3,317 matches
-
că întâmplătorul, care este mereu pus în mișcare de accidentele vieții, se poate încrucișa cu neîntâmplătorul, cu faptul inevitabil, că totuși, în ciuda întâmplării care guvernează lumea, simțim că lucrurile par să se lege, deasupra și pe un plan în care întâmplătorul - care se întâmplă constant și perseverent - nu mai are autoritate. Cum se face că, deși ne jucăm viața la zaruri în oricare din împrejurările ei - în mediul fluid și imprevizibil în care orice circumstanță se scaldă ca în lichidul ei
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
par să existe decât din abandon, din aruncare, adică cu totul întâmplător. Și eu cred intuitiv că, la o dimensiune considerabilă și în largi perioade de timp, geologice, hazardul produce ordine. Nu o ordine perfect omogenă, ci forme de ordine întâmplătoare, care produc, ici și colo, organisme bizare, conglomerate, constituții anatomice, roiuri de elemente care prind încet încet să formeze coordonări, aglutinări și semințe pentru viitoare formațiuni de viață. Ar fi astfel de explorat, dincolo de evoluția speciilor, la o scară gigantică
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
că am făcut o greșeală și că intrasem degeaba în pușcărie. Dar după câteva clipe nu m-a mai mirat nimic; totul mi s-a părut normal. Am simțit că, de fapt, eu așteptam altceva, față de care eliberarea asta apărea întâmplătoare și provizorie. Nu știam deloc ce trebuie să se întâmple, dar eram sigur că trebuie să fie altceva decât eliberarea, ceva cu totul neobișnuit. Și chiar atunci s-a întâmplat! De pe unul din marile ziduri ale închisorii au început să
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
așa ajunge omul să fie flatat în vanitate când obține o funcție publică și politică care-i acordă un drept nepermis la cuvânt și audiență, făcând din el un ales al zilei; el nefiind altceva decât păpușa împrejurărilor, activistul situației întâmplătoare care a făcut din el un zelos propagandist, purtătorul de cuvânt al unui adevăr pentru care nu are nici experiență, nici vârstă... Și nu pot să mă împiedic să-mi pun întrebarea dacă nu cumva omul simplu nu se găsește
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
acest lucru, dar îl constatăm ca pe ceva cu totul întâmplător, în cadrul hazardului, ca pe un fel de capriciu momentan și imprevizibil în care hazardul își poate permite să se repete, să revină de mai multe ori pe aceeași rută întâmplătoare, dar această excepție nu este decât un interval oarecare pe cursul universal și imprevizibil al hazardului, pe care nimic - dacă este hazard și dacă îl gândim în „puritatea“ sa intangibilă - nu-l poate perturba, nici regula, și nici a-l
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Este nevoia de a te arăta „șef“ în orice loc și situație, nevoia de a te impune celorlalți ca un individ care prin prezența lui guvernează scena respectivă, fie că este vorba de o conversație, fie cu ocazia unor întâlniri întâmplătoare, fie în atitudini de viață zilnică. Această categorie de oameni nici nu așteaptă măcar recunoașterea celor din jur, cum că individul respectiv este stăpânul momentan al situației; - ei trebuie, în primul rând, să-și exercite instinctul lor de dominație, să
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
divin, de ordin spiritual, poate converti hazardul în providență. Ceea ce deosebește literatura zisă de „acțiune“, romanele polițiste și de aventuri, de romanele care fac din acțiune o realitate superioară, este că în subiectele „de acțiune“ acțiunea nu are spirit, este întâmplătoare și nu are miză care să pună în joc destinul omului. Conflictul este mereu accidental; cineva a făcut o crimă care se cere descoperită și declanșează o șaradă de piste; sau, în cazul aventurilor descrise de dragul aventurii, cineva intră într-
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
interioară. În romanele în care acțiunea nu există decât dacă antrenează un sens superior, adică un câmp de acțiune care se ridică dincolo de accidentele empirice, se face imediat simțit un joc de influențe și interferențe care nu rămân în sfera întâmplătoare a întâmplărilor, ci le ridică pe acestea pe scena unei excepții, a unei valori care surprinde viața sub forma destinului, ca densitate accelerată de sens. Un exemplu prost, de cum nu trebuie făcută arta, este cel practicat de o anumită categorie
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
ce-l recunoaște, mergând acum pe el pentru prima dată, o depărtare înaltă, el însuși, cel fără trup, plutind, vâslind leneș, ușurat de propria-i greutate... Și ceea ce părea a fi viața lui - un neînsemnat fragment, luminat de o rază întâmplătoare, un colț al uriașei tapiserii pentru care cât trebuie să te dai înapoi ca să poți vedea întregul ? Un înțeles adânc și poate definitiv flutura prin fața pleoapelor lui strânse, pierind derizoriu după spasmul iubirii care avea să-l arunce la mal
