3,264 matches
-
în ceva. Acest colonel, în momentul retragerii, văzându-și trupele nesupuse și înfrângându-i ordinele, devastând satele, zise: „Germania se prăbușește“. Apoi, fiind ajuns în drum de un regiment român și nevoit a se preda, a scos un revolver din cizmă și s-a sinucis. Revin însă la sosirea mea la Govora. Pe drum mă bucuram de frumusețea porumbului, a pomilor roditori care se rupeau sub povara fructelor. Hotelul era în bună stare, dar toate instalațiile deteriorate de o stagnație de
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
am făgăduit. L-am luat în brațe, l-am dus afară, l-am așezat jos în solar și noi, restul, ne plimbam. Numai că, între timp, o jigodie de sergent major, s-a dus la el, și lovindu-l cu cizma, l-am auzit jignindu-l: „Mai trăiești, mă, mai trăiești ?” „Mai trăiesc, domnule sergent major !”, i-a răspuns politicos, cu mult bun simț, răbdător, omul Vasile Voiculescu, scriitorul. 10 Vestea eliberării lui V. Voiculescu, i-a venit telefonic, la 30
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
muntele și mânăstirea unde duhovnicea, a coborât la București la Alexandru Mironescu, bunul său prieten, profesor universitar, unde îl vor găsi și aresta oamenii securității. S-a predat singur, pentru că s-a vrut ca Rarăul să nu fie pângărit de cizmele și brutalitatea soldaților care îl căutau. Ieroschimonahul Daniil era numele său de preot și mare duhovnic, numele de stareț la mânăstirea Rarău din Munții Bucovinei, omul care nu a murit dar s-a lăsat omorât ca martir în penitenciarul de
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
vestitei retrageri căzu prizonier în mânele rușilor care îl internară la Odesa. Contactul zilnic cu dânșii îmi mai îndulcea existența, dar într-o zi băgai de seamă că-mi lipsește peptenele de pe masă; în altă zi dispăru o pereche de cizme ce aveam de schimb, și iarăși în altă zi găsii saltarul de la biuroul meu spart. Noroc că nu era în el niciun obiect de valoare. Culmea a fost însă într-o sară, când scriind la biurou, auzii la spatele mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
pe ce să adorm ca un om care are un dejun mistuit și timp de pierdut. Când, iată că trece pe dinaintea mea un turc get-beget, în șalvari 118 largi, c-un fes roș pe cap și o cutie de văcsuit cizmele subsuoară. O idee!... Dacă aș chema pe fostul nostru suzeran să-mi văcsuiască cizmele, adecă ce-ar fi? Va fi o distracție pentru mine și un semn al timpurilor totodată. Bre, aga! Ia vin' încoace, îi zisei eu, făcându-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de pierdut. Când, iată că trece pe dinaintea mea un turc get-beget, în șalvari 118 largi, c-un fes roș pe cap și o cutie de văcsuit cizmele subsuoară. O idee!... Dacă aș chema pe fostul nostru suzeran să-mi văcsuiască cizmele, adecă ce-ar fi? Va fi o distracție pentru mine și un semn al timpurilor totodată. Bre, aga! Ia vin' încoace, îi zisei eu, făcându-i semn, nu cu mâna, ci cu piciorul. Mărturisesc că acest gest n-a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Ia vin' încoace, îi zisei eu, făcându-i semn, nu cu mâna, ci cu piciorul. Mărturisesc că acest gest n-a fost lipsit de un pic de răutate intenționată, vroind oarecum să mă răzbun de timpurile pe când le văcsuiam noi cizmele turcilor. Ei!... așa se întoarce câteodată roata lumei. Turcul, după ce îmi făcu o temenea 119 cu tot ifosul lui de ex-suzeran, se așeză dinaintea mea, își scoase periile, șipurile 120 cu vacs și începu să mă facă frumos la picioare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
un mușchi verde și moale ca o saltea de puf, lângă pârâul cel răcoros în undele căruia ne-am așezat butelcile 132 ca să le răcim, ne-am pus și noi jos roată împrejur după moda orientală a văcsuitorului nostru de cizme, iar după ce Catrințaș ne-a desfăcut saci cu merindele, apoi... halal să ne fie!... Era drept dragul să ne fi văzut cineva la lucru. Poftă de mâncare și poftă de vorbă cât lumea. Parcă făcusem cine știe ce izbândă. Cu cât să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
avea decât trei slăbiciuni: dragostea pentru mine, pentru vânat și pentru mâncare. Zic numai trei, fiindcă noi, regii creațiunei, avem mai multe și mai rele. Dar la el vânatul precumpănea toate. Așa, de exemplu, unde era chip să-mi încalț cizmele cele lungă, fără ca îndată să prindă de veste și să-mi sară în cap. Apoi, când mă vedea luând pușca din cui, își perdea cumpătul cu desăvârșire. Făcea raite prin odăi, sărea pe scaune, pe canapele, schâncea, latra, îmi punea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
