3,167 matches
-
ai spus mare lucru, n-ai înțeles de fapt ce-l doare pe Kierkegaard, pe care tu, cu toată ruralitatea ta de neam serios, vrei s-o explici în termeni generali. E ceva mult mai sfâșietor în marea neliniște, un abis vertiginos de panică, o stare de condamnare interioară de nedepășit. Nici neamțul de la Todtnauberg, nici autohtonul nostru de la Rășinari n-o cunoșteau. În carnavalul de pseudonime în care Kierkegaard și-a travestit muncile lui de miner - foarte înrudite cu cele
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
iar slăbiciunea ei înverșunându-mă mai tare. Câtă cruzime zace în mine fără să știu nimic despre ea ? A fost ca și când, printr-o ușă întredeschisă, întrezărisem ceva ce nu voiam de fapt să văd, așa că am închis-o repede. Asemenea abisuri de cruzime să zacă în orișice om cultivat și inofensiv ca mine sau trăiesc umilința de a fi un exemplar degenerat al umanității ? Gândindu-mă pe urmă, nu am știut ce să-mi răspund. Totuși puterea de a mi stăpâni
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pustii. Am luat-o în urma lor, cu capul gol, cum pornisem, nemaipăsându-mi de cum arăt, șchiopătând parcă din ce în ce mai tare, dar purtat de această irepresibilă chemare, ce nu e nici curiozitate, nici milă : înspăimântătoarea fascinație a catastrofei ce te atrage, precum abisul. Multă vreme nu am văzut mare lucru, oameni îngrămădiți ascunzând trista priveliște. Tout à coup, j’ai demeuré pétrifié, înțelegând pericolul la care aș fi fost expus dacă ajungeam la vreme și cruzimea destinului care, dintre noi toți ce ne
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lor poetic, capătă în aciia cari le împrumută de la aceștia numai caracterul unei haine imperiale împrumutate, sub care însă nu arareori poți vedea vălul cel sărac. În situațiunile acelea cari cheamă ca cu o vrajă sufletul cel mai intern din abisul lor se va [evidenția] cu deosebire într-o coloare grelă neputința reprezintatorului de-a se familiariza cu o speție de espresiune care nu e proprietatea sa. Această manieră o vedem foarte mult întinsă în artea reprezintatoare. Ea e cu atât
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Printre brazi crescuți pieziș, Între vremuri fără maluri, Sus, la locul Păltiniș, Ca o perlă prinsă-n scoica Unui ceas întîmplător, Își petrece domnul Noica Umbletu-i netrecător. Prins în gânduri și surâsuri Ca-ntr-un pâlc de cavaleri, Aplecat peste abisuri De cuvinte și tăceri, Parcă ne-a-ntrupat din sine Pe noi doi cei fără zei, Invocând, cu gesturi line, Taina numărului Trei. Sub poveri speculative Stă la dreapta Gabriel, Sfâșiat de-alternative Care nu depind de el. Iar la stânga, cu temei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
marea de oameni, simt cum îmi revine răul din luna mai, tristețea aceea infinită, gustul de vid și zădărnicie. Spaima că totul poate reîncepe, că pot reintra în coșmarul care m-a făcut să văd prăpastia, rostogolirea fără sfârșit în abisul propriei mele existențe. Mă grăbesc să ajung acasă și să înghit o pastilă. După câteva ore încep, încet, să ies la suprafață. Dar dacă pastilele n-o să mă mai ajute? Dacă nu apuc să termin treaba pentru care am venit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
tăvăleau pe jos de rîs. „Coboară să bei o sticlă de bere!“, strigau. Julius se uită pe unde urcase și acum trebuia să coboare și se simți din nou cuprins de panică. I se părea mult mai primejdios să coboare; abisul Îl atrăgea ca un magnet și cînd voia să se miște puțintel constata că se deplasase prea mult și ajunsese la un pas de margine. „Julio e un campion!“, strigă Albinețu, apucînd amîndouă gălețile și azvîrlindu-le În sus În semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
chiar este, este interesat de multă Stai puțin, tu vorbești serios? Sigur, de ce nu? Dumnezeu știe că îi suntem datori. Uite câtă publicitate au adus fotografiile acelea. Ashling s-a înveselit pentru un moment, apoi a alunecat din nou în abis. —Dar toți ceilalți oameni fără adăpost? Cei care nu au apărut în nici o fotografieă Jack râse trist. — Nu îi pot angaja pe toți. Ușa se lovi de perete și un tânăr ciudat intră în birou. —Bună dimineața, gașcă, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
