2,826 matches
-
Și în experimentarea acestei teorii, pur economice, n-a cruțat sângele semenilor săi. Nici teroarea, nici închisoarea, nici sângele vărsat, nici fraza marxistă repetată de guri zgomotoase și capete goale, nici ferma „naționalizare” n-a ajutat. Lenin, dictatorul popular, a îngenuncheat; în 1921 a trebuit să declare îngăduire (ce generozitate!) capitalismului. Iată spărtura sistemului comunist; o mărturisire de insuficiență. Atunci a murit Lenin politicește. L-au ținut ai lui, având nevoie de el, dar el nu mai era activ. L-au
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
La bătaia clopotelor, amplificată de intensitatea bolților, au dispărut și ziduri, și frontiere, și munții de plumb. A rămas covîrșitoarea credință. Ferecați în piatră dură, în muțenia lor de ieri, au azi chipurile fulgerate de lumină. Au fost sute aici, îngenuncheați în fața liturghiei, în acea noapte a anului 1951, și au rămas în viață cîțiva. Lampa de carbid a preotului Antal mai izvorăște și azi lumină din lumină" (L.H.L.). Credința în Dumnezeu a susținut spiritul și a dat forță de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
defectul din naștere vreodată. Numai Cristi, și în doar câteva secunde. — Sunt cele mai urâte degete, nu-i așa ? a suspinat. Uneori îmi vine să le tai ! — Nicidecum, ce-ai ? Sunt incredibile... — Ba sunt oribile ! De ce nu recunoști ? Și Cristi îngenunchează încet în fața ei și îi prinde picio- rul drept. Îl întinde apoi, cu mare grijă, ca și cum ar fi ținut în mână cel mai fragil obiect, de parcă, dacă i-ar fi dat drumul, s-ar fi spulberat în mii și mii
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
de viață și culoare, ai fi prins într-un singur minut poate și o sută de refrene. Iar măcar unul cu siguranță s-ar fi lipit de tine ca un scai și l- ai fi fredonat necontenit. Melodii care te îngenuncheau de durere, dar imediat te ridicau la loc celelalte, pline de viață, de băutură și distracție. Orașul muzicii care nu se termina și al chiotelor și zâmbetelor continue, de parcă nimeni nu ar fi putut obosi vreodată. Nume noi încep să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
de curând. Cât despre emblema unui partid, n-am sărutat vreuna în vremuri când poate chiar credeam, n-am ridicat regele în slăvi, dar vor să-i slăvesc pe analfa- beții ăștia fără scrupule ? În loc să lase arta să respire, o îngenunchează, ca pe un sclav. Ce artă e aceea fără libertate ? Și mai mult, ne coboară pe toți la statutul unui om de rând, de parcă oricine ar putea face ceea ce am făcut noi. S-a aruncat cu noroi peste orice fel
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Bălcescu și alții, au trebuit să ia calea exilului; ei nu mai „simt” emoția fantastică și bucuria insuportabilă, cum o spuneam, a vârfurilor unei populații care se vedea, după secole și sub ochii răutăcioși și cinici ai celor care ne Îngenuncheaseră și spoliaseră, că „visul unor generații de utopici” devine realitate, ba chiar de-o realitate atât de plenară, de absolută, cum numai puțini Îndrăzniseră a Întrevedea! Iar dovada este episodul, aș zice dramatic, pentru mine aproape de neînțeles, al emigrării atâtor
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
garajul - când am simțit cum cineva mă trage de chitară. M-am uitat în jos: era Sarah. - Tati? zise ea, cu o față încruntată, îngrijorată. Purta un tricou pe care scria BABE. - Și pe cine avem aici? întrebă Jay dulce, îngenunchind lângă ea. - Tati, zise Sarah din nou, ignorându-l. - Îți spune tati? întrebă Jay, cu un aer alarmat. - Ne ocupăm de asta, am zis. Ce e, draga mea? Am observat-o pe Marta la capătul camerei, întinzându-și gâtul. - Tati
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
materializează la fiecare petrecere.) Când am închis fereastra și m-am întors orice tentă de visare care învăluise încăperea - detașarea de fetiță, tonurile de acuarelă - se evaporase inexplicabil. Singurul accident pe care îl remarcasem inițial era un raft răsturnat. Am îngenuncheat și l-am împins înapoi la perete, îngrămădind la întâmplare cărți și jucării pe raft, când mi-am reamintit ceva ce-mi spusese Sarah, întorcându-mi încet privirea spre tavan. Se vedeau niște urme chiar deasupra patului ei. N-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
învârti de jur împrejur în aer, ajungând instantaneu sub mine, în timp ce vântul continua să șuiere, iar câteva clipe se auzi zgomotul unor animale luptându-se în pădure, după care începu din nou să se rotească deasupra mea, iar atunci am îngenuncheat în fața pietrei de mormânt de lângă acea gaură în pământ. Se vedea ceva scris pe piatră. Am dat la o parte mușchiul verde și pânzele de păienjeni artificiale. Piatra de mormânt era stropită cu sânge uscat. Scria cu litere roșii: „R