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
la Curtea-de-Argeș, încât, în cortegiu, unii au început a alerga, alții au rămas în urmă ! Orișice caracter solemn a încetat ! Regele Ferdinand, având nervii sensibili ce se știu, arăta foarte nemulțumit. Întrebarea mea era dacă astfel de lucruri pot fi întâmplătoare. De ce un asemenea ton mieros ce pare să parodieze politețea ? îl oprești cu un gest plictisit și doar un neatent ar putea să nu înțeleagă ceea ce spune de fapt vocea ta morocănoasă : — Cum n am fost la Curtea-de-Argeș... răspunde morocănos
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
el, trebuind în orișice clipă a avea cu sine actele doveditoare... Cu puținul ce-l poți simți prin telefon, am avut impresia că între barea nu i-a căzut deloc bine. S-a grăbit să mi răspundă că însărcinări destul de întâmplătoare îl mai rețin în Capitală, dar este o situație provizorie, ce nu va mai dura multă vreme. Vagul în care pluteau explicațiile mi-a accentuat bănuiala că e ceva louche, și chiar și faptul că imediat a trecut, cu abilitatea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
îndrăzneț de felul lui și, din lăcomie de a domni, dispus de-a uzurpa dreptul altuia, nu prea era gingaș în jurămintele și îndatoririle sale convenite, ci obicinuia a le zvârli pur și simplu în vânt după interese și trebuințe întîmplătoare. Dar urmarea împrotivă la tratate și alianțe aduce mai totdauna dezbinare între aliați; ceea ce se întîmplă și acuma. Theodor Comnen, lacom de țări, tocmi o oaste numeroasă de romei și latini și declară război romîno-bulgarilor. Ocolind Adrianopolul, apucă în susul râului
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a impune adepților săi condițiunea unei sistematice culturi prealabile, o trecere diligentă (prin) pre treptele (Vorstufen) artei, în scurt (dominațiunea) domnia asupra individualităței naturale. Abia atunci când această activitate artistică lasată acuma cu totul la dispozițiunea capriciului (Belieben) subiectiv, a smițirei întîmplătoare, se va contrage prin o arhi tectonică strictă în marginele unei arte adevărat obiective, numai atuncea abia se va întinde asupra întregei profesiuni stima datorită acestei speții de activitate artistică. n Actorul se posedă pe sine însuși - această posesiune daca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
espresiune cu totul individuală. Momentul întîi singur ar arăta o universalitate de speție (Gattungsallgemeinheit) abstractă care n-are pentru noi viață reală, adică nu are adevăr. Momentul (? ) (das Moment ) cel de-al doilea izolat ne-ar arăta (moțiunea, mișcarea) agitarea întîmplătoare a vieței unui singur individ, fără ca aceea să ni reprezinte o esistență plină de-nsemnătate și de-un interes întru adevăr general. Dar oare în viață chiar nu e un individ cu atât mai interesant și mai însemnat cu cât
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
făcute mai ales în Germania cătră actor: că el adică trebuie să ni dea și prin înfățișarea sa esterioară deplina iluziune simțuală a caracterului ce are să ni reprezinte, la care au înaintea ochilor mai escluziv, și resping ca jenătoare disproporțiunea întîmplătoare dintre anii actorului și etatea ce-i prescrie doar rolul lui; o pretențiune manținută așa de des față cu artiste, cauză care a făcut [că] ele se retrag adesea de voie bună de la un rol de teamă că nu vor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
-i rezista. Asta trebuie să devie onoare a profesiunei. Asta însă e posibile numai atuncea când membrii acestei activități artistice nu vor mai apărea, ca în mare parte astăzi încă, ca o mulțime risipită și conglomerată prin mii de ocaziuni întîmplătoare, cari nu se disting de mulțimea diletanților decât printr-o (măsură) doză mai mare de confiență și de lipsă de inspecțiume în ființa și cerințele artei lor, ci când se vor simți și determina într-un tot prin comună parvenire
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Actorul își {EminescuOpXIV 287} cunoaște această pozițiune a sa și de-aceea și simte îndatorirea de-a întrebuința o îngrijire deosebită în privința acestei părți a artei sale; într-asta publicul nu i-ar ierta neciodată o negligență. Cu toată mediocritatea întîmplătoare a producțiunilor, mai toți membrii împlinesc totuși această datorie impusă pregnant de cătră public, dătoria de-a fi curați de orce pronunție jenantă, nenațională. Într-asta privință e între actorii francezi o cultură formală și tehnică nemărginit mai întinsă decât