cobor În adîncurile submarine ale trecutului meu. Văd defilînd pe dinaintea mea animale greoaie care Înoată lent, pești de coșmar cu gură flască, lipsiți de ochi În straturile adînci unde lumina nu mai pătrunde. Mă mișc În liniștea, bezna și frigul abisurilor. Era tare frumos să mă joc În pîntecele mamei, dar a trecut vremea cînd mă zbînțuiam În lichidul amniotic. Așa cum a spus-o autorul meu preferat În Biblie, există un timp pentru orice lucru pe lumea asta: un timp pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Înaintez cu gura larg deschisă, gata să le Înghit. Dacă nu te ferești, devii numaidecît prada propriei tale prăzi. Îmi sting prudent organele luminoase ca să nu atrag atenția prădătorilor. Am spus eu bine: nebunul, sînt eu. Mă afund În mîlul abisurilor și Îi transform pe cei pe care i-am cunoscut În copilărie În niște pești hidoși, Îndesați, negri ca smoala, fără solzi și Înzestrați cu apendice tentaculare. În loc să consult Simfonia fantastică - o am În mai multe versiuni - mă fac nevăzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ultima clipă de acel profesor de religie scos la pensie, căruia i se dăduse desigur ordin să rămînă la etaj și să nu se mai amestece printre elevi? Acesta e genul de anecdote pe care le culeg scotocind prin mîlul abisurilor mele personale. Au fost mană cerească pentru Zscharnack! Aur curat! Le-am consacrat trei ședințe, ca să ajungem În cele din urmă la această importantă Întrebare: e mai bine să seduci sau să fii sedus? To be or not to be
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
de literatură română „pas la pas” cu literatura franceză aduc la suprafață, la acest gen de stimuli ai memoriei involuntare, o cantitate impresionantă de „amintiri” comune ce se coagulează într-o altă istorie a literaturii înscrisă, prin tehnica „punerii în abis”, atât în substanța literaturii franceze, cât și în cea a literaturii române. Un du-te-vino constant, ca un tangaj perpetuu la nivelul influențelor, interferențelor, inspirațiilor și retoricii, așa arată dialogul celor două culturi aflate într-un schimb de lungă durată, cu
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
moment de oboseală, fața unui om bătrân. Brazdele adâncite de necazuri, de speranțe și de năluciri se înnegresc și se pierd parcă fără urmă într-un fond de întuneric, pe care "fața" îl ascunde cu greu, mască nesigură a unui abis îndurerat. În fiece cută pare a se fi adunat vremea, a se fi ruginit devenirea, a fi îmbătrînit durata. Nu atârnă timpul în ridurile bătrâneții și nu e fiecare cută un cadavru temporal? Fața omenească este folosită de demonia vremii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
simte că merge la fund - chiar atunci când lucrează și creează pozitiv, când e notar sau geniu - nu înțelege nimic din natura specifică a soartei umane, iar cei ce nu cunosc atracția irezistibilă a năpăstuirii, a esențialei lunecări, a creșterii înspre abis - n-au atins în nici un fel condiția căreia au fost meniți. Mor propriu-zis numai oamenii străini de ispita rodnicei scufundări, care nu-și rup gâtul în orice ocazie a vieții. Ceilalți au totul îndărătul lor, și-n primul rând sfârșitul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un abuz față de care totul e legitimat. Sau că, prin Dumnezeu nemaiaparținând pământului, orice crimă în lume ne poate fi iertată. Unui credincios nimic nu trebuie să-i scape: scârba, deznădejdea, moartea. Oamenii cad spre cer; căci Dumnezeu e un abis privit de jos. Revelația subită: a ști tot și fiorul care-i urmează: a nu mai ști încotro. Deodată, gândurile au despletit universul și ochii s-au oprit în zăcămintele firii. Timpul și-a pierdut respirația. Atunci, cum ai măsura
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
menire ciudată au acei ce înmuguresc toamna, care au pierdut anotimpurile vieții într-o anapoda eternă a clipelor! De ce-ți mai întorci ochii spre soare, când rădăcinile tale hrănesc pulsul morții? Cu câtă furie și-ndurerare o să te azvârli în abisul divin! Nici o margine de cuget și nici o zare a lumii nu vor mai opri tăvălirea deznădejdii pe pustiul lui Dumnezeu și nici un rai nu va mai înflori pe năpăstuirea lor comună. Creatorul își va da ultima suflare în creatură, în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fi fost el natură, persoană sau altceva? Putem spune despre el doar atît: că nu se mai gată în adâncime. Astfel - spre imensitatea divină, omul n-are altă punte decât indefinitul său. Lipsa de fund e punctul de contact între abisul divin și abisul uman. Tendința noastră de-a ne pierde marginile, aplecarea spre infinit și spre distrugere sânt un fior ce ne instalează în spațiul în care se desfășoară suflul divin. De-am rămâne reduși la limitele condiției individuale, prin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
