5,079 matches
-
plastic, cu perderele schimbate, ceea ce e o noutate, cu drumul rău, plin de gropi, ... cu ei. Mă duceam de la asfalt - acolo. În cealaltă parte, pe tărâmul unde pot umbla desculț, simțind inima pământului. Muream de dorința de a simți lutul ars de soare, lutul dătător de viață, între degetele picioarelor mele, sub tălpile mele, și de acolo să intre în toată ființa mea. Am tras aer în piept și am depășit prin față autobuzul, ca altădată. Era singurul care se schimbase
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
și nevoi și nu ai mai sta cu noi. Cânta mândră miresei alături de celelalte drușculițe. Cânta pentru surata ei, cânta durerea ei. Curând veni și alaiul mirelui cu ginerică în frunte. Îi primi Anica, voioasă, zâmbind... ce folos la inimă arsă. După ce se tocmi la deschisul porților, îi primi cu vorbe pline de miere și cu multă voie bună în ograda miresei. Ochii lui licăreau în lacrimi sau poate era de la vânt. Când a văzut mireasa, ochii lui erau în lacrimi
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Își trase baticul mai pe frunte și-l legă în față. Coboră și ieși pe poartă. Femeile mai uitau de ce au venit, se luau cu vorba și se îndemnau la râs, în putere fiind și de la rachiul îndulcit cu zahăr ars. Erau învățate cu munca, nu osteneau. Saveta era trudită și sleită de puteri. Oleacă dacă s-ar întinde, că nu o fi foc. - Vezi, tată, săraca mă-ta, uite cum mă iubește. Vezi câte îmi pregătește. Zic babele că face
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ei verzi și de obrazul ei ca laptele de curat.... - Doamnă, interveni din nou bărbatul tânăr, cum credeți că s-a ajuns aici? Ce credeți? - Cum s-o ajuns? se răsti Violeta uitând de plâns... - Îi om nebun, sări ca arsă Catinca lu’ Timofte, are cruce în sânge aista, nu trebuia să trăiască cu femeie. Să ia el femeie să trăiască cu ea? Nu trebuia să fie cu el. Îi om nebun, cum be un pahar, gata, el nu știa ce
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de-a lungul unor ulițe, pe lângă ziduri de argilă, peste care atârnau trandafiri ofiliți de decembrie și, ici, colo, câte o rodie uscată și viermănoasă. În tot cartierul stăruia o mireasmă de praf și de cafea, de scoarță de copac arsă, un miros de piatră și de oaie. Dughenile, scobite în zidurile de lut, se împuținaseră; Janine simțea că n-o mai duc picioarele. Bărbatul ei, în schimb, era din ce în ce mai vesel. Începea să-și vândă marfa și de aceea se arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
strădanii deșarte, în loc să grăbească venirea singurei împărății cu putință, și priveam la tăișul săbiei care mă amenința, o, putere, numai tu domnești peste lume! o, putere, și orașul se liniști treptat, ușa s-a deschis, am rămas singur, cu sufletul ars, amar, singur cu idolul, și i-am jurat atunci că voi scăpa de la pieire credința mea cea nouă, pe adevărații mei stăpâni, pe Dumnezeul meu cel neîndurat, că voi ști să trădez, oricât de scumpă va fi plata. Acum, căldura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
butoaiele, ce începeau să se umfle în corsetul lor de fier. Când nimeni nu avea nevoie de el, trecea la masa de lucru, unde, cu lovituri puternice de ciocan, se apuca să nituiască cercurile mari și ruginite. Mirosul de așchii arse începea să umple hangarul. Yvars, care dădea la rindea și potrivea doagele tăiate de Esposito, trase în piept mireasma bine știută și inima parcă i se mai ușură. Lucrau cu toții în tăcere, dar, treptat, atelierul se umplu din nou de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
la capăt până la recolta viitoare, doar până atunci. Gerul trecuse și vapoare întregi cu cereale soseau acum din Franța. Dar nu-i va fi ușor să uite mizeria acelor luni, armata de fantome în zdrențe rătăcind sub soarele dogoritor, podișurile arse, pământull chircindu-se treptat, pârjolit până în adâncuri, pietrele făcându-se pulbere sub călcâi. Oile muriseră cu miile, și, ici-colo, uneori neștiuți de nimeni, și oamenii. În fața mizeriei celorlalți, el, care trăia aproape ca un călugăr în acel colț uitat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fastuoasă, întâlnirile subversive, bărbatul stăpânind, din umbră, mișcările oaspeților, atât de ciudați și ei. Frigul celulei, apoi : capul unui iepure de casă, în spatele unui birou lung, lucios, lichidul clătinându-se, gălbui, în sticla plată. Cristalul biroului perforat, rareori, de ochii arși, negri, ai strigoiului. Micul atelier se dilata devenind un hol imens, albit de lumina după-amiezii de vară, restrâns apoi, celulă puturoasă și îngustă, ca un sicriu, și iar cameră elegantă și iar interogatorii. Tic-tacul pendulei, limba subțire a șerpilor, respirația
