KorAP: Find »[drukola/base=țipăt & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...101 102 103 ...169 >

4,216 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935

nu era nevoie de ea acolo, de ce venea... Îi auzeam încă gemetele când am plătit și am plecat cât am putut mai repede. Simțeam că trebuia să ajung afară. Să n-o mai aud pe femeia aceea gemând. Și parcă țipătul ei plutea în continuare ca un tăiș de pumnal în aerul frizeriei, deși ceea ce se petrecuse nu zdruncinase nici un detaliu. Rumoarea era aceeași ca de obicei. "Criză de isterie, a zis unul. Am mai văzut noi de-astea." Atât. Înțelegeți

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
care l-am auzit... Afară era primăvară. Dar, dintr-odată, am avut sentimentul că toată primăvara aceea care începea era indecentă. A fost ca o revelație. Am știut în aceeași clipă că nu voi mai putea să mă mint niciodată. Țipătul dizgrațios și disperat, aproape animalic, al acelei femei sfâșiase brutal tot ce țesusem eu cu grijă ani de zile. Fericire? Lumină? Frumusețe? Gogoși! Cacialma, domnilor. Nu există decât țipătul și tăcerea. Gemetele de animal înjunghiat și exclamația: "Am mai văzut

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
aceeași clipă că nu voi mai putea să mă mint niciodată. Țipătul dizgrațios și disperat, aproape animalic, al acelei femei sfâșiase brutal tot ce țesusem eu cu grijă ani de zile. Fericire? Lumină? Frumusețe? Gogoși! Cacialma, domnilor. Nu există decât țipătul și tăcerea. Gemetele de animal înjunghiat și exclamația: "Am mai văzut noi de-astea". Atunci am priceput prima oară că trăisem într-o minciună aurită. Omul? Nu există "omul" decât în tratatele de filosofie care se mulțumesc cu abstracțiuni. În

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
acesta nu-l poți vedea totdeauna; îl copleșesc martorii, dintre care se aleg mereu și călăii și victimele pentru că spectacolul trebuie să meargă fără oprire. Așa a eșuat pasiunea mea pentru o frumusețe umană abstractă. Mi-am dat seama că țipetele există, însă nu le auzim. Nu vrem să le auzim. Sîntem surzi, iar cei care țipă se chinuiesc să țipe și mai tare văzând că nimeni nu-i aude. Toți își văd de treburile lor mai departe, ca și când nimic nu

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
simți atunci ca o păpușă dezarticulată. Ca să recapeți senzația că ești om trebuie să observi un semn că te aude cineva. Altfel înnebunești. Și ca să nu înnebunești, țipi și mai tare. Și deodată observi că vocea nu te mai ascultă. Țipătul a ajuns la limitele lui și s-a frânt. Tăcerea a fost mai puternică decât el. Cred că femeia aceea a înnebunit văzând că nimeni nu se uita la ea decât prin oglindă, nimeni nu-i da atenție. Dacă cineva

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
vroia să iasă de sub clopotul de sticlă, să-l sfărâme și n-avea pentru asta decât o singură armă, disperarea ei. Disperarea cu care a început să țipe ca și cum ar fi bătut cu pumnii în clopotul invizibil de sticlă. Până când țipătul s-a frânt. M-am întors atunci la prima mea pasiune, înțelegînd că ea e singura care merită să fie trăită, care nu te dezonorează. Pasiunea pentru dreptate. Am priceput că există atâta nedreptate pe lumea asta încît cineva însetat

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
de folos?" Am plecat neștiind ce să-i răspund. În vremea asta, de câte ori ieșeam pe stradă mă uitam la toate femeile mai simple în speranța că o voi reântâlni pe femeia de la frizerie. Ajunsese un fel de obsesie. Mă urmărea țipătul ei oribil, insuportabil. Uneori mă înfuriam și dacă aș fi întîlnit-o aș fi fost în stare s-o strâng de gât. Datorită țipătului ei, toate se răvășiseră de la locul lor. Bruma mea de echilibru se dusese dracului... Acum mergeam ca

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
în speranța că o voi reântâlni pe femeia de la frizerie. Ajunsese un fel de obsesie. Mă urmărea țipătul ei oribil, insuportabil. Uneori mă înfuriam și dacă aș fi întîlnit-o aș fi fost în stare s-o strâng de gât. Datorită țipătului ei, toate se răvășiseră de la locul lor. Bruma mea de echilibru se dusese dracului... Acum mergeam ca un câine ținut în zgardă, la școală. Gândul mi-era continuu la faptul că trăim sub o crustă de sticlă datorită căreia nu