natură, persoană sau altceva? Putem spune despre el doar atît: că nu se mai gată în adâncime. Astfel - spre imensitatea divină, omul n-are altă punte decât indefinitul său. Lipsa de fund e punctul de contact între abisul divin și abisul uman. Tendința noastră de-a ne pierde marginile, aplecarea spre infinit și spre distrugere sânt un fior ce ne instalează în spațiul în care se desfășoară suflul divin. De-am rămâne reduși la limitele condiției individuale, prin ce am putea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
răsare din boală n-are decât o valoare estetică, formală. A fi bolnav înseamnă a trăi, vrând-nevrând, pe culmi. Dar culmile nu indică neapărat înălțimi, ci și prăpăstii, adâncimi. A trăi în culmile disperării este a atinge cele mai groaznice abisuri. Nu există decât culmi abisale, deoarece de pe adevăratele culmi te poți prăbuși oricând. Și numai în asemenea prăbușiri atingi culmile. Grația reprezintă o stare de mulțumire și uneori chiar de fericire. Nici abisuri și nici suferințe mari. De ce sânt femeile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
disperării este a atinge cele mai groaznice abisuri. Nu există decât culmi abisale, deoarece de pe adevăratele culmi te poți prăbuși oricând. Și numai în asemenea prăbușiri atingi culmile. Grația reprezintă o stare de mulțumire și uneori chiar de fericire. Nici abisuri și nici suferințe mari. De ce sânt femeile mai fericite decât bărbații? Din cauză că la ele grația și naivitatea sânt incomparabil mai frecvente decât la bărbați. Desigur, nici ele nu sânt scutite de boli și de insatisfacții; dar aici vorbim de sentimentul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ea înrădăcinîndu-se în temeliile unei culturi. În clasicism și în romantism, Franța și Germania și-au întins o oglindă pentru a se putea adora narcisic. În toate momentele mari de cultură, triumfă un Eros spiritual. Este o oglindire în propriul abis de fecunditate și de iradiere. Cu Schelling, Novalis, Hegel și Schlegel, Germania s-a desfătat în străfundurile sale și și-a pipăit marginile. Romantica germană, mai mult decât oricare alt moment al spiritului european, justifică definitiv participarea la istorie. Atâta
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ale universului. Dacă justiția socială ar fi singura mea obsesie, aș fi pierdut. Nu înțeleg cum de există socialiști care sânt numai profeți și nu nebuni. Pasiunea de absolut, în viața asta meschină, este drumul prăbușirii. Orice revoltă deschide un abis în care este mai bine să ne aruncăm, decât să ne îndulcim sufletul cu blândele dobitoace ale lui Dumnezeu. Toți înțelepții Pământului ar trebui să stea în genunchi în fața unei singure explozii de revoltă disperată. Ivan Karamazov, nici eu nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
românești este minorul. Unei ascensiuni frenetice nu-i priește decât modul major, în care respiră și ritmează toate aurorele. Până când va mai fi România aceasta prilej de tristețe teoretică? Atât de adânci sânt golurile ei, că seamănă unor ispitiri de abis. Așa privită, să fie România numai un pretext al tristeții mele? Toate posibilitățile de a crede în ceva le plasez în România, căci de aș da mână liberă amărăciunilor, unde aș mai descoperi-o? În infinitul tristeții, România este un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poate coexista cu al tău”. (Lia, nu știu dacă te voi mai vedea, acum, când Ei au intrat pe partea greșită și au invadat lumea ta, și Încă din vina mea: i-am făcut să creadă că erau În ea abisuri, așa cum voiau ei din slăbiciune). Ce gândeam cu adevărat acum cincisprezece ani? Conștient fiind că nu cred, mă simțeam vinovat printre atâția care credeau. Deoarece simțeam că erau pe drumul bun, m-am hotărât să cred, așa cum ai lua o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
zărindu-i-se sub fustița albastră când se ridica ușor, și Înțeleg că-i blondă și semeață și inaccesibilă fiindcă e altfel decât mine. Nu e posibilă nici o legătură, ea aparține altei rase. O a treia femeie pierdută imediat În abisul În care se scufundă. Tocmai a murit În somn, Ofelie palidă Între florile sicriului ei virginal, pe când preotul Îi rostește slujba pentru morți, dintr-o dată se ridică dreaptă pe catafalc, Încruntată, albă, răzbunătoare, cu degetul Întins, cu glasul cavernos: „Părinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]