2,613 matches
-
confraților săi se mișcau în raza culturii franceze. Toate acestea îl singularizează în peisajul intelectual românesc interbelic, dar, paradoxal, nu-i răpesc facultatea de a fi foarte reprezentativ. El e, ca și Eminescu, Creangă, Coșbuc, Sadoveanu, unul dintre scriitorii care întruchipează cel mai grăitor particularitățile spiritului național. Eseurile sale din tinerețe, Filosofia stilului, Fețele unui veac, Fenomenul originar, Ferestre colorate, îl arată preocupat de morfologia culturii. Pe linia Frobenius, Dilthey, Spengler, B. caută înclinații care disting de-a lungul vremurilor ansamblul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
poematică, situată într-un timp mitic, pe meleaguri dacice, printre inși care, trăind confundați cu natura, sunt fulgere, izvoare, clocote de viață impersonală. Ei constituie pur și simplu forțe „smulse din potirul Marei Firi”, cum se spune în piesă. Zamolxe, întruchipând principiul „profetic”, înțelege foarte bine și ce ordine superioară le ghidează existența, drept care predică religia Marelui Orb, un soi de panteism păgân, corespunzător naturii și comportamentului dacilor. Dacii practică inconștient credința aceasta, fără a avea revelația învățăturii lui Zamolxe. Profetul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
o imagine valorizatoare dramei Năpasta, descalificată valoric de Paul Zarifopol, în eseul Publicul și arta lui Caragiale. Defectele amendate de critic sunt întoarse în trăsături particulare ale farsei tragice moderne. Sugestivă, demonstrația dezvăluie intuiție critică. Restabilirea dreptății printr-o nedreptate întruchipează "justiția naturală imanentă, opusă oarbei justiții sociale". Inedită, prin perspectiva plurală și corelarea cu absurdul comic caragialian, este și interpretarea "paginilor bizare", semnate de Urmuz. Comentariul Loredanei Ilie se deosebește de analiza aplicată acelorași pagini de Nicolae Balotă, în eseul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
qui-pro-quo-ul. Celebrul filosof francez găsește oportună precizarea distincției între absurditatea propriu-zisă și cea din care derivă comicul, echivalează ,,absurditatea comică"45 cu cea a visurilor și își susține teoria prin numeroase exemple. Cel al lui Don Quijote i se pare a întruchipa tipul general al absurdității bazate pe iluzie, generând, prin contrastul între logica bunului simț și cea a personajului, un comic de o factură aparte. Criteriul cauzal pare să stea și la baza clasificării din perspectivă pragmatică. În studii relativ recente
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unei perioade din România contemporană, pentru că tarele urâte ale unei societăți nu pot fi tratate umoristic. Criticul unei societăți este întotdeauna un satiric"14. Același autor încearcă să demonstreze în lucrarea Spiritul critic în cultura românească faptul că I. L. Caragiale întruchipează cel mai adecvat "spiritul critic în Muntenia critica socială extremă"15, îndreptată însă exclusiv, în opinia sa, împotriva liberalismului. Supralicitarea importanței satirei și a sarcasmului în scrierile lui Caragiale, impusă apoi de mentalitatea realist-critică din perioada proletcultistă, s-a conjugat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care asistă, ascuns după coloanele palatului, un reporter nerăbdător să dezvăluie totul în Curierul Olimpului. O analiză mai detaliată se impune, însă, în cazul piesei Englezește fără profesor, devenită în varianta franceză Cântăreața cheală, despre care se poate demonstra că întruchipează paradigma demersului literar parodic total. 3.5.2. Cântăreața cheală "o parodie de piesă, o comedie a comediei"99 Sintagma "o comedie a comediei", prin care Eugen Ionescu își caracteriza retrospectiv prima sa "antipiesă", relaționează parodia extremă care vizează referenți
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în inconștiența ei. Prin reflectarea acesteia în artă, se ajunge la situațiile aberante din schițele și comediile lui Caragiale. Ceea ce surprinde în primul rând este nu absurditatea situațiilor, ci faptul că sunt percepute ca normale. Astfel, nimeni nu observă oportunismul întruchipat în Coriolan Drăgănescu (Tempora) sau Nicu Ionescu (Autoritate), și nimeni nu e revoltat în fața demagogiei lui Cațavencu, pe nimeni nu miră că dușmanii de ieri devin peste noapte aliați, sau că senilul dar machiavelicul Dandanache va deveni reprezentantul în parlament
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a-și tortura victima prin întreținerea iluziei că va fi ajutată. Ca și în farsele tragice postbelice, personajele pot fi interpretate ca fiind abstracțiuni, ceea ce ar explica de ce nu se pot susține ca ilustrări ale specificului rural românesc. Astfel, Anca întruchipează justiția naturală imanentă, opusă oarbei justiții sociale, care are nevoie de dovezi irelevante, pe baza cărora se produc catastrofale schimbări de destin. Ca și Dragomir, Anca este simultan victima și călăul, iar ambii sunt ilustrări dramatice ale eternilor candidați la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se poate ignora sugestia deșertăciunii și a derizoriului speranței, prezentă în text în mod repetat, sugestie care ar transfera și acest gest final nu într-unul salvator, ci într-un nou eșec. În plus, deși vede în sinucidere dezlegarea, Iona