15,786 matches
-
vreo problemă în a găsi fotografia, ai grijă s-o găsească, nu te întoarce fără ea. Zăboviră doar câteva minute. Iat-o, spuse bărbatul. Comisarul se apropie de o fereastră ca să vadă mai bine. În rând, unii lângă alții, se alăturau cei șase adulți, cuplu lângă cuplu. La dreapta se afla stăpânul casei, perfect recognoscibil și fosta soție, la stânga, fără umbră de îndoială, bătrânul cu legătura neagră și prostituata, la mijloc, prin excludere, unii care nu puteau fi decât soția medicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
cunosc mai mult sau mai puțin din vedere sau din mici dialoguri ocazionale, dată fiind inevitabila coincidență că de ochii unora dintre ei are grijă știința soțului oftalmolog. Comisarul a văzut deja unde se aflau supraveghetorii, unul dintre ei se alăturase unuia dintre grupurile mai numeroase, celălalt, rezemat cu o indolență simulată de un perete, citește o revistă sportivă, ca și cum pentru el n-ar exista, în lumea literelor, nimic care ar putea avea o mai mare importanță. Că citește o revistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
începând din această zi, sub toate aspectele funestă, la un loc de onoare în panteonul martirilor patriei care, de acolo din lumea cealaltă unde se află, sunt continuu cu ochii pe noi. Guvernul națiunii, pe care-l reprezint aici, se alătură doliului și durerii tuturor celor care au cunoscut extraordinara figură umană pe care tocmai am pierdut-o și, în același timp, îi asigură pe toți cetățenii și pe toate cetățenele acestei țări că nu va demobiliza în lupta pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pe soția lui Charles Strickland. Dra Waterford dădea un ceai și cămăruța ei era mai plină decât de obicei. Toată lumea părea să vorbească în același timp, iar eu, șezând tăcut, mă simțeam stânjenit. Dar eram prea timid să nu mă alătur vreunuia dintre grupulețele care păreau absorbite de propriile lor treburi. Dra Waterford era o gazdă bună și văzându-mi stânjeneala se apropie de mine: — Vreau să vorbești cu doamna Strickland, îmi spuse ea. E pur și simplu nebună după cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nu ar exista un Dumnezeu? Îi replică Arrigo calm. - Hulești, Arrigo! Îl amenință Dante cu degetul, pe un ton glumeț. Nu credea că un om care ținea catedra la Facultatea de Teologie putea nutri acea Îndoială. Dar celălalt nu se alătură veseliei sale. - Vreau să spun: dacă nu ar exista un singur Dumnezeu. Dacă, așa cum se Întâmplă cu lumina și cu Întunericul, principiul divin ar fi și el scindat Într-o Împărăție a Binelui și una a contrariului său? În acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îngerului. Acolo, cineva urma să se folosească de munca mea. Am călătorit mereu sub escortă. Dante Îl fixă atent. - Ai fost escortat? De cine? - Până la hotarul de pe Piave, de scalvi ai Serenissimei. Odată intrat pe teritoriile Padovei, trebuia să mă alătur unui convoi de negustori care urma să coboare până la Florența. Acolo l-am cunoscut pe Rigo di Cola. Dar nu erau negustori, mi-am dat seama de Îndată. - Ești sigur? - Cum nu se poate mai sigur. Deși Încercau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înaintea tuturor! - Care va să zică, erai În preajma mea! Dante clătină din cap, Îngrețoșat. - Cu cine ești În afacerea asta? - În Italia sunt atâția gata s-o facă pe preoții, zâmbi celălalt. Și cu atât mai mult dacă sunt niscaiva speranțe de câștig. Alătură-te nouă, prietene. Știu că nici finanțele tale nu sunt prea Înfloritoare. Putem scoate o mică avere de pe urma credibilității acestor țărănoi. Urmă o scurtă tăcere. Cecco profită ca să Îi dea un cot poetului. - Să-i ia naiba pe florentini! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
era și el un truc. Dar ea se mărgini să respire adânc. - Da, să-i ia naiba. Dar vreau să știu tot, și fără nici o reținere. Cine a organizat Înșelăciunea? Și cine sunt persoanele acelea cărora ar trebui să mă alătur, Cecco? Celălalt făcu un gest vag. - Credincioșii sunt pe punctul de a realiza ceva colosal, care va schimba fața veacului. - Cine e Brandan? Și unde e? El e creierul Înșelăciunii, nu-i așa? - E doar un pehlivan, unul din zdrențăroșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
