3,053 matches
-
se aduna praful de nisip, acoperea multe, la fel și gândurile care poate că îmi produceau mâncărimi. Dar, dincolo de toate acțiunile secundare și formulând situația cât mai precis, mă văd, dacă nu bucuros, atunci măcar ușurat după ce băiatul a dispărut. Adierea de îndoială față de tot ceea ce se consolidase ca o stâncă de credință a început să slăbească. Iar faptul că în capul meu se oprise orice boare de vânt nu va fi permis nici unui gând să-și ia zborul. Doar nesimțirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Își trece o mână tremurândă peste chip. Mâna sau chipul sunt înscrise cu dâre aspre de care nu scapă nici o rătăcitoare pe acest înșelător paradis. E oglinda. Sau poate doar cartea amintirilor își pâlpâie filele sale peste față, ca o adiere ușoară, într-o zi tristă de prier. Crede că nu va regreta nimic, nici nopțile de mai inundate de parfumul valerian al liliacului, nici poveștile aprinse cândva, într-o seară imaculată de iarnă, poveștile acelea care au prins aripi și
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
iubire robit și aș vrea să mă crezi în acest univers, cum sufletul se scaldă în van. Un muritor vei rămâne, stimatul meu VIS, iar eu nemuritoare în pocaluri de ani. DE ATUNCI ATÂTA IUBIRE Simt un suflu renăscut în adierea norilor peste lăcașuri arzătoare de deziluzie. Plecarea mea din cuta răstignită a descompunerii, își așteaptă la capăt de vieți venirea ta prin aducerea suavă a întâmplăriloră Norii grăbiți despleteau în trupuri setea apropierii de ceea ce nu se poate ademeni în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ȚĂRÂNA DE ZILE În gustul înserărilor, te-am căutat, să-ți împart iubirea unui vis, ce s-a prelungit între noapte și zi. Era noaptea florilor de lume, unde aerul se petrecea prin trupul înveninat al sărutului. Totul era în adierea sensului când aglomerată de durerile secetei, m-am oprit din drumul cunoașterii pentru a gusta din luna plecată la ardere. Focul pământului, urla după tristețea stelelor ce se lungeau în materii de vieți. Într-o geană de umbre am întâlnit
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
acel dor sugrumat în întunericul poemului ce măsoară cu umbre țesute a căror putere nu se uită atâta cât ne mai rămâne ca timpul să facă minuni. O revelație suspendă pe alta și spațiile mi se deschid astfel încât rămân o adiere a unui orb vindecat și sper să te găsesc zdrobind de pietre ecourile distanței ce-mi spun: Vino, Te așteptam... Ce dor mi-a fost de-o liniște albă a zorilor... LINIȘTEA SPRIJINITĂ DE TIMP Am locuit într-o cetate
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
poetă, și nu-l amesteca în foamea de ger, lupii au licărul lunii, te cuprind și te macină-n cer. Ah, câte cuvinte aș dori în noaptea asta să le arunc pe fereastră, dar e atât de târziu... numai o adiere mă sărută și pleacă, mă rezem în zidul odăii și privesc pisica ce se lungește pe o nucă de vis, ca și cum nimic nu s-a întâmplat, n-au fost ele singurătățile cu mine, nu ele m-au rănit, nu, doar
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
albastrele genuni, Și-oi viețuit legende, de dragoste-n VISARE. 25-11-2007, 2210h GERUL DIN VERTEBRE Din nopți însingurate, eu tânăr -am rămas, Jertfindu mă în taină ca un luceafăr blând. Și din tăceri durute eu am trecut în AZI; O adiere sfântă, pe un PĂMÂNT DE GÂND. Și port în suflet dorul de-o iubire Ce-n vremi a locuit în sufletul de noapte Cu trupul lui de vis și nemurire, Zăcea întins în somnuri de lumi amestecate. Dar a venit
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
izvoare, Când, dorul de-o iubire, prin versuri înmărmurite, Din AȘCHIA DE SUFLET, un gând mi se revarsă-n soare. 15-08-2007, 1600h AERUL DIN VIEȚI Eu nu te caut umbră, ca să nu disper Căci ești minunea vie, strivită de o adiere, În sufletul de cer, alung iubirile ce-mi pier, Și-n calea mea ești noaptea de tăcere. Și-n nepătrunsul vis eu te-am rănit cu albe versuri suspinând uitarea, Ești întunericul adânc ce l-am iubit Cum mai iubesc
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
trupuri de mort. ARSURA DE VISURI ȘI PLOI Răscolite tăceri, în arzânde chipuri, Orizontul iubirilor pe-o înserare albastră Prin petale de nopți firimituri de ispite Se oglindeau pe-o surdină sihastră... Și-o lume amară de-o secetă calmă, Adieri de morminte în pătule de nori, Condamnabilă clipă prin cei ce se trec în arsura de visuri și ploi. 19-08-2000, 1925 h ALBIA DE NOPTE Am trăit prin viața unui asfințit de sânge, M-am răsfirat în bezna uitată de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
