3,168 matches
-
timp. Ștefan a primit de la Matei două feude în Transilvania, Cetatea Ciceului și Cetatea de Baltă, unde și-a numit proprii pârcălabi. În 1483 s-a negociat o pace între sultan și Matia Corvin, în care, din neatenția redactorului maghiar, cancelarul, a fost uitată o clauză care să protejeze Moldova. Încheierea păcii între turci și unguri l-a readus pe Ștefan la obediența față de polonezi. Spera să poată rezista presiunilor otomanilor, care doreau cele două cetăți de la Marea Neagră. În 1480 a
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]
-
ca și succesor la tronul vacant al Spaniei a prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen. Franța a trimis un ultimatum lui Wilhelm I al Prusiei, aflat în vacanță, cerând retragerea candidaturii la tronul Spaniei și scuze publice. Aici intervine geniul machiavelic al cancelarului Otto von Bismarck. Întâlnirea a fost descrisă în două moduri diferite pentru publicul francez și german. Pentru francezi în comunicat se dădea de înțeles că ambasadorul francez a fost jignit de Wilhelm I, iar pentru germani era exact contrariul. În
Războiul franco-german () [Corola-website/Science/302632_a_303961]
-
o soră: arhiducele Ferdinand Maximilian (1832-1867), viitorul împărat al Mexicului; arhiducele Karl Ludwig (1833-1896) tatăl viitorului arhiduce Franz Ferdinand de Austria; arhiducele Ludwig Viktor (1842-1919) și arhiducesa Maria Anna (1835-1839), care a murit la vârsta de patru ani. În urma demisiei cancelarului Prințul Metternich în timpul Revoluției din 1848, tânărul arhiduce a fost numit guvernator al Boemiei la 6 aprilie însă nu a preluat postul niciodată. În schimb, Franz a fost trimis pe front în Italia, alăturându-se mareșalului Radetzky; a primit botezul
Franz Joseph al Austriei () [Corola-website/Science/302666_a_303995]
-
catolici, cerând să facă Sfânta Cuminecătură numai cu pâine dospită. Odată cu declarația de Unire din februarie 1697, Sinodul Bisericii românești ceruse Curții de la Viena și drepturi de natură politică, la care s-au opus înverșunat guvernatorul Transilvaniei : Gyorgy Banffy, și cancelarul Miklos Bethlen, ambii de religie calvină, prezenți și ei atunci la Viena. Hotărârea imperială, luată la 16 aprilie 1698 și comunicată guvernului ardelean la 28 mai, ținând cont și de dorințele calviniștilor, dar și de cele ale Românilor, împărtășește pe
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
de a angaja acțiuni politice ferme, de a organiza măsuri de apărare națională. Lipsa de curaj a regelui Carol al II-lea, faptul că a evitat un contact direct cu Hitler, deși se impunea o expunere personală, au întărit convingerea cancelarului nazist că regele României nu va întreprinde măsuri de împotrivire hotărâte, ci va consimți treptat la toate pretențiile revizioniste formulate. La 15 iulie 1940, Hitler îi adresează regelui Carol o scrisoare cu caracter ultimativ, avertizând asupra „gravelor primejdii la care
Dictatul de la Viena () [Corola-website/Science/302692_a_304021]
-
părut a fi pustii și grei au avut o mare însemnătate pentru viața sa de mai apoi. A legat relații intime cu familia regală a Prusiei, totuși nu a avut niciodata legături de prietenie cu Bismark, conducătorul politic al Prusiei (cancelarul i-a purtat chiar dușmănie principelui pentru ca pe vremea războiului franco - prusac acesta a simpatizat cu Franța). Prin 1863 se părea că viitorul său se va decide înspre Franța, Napoleon poftindu-l sa stea la el și era cât pe
Monarhia în România () [Corola-website/Science/302686_a_304015]
-