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mâini, frecându-l cu palmele, eliberându-l, apoi, lent, fâșie cu fâșie. Și-l amintea, din lunile fierbinți ale fantasticei lor reîntâlniri, după ieșirea ei din închisoare. Fruntea, sprâncenele, cuta de deasupra nasului drept și puternic, ochii încă arzând, buzele arse, în ochiul zăbrelit al ferestrei. Gândindu-se la ea, la șansa unui fiu care să-l fi înțeles și continuat ? Privind pereții umezi și cenușii, scândurile patului, întâlnind ochii santinelei tinere, buimă cite, zâmbind acestui martor întâmplător. O moarte în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
inventarul Uffizi din 1589, fusese desenată de Leonardo și pictată, apoi, de Piero ? Iosua, dintre chipurile ce-l înconjoară pe Moise în apropierea Sinaiului, rămase în frescele de la Roma, fusese executat de dânsul, celelalte de către maestrul său, Rosselli ? Dar pânzele arse, frescele îngropate sub dărâmături ?... Ar merita, poate, deslușit sentimentul care l-ar încerca în asemenea clipe ? Ca și cum pierzi adăpostul sau câțiva dintre copii... tot atât de dureros ca atunci când ai doar unul singur și îl pierzi sau îl părăsești... sau dacă ai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vis, care devenise o piață reală, neverosimilă. Scrâșnetul foilor de varză smulse una după alta, ca niște cămăși apretate, tovalul gros al dovlecilor despicat cu barda rece, șirul de broboade și căciuli multiplicând aceleași înghețate vesele chipuri aspre, de turtă arsă. Și-au adus aminte, zăpăciți probabil de ceea ce se întâmpla în jur și cu ei, că o pierduseră pe doamna Hariga. S-au întors s-o caute. Piramide de gogoșari groși, lăcuiți. Mormane de ardei și roșii, printre ochiurile cărora
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ca niște ochi măriți și morți, captând Divinitatea Răului, în sfârșit, să lovească falși zei și umanitatea falsificată. Ar reapărea, apoi, cine știe, munții și râurile, pădurile, văile, marea, piramide de gogoșari lăcuiți, coralii bolovănoși ai conopidelor, fețele de turtă arsă ale țăranilor înveseliți de scrâșnetul foilor de varză sau de rânjetul dovlecilor despicați cu barda tăioasă și neagră, tot ceea ce produce natura, din fantezie sau din întâmplare. Mi-aș suporta cu mai multă demnitate neputința, neliniș tile ? Aș primi viața
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
același balans monoton și metalic. Ușa compartimentului glisează, se deschide, apare o doamnă învelită într-o blană lățoasă. Se așază în colțul de lângă ușă, scutură părul ruginit și aspru. Un chip rectangular, trasat cu fermitate, pomeți puternici, buze pline și arse, nasul drept, cu nările mari, fruntea înaltă, ridată. O privesc și mă privește. Nimic nu tulbură nemișcarea în care s-a instalat. Nu i se aude respirația, privirea nu poate fi localizată, îmi dau seama că, de fapt, nu se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se aude scârțâitul subțire și lung al balamalelor neunse. Nu exista decât un observator ? La patru birouri distanță, ridică și Manole capul, conectat la bizareria jocului de la fereastră. Figura lui e moale, obosită. Fruntea transpirată, obrajii supți, ochii somnolenți, buzele arse. Privirea căzută, fără putere. Este rândul lui s-o privească, de la depărtare. Fraternizare ? În lumina egală a unei zile, neiertătoare, ca atâtea altele, chipul fumuriu al Verei devine de fildeș, patinat, de-o transparentă delicatețe. Amărăciunea învechită și dezgustul și-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
loc. Cu ochii pe ziar : „Unanimă adeziune, Magistrală Expunere, Înfăptuire neabătută“... Dimineață după-amiază, venise repede altă dimineață după-amiază de miercuri. Ziarul, în același loc : „întregul popor... realizări fără precedent... unitate de nezdruncinat... omul nou... disciplina, întărirea disciplinei... omul nou“... Aer ars, învelind furnicarul, rostogolindu-l... asediul verii abrazive, amare și ațâțătoare. Miercurea mijlocie, destinată muncii modeste metodice mutuale, minut cu minut, grad lângă grad așa se și întâmpla : se calcula, se scria, se desena, se corecta, se ștergea, se verifica, se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