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
Acum aveam cât timp vroiam să mă duc la tribunal. Când m-a văzut, aprodul m-a salutat zîmbind: "Bine ați venit din nou pe la noi. Ce mai faceți?" M-am aplecat și i-am spus la ureche: "Fac procesul țipetelor". A rămas perplex și sânt convins că în clipa aceea m-a crezut nebun. "Bine, bine, sigur... Înțeleg... Poftiți." Bietul om nu știa cum să fie mai prietenos cu mine, să nu mă supere. Se temea probabil să nu mă

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
să țipe; nimeni n-a bruscat-o; și totuși, în loc să se liniștească, ea a continuat și mai tare; ― fiecare avea propriile sale necazuri, chiar fără să fi fost concediat; totuși nici unul nu se apucase să-i reproșeze ei necazurile sale; ― țipătul nu este un argument, este o izbucnire de disperare; dacă fiecare și-ar țipa disperările pe toate drumurile, nu s-ar mai putea trăi. Pe altă hârtie, notam argumentele care erau de partea ei: ― femeia nu voise decât să muncească

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
face o ultimă încercare de a se salva înainte de a se scufunda cu totul; ― dacă unul, unul singur dintre cei de față ar fi reacționat, ea s-ar fi oprit; dar toți o priveau prin oglindă sau îi întorceau spatele; ― țipătul nu este un argument, dar este o dovadă că omul acela nu mai are ce face cu logica. Așa a început o altă nebunie de a mea... Cum să vă explic mai bine? Tot firea mea m-a împins și

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
cu vinovații și, în același timp, mă acuzam că sânt prea crud. În acest clește, mă zbăteam zile întregi. Căutam o soluție. Și când credeam, în sfârșit, că pot pronunța o sentință acceptabilă, o revedeam pe femeia de la frizerie. Auzeam țipătul ei isteric care se sfărâma ca un țipăt de sticlă. Și mă îngrozeam pentru că în vreme ce o priveam prin oglindă îmi dădeam seama că femeia aceea avea, de fapt, trăsăturile mele. Semăna din ce în ce mai mult cu mine. Și când mă uitam atent

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
că sânt prea crud. În acest clește, mă zbăteam zile întregi. Căutam o soluție. Și când credeam, în sfârșit, că pot pronunța o sentință acceptabilă, o revedeam pe femeia de la frizerie. Auzeam țipătul ei isteric care se sfărâma ca un țipăt de sticlă. Și mă îngrozeam pentru că în vreme ce o priveam prin oglindă îmi dădeam seama că femeia aceea avea, de fapt, trăsăturile mele. Semăna din ce în ce mai mult cu mine. Și când mă uitam atent, vedeam că eram, într-adevăr, eu. În același

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
parte, ori, dacă e mangustă, o atacă și o omoară. Și iată că exista un exemplar ciudat de mangustă care n-avea instinctul de conservare al celorlalte animale, nici imunitatea mangustei. Doar o teamă paralizantă... La început am crezut că țipătul era cobra. Pe urmă mi-am spus că mai degrabă tăcerea din frizerie reprezenta răul, ea era cobra. Se legăna în jurul victimei care țipa isteric, apoi a început să se legene în jurul meu. Stăteam față în față cu ea, fără

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
pâine prăjită cu unt. Treptat, ajunsesem să-l cunosc, cred, pe Robespierre mai bine decât l-au cunoscut Saint-Just și ceilalți prieteni ai săi. Între timp, însă, au început să se întîmple niște lucruri și mai rele decât povestea cu țipătul; și cumva legate de ea, în continuarea ei. 5. Goya zicea că somnul rațiunii naște monștri. Da, e adevărat, probabil. Dar și somnul dragostei naște monștri. Și somnul încrederii în ceilalți. Poate de aceea în golul din jurul meu și-au

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
să mă scuzați, dați-mi voie să vă explic" că ea m-a și întrerupt. "Nu vă cunosc. Ce vreți de la mine? Ce aveți cu mine? De ce mă urmăriți?" Glasul ei a pornit hârâitor și pe parcurs a trecut în țipăt. Atunci m-am întors și am luat-o . la fugă. Nu m-am oprit până acasă. Am trântit ușa după mine. Eram într-o surescitare teribilă. Nervii mei cedau. Spre seară cineva mi-a vârât pe sub ușă un bilet nesemnat

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
va fi singura mea sentință. Una, într-adevăr, definitivă, fără recurs". Dar, se pare că soarta nu admite la mine excepții. Pentru că în clipa când m-am dus la bucătărie să iau un pahar cu apă, am auzit din nou, țipătul acelei femei. Și mai îngrozitor. Și mai casant. Acum am distins și un cuvânt. "Lașule!" țipa ea și țipătul ei s-a sfărâmat iar în o mie de cioburi, care au zornăit parcă pe cimentul de la bucătărie. Îmi scăpase paharul

