6,356 matches
-
autonumirea lucrului care se manifestă și se lasă evocat, chemat la rostire 21. Heideggerian vorbind, "inițiativa limbii se manifestă, așadar, în poem ca adevăr al arătării (Zeigen), al lăsării să iasă din ascundere ceea ce este"22. Iar ieșirea din ascundere, arătarea care cheamă și se lasă chemată este o imagine care vorbește de la sine, prin sine, dincolo de limbajul articulat, dezvăluind inaparentul. Vorbeam de distanța ca loc al imaginii, desfacere a structurii realului dat, decreație care lasă să se întrevadă lumina rostirii
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nominativ, prin care ele se arată înainte de a fi. Se arată așa cum sunt, cum stau să vină în vedere, cu toată carența lor de ființă. Inaparentul nu e așadar ceea ce nu se arată întrucât nu este; el este prin chiar arătarea care nu ia forma ființei, ca trecut în care ceva poate surveni în realizarea sa viitoare. Ceea ce el arată nu e prezentul ci trecerea spre viitor, în raport cu care el e deja trecut, încolțirea nevăzută în câmpul posibilului. Un "ogor de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pură posibilitate de a fi sau a nu fi. Dimpotrivă, un loc imponderabil al începutului, pre-loc nespațial în care cele ce vor fi se arată în posibila lor ființă, semnifică prin imagini înainte de a fi lucruri reflectate: "Împrejur,/ foșneau ciudate arătări și ore,/ pățanii care, neavând contur,/ încă n-aveau nici gură să devore". Simple arătări fără contur, imaginile sunt pre- figurări; ele înfățișează forma nedesăvârșită a inaparentului, scenariul sincopat al prefacerii: "Acolo,-n inima acelui Loc/ ce prevestea pelerinajul sferic
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pre-loc nespațial în care cele ce vor fi se arată în posibila lor ființă, semnifică prin imagini înainte de a fi lucruri reflectate: "Împrejur,/ foșneau ciudate arătări și ore,/ pățanii care, neavând contur,/ încă n-aveau nici gură să devore". Simple arătări fără contur, imaginile sunt pre- figurări; ele înfățișează forma nedesăvârșită a inaparentului, scenariul sincopat al prefacerii: "Acolo,-n inima acelui Loc/ ce prevestea pelerinajul sferic,/ ne-am așezat s-aprindem primul foc/ nainte de-a se face întuneric". În locul acestui
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fiecare imagine în parte deschizând în lume noi ferestre ale posibilului. Ceea ce face din poem o lume aparte, de sine stătătoare, este coerența de adâncime a imaginilor pe care le propune, legarea lor prin sens. Căci ceea ce ele semnifică în arătarea lor nu trimite la realul dinainte dat, semnificația nu se sprijină pe datele apriorice ale lumii constituite; imaginile configurează restructurarea realului pe un alt plan de referință și de existență, în felul în care el nu este în act, dar
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Azi plini-voi în lacrimi porunca, povara:/ să mori, să te naști, să învii, să învingi./ Îți spui: am ajuns. Și iată, se topește cum ceara/ malul de cum îl atingi". Imaginea aceasta nu ajunge niciodată la împlinirea de sine - la arătarea sa plină, deplină - decât abolindu-se, transferându-și potențialitatea poetală în actualitatea poetică. Malul încă e în curgere, se topește de îndată ce ochiul îl atinge cu vederea, pentru că el e golul ieșit din vedere, predispus prefacerii 24. Ce intră totuși în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se arată în lume (și în lumea poemului) drept fața epifanică a supranaturalului care însuflețește natura. Natura însăși dobândește chip, întemeietor și rostitor, fiind astfel "slujitoarea unei destinații de slavă", căci ea "se adeverește purtătoarea posibilităților infinite de creștere și arătare"1. Natura e ca atare destinată să se depășească prin slujirea unei desăvârșiri care o transcende în starea ei de natură pură, autosuficientă, purtând în sine posibilul infinitului care îi dă sensul creșterii și al arătării. "Este vorba - adaugă poetul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
infinite de creștere și arătare"1. Natura e ca atare destinată să se depășească prin slujirea unei desăvârșiri care o transcende în starea ei de natură pură, autosuficientă, purtând în sine posibilul infinitului care îi dă sensul creșterii și al arătării. "Este vorba - adaugă poetul - de-o aproape invizibilă conversiune lăuntrică" a ochiului care privește, căci a vedea natura în acest fel presupune o răsucire a făpturii care nu numai că adoptă o altă atitudine în fața existenței naturale, ci se lasă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
