9,793 matches
-
restrâns, termenul de grup nominal se referă doar la grupul organizat în jurul unui substantiv centru. Termenii dependenți se acordă cu nominalul centru, dacă au cel puțin una dintre trăsăturile de acord: genul, numărul, persoana (= trăsături phi) și cazul. Este general acceptată astăzi în cadrul teoretic generativ ipoteza propusă de Abney (1987) că grupul nominal (substantival) este guvernat de un grup funcțional determinant (GD), care are drept centru determinantul. Se stabilește astfel un paralelism între verb și substantiv: ambele sunt guvernate de o
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
ipoteza că acordul are propria sa proiecție în GD sau că fiecare dintre trăsăturile implicate în acord ar avea proiecția sa (GNum, GGen). Existența unei proiecții GGen a fost propusă de Picallo (1991), dar este destul de contestată. Este mai general acceptată ipoteza că genul este o trăsătură prezentă pe altă proiecție funcțională, posibil pe număr. Proiecția funcțională a numărului (GNum) este acceptată de mai mulți lingviști (Ritter, 1991, Bernstein, 1993, Farkas și de Swart, 2003, Munn și Schmitt, 1999, 2005, Déprez
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
nevastă-sa au plecat < Ion a plecat și nevastă-sa a plecat. Această analiză ea a fost propusă pentru a explica acordul la singular al verbului-predicat cu sintagma coordonată, în unele situații (vezi infra, 2.1.1.). Nu este general acceptată ipoteza că sintagma coordonată este un grup (cf. Borsley, 2005). Din acest motiv, vom folosi termenul de sintagmă, care este mai neutru în raport cu o anumită concepție despre statutul sintactic sau structura unei secvențe coordonate. Există o anumită ierarhie sintactică în interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
discrete (sticla de lapte și pachetul de unt). În enunțurile generice, acordul se face tot la singular: (45) Laptele și untul conțin (/*conține) calciu. (C) Acordul substantivelor care formează un bloc semantic Sunt unele asocieri de substantive care sunt general acceptate ca formând un bloc semantic (ex. punctul și virgula, limba și literatura română), altele sunt supuse aprecierii subiective a locutorului. Din punctul de vedere al răspândirii, unele asocieri sunt general acceptate ca formând un bloc semantic: (46) a. punctul și
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
semantic Sunt unele asocieri de substantive care sunt general acceptate ca formând un bloc semantic (ex. punctul și virgula, limba și literatura română), altele sunt supuse aprecierii subiective a locutorului. Din punctul de vedere al răspândirii, unele asocieri sunt general acceptate ca formând un bloc semantic: (46) a. punctul și virgula - un semn de punctuație; b. limba și literatura română - o materie școlară; c. secera și ciocanul - un simbol al comunismului. Alte asocieri sunt contextuale, supuse aprecierii subiective a locutorului. Din
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
în general predictibilă între reprezentarea semantico-lexicală a unui verb și realizarea semantică a argumentelor sale, teorie bazată pe Ipoteza Alinierii Universale 1 (Perlmutter 19782, Perlmutter și Postal 19843); (b) anumite aspecte ale reprezentării lexico-semantice sunt prezervate în sintaxă. Este larg acceptată ideea că distincția inacuzativ/inergativ este codată la nivelul structurii argumentale, care precizează câte argumente are un verb și în ce poziții sintactice apar acestea, făcând distincție între roluri tematice externe și interne (Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert 2004: 10), însă există
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lexical în partea de activitate/cauzativitate și nucleul semantic elimină argumentul extern din reprezentarea lexicală. Inacuzativitatea se exprimă deci structural, prin absența proiecției v, și nu prin absența argumentului extern. Bennis (2004: 86) ajunge deci la o concluzie aproape general acceptată, aceea că proiecțiile inacuzative sunt proiecții VP, iar cele inergative, vP. Prezența argumentului extern depinde de prezența proiecției v și invers. Pentru a face distincția între inergative și inacuzative în termeni structurali, nu trebuie să asociem proiecția v cu un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
rădăcini. 5.3. O unitate lexicală sau mai multe? Direcția derivării Dacă ideea că cele două verbe care participă la alternanța cauzativă reprezintă unități lexicale distincte (indiferent de sensul derivării, aceasta are loc la nivelul Lexiconului) este aproape 115 unanim acceptată, problema direcției derivării este un subiect dezbătut. Matsuzaki (2001: 48−51) inventariază tipurile de teorii care privesc direcția derivării în cadrul perechii: (a) derivarea este diferită de la o limbă la alta (Nedyalkov și Silnitsky 1973116, Haspelmath 1993); (b) la nivelul Lexiconului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
