KorAP: Find »[drukola/base=beznă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...101 102 103 ...130 >

3,230 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662

doi urlau la lună plină. Pornind de la această revelație și mergând din treaptă În treaptă, Oliver descoperi și calea, sau mai bine zis, scara ce duce spre adevărata mântuire. Scara se afla În el, rezemată de un zid prăbușit În bezna de nepătruns. Bezna nu-l Îndepărta Însă pe Oliver de la misiunea care-i fusese Încredințată de Însuși Tatăl ce viețuia În neantul de deasupra, ce se reflecta În bezna așternută dedesubt. Acesta, coborând pe scară, Îi poruncise să caute adevărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
lună plină. Pornind de la această revelație și mergând din treaptă În treaptă, Oliver descoperi și calea, sau mai bine zis, scara ce duce spre adevărata mântuire. Scara se afla În el, rezemată de un zid prăbușit În bezna de nepătruns. Bezna nu-l Îndepărta Însă pe Oliver de la misiunea care-i fusese Încredințată de Însuși Tatăl ce viețuia În neantul de deasupra, ce se reflecta În bezna așternută dedesubt. Acesta, coborând pe scară, Îi poruncise să caute adevărul revărsat pe pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Scara se afla În el, rezemată de un zid prăbușit În bezna de nepătruns. Bezna nu-l Îndepărta Însă pe Oliver de la misiunea care-i fusese Încredințată de Însuși Tatăl ce viețuia În neantul de deasupra, ce se reflecta În bezna așternută dedesubt. Acesta, coborând pe scară, Îi poruncise să caute adevărul revărsat pe pământ din cer, pe care omul Îl mătura odată cu gunoiul În casa sa și-l ascundea sub preș. Când ridica, târându-se În patru labe, covorul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
la timp focul ce tocmai ajungea la subsuori. Din pricina aceasta, omul-paie se alegea cu nenumărate cicatrici. Legat de toate aceste operațiuni destul de complicate ce se petreceau de obicei după miezul nopții, omul Braic avea temerile sale. Trezindu-se Înconjurat de beznă cu chibritul aprins În mână, el se repezea la geam, Încercând să deschidă oberlihtul și Înțepenea acolo. Dincolo de geam Îl privea un alt om de paie Braic, Înarmat cu o torță sau cu un felinar. Omul Braic se apropia de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
acoperit de pene negre și argintii și trupul lui Oliver s-a putut Înălța la cer. Acolo a rămas mult timp planând În locul becului și răspândind o lumină Întunecată-n jur, plină de Înțelepciunea și de adevărul ultim ascuns În bezna cea de nepătruns din om, iar când s-a trezit din nou În pat, legăturile căzuseră, astfel că s-a putut ridica În capul oaselor și a putut citi din Cartea Sfântă pe care o avea la căpătâi. „Corbii nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
și adevărul prim la mănăstirea Golia. Nu avu Însă nici el prea mult succes. Starețul Pafnutie, arătându-i crucea, spuse: „Aceasta-i singura cale ce duce spre lumina lui Hristos... Învățătura ta te face să orbecăiești ca o cârtiță prin bezna răspândită În lume de Îngerii lui Lucifer...” „Mergând pe drumul nostru, noi vrem să atingem nemurirea. Și nu numai atât, intenționăm să-i Înviem, unul câte unul, pe toți morții din mormânt... Să unim lumea aceasta cu lumea de apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
adevărul ultim ce se ascundea acum undeva departe la orizont, dincolo de soarele ce tocmai da să apună. Ochii săi priveau În gol. Și mult dincolo de gol. Dar În gol și dincolo de gol nu se afla nimic În afară de singurătate și de beznă. Și poate nici atât... ...Stând la masa de alături, inginerul Satanovski Își Îndreptă bărbia sa rotundă spre halbele Înșirate În fața lui Bikinski și a lui Lawrence, slobozind pe nări rotocoale de fum galben, ce se Întindeau plutind alene pe terasa plină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
sudoare și dispăreau În hău. Privindu-le cum se Învârt ca niște mingi de foc În lumina rece a lunii, Oliver simțea cum, În locul spaimei, În sufletul său pătrunde liniștea desăvârșită. În fiecare noapte, sufletul lui Lawrence se curăța de bezna ce Își făcuse sălaș În pieptul său. Golurile erau umplute de adevăr și de lumină... ...Noimann stătea ghemuit pe pat, În „brațele Sfintei Născătoare”, simțindu-se din ce În ce mai mic și mai neputincios. Oare ce ar fi zis Bikinski, care de felul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
