4,649 matches
-
plecat chiar după primele două ore. Gina suferea, dragostea ei nu mergea și primul care trebuia să-i suporte nefericirea eram eu. Într-o seară (cred că era la mijlocul lui noiembrie, căci deja venea spic de zăpadă, iar afară se întunecase) m-a luat de mână. Ne-am oprit în mijlocul străzii. Era transfigurată de nefericire. Toată disperarea și-o converti însă, cum avea să facă și mai târziu de atâtea ori, într-un discurs exaltat și întretăiat în care aproape îmi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nasturele metalic de la blugi și i-am tras fermoarul. Zgomotul acela ne-a trezit. Merseserăm cam departe: bunicii se aflau la câțiva metri, iar ușa era de sticlă mată. Gina își trase la loc fermoarul și brusc fața i se întunecă, în ochi îi țâșniseră lacrimi și curând începu să plângă în hohote. O țineam în brațe, o strângeam ca să-i înăbuș suspinele și știam de ce plânge. Gina se șterse la ochi și îmi luă obrazul în palme. Mă privi în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cărțile aruncate din bibliotecă și bibelourile de pe pianină. Nu mă puteam calma. Cu cât încercau mai mult să mă mângâie și să mă liniștească, cu-atît mă agitam mai tare, lacrimile udîndu-mi toată fața și picurând pe parchet. Conștiința mi se întunecase și am simțit doar ca prin vis cum doi bărbați în alb mă ridică și mă transportă până la mașina salvării din stradă. Drumul de zece minute până la spital mi s-a părut, nu știu de ce, extrem de lung. Aici, bătrânii ei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
simțea aroma de scorțișoară. Repetiția era posibilă: Gina era din nou fetița alintată pe care o știam, cu ochi galbeni și ten lucios, cu buze pe care nu citeai decât o veselie castă. Am stat de vorbă până s-a întunecat, eu înfășurîndu-mi părul ei pe deget, ea povestind și râzând, jucîndu-se cu degetele de la rnîna mea stângă. Era ca și cum toate prezențele mele în camera aceea, încă din toamnă și până acum, s-ar fi depus una peste alta ca niște
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe un fir scânteietor, cu labele răschirate. Mă ridicam atunci în capul oaselor și țipam după mama, care venea în fugă din camera cealaltă și aprindea lumina. De obicei stăteam la mătușa până pe la șapte sau opt seara, când se întuneca. Uneori, dacă mergeam și cu tata și îl găseam acasă și pe unchiul Ștefan (care însă era mai tot timpul "pe teren", căci era șofer de cursă lungă), plecam și mai târziu, pe la unsprezece noaptea. Ne conduceau cu toții, arătând o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ajuns să trăiesc." Acum știu că era un citat, dar pe moment mă șocase distanța dintre conținut și tonul aproape glumeț pe care-l folosise. Nu știam ce să răspund, deși simțeam în nervi o emoție curgătoare, subțire. Pentru că se întunecase bine, am mâncat o prăjitură și m-am ridicat să plec. Marcel nu vroia, s-ar fi jucat toată noaptea, dar până la urmă a trebuit să se dezlipească și el de soldații lui. Ne-am luat la revedere de la gazdele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
un pârâiaș din sângele propriu, și atunci se tăia adânc, periculos, cu cuțitul. Până la urmă au trebuit s-o interneze, deși altfel era perfect normală, în zilele când nu reușea, prin infinite subterfugii, să-și procure această unică satisfacție, se întuneca și între sprâncene îi apărea marele Omega al melancolicilor. Dar atunci, cu tata, stând pe marginea patului ei, nici nu bănuiam ce ne aștepta. Am plecat tăcuți, după ce-am sărutat-o iar, și ne-am văzut afară, în soarele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și, sfioasă, am făcut câțiva pași înăuntru, până am ajuns lângă umărul lui. Era concentrat, mâinile lui căutau literele claviaturii, care păreau că-l fascinează, dar nu bătea nici pe departe atât de repede ca dactilografele de la notariat. Ochii căprui întunecat aveau gene lungi și dese. Sprâncenele se arcuiau senin deasupra lor. Nasul îi era drept, cu nări prelungi, iar obrajii galbeni, scobiți. O mustață destul de rară era încadrată, ca de două paranteze, de niște cute care ar fi arătat obișnuința
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nici o veselie mesele noastre fără Maitreyi. Aș vrea mult să plec în vreo inspecție prin sudul Bengalului și, la întoarcere, să pretextez ceva și să mă mut în altă parte. Experiența începe să dureze prea mult." "De două zile e întunecat și plouă. Azi, adevărate torente. Am ieșit pe verandă să văd străzile inundate. Am întîlnit pe Maitreyi, splendid îmbrăcată (vișiniu de catifea cu mătase neagră), privind și ea. (Știam că a scris poeme asupra ploaiei, poate chiar astăzi, sus, în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