cu Roma după regulile conciliului de la Florența și exemplele precedente ale unirii de la Brest și ale formării episcopiei greco-catolice de Muncaci. Clerul român urma sa primească aceleași privilegii și imunități ca și clerul de rit latin. Pe 4 aprilie 1697 cancelarul imperial, contele , a prezentat la Viena executivului transilvan (Gheorghe Bánffy, guvernator; M. Bethlen, cancelar; Ștefan Apor, trezorier) cererea episcopului Teofil de unire a Mitropoliei Bălgradului cu Biserica Catolică și rezoluția imperială favorabilă în acest sens. Guvernatorul Bánffy și cancelarul Bethlen
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
și ale formării episcopiei greco-catolice de Muncaci. Clerul român urma sa primească aceleași privilegii și imunități ca și clerul de rit latin. Pe 4 aprilie 1697 cancelarul imperial, contele , a prezentat la Viena executivului transilvan (Gheorghe Bánffy, guvernator; M. Bethlen, cancelar; Ștefan Apor, trezorier) cererea episcopului Teofil de unire a Mitropoliei Bălgradului cu Biserica Catolică și rezoluția imperială favorabilă în acest sens. Guvernatorul Bánffy și cancelarul Bethlen s-au arătat dezamăgiți de aprobarea unirii românilor cu Biserica Romei. Ultimul a spus
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
1697 cancelarul imperial, contele , a prezentat la Viena executivului transilvan (Gheorghe Bánffy, guvernator; M. Bethlen, cancelar; Ștefan Apor, trezorier) cererea episcopului Teofil de unire a Mitropoliei Bălgradului cu Biserica Catolică și rezoluția imperială favorabilă în acest sens. Guvernatorul Bánffy și cancelarul Bethlen s-au arătat dezamăgiți de aprobarea unirii românilor cu Biserica Romei. Ultimul a spus „noi destul am tudumănit și o instanție la împărat am dat contra instanței aceeia, dară nimica am isprăvit, că rezoluție tot s-au dat” (traducerea
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
revizuire majoră a Tratatului de la Versailles, reducând plata totală de Germania, abolind puterea Comisiei Reparațiilor. În 1924 s-a desfășurat Conferință de la Locarno și s-a încheiat Pactul Renan pentru a rezolva problema securității la granițele franco-germano-belgiene și problema est-europeană. Cancelarul german Cuno a oferit Franței garantarea granițelor sale occidentale pe fondul îmbunătățirii situației economice europene, rezolvării chestiunii reparațiilor și eșecului Franței în anexarea Ruhrului. Ambasadorul britanic de la Berlin a sugerat o reluare a proiectului de garantare a graniței franco-germane.Prin
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
1931 cu obiectivul pregătirii unei Conferințe a Dezarmării. Conferință Dezarmării s-a reunit pe 2 februarie 1932 sub conducerea lui Arthur Henderson, la care au participat 62 de state. Au foat prezentate o serie de proiecte: Pe 17 mai, noul cancelar german, Adolf Hitler, a acceptat Planul MacDonald și pe 7 iunie a fost adoptat de toate statele participante. Dar conferință a fost întreruptă și fiind reluată în octombrie. S-au produs o serie de modificar: Anglia a fost de acord
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
două fronturi. Cu granițele protejate în vest de Locarno și eliberat de grijă unui conflict cu Polonia, Hitler și-a îndreptat atenția spre Austria. În iulie 1934, la Viena, naziștii au aplicat o tentativă eșuată de preluare a puterii. Asasinarea cancelarului Engelbert Dulfuss și apelul lansat de austrieci pentru asistență germană au determinat Franța și Italia să se concentreze pe independența Austriei. În ianuarie 1935 este semnat un acord franco-italian care elimina divergențele legate de Africa dintre acestea. Saar, în urmă
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