considerente stilistice. Stan (2003: 70−71) arată că nu toate clasele de verbe sunt compatibile cu nominalizarea și, în particular, cu anumiți formanți lexicali de nominalizare; verbele a fi, a avea, a vrea nu se nominalizează ca auxiliare; dintre verbele acceptate ca fiind copulative, exclusiv a deveni acceptă nominalizarea. Stan (2003: 74) reia ideea exprimată Cornilescu (2001 [1997]) − conform căreia sufixul infinitivului lung (-re) este selectat de verbele schimbării de stare (infinitivul lung nominal are caracter perfectiv, finit), iar sufixul supinului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care rezolvă problema unificării interpretării pentru toate ipostazele lui a avea și oferă o explicație satisfăcătoare (chiar dacă în cadrul unei definiții mai puțin restrictive a inacuzativității) pentru posibilitatea de apariție a unui complement direct. Deși soluția (b) poate fi la fel de bine acceptată, ea nu este verificabilă prin teste, spre deosebire de soluția (c), care se sprijină, în română, pe testul imposibilității pasivizării. Soluția (a) pare cel mai puțin satisfăcătoare, pentru că funcționează numai pentru anumite ipostaze ale verbului. Concluzii Așa cum am arătat în introducerea acestei
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și sintactic, nu din perspectiva lingvistului de birou, ci din aceea a omului care a făcut eforturi enorme de a învăța unele dintre aceste limbi, pentru a putea intra în contact cu vorbitorii lor. Acest lucru nu înseamnă că, deși acceptat și continuat de multe cercetări ulterioare, modelul de descriere propus de Dixon nu a fost contestat. Pe cât posibil, am încercat să prezint și opiniile diferite de cea a lui Dixon, opinii care, luate cu toată rezerva necesară, pot fi utile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lui. El poate "să se orbească pe el însuși"23 și, în unele cazuri, paradigmele pot căpăta o orientare dogmatică. Așa că nu e de mirare că puțini savanți aderă la ele. Noțiunile de paradigmă și de revoluție paradigmatică sunt uneori acceptate provizoriu, pentru a fi respinse in fine. Lakatos este adesea beneficiarul acestui exercițiu, deoarece apare drept un Kuhn moderat"24. Incompatibilitatea dintre metoda comparată și postulatul paradigmatic Cuvântul paradigmă s-a înrădăcinat în unele discipline din științele sociale. Dar majoritatea
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
învățate din experiența socialistă în Europa de Est, le grand patronat de astăzi expune o imagine îmbunătățită în oglinda opiniei publice. Pentru această categorie nu există o erodare a încrederii, ci o reabilitare în ochii marelui public. Principiul asigurărilor sociale este unanim acceptat. Ceea ce variază de la o țară la alta este aplicarea sa practică. Studii detaliate au arătat de-a lungul anilor că eficiența sa este mai des percepută în Franța, Germania și Belgia decât în Italia și Marea Britanie. Asigurarea socială nu este
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
clasice”, „realiste”, ce este, În definitiv, poză sau creație? Deoarece, la mai bine de un secol de la apariție, În jurul acelui minuscul Cabaret Voltaire de la Zürich, inițiat de poetul „teribilist” român Tzara, amuzând sau iritând spiritele „instalate și grave” ale artei „acceptate”, „beneficiind” de prerogativele unei poze, ale unei „revolte” contra „burgheziei În artă”, contra „pompierismului” etc. - poză, „teatru” care irita, dar și amuza, ca un joc cu multiple măști, „reprezentând” un fel de ligă „În spirit” a tinerilor de pe Întreg continentul
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
strecurătoare, a unui sobol! - dispare, lăsându-l pe „rătăcitul” prinț În plină „criză interioară”, neînțeleasă sau prost interpretată de cei din jur, iar el, pentru a o ascunde, preferă să poarte masca unui nebun. Eul ca o formă a nebuniei acceptate, oricum, expuse, exhibate; iată, după părerea mea, primele semne clare ale psihologiei moderne În artă. Un anumit eu, se’nțelege, un „eu princiar”, așa cum Îl „descoperă” și-l poartă apoi nu puține spirite aristocratice ale literaturii și artei europene. Un
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
sau a cerșetorului ce stă umil și insolent, dar viu! - pe treptele marilor catedrale... Numai că vederea ta, tinere domn, e puțin cam... cum să spun, hai să-i zicem - naivă! Da, nu te simți jignit, știu că voi tinerii acceptați orice „injurie”, dar nu să vă facă cineva naivi! Într’ adevăr, poate că e adevărat, dintre muritori, voi sunteți poate cei mai puțin naivi, de unde și cruzimea voastră... În sfârșit, passons! Deci, dă-mi voie să te „informez” că nu
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