bărbia, care, mișcându-se spasmodic În dreapta și În stânga, scoase un sunet ca de trompetă. Și atunci, bucățile de carne ridicându-se, una câte una, din grămadă, intrară rând pe rând În gura deschisă Într-un rânjet a jonglerului, dispărând În bezna din lăuntru, În timp ce cărțile de joc, care vuiau Într-un vârtej nebun sosit din haos, Îl aduseră pe inginer viu și nevătămat la locul lui pe scaun. Inițial lipsea doar mâna stângă. Dar apăru și ea, plutind, de undeva dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
și o brișcă (sau mai degrabă dricul) În care se aflau o groază de costume ce-i făceau semne disperate, agitându-și neputincioase mânecile În aer, o brișcă sau un dric cu un blazon auriu care apărea și dispărea În beznă. De asemeni, Își amintea cum, ajungând În fața cavoului său din cimitir, văzu, În locul statuii care-l reprezenta În chip de Napoleon, pe Satanovski. Apoi Își amintea cum, intrând În criptă, se Întinseseră toți trei dezbrăcați la piele, plini de confeti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Domnului, grăbindu-se să se Întoarcă În salonul său... Deja mijeau zorile și roua picura din cer. Deasupra lui ardea, ca un bec aprins, Luceafărul de dimineață. Cei trei nu aveau decât să se zbenguie, schimonosindu-și trupurile păcătoase, În bezna din cavou. Frunzele și aripile lui Oliver aveau nevoie de lumină. În față Îl aștepta o zi destul de grea. Pășind În dreptul reclamelor, masterandul se felicita pentru alegerea făcută. Pe scara decăderii, omul ocupa locul cel mai de jos. Gândindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
că, la un moment dat, zăcea lungit În dreapta femeii, simțind pe deasupra frunții o adiere rece. Apoi văzuse cum niște degete, mișcându-se lent, ca-n somn, Încercau să-i Închidă pleoapele. Apoi totul se stinsese și În sufletul lui năvălise bezna. Clipele cădeau peste trupul lui obosit, acoperindu-l Încetul cu Încetul. Timpul se lungea, secundele se colorau, luând forma unor cărți de joc ce cădeau cu nemiluita peste fața sa bolnavă. Noimann Îl simțea pe Satanovski stând nemișcat, În dreapta sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
trandafirii fu cuprins de spasme. Gura i se acoperi de-o spumă albă, care se revărsă pe lespezi. Trupurile bărbaților intrară și ele În trepidații, ca și cum ar fi fost conectate de un fir nevăzut de goliciunea femeii ce palpita În beznă. Gemetele celor trei se contopiră Într-o arie ambiguă, În care sunetele emise de cele trei guri erau acompaniate de cele ițite de alte orificii. Sus-jos, stânga, dreapta. Sus-jos, stânga, dreapta. Și tot așa. Falangele degetelor pocneau. Gingiile clefăiau. Dinții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
degetelor pocneau. Gingiile clefăiau. Dinții clănțăneau În gură. Sus-jos. Stânga, dreapta. Ritmul se Întețea. Se aflau acum toți conectați la aceeași priză. Ritmul devenea halucinant. Și deodată morișca de trupuri se opri din opinteli. O străfulgerare de lumină și apoi beznă. Tăcere urmată de răsuciri și câteva oftaturi. Fulger și iarăși Întuneric. Filmul se volatiliza din nou. Pelicula se răsucea, alcătuind o bandă Moebius. Golurile urmau după plinuri. Plinurile se răsuceau, Învălmășindu-se În goluri. Orificiile se umpleau de vid și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
bună vederea decât pipăitul? Aici nu există nici deasupra, nici dedesubt. Nici stânga, nici dreapta. Lume otova, palpitând, plină prin ea Însăși de senzații. La ce bun mirosul? La ce bun auzul? La ce ar mai putea folosi ochii În beznă odată ce te lași călăuzit de buricul degetelor? La ce ar mai putea folosi gândurile? Conștiința, odată ce navighezi În apele eterului? Și totuși, frânturi de gând mai umpleau din când În când această beznă umedă și lipicioasă... În sfârșit, Noimann se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
ce ar mai putea folosi ochii În beznă odată ce te lași călăuzit de buricul degetelor? La ce ar mai putea folosi gândurile? Conștiința, odată ce navighezi În apele eterului? Și totuși, frânturi de gând mai umpleau din când În când această beznă umedă și lipicioasă... În sfârșit, Noimann se trezi pentru o clipă din delir, apoi căzu pradă aceleiași agitații furbunde. Trupurile se cabrau În aerul Încărcat de mirosuri grele. Gemetele creșteau și scădeau din intensitate, Într-un ritm asurzitor. În cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
pierde fără urmă În neant?! Cu sau fără experimente, viața are un sfârșit. Și atunci, la ce bun să te Împiedici la orice pas de stavile pe care tu sau altul ți le așază În cale? Cui servesc preceptele În beznă? „Cătușe Kandji, cu atingeri catifelate, te eliberează de stresul cotidian. Încearcă pe propria ta piele masajul Kandji, făcând o incursiune Într-un spațiu În care elementele exterioare se vor contopi În interior. Te vei simți mai relaxat, liniștea și răcoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