romană. Duce spre vechiul puț din For. Pe aici trece Brandan, când nu vrea să fie văzut, explică Cecco. Dante Încuviință. Brandan era, cu adevărat, regele disparițiilor. Nu numai pe acoperiș, care va să zică, ci și pe acolo. - Acum știi totul, prietene. Alătură-te nouă, Îi suflă sienezul În ureche, pe un ton insinuant. - Nu vă pot lăsa să continuați. Nu pentru asta s-a Încrezut Florența În acțiunea mea... și În virtutea mea, replică poetul scuturând din cap. Cecco deschise larg brațele, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
neobrăzată a acelui ipochimen, care continua să trăncănească despre scadențe și despre riscuri. Încercă să Își alunge gândurile, Însă propunerea lui Cecco Îi săpa mereu În minte, ca o apă sordidă. În fond, oare nu putea cu adevărat să se alăture și el la Înșelăciunea cu cruciada? Pe cine ar fi păgubit, În afara unei gloate de negustori Îmbogățiți și de milogi și a unei Biserici corupte și simoniace? Oare aceea să fi fost calea de ieșire din capcana În care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și de pe haine bucățile de jar aprins. Se loveau peste mâini și peste picioare printre Înjurături și imprecații, ignorându-l pe Dante. Ceilalți, Însă, odată depășit momentul de zăpăceală, continuau să se apropie, Însoțiți și de alți mușterii li se alăturau. Dante se simți pierdut. Colosul cu platoșa se afla acum la un pas și se repezi la el, Încercând să Îl Înșface de grumaz, Însă Își pierdu echilibrul și se prăvăli la pământ. Dante avu impresia că se Împiedicase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pasul ușor legănat, doctorul Marcello apucase să urce rampa opusă, apropiindu-se cu repeziciune. Cei trei se Întâlniră la jumătatea podului fără vreun gest de surpriză, ca și când și-ar fi dat acolo o Întâlnire secretă. După o clipă, Dante se alătură și el grupului. Îi reveniră În minte cuvintele pline de mânie ale cardinalului: poate că, Într-adevăr, cei patru Cavaleri ai Apocalipsului ajunseseră la Florența. Bărbații schimbară Între ei o privire În tăcere, iar apoi Monerre fu cel care vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
infernală, o oală sub presiune gata să-ți explodeze în față fără să o atingi. Jandarmii simt ce se întâmplă. Grăbesc pasul. Dezertorii se mișcă și ei mai repede. Se refugiază toți patru în primărie, unde primarul li s-a alăturat. Urmează un moment de liniște. O primărie e aproape ca o casă. Dar o casă cu drapelul albastru-alb-roșu în fața ei și cu frumoasa deviză pentru naivi: Libertate, egalitate, fraternitate, frumos sculptată în piatră - asta îi mai descurajează pe năvălitorii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
era vineție, pătată din loc în loc de răni roșiatice, vârfurile degetelor de la mâini și de la picioare începuseră deja să i se înnegrească sub efectul înghețului. Despiaux îl înveli cu o pătură și îl ajută să meargă până înăuntru. Matziev i se alătură din nou lui Mierck. Băură în cinstea reușitei lor. Frigul îl dăduse gata pe micul breton. Despiaux nu reuși să-l facă să tacă. Îi dădu să bea ceva cald, dar celălalt nu reuși să înghită. Îl veghe mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lui, servea întotdeauna aceleași mâncăruri, bea același vin ca în vremea când trimitea oameni la ghilotină. Diferența e că întârzia după ce-și bea cafeaua. Sala se golea, Destinat rămânea. Iar apoi îi făcea semn lui Bourrache să i se alăture. Atunci hangiul lua o sticlă de tărie, din cea mai bună, două păhărele și se așeza în fața procurorului. Umplea paharele și îl bea iute pe al lui. În schimb, Destinat mirosea alcoolul, dar nu îl ducea niciodată la buze. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
din țările alea șapte de care spuneai tu, în Cehoslovacia, Polonia și Ungaria, intelectualii au început lupta împotriva comunismului, doar la noi intelectualii au fost păcăliți de Ceaușescu, prin celebra scenă a balconului, atunci când n-a vrut el să se alăture trupelor Tratatului de la Varșovia și să suprime Primăvara de la Praga, mama mea l-a crezut, toți intelectualii l-au crezut, eu cred și acum că au fost păcăliți, el vroia, de fapt, să instaureze dictatura Ceaușescu, vezi, când te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în cap lui Popa cu acuarela ei preferată, Biserica Neagră, pictată după un goblen, pentru că Marcela nu fusese în viața ei la Brașov. Cei patru tineri nu-l observară la început pe brunetul cu ochelari de soare care li se alăturase. O fi Titi, tocilarul, s-au gândit când l-au remarcat, și cum nimeni nu voia să se compromită vorbind cu el, Horațiu putu să opereze în voie. Astfel, în timp ce Mișu, Marcela și Ovidiu se luptau în colțul lor, doamnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