răsfrângerea prototipului pe chipul imaginii. Nu este aceasta tocmai "icoana transparentă" a lucrurilor, "o nouă față a Logosului nouă necunoscută ca imagine până acum", noua imagine venită "din adâncurile înrădăcinate ale firii" care arată "cerul ascuns în matca izvoarelor"?18 Arătare în care natura vizibilă și natura invizibilă (cele două naturi ale imaginii) se conjugă în aceeași primultimitate a chipului și a asemănării. A deveni "imagine πρυδοπον - imago chip έικον"19 înseamnă a fi după chipul și asemănarea prototipului, a fi
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
poartă tot drumul"29, căci ceea ce luminează și cheamă vederea spre lumină deschide drumul însuși, călăuzește de la bun început dinspre departele sfârșitului. Iar smerirea în început 30 reia revelator sensul inițial, deschide accesul spre ceea ce se arată și începe calea arătării. "Substanța lumii ce-și caută chip este inepuizabilă, greu este doar acest început de a-i da de locul unde sălășluiește, de vatră și de cuib"31. Fața lumii nu se arată decât în locul unde lume nu mai e, nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ea e cu putință tocmai pentru că ceva o face să fie? Dar atunci, în acest ultim caz, atât natura cât și ființa imaginii nu mai au preeminența originarului ci, nearătându-se de la sine și pentru sine, ele sunt aduse la arătare de ceva care, supradeterminându-le, le face să fie ceea ce sunt, ascunzându-se în acest deschis pe care îl creează, învăluindu-se în dezvăluirea pe care o realizează. Căci ceea ce se vede e doar natura în care ceva crește și se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de văzut? Intuim ceea ce vedem în imaginație, dar care e semnificația prin care imaginea se rostește, nu doar se descrie în conturul vag al apariției? În toate aceste situații nu cu o apariție gratuită avem de a face, cu o arătare mută care apare pentru că apare, nici cu determinarea cauzală a manifestării. Ceea ce apare este un sens care semnifică în posibilul apariției, un semnificabil vizibil în trupul poetal al imaginii. Nu semnifică nici mai mult nici mai puțin decât arată, iar
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și durează în urma lăsată la vedere. Daimonul apare și dispare, înnoiește lumea și se retrage în urma pe care o lasă în timp. În timpul urmării și al vederii, pentru că urma însăși e trecere; ea arată ceva plecat și reîntors în propria arătare, reafirmat și recunoscut în semnul pe care îl lasă spre a fi văzut și care îl arată - abia el - drept cel niciodată plecat, cel pururi prezent în propria noastră recunoaștere. Recunoașterea acestei afirmări este însă transcendentă prezenței ca urmă, întrucât
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
participând la ceea ce este, ia ființă? Ființa nu ni se dezvăluie însă decât în experiența existenței, ființă și existență participând la același act de co-naștere. Or, în ființa de imagine, ființa e despărțită de existența ei, de apariția însăși, de arătarea de sine care ia formă pentru a fi, există ca altceva iconic, ca și cum ar fi7. Nu e vorba de o existență deja dată - imposibilă în timpul care ne-o re-dă în fiecare clipă -, ci de o existență derealizată pentru a fi
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
neființei 5. Aici nu orizontul ontologic ni se deschide, ci un inaparent fenomenologic. Căci totul este prezent, dar fără ființa prezenței, imprezentabil. În prezența martorului se arată ceva ce nu poate fi arătat, transparența prin care mărturia devine vizibilă, stârnește arătarea: "Deci, din cripte adânci, renasc, de fiecare dată, arătări/ uluite, martorule că iar te apuci să vorbești, ca și cum/ fără vorbire ele n-ar putea să apară, ca și cum doar/ vorbirea ar vedea/ criptele deschizându-se"6. Ivirea imprezentabilului are loc dincolo de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ci un inaparent fenomenologic. Căci totul este prezent, dar fără ființa prezenței, imprezentabil. În prezența martorului se arată ceva ce nu poate fi arătat, transparența prin care mărturia devine vizibilă, stârnește arătarea: "Deci, din cripte adânci, renasc, de fiecare dată, arătări/ uluite, martorule că iar te apuci să vorbești, ca și cum/ fără vorbire ele n-ar putea să apară, ca și cum doar/ vorbirea ar vedea/ criptele deschizându-se"6. Ivirea imprezentabilului are loc dincolo de limbaj și de vedere; o arătare ieșită din timp
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de fiecare dată, arătări/ uluite, martorule că iar te apuci să vorbești, ca și cum/ fără vorbire ele n-ar putea să apară, ca și cum doar/ vorbirea ar vedea/ criptele deschizându-se"6. Ivirea imprezentabilului are loc dincolo de limbaj și de vedere; o arătare ieșită din timp, din adâncul netimpului sau al prezenței trecute, tăcute. Nu știm ce se arată, doar faptul că se arată, apare și se deschide, dar nu în deschiderea gurii, în gura care ia cuvântul, în cuvântul care invocă o