trei, de fapt patru. Noimann-cinicul, Noimann-penitentul și cineva mereu ascuns În penumbra camerei. Și Încă unul, a cărui aură Întunecată fusese acoperită de numere. Unu-unu, cinci-cinci, șase-șase. Zero-zero. Nimic-nimic. Sus-jos. Jos-sus. Stânga, dreapta. Așa, așa... Mâna penitentului bâjbâia prin bezna umedă. Cifrele i se lipeau ca niște limacși de palme. Unde era numărul câștigător, numărul care urma să-i schimbe cursul sorții? Numărul care reprezenta eul său lăuntric? Golul ascuns Într-un alt gol, din care izvorau speranța și lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Noimann migra În trupul său de aer. Și trupul său de aer era absorbit de vid. Într-o lume a formelor se mișca o singură formă. Răsucindu-se În Întuneric, bărbatul se transforma În femeie și femeia În bărbat. Lumină, beznă. Sus, jos, dreapta, stânga. Reveneau mereu dintr-o stare În alta, asemenea unui pendul ce-și găsise pentru o clipă echilibrul, ajungând În punctul critic. Urcau și coborau, ținîndu-se Înlănțuiți În brațe, Într-o parte și În alta a propriei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
dintr-o stare În alta, asemenea unui pendul ce-și găsise pentru o clipă echilibrul, ajungând În punctul critic. Urcau și coborau, ținîndu-se Înlănțuiți În brațe, Într-o parte și În alta a propriei lor zodii desenate de Închipuire. Lumină, beznă. Naștere-moarte. Sus, jos, dreapta, stânga. CÎt timp dură acest balans? Mâinile se amestecau Între ele. Și coapsele se strângeau una În alta. Buzele se contopeau cu sânii. Și sânii luau locul palmelor Întinse, când mângâind formele goale, când implorând iertare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
În femeie și femeia În bărbat. Noimann se ridica deasupra celuilalt Noimann. Cinicul și penitentul se târau În genunchi, unul În fața celuilalt. Fusese aceasta doar o scurtă iluminare? Galeria oarbă palpita În urmă. Drumul ales fusese unul ce ducea În beznă. Oare mai exista și un altul, mai puțin bătătorit? Acum Între bărbat și femeie se căsca din nou aceeași veche și mereu nouă prăpastie de carne. Biciuindu-se, stomatologul Paul Încerca să-și treacă armata de costume peste hăul căscat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
scurgându-se din gurile-i larg deschise pe podea. Oliver Își făcu În gând semnul crucii. Din nou scăpase de ispită. Stând țeapăn pe taburetul său, el Își Îndreptă ochii spre pasărea ce fusese Înșurubată În dulie În loc de bec, filtrând bezna din afară În lumină, care-l avertiza de fiecare dată, printr-un croncănit specific, că Oliver se afla În preajma unui pericol iminent; mulțumindu-i În gând pentru ajutorul acordat, masterandul Își dădu seama că nu numai forțele binelui, ci și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

distanță, poate la mile întregi. Unde o să dea de el, însă n-o să-i conducă înapoi la ușa asta de oțel zidită în beton și întuneric. Noua noastră casă. Insula noastră pustie. Cu toții înghesuiți în clipa aia între autobuz și beznă. În clipa aia când am ieșit, Agentul Ciripel ne spune: — Zâmbiți. Ceea ce domnul Whittier ar numi camera din spatele camerei din spatele camerei. În prima clipă a noii noastre vieți secrete, lumina ne izbește atât de repede și cu atâta strălucire încât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Agentul Ciripel ne spune: — Zâmbiți. Ceea ce domnul Whittier ar numi camera din spatele camerei din spatele camerei. În prima clipă a noii noastre vieți secrete, lumina ne izbește atât de repede și cu atâta strălucire încât întunericul e și mai întunecat decât bezna. Momentul ne găsește agățându-ne unii de alții, clipind orbi, dar încrezători, în vreme ce vocea doamnei Clark ne conduce prin ușa de oțel. Momentul acela video: adevărul despre adevăr. — Simțul mirosului e foarte important, spune Mama Natură. Purtându-și cutia de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
strigăt. Sora Justițiară urlă: — Hei, Whittier! Sora Justițiară strigă: Ai întârziat cu nenorocitul de răsărit...! Apoi se aude pumnul care bubuie. Holul în care dau camerele noastre din culise e întunecat. Mai încolo, scena și amfiteatrul sunt scufundate în întuneric. Beznă, cu excepția lămpii pentru stafii. Ne trezim cu toții, punem ceva pe noi, nu știm dacă am dormit o oră sau o noapte întreagă. Așezată în mijlocul scenei, lampa de stafii are un picior lung și un singur bec. Tradiția spune că ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]