gusta din mâncarea mea, tu ai să-mi mulțumești mie. Punem pariu? — Pariu? Vitellius încremeni. Respira greu, cuprins de mânie, dar și de poftă. Dacă își dădea frâu liber mâniei, băiatul avea să moară, iar el ar fi trebuit să renunțe la plăcerea mâncării. Ca să-și satisfacă această plăcere - știa că faima lui de mâncău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care știe că va câștiga partida. — Dacă Galba a fost ales de soldații lui, de ce nu i-ai pune și tu pe ai tăi să te aleagă imperator? Râsul îi îngheță lui Vitellius pe buze. Deschise gura, apoi o închise, încremenit de uimire. — Imperator, eu? îngăimă în cele din urmă. Valens își înăbuși un zâmbet. Galba greșise când subestimase lăcomia lui Vitellius, reducând-o la mâncare. Vitellius era înfometat, într-adevăr, dar mai ales de putere. — Împărat! Dar de ce... de ce n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Își înfipse pumnalul în inimă. Sângele țâșni și începu să i se prelingă pe piept. Viața i se scurgea din trup. Skorpius se dădu deoparte, împleticindu-se. Salix rămase drept preț de o clipă, în care păru că lumea întreagă încremenise. Apoi, încet, se aplecă în față. Deodată, căzu cu fața în nisip. Acum zăcea în propriu-i sânge. Moartea îi adusese libertatea pe care viața i-o refuzase. 22 Vitellius nu-l observă pe bărbatul care înainta prin mulțime, stârnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
știi doar, strigă din nou, cu o furie sălbatică. Cu un gest fulgerător, Skorpius smulse sica din mâna lui Valerius și, fără să ezite, își tăie gâtul. Se prăbuși în nisip cu ochii larg deschiși. Din pulvinar, Vitellius îl privea încremenit pe Orpheus, care îi întorsese spatele și se îndrepta spre poarta principală a arenei. În spatele lui zăcea Skorpius, pe care îl văzuse învingând de atâtea ori. Deodată, Vitellius se ridică de pe tricliniu și îndepărtă cu mâna tăvile cu mâncare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aste bioenergetice dar, oricum, fiind deasupra pe poziție, ghici ghicitoarea mea, ideea că de-s deasupra, supra senatorului, nu dau nume, cine poate fi persoana de mai sus de senator dacă nu însuși... GRASSU Președintele! LELLA Exact. Și-am rămas încremenită în ideea asta. Sper să-mi revin după terminarea mandatului. S. LABOU Și ce ne propuneți? LELLA V-aș propune să mergem la o ciorbă de burtă dar cum simt refuzu’ pe buzele astea frumușele, mânca-le-ar mama pe
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
adolescență a stat lîngă roata de bicicletă țăcănind deasupra și mai ales În spatele ei. Pe vremea cînd te duceai prin stații nocturne de troleibuz ca să Împrumuți un disc cu Simon & Garfunkel uzat și nimic nu se-nvîrtea În afară de platanul pick-upului, lumea Încremenise ca femeia din nișă, din marmură, la cimitirul lumii. Ai trăit clipele astea, ar fi cazul să te scoli. Dar cum să te scoli cînd vezi că nici Hal Ashby nu-i trecut prin vreun dicționar, nici măcar În ăla cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În sfîrșit animalul gonit din galerii de gazele toxice (la sugestia lui Răzvan Vasilescu - procurorul căruia i se vede sexul la duș, joc impecabil, prin acoperire) În loc să te-nfiori, Îți vine, și nu cred că asta a fost intenția regizorului, să Încremenești În fotoliu, pe masă, mă rog, unde te prinde scena. Tipurile astea de finaluri au ceva enigmatic. Ipu moare. Ar mai trebui să amintesc secvențele erotice, cu Cecilia Bârbora care-l Încalecă pe Răzvan, Însă imaginea asta am mai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
am văzut sâni mai frumoși, la nici o statuie din lume, căci paloarea aceea întunecată a trupului Maitreyiei se îmbujorase acum sub cea dintâi dezvelire, și frumusețea perfectă, de sculptură, a bustului se iluminase așteptîndu-mă. Trupul tot era o așteptare, fața încremenise, ochii mă priveau ca pe o minune. Nu mai era senzualitate fiorul acela care o străbătea și o ucidea alături de mine. Eu mă trezeam lucid și ațâțat, experimentând în etape dragostea, în timp ce ea se dăruise toată miracolului unei atingeri bărbătești
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]