interesantă din Europa. Șvițera, în adevăr, se deosebește prin frumusețea naturei, prin confortul otelurilor, prin bunatatea brânzăturilor și mulțimea englejilor. Această din urmă calitate e singura care poate fi discutată. Pretutindene îi întâlnești, nalți, deșirați, cu monocluri în ochi, cu cizme potcovite, cu lungi bastoane ferecate, ocăind ca niște rățe care se scaldă în apă. Cât despre lăptării și brânzeturi, n-avem ce zice! Tinerii căsătoriți, mai ales, deprinși, se vede, cu laptele cel stricat din Paris, nu încetau de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
În mai puțin de trei ore am ajuns în vârful muntelui Montanvert de unde dominam întreaga Mare de gheață, care steclea la lumina soarelui, de ne lua ochii. Acolo am găsit un mic restaurant unde am îmbucat câte ceva, apoi încalțați cu cizme țintuite și înarmați cu câte un toiag ferecat am plecat înșirați unul după altul pe Marea de gheață, întovărășiți de ambii noștri călăuzi care luase câte o scândură în spate, ca să ne serve drept punte peste crăpături. Ce ne trebuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
De aceea, trebuie să-i păstrăm realizările, adaptându-ne la ceea ce este, iar nu adaptând lumea la noi, căci noi ne grăbim și atunci când ne facem nouă bine, dar și când vrem să-i facem bine și naturii, intrând cu cizmele În acea subtilă complexitate. Să fim Înțelepți, analizând temeinic fiecare pas, iar acolo unde suntem depășiți să imităm natura. “Radiosfera”, 13 mai 1996, ora 12,41 81. Când frunza devine floare Că voiam să continui cele discutate rândul trecut e
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
inițiativa personală în producția de bunuri și în alegerea a ceea ce consumă. Ce soluție oferă Illich pentru ieșirea din acest impas? Una care ne amintește de propunerea lui L. N. Tolstoi, ca fiecare să-și coacă pîinea, să-și confecționeze cizmele! Să dispară spune inițiatorul deșcolarizării trebuințele artificiale create de instituție; fiecare să refuze bunurile pe care i le oferă societatea și, redobîndindu-și inițiativa, să hotărască asupra propriului său consum. Într-un imaginar spectru al instituțiilor sociale, ordonate de la stînga la
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
așa finuțe. Tata zice că-n pădure sunt lupi. Cică acum peste două sute de ani, când li se făcea foame, lupii veneau aproape de casa noastră. Și pe oamenii care se duceau la pădure îi mâncau de rămâneau din ei doar cizmele. Mai am o verișoară care încă n-a învățat să vorbească. Nici nu i-au ieșit dinții. Dar mai are timp. Mie mi s-au schimbat toți și am rămas cu o strungăreață în față. Magda o cheamă pe verișoara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mă-sa? Io am avut-o profă în generală. O turbată. Durere, nene, cu aia! Bătea la tine de rupea. Mai ales pe băieți avea boală. Probabil era și neregulată, că nu se explică altfel. Venea, a’ dracu’, cu niște cizme din alea cu vârf ascuțit, îți marca una la fluierul piciorului, urlai o săptămână. Dădea la gioale în neștire. Îți dai seama cum l-a terorizat pe fi-su! Mai era și comunistă, făcea o propagandă de te durea mintea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
bun aspect cu Neptun). Într-o vreme (1904-1905), am fost Învățător la țară la șotrile, sat vechi, aruncat mai departe, la poalele munților, unde am urmat pe preotul Învățător ucis de săteni după dreptatea lor primitivă, zdrobindu-i măruntaiele cu cizmele, ca taurii Înfu riați, de a Împuțit tot satul, luni de zile, cu duhoarea hoitului său viu care nu se mai lăsa să moară. Fusese lacom, bietul popă, după femeile enoriașilor și pofticios după sânii lor Îmbel șugați pe care
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
noștri o rup seră la fugă; iar când, după panica potolită de ofițeri cu latul să biilor pe spinările oamenilor și cu Înjurături de mamă, se-ntoarseră cu toții spre colonel, Îl găsiră Împușcat În cap și cu mândrețile lui de cizme Chantilly scoase din picioare. Rar mi-a fost dat În viață să recunosc ineluctabila Împărechere a presimțirilor și a Întâmplărilor ce le urmează, chiar celor mai bizare, ca atunci când l-am ascultat pe Felix Aderca, martor ocular, povestindu-mi sfârșitul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