întruchipează chiar eroul absurd camusian prin meditația asupra eternei reîntoarceri în existență și prin implorarea adresată mamei: "naște-mă mereu"95 veritabilă culme a obstinației și a perseverenței absurde. Astfel că, deși nu putem susține că se produce prin această piesă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o schiță de sorginte caragialiano-simionesciană. Prezentat defavorabil prin prisma celorlalte personaje procedeu frecvent la Mircea Horia Simionescu controversatul homo duplex apare aici perfect integrat imaginarului său, nu ca simplu observator și scriptor al comediei umane, ci de-a dreptul caragializat, întruchipându-i simultan pe gazetarii "scârța-scârța pe hârtie" și pe tribunii gen Cațavencu, Farfuridi, Dandanache, dar și eminescianizat, în postura unui "Mitică sumbru, corect gramatical"46. Cristalizarea locului geometric al caragialismului în această scriere simbiotică, justifică încadrarea autorului târgoviștean într-o
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tot pasul, ca În Acapulco mexican, Las Vegas-ul californian sau Sun City sud-african. Insulă magică unde alchimia iubirii plutește În aer - iată chintesența acestui miracol tropical, Bali. Insula oferă un caleidoscop infinit de atracții, fiind vestită prin bogăția culturală Întruchipată În arta picturii, sculpturii, dansului, muzicii etc., temple fenomenale din secolul al XI-lea, sporturi nautice, scufundări În lumea coralilor, torente tropicale, croaziere, plimbări pe plajă pentru a admira răsărituri sau apusuri de soare inegalabile, cine romantice la lumina lumânărilor
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
ei, dar vrăjită de priveliște se abandonează pe veci plutirea Între ape și cer (Tahiti); altădată, Hina adună crengi pentru ghirlande rituale, iar o ramură cade În incinta unui templu și se preface În primul smochin din lume (Raiatea). Dar Întruchipând luna și vegetația și Înrudită cu oceanul mișcător, Hina ocrotește și dansurile, a căror zeiță e nepoata ei, Laka (Victor Kernbach, Miturile esențiale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978, p.209). 604 Problema principală este apa de băut, pe care
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
lui Aristotel, această piramidă trebuie menținută cu orice preț pentru a fi generator al dreptății și armoniei universului. 2.1.2 Rolul femeii în noul context Informațiile privitoare la figura femeii provin din literatura greacă, prin intermediul unor personaje feminine ce întruchipează idealul femeii (Casandra, Penelope, Ifigenia, Elena, Andromaca). Chiar dacă unii autori au prevăzut egalitatea perfectă dintre bărbat și femeie, în realitate nu era ceva realizabil. În afară de unele cazuri în care femeile bogate aveau o poziție independentă în societate, în special în
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
în caz că ar fi opus rezistență"1. Subjugate, elitele urbane regăsesc în secolul al XVI-lea o aparență de autonomie, dar, la fel, cu condiția să se arate supuse puterii regale. "Devenită iluzorie în fapt remarcă Roger Chartier -, puterea cetății se întruchipează de acum înainte în pietre și imagini. Primăria constituie simbolul său major"2. În realitate, ofițerii regali joacă un rol din ce în ce mai important în gestionarea locală. "Neputând să fie o mică republică, (orașul) devine o mică birocrație"3, dependentă de regele
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
luna iulie 1789, noile municipalități. Orașele regelui se eliberează de centralismul monarhic. "În 1789, dispariția puterii centrale oferea orașelor ocazia de a redeveni acele "comune" liber administrate, după care erau nostalgice"5. Societățile populare pe care le admira Hannah Arendt întruchipau în maniera cea mai distinsă această socialitate politică a orașului: ele exprimau "ambiția politică cea mai pronunțată a poporului"6 și dădeau libertății un spațiu pentru a se exercita. Această insurecție urbană a luat forme foarte diverse. Într-un loc
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
14. Cu toate acestea, fusese identificată modalitatea de rezolvare a problemei locuințelor populare: acțiunea reformatoare trebuia să aibă în vedere nu numai locuința și viața familială, ci și cartierul și viața socială. Într-adevăr, în contextul perioadei interbelice, orașele-grădină au întruchipat "antiparcelarea". Henri Sellier, primarul socialist al localității Suresnes și consilier general pe problema locuințelor, a intenționat să demonstreze că Serviciul Locuințelor Ieftine, al cărui președinte era, putea să construiască "complexe de locuințe potrivite pentru asigurarea descongestionării Parisului și periferiei sale
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
și politicile de acțiune socială. Neutralizarea conflictualității politice a orașului în tratarea mediului urban trebuie raportată la modalitățile prin care se constituie acțiunea publică la începutul celei de-a III-a Republici, care are ca trăsături principale pretenția de a întruchipa interesul general și segmentarea metodică a domeniilor de intervenție. Identificarea statului cu interesul general 53 nu îi face pe fondatorii Republicii a III-a să impună un voluntarism al statului. Filosofia socială a republicanilor se baza în primul rând pe
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