mut În fața acestei Întrebări. Sau poate, cum ar zice un filozof, este pur și simplu o falsă Întrebare, una dintre acelea care nu trebuie puse. Mă aflu, nu-i așa, În fața unui „caz”, a unei „realități” ca atare, ce trebuie acceptată, privită Îndelung, cu o anume stupoare resemnată, acceptând, la urma-urmelor, că propriul nostru creier, În ciuda experienței sale individuale și istorice, are limitele sale. Neputințele sale, lașitățile sale, când, ridicând din umeri, dă pur și simplu la o parte o realitate
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Înverșunații corifei ai emigrației noastre literare pariziene nu aveau cum sau nu puteau să-l conceapă, să-l accepte, deoarece nu-l trăiseră pe propria piele! -, o dictatură Îndelungată, ce face parte dintr-un sistem de dictaturi apropiate și asemănătoare, acceptate și, orice s-ar spune, validate de marile state mondiale Într-o „ordine” ce pare a se fi instalat o dată pentru totdeauna, Împinge, până la urmă, pe „prizonierii” acelor state să Încerce să se adapteze, pentru a supraviețui, pur și simplu
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
pe marginea spuselor sale. Faptul rezultă atât din prima parte a scrierii, În căutarea stilului cugetări în legătură cu arta și cultura cât și din a doua parte, Oglinzi idei raportate la viață în general. Lui Theodor Codreanu îi repugnă poncifele pasiv acceptate, acele deșeuri ale gândirii, care circulă curent ca un fel de paraziți verbali. Toate noțiunile din ansamblul obișnuit al culturii și al vieții ni se prezintă viu regândite de autorul Fragmentelor, am spune spălate de rugina uzului și abuzului. Totuși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Dintr-un capriciu, poate, le încredințez, abia astăzi, tiparului" (p. 10). Edgar Papu, a cărui prefață datează din 1984, îl consideră pe Theodor Codreanu "un gânditor aforistic" formulă fericită, în pofida posibilei sugestii pleonastice: "Lui Theodor Codreanu îi repugnă poncifele pasiv acceptate, acele deșeuri ale gândirii care circulă curent ca un fel de paraziți verbali. Toate noțiunile din ansamblul obișnuit al culturii și al vieții ni se prezintă viu regândite de autorul Fragmentelor, am spune spălate de rugina uzului și abuzului (...). Th.
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
una care îmi amintește de Învățăturile lui Neagoe Basarab: "Albina străbate câmpurile cu flori, dar mierea n-o lasă decât închisă în stup". Paradoxal, Theodor Codreanu lucrează ca și Camil Petrescu, mereu în răspăr, mereu împotriva celor demult stabilite și acceptate. De pildă, neagă principiul estetic al catharsis-ului emis de Aristotel în Poetica. "Teoria catharsis-ului exagerează. Arta nu te eliberează de pasiuni, ci te încarcă de ele". Dacă pentru poezie poate fi adevărat, ce facem cu tragedia? Este și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
individului, ea nu este niciodată prinsă în lecțiile de istorie. Neamurile mici, insignifiante la masa tratativelor, joacă rolul de cizmă a colectivității creatoare de mari valori intelectuale, pulsând mai viu prin colonialism, jaf, armonizarea intereselor pe calea războiului. Destinul trebuie acceptat nu interogat. Prea multe întrebări duc la expulzarea din istorie. Chiar "Dostoievski și Pușkin, umaniști, cum erau, nu se sfiau să disprețuiască și să dorească exterminarea unor popoare intruse în raport cu panslavismul, precum românii!". Orice ideologie stă foarte bine în pagină
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vedere asupra adevărului, numit de Eminescu și cu metafora "cercului strâmt", doar că acest reper, al omului de bună credință, dispus, în final, să declare socratic "știu că nu știu nimic", e repudiat constant-faustic de cei pentru care singura melodie acceptată e cuprinsă în formula "statul (adevărul) sunt eu!" Th. Codreanu nu emite judecăți fără acoperire, iar logica demonstrației are mereu la bază argumentul ce ține seamă, înainte de orice, de raportarea omului la libertate, sentiment aproape religios, cel care a fost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și profesorul Mânăstireanu e mare, dar dacă este importantă „obiectual” de știut pentru cititori cravata lui Flaubert, de ce nu ar prezenta interes spiritual-afectiv și corespondența celui de-al doilea, mi-am zis, și a rămas să-mi realizez proiectul împreună acceptat. Mai ales că, între timp, au devenit cunoscute și pentru mine și cele circa 130 de scrisori ale lui Nicolae Iorga către Catinca Iorga, soția sa. Mă convinsesem că, în orice moment, intimitatea oricui, până la urmă devine publică și nu
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
cunoscute și pentru mine și cele circa 130 de scrisori ale lui Nicolae Iorga către Catinca Iorga, soția sa. Mă convinsesem că, în orice moment, intimitatea oricui, până la urmă devine publică și nu este nimic rău în toată această realitate, acceptată sau nu. Pe data de 1 august 1940 este desconcentrat. Merge la Priponești, încearcă să-și facă de lucru, nu are astâmpăr, nu-și găsește locul și se hotărăște să se ducă la Cârțișoara Făgărașilor, la familia lui Nicolae Stoica
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]