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Tonul în urma parentezei vine iarăși în vibrațiunea părăsită și împiedecată spontaneu. Propozițiunea accentului în parenteză nu mai e acela a unei teze față cu o arsă precedentă și cu una postcedentă; din contra, el e o vibrațiune care întrerupe vibrațiunea întîmplătoare a tonului și nu seamănă {EminescuOpXIV 311} {EminescuOpXIV 312} deloc cu ea, deși viociunea mișcărei se mărește prin aceea că întonarea părăsită se restabileste în deplina ei putere primitivă. După espozițiunea noastră, accentul logic și-a împlinit dătoria cu desăvârșire
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Prin ondulațiunea ritmică, cu care ajung periodele de lovesc auzul nostru, intră elementul muzical în declamațiunea prozei. Un artist care în cugetare, ce peste tot domnește în proză, poate să aducă încă și eufonia la dreptul ei, care îmblînzește asprimele întîmplătoare din coliziunile vorbirei și dimprotivă elevează muzicalul din structura diferitelor elemente, acela transmite prin asta auditorului o gingașă adiere de simțământ, căci el lasă ca prin viața gîndirei să transpară încă și ceva sufletesc, care de sine deja îndestulează simțul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
șters cu desăvârșire, și scopul declamatorului să nu fie altul decât ca să dizolve versul cu desăvârșire pentru auditori și să-l reducă la vorbirea neritmică? Aceasta ar fi o distrucțiune a vieții ritmice, care nu e deloc o purtătoare numai întîmplătoare a coprinsului său, și ar însemna a-l scurta pe poet cu un element esențial. Cum e dar de evitat acest îndoit pericol? Artistul trebuie să facă din ritm purtătorul coprinsului poetic, însă astfel încît să ne impresioneze numai [efectul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și în întrebuințarea eptitetelor. Ritmul iambic răsuflat în vorbire și redus la simplă proză ne-ar rumpe din direcțiunea ideală pe care o trezește în noi ritmul în genere, pe când întreaga compozițiune a vorbirei ar contrazice acestei rele impresiuni. După întîmplătorul coprins pe care-l închide în sine iambul de cinci picioare, [el] cere din partea artistului dramatic una din cele mai varii tratări. Acea lege generală a declamațiunii pusă în frunte, ca versul ca atare să nu se audă, și cu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
amăsure acestora. E evident că această schimbare din afect în reflexiune or viceversa are și ea o mulțime de umbre și că ele intră adesea neobservabil în tranzițiunile schimbărei. Toate aceste nuanțe fine are să le reproducă tempo în schimbarea sa întîmplătoare. Afectul în manifestarea lui prezintă și el o antiteze generală care schimbă natura tempoului. Sau că afectul se prezintă în toată nemijlocirea sa, și atuncea el se anunță și prin vorbire în toată goliciunea lui de-o espresiune a mișcărei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
conceperea ideală vom pune-o totdeuna în facultatea de-a privi intuitiv și în esecuțiunea de-a observa cu fidelitate individualitatea ca reprezentantul unei idei. Numai prin aceasta e ridicată la înălțimea unei figuri poetice și asupra nivelului unei arătări întîmplătoare, luate din viața comună. Așadar ținta absolută a unei concepțiuni ideale este ca actorul să vadă în caracter, presupunând că acela merită numele acesta, pe reprezentantul unei idei generale, a unui principiu care s-a întrupat numai în această formă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
esemplar toată mulțimea fenomenelor ei. Astfel în Avar concepțiunea ideală va vedea întrupată întreagă acea pasiune a sufletului îndreptată asupra bunurilor lumești, iar în suma trăsurilor lui singulare va vedea numai icoana concretă a speției de oameni, iar nu fenomene întîmplătoare or manitestațiuni de viață a unui individ singuratec. Astfel la figura lui Shylock o concepțiune ideală se ridică la intuițiunea jidovimei maltratate, înjosite, apucate de interesele ei materiale și adânc supărate pe creștini. Concepțiunea ideală condensează așadar aceste trăsuri caracteristice
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
se pune în acord caracterul ce e a se reprezinta cu haina. Aceasta am putea s-o numim momentul personal al îmbrăcămintei. Acest moment se bazează cu deosebire pe alegerea colorilor. În coloare e un element etic neatîrnător de gustul întîmplător a individului singular - o teorie pe care Gothe a dezvoltat-o atât de admirabil în Simbolica colorilor - [de aceea] acest element, în pictură și arta reprezentării dramatice, ocupă un loc însemnat. O întrebuințare sigură a acestui moment e cu deosebire
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]