împotriva Marii Britanii, planificând un conflict pe trei fronturi. În noiembrie 1937, Italia adera la Pactul Anticomintern. Pe 26 octombrie 1936 Italia și Germania au încheiat un acord de cooperare: Axa Berlin-Roma. Pe 12 februarie 1938, Hitler s-a întâlnit cu cancelarul Schuschnigg, amenințându-l cu invazia în cazul în care naziștilor austrieci nu li se permitea să între la guvernare. Cancelarul austriac a acceptat cererile germane, apoi a optat pentru tranșarea chestiunii statutului Austriei printr-un referendum ce urmă să fie
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
Italia și Germania au încheiat un acord de cooperare: Axa Berlin-Roma. Pe 12 februarie 1938, Hitler s-a întâlnit cu cancelarul Schuschnigg, amenințându-l cu invazia în cazul în care naziștilor austrieci nu li se permitea să între la guvernare. Cancelarul austriac a acceptat cererile germane, apoi a optat pentru tranșarea chestiunii statutului Austriei printr-un referendum ce urmă să fie organizat pe 13 martie. Pe 12 martie, Hitler a ordonat invadarea Austriei, acțiunea fiind legitimată prin organizarea unui referendum organizat
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
Reichstag, ales prin sufragiu pentru 4 ani ce vota legile și controla executivul și Reichsrat ce adună reprezentanții landurilor, iar puterea executivă era reprezentată de președintele Reichului ales prin vot universal pentru 7 ani și putea numi guvernul condus de cancelar. Friedrich Ebert, socialist, a fost ales că primul președinte din 1919 până un 1925, lăsându-l pe cancelar să guverneze și nu a intrat în conflict cu executivul. Mareșalul Hindenburg, monarhist convins, veteran, erou al războiului, a fost al doilea
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
landurilor, iar puterea executivă era reprezentată de președintele Reichului ales prin vot universal pentru 7 ani și putea numi guvernul condus de cancelar. Friedrich Ebert, socialist, a fost ales că primul președinte din 1919 până un 1925, lăsându-l pe cancelar să guverneze și nu a intrat în conflict cu executivul. Mareșalul Hindenburg, monarhist convins, veteran, erou al războiului, a fost al doilea președinte din 1925 până în 1934. A respectat Constituția și atrăgea atenția opiniei publice. A fost reales în 1932
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
Von Papen a demisionat în decembrie 1932, iar succesorul sau, generalul Schleicher a încercat să instaureze o dictatură corporatistă pentru a distruge nazismul și comunismul, dar eșuează. În ianuarie 1933, Hindenburg l-a investit pe Adolf Hitler în funcția de cancelar al Reich-ului. Din 30 ianuarie 1933 până pe 2 august 1934, statul german s-a reorientat de la democrație la dictatură, Hitler deținând întreagă putere. A menținut formal Constituția de la Weimar, iar ideologia nazistă domină statul și societatea, creând premise aparent legale
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
a statului. La 30 iulie 1934, sub pretextul prevenirii unui puci, liderii trupelor SĂ au fost asasinați, acțiune represivă denumită autoapărare națională. La 2 august 1934, Hindenburg moare, și Hitler a preluat funcția de președinte al statului, autoproclamandu-se Fuhrer și Cancelar al Reichului German. Armata germană a fost obligată să depună un jurământ în față Fuhrerului. Germania devenea un stat al Fuhrerului, acesta fiind singurul punct de referință pentru grupurile de putere rivale. Teroarea, succesul în relațiile externe și măsurile sociale
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
Șeful statului este președintele, care este ales la fiecare 6 ani prin votul poporului. Președintele desemnează cancelarul, în mod normal liderul celui mai mare partid din parlament din urma alegerilor. Parlamentul austriac este format din două camere, "Bundesrat" (consiliul federal), ce consistă în 64 de reprezentanți ai statelor, în funcție de populație, și "Nationalrat" (consiliul național), care are 183