o faci doar de dragul de‑a comite un act de violență. Mă rog, banii sunt, desigur, o chestiune secundară. O crimă nu‑i nimic altceva decât un pic de materie în dezordine (Rainer). Sophie răspunde ceva, iar Hans i se alătură. E de aceeași părere cu ea. Spune, sunt de părerea Sophiei. Rainer îi spune să‑și țină gura, fiindcă nu cunoaște polii opuși ai gândirii, nici perfecta ei autonomie sau stricta ei dependență. Ca să‑l zgândăre, Sophie îl trimite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dispară sentimentul de teamă. Cuvintele pe care le rostea Keiko Kataoka nu mai alcătuiau monologul unei persoane, ci Îmi pătrundeau În urechi ca o poveste recitată de Întreaga cameră. Keiko Kataoka urmase previziunea iubitului ei din timpul liceului și se alăturase unui club sado-maso, ca și cum ar fi bătut la poarta unei mănăstiri, ascultând de o poruncă divină. „Ai stofă de târfă, Keiko!“, așa Îi spusese iubitul ei. Și continuase: „Nu o prostituată ieftină, care se vinde pentru câțiva bani, ci o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
la organizarea de concerte live. Dacă stai să te gândești bine, ceea ce făceam noi nu ne deosebea cu nimic de adunăturile de pierde-vară din Tokio, Însă pe vremea aceea nu relizasem Încă asta. Primisem deja trei propuneri de a mă alătura unor alte trupe și credeam că toată lumea e a mea. Mereu se repeta același scenariu: vreun lider de trupă beat Încerca să mă aburească pe la vreo petrecere, eu Îl refuzam, și a doua zi deja Își găsea o altă solistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
a înscris în brigada motorizată a Tineretului Hitlerist. Am ridicat din umeri: — Mai devreme sau mai târziu, tot ar fi fost nevoit să se înscrie în Tineretul Hitlerist regulat. — Porcu’ ăsta mic nu trebuia să dea el fuga să se alăture lor, atâta măcar. Putea să aștepte dracului să fie luat de ei, ca restul băieților din clasa lui. — Ei, și tu, haide, privește partea bună a lucrurilor. Or să-l învețe să conducă și să se ocupe de un motor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Nu a fost nevoie să mi se forțeze mîna ca să accept băutura pe care mi-a oferit-o ca să sărbătorim. Era un brandy excelent care trebuia savurat nițel. Dar eram obosit și atunci când ea și monstrul marin mi s-au alăturat pe sofa am simțit că era timpul să plec. Pe vremea aia locuiam într-un apartament mare de pe Fasanenstrasse, un pic mai la sud de Kurfürstendamm și la o aruncătură de băț de toate teatrele și restaurantele mai bune în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
decât Palais, numai că, exact ca și în cazul cârnăciorilor, gustul e rareori legat de mărime. L-am auzit pe Arthur Nebe lovind din călcâie și, privind în jur, am văzut că prințul încoronat al terorii din cadrul Reich-ului ni se alăturase lângă fereastră. Înalt, slab ca un schelet, cu fața prelungă și palidă lipsită de expresie, precum un mulaj din ipsos, cu degetele-i reci de Moș-Gerilă strânse la spate, pe care-l ținea drept ca un băț, Heydrich privi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
același timp, trebuie să fim extrem de atenți. Streicher își conduce districtul ca un senior al războiului chinez. Ca să nu mai zic de faptul că este la per tu cu Führer-ul. Când trenul a ajuns la Leipzig, în compartiment ni se alătură un tânăr fruntaș de la regimentul naval al SA, iar eu și Korsch ne-am dus să căutăm vagonul restaurant. Până am terminat noi de mâncat, trenul ajunse la Gera, aproape de granița cehă, dar, în ciuda faptului că tovarășul nostru de drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
o țigară. Numai că nu e genu’ de țigară la care ele se așteaptă. Illmann clătină din cap cu aparentă uimire: — Și când te gândești că mi-a scăpat asta... Am început să îmbătrânesc. Becker trânti portiera și mi se alătură pe trotuar. Apartamentul era situat deasupra unei farmacii. Am avut sentimentul că urma să am nevoie de ea. Am urcat scările și am bătut la ușă. Bărbatul care a deschis-o era brunet și avea o înfățișare posomorâtă. Recunoscându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]