De veți vedea un nor Și veți vroi să plângeți, Voi fi-n al vostru dor Șoptindu-vă: Nu plângeți! DUREREA NEMURIRII DINTRE ZORI în memoria mamei ELENA COSTEA Sunt tristă-n miezul nopții și mi-e dor De-o adiere scumpă de la mama, Îmi vine iar să plâng și nu mai pot să dorm Și-n mine sufletu-i de-a valma. N-am cui să spun cât mi-e de greu, Îmi plânge inima mai tare, Privesc atent copilul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
m-am prins. Era atât de cald, încît viteza lui nu făcea decât să-l transforme într-un foehn puternic. Avea dreptate coloratul, trebuia să-l las la viteza la care funcționa el. Când e foarte cald, trebuie doar o adiere să-ți desprindă pelicula de aer cald de pe corp și parcă te simți răcorit, am învățat repetând pe scări de draci că tare sânt prost, "cald-viteză mică, cald-viteză mică", și încă un etaj, că stăteam și la patru, "cald-viteză mică
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
dorul de aventură ("Măi fraților, spune Bărzăunul, chiar și numai faptul că ajungem pînă acolo și intrăm într-o lume nouă, necunoscută și plină de taine, tot ar fi destul!... Dar, în afară de asta, noi vom descoperi înăuntru lucruri interesante") și adierea erosului, cu fiorul, entuziasmul și tristețile sale: sfîrșitul aventurilor Bărzăunului, ne sugerează, subtil, autorul, înseamnă, de fapt, sfîrșitul vîrstei de aur a copilăriei. Stilistic, romanul lui Dumitru Vacariu e fără cusur. Prozatorul are, fără îndoială, harul povestirii, stăpînind arta portretului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
loc aici, lângă voi, și trag plapuma până la bărbie peste noi și tu suspini în somn și copilul se întoarce pe burtă și ne lovește pe amândoi și atunci vă strâng și mai tare și alung din somnul lui orice adiere de frig și mă încălzesc lângă tine și lacrimile se fac fluvii și mări și continente de cretă colorată și plâng de-acum de mă zgudui și „ce s-a întâmplat? ce ai?“ și șoapta din hohot să nu trezim
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
punctul său de observație, situat la nivelul etajului 30, putea vedea așternut la picioarele sale orașul Mașinii. Ziua era însorită și senină, iar suprafața ce intra în câmpul de vedere, prodigioasă. La stânga, fluviul de un albastru profund scânteia încrețit sub adierea unei brize întârziate. La nord, colinele mușcau din azurul infinit al cerului. Acesta era orizontul vizibil, între coline și fluviu, clădirile se înșirau în lungul vastelor artere de circulație. În cea mai mare parte, erau vile ale căror acoperișuri deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
gazde! Totul, chiar absolut totul a fost la modul berechet! Vă așteptăm cu mare dragoste și la nunta noastră de platină... Și oricând aveți plăcere... Doi cireși mai grăbiți de pe aleea principală își ningeau roiurile de petale la o mică adiere de vânt... Năluca Fetița noastră s-a înălțat pe nesimțite... La nici un an mergea în patru lăbuțe, la un an, copăcel și chiar zicea că ea e Bina și pe deasupra, Chichescu, iar bunica-bica, Chica. A refuzat leagănul tot de timpuriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
când venea cu căldările pline cu apă proaspătă de la o fântână, de la marginea taberei. Părea o zână! Ochii negri ca murele coapte îi pătrunseseră în cel mai adânc lăcaș al sufletului său. Sprințară, veselă, părea o trestie clătinată ușor de adierea alintată a unui vânt iscat de privirile sale unduitoare. Iubirea îi dă îndrăgostitului impresia că el e stăpânul lumii și că dincolo de el nu mai există nimeni și nimic. În această postură se afla și Vișinel în dimineața aceea. Dacă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
care măcina puterile oamenilor și le storcea vlaga prin lipsa acută de alimentare. În aceeași situație se aflau și animalele: caii, măgarii și catârii. Câinii se rezemau flămânzi de roțile căruțelor pentru a nu fi doborâți la cea mai neînsemnată adiere de vânt, fiindcă hrana puțină abia le ajungea oamenilor. Iorgu trimise vorbă printr-un om al lui, hotărât să-l întâlnească pe bulibașa Ciontu și să se sfătuiască. Acesta îi mărturisi deschis că aflase de la un sergent că milițienii căutau