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
regulă asociată cu vederea unor mortăciuni. - Asta mă întrebam și eu. - Pare, ăă, noroi. - Nu-i noroi. E o scurgere. - E ce? - Scurgere. E o scurgere lipicioasă. Mi-am dat seama că repetasem cuvântul de trei ori. Grădinarul se strâmbă. Îngenunchind, murmură câteva supoziții inaudibile. M-am uitat din nou la îngrijitor, care tocmai punea cioara într-o găleată albă de plastic. Un vânt călduț vălurea apa din bazin, iar norii albi treceau grăbiți pe cer, acoperind soarele și întunecând locul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care continua să sporească de când mă mutasem aici în iulie se definea tot mai limpede și mai articulat: eu eram cel vinovat de neajunsurile lui Robby, deși Jayne încerca să comprime distanța dintre mine și el. Ea era cea care îngenunchea, implorând, ceea ce îmi reaminti de ce eram cu ea. - V-ați pus centurile? am întrebat cu voioșie în timp ce ieșeam din curte. - Mami nu-mi dă voie să stau pe scaunul din față, zise Sarah. Era îmbrăcată cu un tricou Liberty cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am gândit câteva clipe că poate Jayne avea dreptate, că era un plai și nu un loc de morminte. După care am intrat în casă și am urcat să mă uit la zgârieturile de pe ușa lui Robby, iar când am îngenuncheat, trecându-mi mâna peste acele șănțulețe pe care le văzusem de Halloween, n-am remarcat nici o schimbare. Din nou: satisfacție. Simțeam că veștile proaste primite ieri de la Kimball se opreau în trecut. După-amiaza a fost lungă și liniștită și lipsită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
înțeles, Jayne și... M-am oprit. Brusc, nu mai făceam față. Mă înmuiasem involuntar. Am început să plâng. Cum de ajunsesem atât de singur? Vroiam ca totul să fie derulat de la început. M-am ridicat imediat din fotoliu și am îngenuncheat la picioarele lui Jayne, capul plecat la pământ. A încercat să mă împingă, dar i-am imobilizat brațele. Și am început să fac promisiuni. Am vorbit neîntrerupt, cu vocea răgușită. I-am spus că voi fi întotdeauna acolo pentru el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
voi fi avut-o cu Jayne. Miercuri, 5 noiembrie 1 9 p i s i c a M-am trezit uitându-mă la tavanul întunecat din dormitorul nostru. Scriitorul își imagina un moment delicat: Jayne luându-și rămas-bun de la copii, îngenunchind pe pavajul de granit, în spatele ei șoferul în mașina torcând în relenti, copiii fiind gata echipați pentru școală, însă îi lăsase singuri de atâtea ori înainte încât Sarah și Robby erau obișnuiți cu astfel de despărțiri - nu se îmbufnau, abia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cu bulevarde largi, flancate de clădiri rectangulare, cu aspect cazon, stalinist, faraonic. Încerc să nu fiu părtinitor în cele ce notez acum, înțelegând că tonul sumbru al acestor însemnări e determinat de predispoziția cu care am intrat în această țară îngenuncheată de un dictator sângeros, dar chiar așa arată capitala lui „Batiko”, cum e alintat președintele de aici. Hotelul Belarus e situat pe o colină, pe malul unui râu, destul de departe de centrul orașului. Vom putea merge în oraș numai cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
notabilitățile francofone și anglofone). Nu pleci în căutarea unui Hristos palpabil dacă nu ai cât de cât credință, tot așa cum un goy nu va "urca" niciodată cu adevărat în Eretz Israel, iar unui kaffir nu-i va fi permis să îngenuncheze pe covorul alb-albastru al moscheii Al-Aqsa. Fără îndoială, nu-i suficient să nu fii evreu sau să fii musulman ratat pentru a înțelege Idiotul lui Dostoievski, dar acest handicap, mi-am zis eu pentru a-mi întări moralul, va avea
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de la Gizeh, medium obez și fără mesaj, ne impresionează fără a ne transmite nimic altceva decât poncife de genul "patruzeci de secole vă contemplă". Un agnostic se poate mulțumi cu o rugăciune pe Acropole, dar vi-l puteți imagina Renan îngenuncheat cu mâinile împreunate în fața piramidei lui Kheops? Ca să se adreseze cui? În ce limbă? Ca amintire despre ce? În așteptarea a ce? Dacă natura adevărului transpare din grija manifestă de a-și arăta cât mai puțin din măreția lui, atunci
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