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
mine excepții. Pentru că în clipa când m-am dus la bucătărie să iau un pahar cu apă, am auzit din nou, țipătul acelei femei. Și mai îngrozitor. Și mai casant. Acum am distins și un cuvânt. "Lașule!" țipa ea și țipătul ei s-a sfărâmat iar în o mie de cioburi, care au zornăit parcă pe cimentul de la bucătărie. Îmi scăpase paharul din mână și se sfărâmase întocmai ca țipătul femeii. Am aruncat somniferele în lada de gunoi și am ieșit

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
casant. Acum am distins și un cuvânt. "Lașule!" țipa ea și țipătul ei s-a sfărâmat iar în o mie de cioburi, care au zornăit parcă pe cimentul de la bucătărie. Îmi scăpase paharul din mână și se sfărâmase întocmai ca țipătul femeii. Am aruncat somniferele în lada de gunoi și am ieșit afară. Ore întregi am mers în neștire. M-am pomenit la un moment dat în gară, am luat primul tren și am mers așa, până când, zărind un controlor, mi-

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
o paiață și cu o spânzurătoare. Îl năpădiseră urzicile și omizile și rămăsese aproape fără crengi. Cum a pornit vântul, a început să facă un fel de plecăciuni țepene și caraghioase, ca niște temenele de clovn, însoțindu-le cu niște țipete scurte și scâncete ce păreau și tânguire și râs pițigăiat. Zgomotele astea îmi întăreau și mai mult senzația că eram victima unei farse. De fapt, domnilor, mi-e foarte greu să vă fac să înțelegeți exact ce-am simțit atunci

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
câteva momente până m-am dumirit ce se întîmpla. Unul dintre îmblînzitori, la un semn al șefului probabil, căci acesta urmărea atent scena, deschisese gura sacului cu cobre și de-acolo își înălța încet capul o cobră. Femeia scoase un țipăt înfiorător care se frânse în cele din urmă într-un acces de tuse isterică. Înecată de această tuse, ea încercă să țipe mai departe în timp ce îmblînzitorii adulmecau, imobili, vântul. Eram gata să ies din trestii când femeia înclină capul și

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
butuci, le-au vârât în sac, și-au desfășurat cârpele de pe mâini și de pe picioare și au dispărut la rândul lor în colibă. Am profitat de asta ca să mă retrag prin stufăriș. Am rătăcit printre bălți până ce am auzit niște țipete în spate. M-am întors și am văzut că nu foarte departe un stol de ciori care zburaseră spre mine făceau un ocol brusc, îndepărtîndu-se. Mi-am amintit că văzusem de multe ori, din gară, aceeași scenă, dar răsturnată: ciorile

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
bucată de piatră cioplită cu stângăcie și violență. Am plecat mai departe. În jurul meu era acum o liniște nefirească. Nu se legănau nici vârfurile trestiilor decât când țipau păsările. Și pe măsură ce mlaștina devenea mai tăcută, păsările țipau din ce în ce mai des, iar țipătul lor crescu în intensitate până ce se sfărâma ca un geam lovit cu piatra. Atunci se așternu iarăși liniștea nefirească dinainte. Mă simțeam obosit, cu toate că nu mersesem mult. Pe deasupra, mă dureau și ochii, ca atunci când privești mult o lumină prea dură

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
dinainte. Mă simțeam obosit, cu toate că nu mersesem mult. Pe deasupra, mă dureau și ochii, ca atunci când privești mult o lumină prea dură. M-am așezat pe o movilă și cred că am ațipit imediat. Dar și în vis continuam să aud țipetele păsărilor. Și parcă un cârd de ciori, în loc să se întoarcă la marginea mlaștinii, au tăbărât pe mine furioase și m-au orbit cu ciocurile și cu ghearele. Cum să mai ies orb din mlaștină? mi-am zis. Dacă voi porni

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
Christ pictat care binecuvânta acum un liliac ce murise parcă într-o mică spărtură. Dar liliacul era numai adormit. Speriat de sunetul pașilor noștri, s-a trezit din somn și a început să zboare în zigzaguri negre. Eleonora scoase un țipăt și își acoperi părul cu mâinile, de teamă, probabil, să nu i se agațe liliacul în păr. Din fericire acesta nimeri în golul unde fusese altădată o fereastră și dispăru. Urcând pe platou, ne-am pomenit în fața unei colibe părăsite

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]