privea ca pe un duh sau ca pe un nebun. Îmi arătă cu degetul locul unde o sărutasem, pe obraz. Nu putea vorbi, nu se putea apăra. Mă apropiai, o luai în brațe și o sărutai iarăși, înnebunit de neânțelegere, întunecat de pasiune. O sărutai pe gură și-i întîlnii buzele umede, fragede și parfumate, cum niciodată n-aș fi crezut că îmi va fi dat să sărut. În cea dintâi clipă se strînsera sub gura mea, încercînd să se apere
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
a mai spus, tot în după-amiaza aceea, de o altă dragoste a ei. Avea pe atunci doisprezece sau treisprezece ani și se dusese cu d-na Sen la marele templu de la Puri, la Jaganath. Pe când ocoleau, laolaltă cu mulțimea, coridoarele întunecate din jurul sanctuarului, cineva se apropie pe nesimțite de Maitreyi și îi puse o ghirlandă de flori peste cap. La cea dintâi haltă în lumină, d-na Sen observă ghirlanda și, aflând că i-a fost pusă pe întunerec, i-o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
decât pe noi, pe noi doi), cu ea am vizitat atâtea sate din jurul "Calcuttei, am dorit atâtea case ascunse între cocotieri, unde ghiceam din ochi că ne-ar fi plăcut să ne ascundem, am lăsat atâtea amintiri pe șoselele acelea întunecate de umbra arborilor care le încolonau. Atâtea lacuri artificiale pe marginea cărora ne-am așezat amândoi, strîngîndu-ne furiș mâinile, în timp ce ceilalți aduceau din mașină coșulețe cu sandwich-uri și fructe. Atî-tea halte în noapte, pe șoseaua Chandernagorului, încremeniți cu toții de tăcere
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu stupoare și admirație și care îmi intrase pe nesimțite în suflet, în timpul jocului, prin acele curse de o desăvârșită platitudine intelectuală pe care credeam că i le-am întins eu. A trebuit să plecăm repede spre mașină, căci se întunecase de-a binelea. A fost, acela, singurul ceas când n-am îmbrățișat pe Maitreyi. Am găsit pe însoțitoarea noastră moțăind în fundul mașinii, cu șalul bine tras pe creștet, și ne-a privit cu o bucurie de complice când ne-a
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
era de dragă, acum, când mă temeam că o pot pierde. Aproape că am plâns, acolo, singur, gîndindu-mă că aș putea-o pierde; numai gândul că n-am s-o pot avea din nou alături de mine mă înfiora și îmi întuneca mintea. Nu credeam că aș fi putut supraviețui sănătos unei despărțiri de Maitreyi. Dacă atât timp cât o știam a mea, de nimeni stingherit să-i vorbesc și să mi-o apropii când vream, o iubeam, apoi acum, când eram despărțiți prin
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
clatină porumbii. Când vreți să vă odihniți o clipă, să vă trageți răsuflarea, ne fluierați ușor, și ne oprim și noi și vă așteptăm... Pe aici, își dădu seama Darie, greierii se împuținaseră, sau poate amuțeau la apropierea lor. Se întunecase, dar nu pătrundea de nicăieri nici o adiere, și văzduhul era încă încins, și din foile uscate de porumb pe care le atingea se ridica o pulbere înecăcioasă, amăruie. Încerca să se strecoare printre porumbi fără să-i scuture prea violent
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
sinistru și inutil, și poate chiar ceva diavolesc. Nu mi-ar plăcea să mor aici. Sânt prea multe șanțuri proaspete... Noroc că mi-ați spus de comoară, adăugă. Și atunci m-am liniștit. Zâmbea, cu ochii în ochii Ilariei. Se întunecase bine când l-am adus în biserică. De cealaltă parte, spre vale, cerul se aprinsese și pâlpâia. - Numai de-ar începe să plouă, spuse dascălul. Să nu se întindă focul. Obuzele cădeau acolo dincolo de crâng, pe șoseaua spre Dumbrăvi. Ieșeam
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de general român, tânăr și zvelt, și, o știi și dumneata, mai frumos decât are dreptul să fie un bărbat, semeni mai degrabă cu un erou romantic, din Byron sau din Pușkin. Ieronim păli ușor și o stranie tristețe îi întunecă deodată privirile. - Vasăzică, numai atâta ați înțeles: că voi apărea pe scenă în rolul fantomei și mă voi plimba în uniforma asta de general, așa cum mă vedeți acum!... Și doar am precizat că montăm Hamlet în teatrul nostru, care e
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