În mormântul dureroaselor iluzii Tinerețea Ca o palidă fecioară a intrat. Și departe Curcubeul cel sinistru-n zori de ziuă Zori de moarte Ca coroană sângeroasă s-a-nălțat, Și o cruce se arată-n țintirim Acolo unde venim Unde stăm și-ngenunchem iubito Cu suspin șoptit La mormântul tinereții ce-a murit! (în 2 minute, punând rămășag că e mai frumoasă decât orice poezie a lui Minulescu) 29 Decembre 1907 [PĂDUREA RÂȘCA ISPRĂVI VÂNĂTOREȘTI Ș.A.] Mergem noaptea prin pădure printre munți. Luna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
că nu-ți cer sfaturi, ci monede. Virtuțile sunt instituții omenești; pasiunile, divine. Patima nu se leapădă ușor cum ai arunca un strai. Sărăcia nu e vițiu; e ceva mult mai rău. O fată naivă se prezintă la un confesional, îngenunche și așteaptă. De la o vreme, văzând-o că tace, preotul o îndeamnă. Hai, vorbește, mărturisește; ce-ai făcut? N-am făcut nimic. Atunci du-te și fă ceva. Și după aceea vino la mine. Orator parlamentar de odinioară, cum era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
din 10 ianuarie 1475. O importanță excepțională o are descrierea făcută de Samședin Bin Suleiman Kemal-Pașa-Zade. Dacă înainte de lupta de la Baia, Ștefan s-a temut de trădarea unor boieri, cum scrie Dlugosz, de data aceasta, văzându-l îngrijorat, boierii au îngenuncheat și i-au spus: Doamne, nu te turbura, căci îți vom sta astăzi credincios alături și Dumnezeu Sfântul ne va ajuta. Referindu-se la marșul oastei otomane, Kemal-Pașa-Zade scria: „Pe drum, oastea prădătoare a fost surprinsă de vremea de iarnă
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
-se de tron, Ștefan „a descălecat, apoi a apucat în mâini steagul și de îndată s-a îndreptat cu steagul spre tron, aceasta făcând-o și boierii care-l însoțeau, și fără să stea pe gânduri, apropiindu-se de tron, îngenunchind după obiceiul său (flexis suo more genubus) și plecând capul înclină steagul până la pământ, la fel făcând și supușii”, după care a depus jurământul. Regele declară că îl ia pe domn și țara lui sub protecția sa „și te lăsăm
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
gest neavând nimic umilitor, făcând parte din obiceiurile lumii feudale. Dar, scria englezul, „Omagiul Moldovei este oarecum diferit, prin faptul că steagurile principilor și ale vasalilor lor nu sunt nici rupte, nici aruncate la pământ. În plus, el [principele] nu îngenunchează, ci doar își înclină capul și steagul foarte jos”. V. Eschenazy consideră că această relatare, datând din 1598, trebuie privită cu o anumită rezervă, ea putând „să redeschidă discuțiile asupra naturii și conținutul acestor relații”. Termenii folosiți în Omagiul Palatinului
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
că această relatare, datând din 1598, trebuie privită cu o anumită rezervă, ea putând „să redeschidă discuțiile asupra naturii și conținutul acestor relații”. Termenii folosiți în Omagiul Palatinului Moldovei concordă cu relatarea englezească, în care se arată că domnul nu îngenunchează (he kneelet not), iar în textul latin avem același termen: „îndoaie genunchiul (flexis suo more genubus)”, ceea ce concordă cu relatarea lui Wapowski în care se spune „îndoindu-și genunchi” și nu „îngenunchind”. Discuțiile, tratativele, au continuat între cele două părți
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
englezească, în care se arată că domnul nu îngenunchează (he kneelet not), iar în textul latin avem același termen: „îndoaie genunchiul (flexis suo more genubus)”, ceea ce concordă cu relatarea lui Wapowski în care se spune „îndoindu-și genunchi” și nu „îngenunchind”. Discuțiile, tratativele, au continuat între cele două părți în zilele de 15 și 16 septembrie. În documentele elaborate cu această ocazie, Ștefan era numit palatin, voievod, dar și domn al Moldovei prin grația lui Dumnezeu (Dei gracia dominus terre Moldavie
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
anterior creației și convertirea energiilor primare, dar și o amenințare a cosmosului. În multe texte populare, formele zoomorfe ale stihiei stau la baza simbolului universului și rod pilonii sau Copacul Creației. Ca într-o pictură a unui arcaș mitic, flăcăul îngenunchează și săgeată cerbul între coaste. Arcul are valențe exorcizatoare și este asociat prin definiție inițierilor, având puterea de a instaura ordinea prin uciderea dușmanului, de a distruge forțele nefaste prin doborârea animalului totem. Sugestia totemică este augmentată, căci în scena
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]