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
ne regla coordonarea și echilibrul, am făcut cîteva sferturi și jumătăți de mișcări, după care am încercat să impunem un tempo calm, folosindu-ne de picioare. Sus, pe cer, norii alergau mai repede decît ar fi părut firesc, judecînd după adierea firavă de vînt, de aici, de jos. Valurile erau mici, dar apa era fără odihnă și după noul pod, al nostru, cel cu lămpile electrice care marca de asemenea și marginea orașului, începea deodată un curent înșelător încrucișat, ca și cum ar
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
kilometru sau doi după borna de margine a orașului, și la puțin după acel punct, în acea după-amiază, ceva păru să se schimbe. Era încă cald. Dar aerul era și umed. Mirosuri care deveneau mai puternice și condimentate. O ușoară adiere, o vălurire de moment. Imediat după aceea, apa a rămas nemișcată. Fără să fi spus nimic, am făcut ca bătaia să devină mai puternică și am mărit cadența. Vroiam să ajung acasă înainte să înceapă ploaia, dar chiar rîul cu
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
avea cândva un păr bogat i se arăta acum cu pielea lucioasă, fără măcar un fir de păr din cauza tratamentului cu chimioterapie. Corpul lui cândva de peste un metru și optzeci, de om viguros, acum era scheletic, pe care și o adiere de vânt îl putea răsturna. Își aștepta sfârșitul cu seninătate. Mintea o avea clară, cu o memorie care nu-i fusese afectată de suferință și sufletul i se împăcase cu implacabilul destin de a pleca din sânul familiei, al prietenilor
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
drumul pietruit care merge spre satul lui natal Cordeni. De o parte și de alta a drumului străjuit de nuci, vede ogoarele înverzite cu grâu, cu porumb și cu floarea-soarelui ce se unduiau în lumina blândă a soarelui și în adierea vântului. Acest drum îi era foarte cunoscut încă din copilărie, din adolescență și din nenumăratele întoarceri în sat, când venea să-și viziteze mama și neamurile. Casa părintească, după moartea mamei sale, a fost vândută unei familii tinere. Casa fusese
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
sete de-a trăi mai mult Te catapultează peste mii de valuri, Viața este fluviu-n marele tumult, Tu, înotătorul pentru idealuri. LA SENECTUTE Noiembrie coboară peste mine Cu-o burniță ce mănfioră, Speranțele simt cum îmi zboară Și-o adiere tristă vine, Noiembrie coboară peste mine. Mă năvălesc din vremuri amintiri, Le cern prin sita deasă-a minții, Mă văd copil, îmi văd părinții Și casa trainicii zidiri, Mă năvălesc din vremuri amintiri. Aceste sunt poezii ale sufletului meu, izvorâte
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
eforturi, oglinda hotar între spații și veacuri păru că dispare, lăsând imaginea Despinei să se întrupeze atât de aievea încât Bătrânul reuși să-i deslușească porii pielii și puful gălbui de pe lobul urechii, să audă foșnetele straielor, să-i simtă adierea răsuflării și aroma de alge uscate a părului. Bătrânul era vrăjit de această ființă efemeră, a cărei imagine și, în definitiv, chiar existență depindeau de concentrarea sa. Trudea organic să readucă în fața ochilor această creatură, jumătate aievea jumătate produs al
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
îi acordase această escapadă spirituală. În intimitatea iatacului, domnul Popa își permitea chiar câțiva pași de dans, pe muzica ce se auzea de jos. Contesa, chiar și atunci când nu stătea cu el, încerca să-l împresoare cu zumzetul pianului, cu adierea parfumului ei sau cu câte un poem băgat pe sub ușă. În fața oglinzii mari de cristal, domnul Popa se gândea, din nou, la nevastă-sa. Păi dacă l-ar vedea Margareta lui acum, cu halat de mătase, curat, pieptănat, parfumat, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
prăjitura glazurată pe jos și se așeză și el în fața ei cu spatele lipit de perete, lângă ușă. Peretele era cald, îl simțea pulsând prin cămașă, sau poate că nu era peretele, ci inima lui. Pe sub ușă pătrundea o ușoară adiere de aer, răcorindu-i palma și degetele de la mâna stângă, ce stătea răsfirată pe podea. Acestea erau momentele care-i plăceau cel mai mult, singur în camera lui, ascuns de ceilalți, fără speranțe sau regrete, înainte de a începe ceva, orice
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]