el urcă pe o scară ce coboară, se perfecționează în tehnica neantizării altor personalități degradându-și spiritul și obligându-l la descendența către suburbiile ontice. Reflectându-se în oglinda conștiinței, privirea lui ratează surprinderea neomenescului ce irumpe din lăuntric și întunecă suveran chipul părăsit de seninătate. Această nesesizare a erorii în care structura interioară proprie este ancorată susține perseverarea și progresul negativității individuale. Conceptual, eroarea sau greșeala este corelată planificării, calculului elaborat. Prin urmare, a te afla în eroare înseamnă, cel
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
sub incidența unei tulburări ce crește dinspre profunzimile interiorității. Acest spirit crede în darul demonului, se lasă sedus și își orientează alergarea existențială spre noutatea enigmatică ce pare a-i conferi potențialități și stări superioare celor oferite de grația Divinității. Întunecându-se odată cu apropierea spre acea poartă dincolo de care așteaptă să-și întâlnească experiența unei supreme extazieri, spiritul corupt își uită ființa în tentacolele insuficienței ontice. Astfel, orice cucerire negativă, orice rău împlinit nu-i conferă plenitudinea dorită ci impulsul unui
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
vieții terestre, ființa umană este încarcerată în mod tragic nu numai de îndepărtarea și înstrăinarea celui drag dar și de terifianta dispariție întru totul, efectivă a acestuia, dispariție a cărui nume, moartea, se așează pe buzele oamenilor asemeni unei stânci întunecate de gheață ce picură plângeri amare și încrispări ale neputinței. În mod inevitabil, derularea vieții noastre este direcționată spre survenirea indubitabilă a morții. Acest adevăr simplu este una dintre realitățile cele mai necontestate de către ființele umane. Nimeni dintre cei aflați
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Drogurile m-au exilat între iluzii și lacrimi, mi-au ucis visele și mi-au întunecat amintirile ... Un mincinos diabolic care știe cum să ne amăgească, pentru că știe ce ne lipsește și ce ne dorim. Cimitirul tuturor viselor! Cea mai tristă amintire pe care o voi avea toată viața. Un călău crud căruia nu-o pasă
Întuneric sau culoare?. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by MARIN FLORIN, MORARU CRISTINA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2039]
-
a venit înapoi. Și Cristidoaia, vecina lor, zicea că sigur o să rămâie, da el n-a rămas prima dată. Da p-ormă, dacă tot plecase băiatu, mă-sa mare n-avea la ce să-și mai ție gura. — Când se întuneca și auzeam cum oprește în fața casei o mașină, înlemneam toți și ne priveam albi ca varul unul pe altul... Până am să mor, niciodată n-am să uit anul acela ! Ce lungi erau secundele când așteptai să-ți bată la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pe lângă Bărăție. Muti nu-și mai amintea exact unde avusese tâmplarul ei atelierul, așa că au orbecăit amândouă de braț o bună bucată de vreme. — Cocoane cu pălărie ! Cocoane cu pălărie ! strigau după ele niște haimanale. Pierduseră aproape speranța, se și întunecase, când, în sfârșit, au nimerit strada din întâmplare. Au intrat într-un gang, o mizerie, un miros îngrozitor, au bătut la tot felul de uși... Ca să afle că tâmplarul lui Muti se prăpădise cu o săptămână înainte ! Ei, biata Muti
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sunt atât de grotești ! Nici răul nu are măreția solemnă la care te aștepți, așa cum nici binele n-o mai are... Și totuși, bietul Crist are dreptate să se roage în genunchi sub acest cer care în ani se tot întunecă, pentru că armurile strălucitoare îl înconjoară de pretutindeni, deasupra flutură stridentele panașe roșii, iar halebardele sclipesc amenințător în întuneric... Unele însemnări n-au cum să nu-mi aducă zâmbetul pe buze. De cum am intrat m-a izbit aerul de feerie ce
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
după spasmul iubirii care avea să-l arunce la mal - o făptură terestră, cu simțurile astupate ! Și ce dimineață albastră intra prin fereastra deschisă, deasupra acoperișurilor de ardezie ale vechiului burg ! Nimic nu are să reușească în lunile următoare s-o întunece... Cu halatul de casă aruncat neglijent pe umeri și cu părul strâns grijuliu în plasă (respecta acum intervalul la care îl potrivea cu fierul), mângâindu-și cu un gest devenit familiar mustățile lăsate să crească, se va afunda în fotel
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]