văzu obrajii lui palizi, privirea albastră. Desprinse încet cotul, zâmbea. — Vrei să ne vadă cineva ? Nu înțeleg, nici nu vreau să înțeleg. Și- apoi, ți-am spus, vine peste o oră să mă ia. Îl usturau cumplit tălpile. Gâtul uscat, ars. Îi apucase iar brațul mătăsos, mai sus de cot. Plimba palma încet, încet. Văzu nasul, gura, bărbia de burete, dinții sănătoși, tineri, flămânzi. Umerii netezi, bronzați, sânii plini. Picioarele lungi și goale, degetele micuțe cu unghii lăcuite, în espadrile. Nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mult. Țâșnise, brusc, suprem superb saltimbanc : adevărat maestru ! Dublu triplu multiplu salt fatal : arena înmăr murise. Capul asinului sărea de pe un birou pe altul, țop țop țop, trupul pornise pe scări, în salturi, step spirale, toctoctoc, tictactactac, ciocăneau copitele, călcâiele arse, iritate, rostogolite de pe o treaptă pe alta, de la un etaj la altul, prin poarta larg deschisă a zilei. În stradă, în cenușa amurgului, care își aduna fantomele. Pelicule de ploaie și gheață acoperă geamurile, tot mai opace. Răsuflarea orașului se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
-și șteagră umezeala pe dunga pantalonului. În timpul acesta însă își plimba liniștit privirea peste mulțimea de fețe ciudate și necunoscute, parcă nici n-ar fi fost omenești, care se ascundeau sub căști lătărețe, în lumina făcliilor fumuroase. Mirosul de rășină arsă îi gâdila nările și fumul îl supăra fiindcă-i întuneca vederea. Plecă puțin capul și, aproape de picioare, văzu pământul deschis ca o rană urâtă, gălbuie. Groapa nu părea adâncă și lutul era azvârlit numai în dreapta, alcătuind o movilă, pe care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
saci cu nisip etc, da’ vezi că la copaci nu s-au gândit să-i lege cu ceva și i-a luat vântul, a dat cu unul și peste nisanul lu’ Mișu de la șapte sare a mea de pe canapea. Ca arsă. Sandule, zice ea, vino repede că a murit episodu’. Acu’, eu ce să fac, eram În bucătărie, luasem niște brânză - am găsit o brânză de oaie la piață, te lingi pe toate degetele și niște roșii deale noastre, de-alea
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
de-un cânt, Nu cântecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol în vânt, Ci lebăda cântecul morții, al morții cu chipul ei drag, iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag: {EminescuOpIV 36} Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars și bătrân, Visat-a de glasul tău dulce, de cîntu-ți de dorure plin. Cum lebăda știe că glasul ce iese din luciul adânc Sunt inimi de lebede stinse ce-n valuri eterne se plâng, Astfel România, ea știe că glasul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Prefăcute-n vulturi ageri cu aripi fulgerătoare, C-ochi adânci și plini de mite, i-au trimis în cer să sboare, Dar orbite, cu-aripi arse pe pământ cad îndărăt; Prefăcute-n stele de-aur merg pân-la veciei ușă, Dară arse cad din ceriuri și-mi ning capul cu cenușă, Și când cred s-aflu-adevărul mă trezesc - c-am fost poet. Ca s-explic a ta ființă, de gândiri am pus popoare, Ca idee pe idee să clădească pîn-în soare, Cum popoarele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
De-aceea-n înstelate nopți cu lună, Pasu-ți îndreaptă, cată cimitirul Și un mormânt ți-alege, ți-ncunună, Încoardă-ți lira scumpă, iară mirul Al vorbelor iubirei, tu, îl varsă Pe-acel mormânt ce-l înverzește pirul Și zi: Dormi dusă inima mea arsă. {EminescuOpIV 191} DUMNEZEU ȘI OM Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați, I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne, Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine, Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-vă-n minte măcar, Cumcă demonul din ochi-i e același de sub burtă. Ah, gândiți o clipă numai la sulița cu vârf roș 270Și la rana ce o face, sîngele-innocent ce-l varsă - Ca să vezi câte iluzii minte inima cea arsă, Pe când Dona e-o găină și Seniorul un cucoș. Deci dară, boieri de cinste, că-mi făcui tot boerescu Mai cu rime, mai cu vorbe, când de samă când de clacă; Am ajuns la deciu - mă scarpin - închid cartea mea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în locu-i, ca muntele de fier! Și-n planu-eternității Romîni-s un popor Cum e un soare numai prin mările de nor, Cum e-un principiu numai în firele adânci, Cum sunt în fundul mărei tari creștete de stânci. De soare fuge arsă lumea de nouri vagă. O zi!... și un principiu aprinde lumea-ntreagă, Și când e marea-n pace și apele s-au pus Stă stânca cea eternă cu fruntea ei în sus. Un an?... Este un nour. Un an?... E
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]