Politica Austriei () [Corola-website/Science/303263_a_304592]
-
prin vot direct. După trei decade de majoritate social-democratică (SPÖ), o coaliție de dreapta a fost formată în 2000, consistând din conservatorul Partid Popular (ÖVP) și Partidul Libertății (FPÖ). Totuși, după ceva turmentație în FPÖ în privința poliței și conducerii partidului, cancelarul federal Wolfgang Schüssel (ÖVP) a anunțat la 9 septembrie 2002 că alegerile generale vor avea loc prematur, la sfârșitul lui noiembrie. În alegerile de la 14 noiembrie 2002, ÖVP a realizat o victorie răsunătaore (42,3% din voturi), pe când FPÖ nu
Politica Austriei () [Corola-website/Science/303263_a_304592]
-
din voturi), pe când FPÖ nu a întrunit decât 10,1%. Parlamentul austriac ("Nationalrat", 183 scaune) va fi format după cum urmează: La 28 februarie 2003, coaliția dintre ÖVP și FPÖ a fost continuată, din nou având pe Wolfgang Schüssel (ÖVP) drept cancelar federal. Vicecancelarul său a fost Herbert Haupt (FPÖ) până ce a fost înlocuit de Hubert Gorbach (FPÖ) la 20 octombrie 2003. Înainte de aceasta au avut loc discuții de sondaj cu o lungă durată (""Sondierungsgespräche"") între ÖVP și alte partide majore ca
Politica Austriei () [Corola-website/Science/303263_a_304592]
-
deși a șovăit în a-i spune, a admis totuși ca diplomația britanică nu intenționează să contracareze politica Germaniei în ce privește Anschlussul, că Anglia va accepta o soluție rezonabilă în chestiunea austriacă și că el însuși „"s-a pronunțat pentru Anschluss".” Cancelarul Kurt Schuschnigg după comunicarea ultimatumului lui Arthur Seyss-Inquart rămase mult timp să mediteze. Dădu apoi ordinul să obțină cu orice preț o convorbire telefonică cu Mussolini, dar nu a putut. Oare ar fi putut Mussolini să salveze situația Austriei amenințând
Anschluss () [Corola-website/Science/303299_a_304628]
-
dar nu a putut. Oare ar fi putut Mussolini să salveze situația Austriei amenințând cu ruperea Axei? Organizațiile patriotice informate de ultimatumul lui Seyss-Inquart au primit ordin să continue să acționeze conform planului și să urmeze eforturile pentru realizarea plebiscitului. Cancelarul care se afla într-o situație ingrată trebuia să acționeze rapid și eficient. Dar cum? Nimeni nu îl sfătuia, nimeni nu îi dădea nicio garanție. Un apropiat informează că Schuschnigg era foarte ferm. În ajunul Anschlussului afirmase „sunt gata de
Anschluss () [Corola-website/Science/303299_a_304628]
-
aflat agitația de la graniță s-a dezis. „"Este imposibil, Pericolul este prea mare. Nici un ajutor de nicăieri. Trebuie să anulăm acest plebiscit"”. La ora 16 Seyss-Inquart și Edmund Glaise von Horstenau aduceau un al doilea ultimatum german, se cerea demisia cancelarului până la ora 19 Kurt Schuschnigg și Wilhelm Miklas au respins imediat ultimatumul. Apelurile presante ale Vienei se multiplicau. Parisul ceru Londrei dacă era partizanul unei acțiuni comune. Primi un răspuns negativ. Însărcinatul cu afaceri franceze la Roma ceru lui Ciano
Anschluss () [Corola-website/Science/303299_a_304628]
-
informa ca nicio intervenție nu se luase în calcul, că vor continua demersurile Paris-Londra, că tot ce îi pot spune este să câștige timp. După ora 17 consilierul ambasadei von Stein și generalul Muff au reînnoit cererea de demisie a cancelarului și formarea unui guvern condus de Seyss-Inquart, în caz contrar Viena urmând a fi bombardată. Singura mișcare întreprinsă a fost ca Seyss-Inquart să supravegheze liniștea publică. Acesta în noua sa postură a lansat un apel, prin intermediul radioului, către populația austriacă
Anschluss () [Corola-website/Science/303299_a_304628]