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
frânt și răsfrânt, poemul spune ceva; abia în chipul gol al morții se vede dincolo, mai presus de orice închipuire: "Pulverizează-te, fii lumina pe care o vede limbajul/ când îl simte în tine/ pe cel care va muri"15. "Arătarea ce ne însoțește" nu are chip, dar ne privește; nimicitorul vorbește, face "ca lucrurile să se vadă,/ așa cum se văd lucrurile pe vreme senină"16. În dispariția ce reduce totul la nimic, Nimicul se vede. Imaginea lui e însuși poemul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se înalță în văzduhuri viitoare; gând fără cuvânt, căci el nu are viitor, nu poate rosti decât prin analogie, imaginând zborul asemeni văzutului și cunoscutului. Spațiu închis, refuzat de viziune, în care se pare că nimic nu prevestește o nouă arătare. Și totuși spațiu poetic al unei imagini neașteptate: "Și-ntr-un tărâm de inedit azur,/ În care nicio amintire nu vibrează,/ S-ajungi în calea ta văzduhul pur:/ Miraculoasă, veșnică amiază...". Ceea ce se arată acum nu mai sunt norii care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lumină este o ușoară legănare a ceea ce, netimp fiind, este tot timpul. Lângă râu, lumina e liberă să se cufunde în somnul materiei, să se lase legănată de heracliteana desfătare a curgerii. Ea nu aduce la vedere decât o imposibilă arătare, veșnica rămânere în forma fragilă a unei treceri. Forma prin care se vede (Gabriela Melinescu) Atunci când forma e însuflețită de o diminuare a elocvenței imaginale, precum în Balada de Gabriela Melinescu 15, ea nu arată decât configurația pură a posibilului
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și dacă/ voi zice încă: Vie-n lucruri soare!/ - așează-mă din nou în lungi amurguri". În ochi nu mai coboară imaginea lumii cuvântate, nu mai odihnește - limpede - soarele ființei. Tot ce se zice în lumina lui e interzisul noii arătări. Ochiul nu mai cere decât profunzimea de nevăzut, se așază în sfârșit în lumea care îl deschide, i se arată de la început. Prefața inaparentului (Alexandru Miran) Scenariul imagistic configurat în Dulce așteptare de Al. Miran 38 nu se propune numai
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ar fi de ajuns pentru ca ceva să miște, să vălurească oglinda poemului și a propriei noastre înțelegeri. Dar prin aceste imagini vedem mai mult decât ne oferă ele în sine, căci tot ce s-a arătat până acum în chiar arătarea absenței nu a apărut decât ca decor reflectat al unei alte imagini: "Astfel gândești despre aburul care se înalță/ din vrejul strivit sub călcâiul de înger/ sau de om trecător, amărui și fierbinte". Sclipirile dispariției sunt doar imaginile prin care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Imaginea acestei fețe întoarse e nimbul unei absențe, umbra prezenței nevăzute. Dacă ceea ce este trece în nevedere, aceasta pentru că nu se poate atinge decât în chipul sustras, în adâncul care îl ascunde în lumină. Cuvântul care deschide vederea (Ion Mureșan) Arătarea semnică nu este o vorbire dezvăluitoare, dar nici întăinuirea absolută, ci aducerea la vedere a ceea ce trebuie văzut: revelare. În dublul ei sens de indicare și de apariție, arătarea trimite către ceea ce arată, înfățișând vederii nu prezența de sine, ci
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care îl ascunde în lumină. Cuvântul care deschide vederea (Ion Mureșan) Arătarea semnică nu este o vorbire dezvăluitoare, dar nici întăinuirea absolută, ci aducerea la vedere a ceea ce trebuie văzut: revelare. În dublul ei sens de indicare și de apariție, arătarea trimite către ceea ce arată, înfățișând vederii nu prezența de sine, ci sensul în care ceva este adus la prezență, calea pe care ceva vine și se prezintă, survine în întâmpinarea privirii. În esența ei, arătarea este adresare, desemnare și destinare
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de indicare și de apariție, arătarea trimite către ceea ce arată, înfățișând vederii nu prezența de sine, ci sensul în care ceva este adus la prezență, calea pe care ceva vine și se prezintă, survine în întâmpinarea privirii. În esența ei, arătarea este adresare, desemnare și destinare, donație și semnificare. Semnul religios e întotdeauna arătător, adică purtător al unui mesaj de dincolo de el, și păstrător al unui sens transcendent. El e arătare a insondabilului, a infinitului incomprehensibil și nefigurabil. Dar în ceea ce
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]