este, doctore, lovitura de glonț care nu iartă? — În cap! i se răspundea - și rămânea colonelul meu dus pe gânduri. Iar la Întrebarea mea mirată: de ce Îi poartă ordonanța, ne dez lipită de el În Împrejurări dificile, sacul plin cu cizme și bocanci de tot felul? - Îmi răspundea: — Păi am auzit că, dacă ne prind nemții, mai Întâi de toate ne scot cizmele din picioare. Am să le dau sacul tot și cred că n-o să mă lase chiar desculț. L-
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Întrebarea mea mirată: de ce Îi poartă ordonanța, ne dez lipită de el În Împrejurări dificile, sacul plin cu cizme și bocanci de tot felul? - Îmi răspundea: — Păi am auzit că, dacă ne prind nemții, mai Întâi de toate ne scot cizmele din picioare. Am să le dau sacul tot și cred că n-o să mă lase chiar desculț. L-au lăsat! și a plecat de pe această lume cu capul găurit, cum Îi răspundea medicul, și desculț, cum Îl urmărise gândul fricos
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de amenințări cu Împușcarea. Între altele, și aleasă pentru comicul ei, era acea manie a lui de a schimba Încălțămintea din picioare la fiecare ceas, aținându-ne brusc calea și punând piciorul pe un scaun ca să-i admirăm bocancii sau cizmele: — Ha! Ce ziceți?... Bizon?... Pune mâna, dom’le, și pipăie! Ce stai?... Bizon de Lyon! Era capabil să te Împuște dacă nu puneai mâna pe căpută și nu dădeai din cap admirativ. — Bizon de Lyon, domnule colonel! [...] Comandamentul nostru de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
amintind pe tătucii, arțăgoși din vechea gardă ai epopeii napoleoniene, plini de păduchi și de glorie, de la un capăt al Europei la altul. Înalt și monumental În uniforma lui de cavalerist, uitată și descoperită prin vechi albume de familie, În cizme de trupă, cu barba incultă, mustățile fioroase, părul netuns cu lunile și lă sând să-i cadă pe umeri o ploaie de mătreață, bătătorită una cu postavul, purta o sabie de uriaș la coapsă, ca smulsă dintr-o veche panoplie
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
sectarism sau vicii ascunse pe cei care, nefiind bol navi, au băut totuși apă toată viața lor - sau, poate, au fost toată viața lor bolnavi fiindcă au băut numai apă, despre care, adaugă românul, că nu-i bună nici În cizme. Aș așeza vinul și pâinea - pâinea caldă „coltuc“ a brutarilor mai de la margine, sau cea „nemțească“ a lui Gagel și Müller, cum și de secară cu boabe de chimen, sau franzelele, jimblele, cor nurile și „kaiserele“ lui Matache Theodorescu - printre
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
stradă, confidențele prietenului Geacă, cele mai crude, mai dezgustătoare și mai deprimante confidențe ce am auzit despre femei. Fiindcă prietenul Geacă s-a ținut de ele mult mai stăruitor decât mine, și-a purtat printre ele chipiul Într-o parte, cizmele Chantilly și cravașa lui de ofițer sedentar, reușind a se introduce În intimitatea alcovurilor femeilor snoabe din societatea bucureșteană, a actrițelor la modă și a curvelor de clasă mare, ca unul ce le patrona În localurile lui de noapte și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
aci ș-aveți grije la ce vă cere tovarășa Cameniță!“. Urma o scrisoare mai lungă a doamnei Cameniță care dorea expres, urgent trei perechi de încălțări făcute de domnul Toma: unu - pantofi de antilopă, doi - pantofi de lac roșii, trei - cizme maro, cu blăniță. Îngrijiți-vă să nu-i lipsească nimic lu domn Tomiță! Semnat: Doamna Cameniță. Așa că tovarășii Gârmoci și Fanache n-au avut încotro, și-au șters cu palmele nădușeala de pe față și au mușamalizat cazul. Tovarășul Fanache, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dăduseră pe vremuri mari, ie-te că se-ntorsese roata, iar acum ajunseseră la mâna lui, se târau în genunchi în fața lui, îi pupau mâna, dacă voia, le viola fetele, dacă voia, se instala în casele lor, se-ntindea cu cizmele lui și cu haina lui de piele în paturile lor moi și-și făcea nevoile în veceurile lor albe de faianță, paștele mamii lor... Fanache a fost trezit din visare de vocea alarmată a lui Gârmoci: -Treizeci ai zis? -Treizeci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]