în societate prin muncă. Desigur, această promovare a socialului are un preț politic, și anume eroziunea responsabilităților individuale în câmpul raporturilor sociale: societatea nu mai este atât subiectul devenirii sale, cât obiectul unei promovări concepute în afara ei"66. Dar ea întruchipează această căutare a dezvoltării conjugate cu siguranța și libertatea cărora statul le este garant. Pătrunderea puterii publice în sfera privată corespunde grijii de a asigura protecția socială 67 a societății împotriva acelora care îi amenințau securitatea, sănătatea și moralitatea. Deoarece
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
mediul urban. Această ambiție ilustrează voința de a moderniza societatea franceză în contextul respectării unei legitimități democratice reînnoite 79. Descoperirea rolului dezvoltării urbane în creșterea economică Orientarea "anti-oraș" a politicii inițiale de amenajare a teritoriului Politica de amenajare a teritoriului întruchipează voluntarismul modernizator al statului în anii de creștere economică de după război. Ministrul Reconstrucției și Urbanismului, Eugène Claudius-Petit, fixa o definiție canonică a acesteia în comunicarea făcută în cadrul Consiliului de Miniștri, în 1950. Documentul este adesea prezentat ca actul oficial fondator
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
de funcții și servicii, decât în calitate de comunitate politică și socială. Numai atunci când politica de amenajare teritorială avea să se intersecteze cu ampla politică a locuinței, ea însăși legată de progresul unui urbanism operațional, politica urbană avea să fie apreciată ca întruchipând componentele esențiale ale căutării "binelui comun". Urbanul, vector al modernizării sociale Modernismul marilor ansambluri Expresia "mari ansambluri" apare pentru prima dată în 1935, în revista L'Architecture d'aujourd'hui (Arhitectura de astăzi). Urbanistul Maurice Rotival o utilizează ca titlu
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
la industria modernă. Vechea artă a constructorilor se pierdea în fața utilizării noilor materiale (betonul, oțelul, sticla) și a experimentării noilor procedee (asamblarea prefabricatelor, standardizarea lor). Acestea erau condițiile necesare pentru construcția masivă de locuințe de calitate și ieftine. Marile ansambluri întruchipau cu atât mai mult progresul cu cât slaba industrializare a sectorului construcțiilor făcea ca prețurile să fie în Franța ceva mai ridicate decât în celelalte țări europene. În 1950, Franța număra mai mult de 100 000 de întreprinderi implicate în
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
de lucru, fotolii de diverse forme pentru odihnă, mobilă compartimentată pentru obiectele de uz personal [...]. Interiorul caselor nu mai semăna cu acela din vremea lui Ludovic al XIV-lea. Iată aventura"129. Aceasta era promisiunea făcută de Le Corbusier. Pentru că întruchipa accesul la bunăstare, habitatul standard era făcut să stimuleze adeziunea ocupanților la normele și valorile societății industriale și, prin urmare, la generalizarea salarizării. Într-un apartament, principiul organizării bucătăriei era ca totul să fie la îndemâna gospodinei; dar miza nu era
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
etaje deschid ferestrele spre spații mizere. Marile orașe au devenit prea dense ca să poată asigura securitatea locuitorilor lor, deși încă nu au ajuns atât de dense încât să răspundă noilor cerințe ale lumii afacerilor"135. Verticalitatea morală pe care o întruchipa acum ortogonalitatea "orașului luminos" condamna orașul tradițional din cauza arhaismului străzilor sale sinuoase, a locuințelor strâmte, a zonelor întunecate, pe scurt, pentru "sălbăticia" sa. " Drumul cotit este drum pentru animale, strada dreaptă este pentru oameni. Drumul ocolit este efectul plăcerii, nonșalanței
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
și specializa serviciile și rolurile bine delimitate 142. Prin această raționalitate urbanistică se milita ca și puterea publică să împiedice efectele dăunătoare ale dreptului de proprietate asupra amenajării orașului. Urbanismul modern condamna iraționalitatea dezvoltării urbane lăsate doar pe seama legilor pieței, întruchipată în perioada interbelică de aceia care făcuseră "împărțirile defectuoase" ale loturilor, de aceia care creaseră victimele proliferării anarhice a pavilioanelor construite în periferii lipsite de confort, "o lume celiniană a sărăciilor suprapuse"143, așa cum le califica Émile Aillaud. "Orașul nu
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
ieși, dar comunitatea era escrocată"191. Denunțarea tehnocratismului "anilor beton" Tehnocratismul urbanismului progresist a fost denunțat din două motive: mai întâi, din cauza disprețului pe care îl afișa față de aspirațiile locuitorilor; apoi, din cauza subterfugiului care îl prezenta pretenția sa de a întruchipa progresul tehnologic. Nerecunoașterea dorințelor locuitorilor transpare în trei aspecte: efectele emergente ale standardizării noilor construcții, și în particular a marilor ansambluri destinate locuirii și vieții sociale; tensiunile generate de ideologia amestecului social; contradicția între construcția de mari ansambluri și preferința
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]