3,537 matches
-
poate înmulți în voie episoadele, nu este niciodată confruntat. Ea este legată de percepția globală a spectatorului (foarte diferită de cea a cititorului, lineară și temporală), pe care d'Aubignac o compară în mod judicios cu cea a estetului care contemplă un tablou. Această analogie fecundă, care se bazează pe o analiză a receptării teatrale în termeni spațiali, pregătește calea pentru tratamentul semiologic al scenei, pe care îl vor adopta unii teoreticieni ai secolului al XX-lea. Este sigur că teatrul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Que ses discours, partout fertiles en bons mots, Soient pleins de passions finement maniées, Et les scènes toujours l'une à l'autre liées. Aux dépens du bon sens gardez de plaisanter: Jamais de la nature il ne faut s'écarter. Contemplez de quel air un père dans Térence Vient d'un fils amoureux gourmander l'imprudence; De quel air cet amant écoute ses leçons, Et court chez sa maîtresse oublier ces chansons. Ce n'est pas un portrait, une image semblable
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
grandoarea eroică. De aceea el proslăvește "teatrul convenției conștiente", în care actorul, care nu trebuie să se lase furat de joc, știe permanent că scena este artificială, astfel încât spectatorul, la rândul lui, nu uită niciodată că lumea pe care o contemplă este produsul unei ficțiuni. "Tehnica de convenție conștientă luptă împotriva procedeului iluziei. Noul teatru nu are nevoie de iluzie, acest vis apolinian", declară el. Scena, profund nerealistă, este constituită, pentru el, dintr-un ansamblu de semne plastice încărcate cu o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceea el așteaptă de la regizor, care joacă în mod tradițional rolul dirijorului, o atitudine nouă. Nicio libertate creatoare nu a fost lăsată până în prezent, după părerea lui, nici actorului care se conformează unei scheme fixată dinainte de regizor, nici spectatorului care contemplă viziunea operei ce-i este impusă. Meyerhold figurează această concepție, paseistă în ochii lui, printr-un triunghi unde "punctul superior"40 îl reprezintă pe regizor, celelalte două pe autor și pe actor. După această schemă, regizorul se interpune deci între
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ramificații noționale multiple între care importante ar fi inteligența, insensibilitatea, răceala afectivă, spirit justițiar acuzator, conștiința propriei superiorități. Cel care ridiculizează se plasează pe sine pe scara ierarhică a valorilor pe o treaptă superioară, de la înălțimea căreia își permite să contemple cu satisfacție micimea fenomenalității supuse programului său critic, prin prisma amorului său propriu revanșat. Din această perspectivă, Adrian Marino făcea următoarea observație pertinentă: "Copiii, modeștii, timorații, conformiștii de orice speță n-au sentimentul comicului. În schimb, orgolioșii, vanitoșii, vindicativii, malițioșii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe socoteala altora, sunt aspecte ce caracterizează comportamentul social caragialian, rezultat din înțelegerea vieții ca desfășurare scenică a teatrului lumii. Din miezul învălmășagului, din agitația de bâlci de care se trezește înconjurat, din carnavalul pe care nu se mai satură contemplându-l, Caragiale își extrage substanța epica brută pe care o supune printr-o tehnică de maestru unui proces de fabricație laborios, al cărui produs finit poartă pecetea eternității: "în singurătate, Caragiale era și el un depresiv, cam ca și Eminescu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
subțiri și se consola cu gândul că i se spusese că sărută bine. La urma urmei, buzele pline nu erau însemnele unei femei puternice. Sugerau o anumită vulnerabilitate pe care Darcey era hotărâtă să nu o arate niciodată. Darcey știa, contemplându-și imaginea în oglinzile fumurii, că avea trăsături accentuate, ceea ce însemna cu siguranță că nu era frumoasă. Chiar în tinerețe, până să-și fi retezat buclele aurii, nu fusese cu adevărat frumoasă, doar o fetiță obișnuită, cu ochii albaștri scânteietori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
fu de acord Aidan. Stephen apăsă pe butonul interfonului și poarta se deschise. Mașina trecu încet pe cărarea pietruită și se opri lângă celelalte șase mașini parcate lângă ușa impresionantă a castelului. Cei doi ieșiră din BMW și rămaseră să contemple clădirea. Ușa se deschise cu un scârțâit și o femeie apăru zâmbind. Eu sunt Andrea Finan, spuse ea. Sunteți bineveniți. Vreți să aruncați o privire înainte să luați mașina? Aidan dădu din cap. El și Stephen trecură prin aceleași camere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
să repete că raportul respectiv nu era responsabilitatea ei, că Harley Black purta răspunderea și că Paola nici n-ar fi trebuit să-l vadă, până când în sfârșit va fi crezută. După aceea ea și Murphy Lewidge stătură în birou contemplând mobila. —Nu suport să mi se smulgă banii din mână, se plânse Murphy. Când nu îi aveam, puteam măcar să mă concentrez asupra obținerii lor. Dar când erau acolo, atât de aproape... —Știu cum te simți. Nieve făcuse ceai pentru amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
-și vadă de viață. Și asta și făcea. Se muta la Edinburgh. Ciocolata se răcise. Clăti cana la chiuvetă și se îndreptă din nou spre ușa de la balcon. Nu mai ploua, dar tunetele încă mai răscoleau cerul. Împinse ușa și contemplă priveliștea orașului. Îi plăceau furtunile. Îi plăcea lumina și zgomotul și explozia de energie. Îi plăcea și cum vorbeau oamenii despre ele după aceea - mereu surprinși de măiestria cu care natura punea în scenă acest spectacol. Ăsta e răspunsul. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
a ajuns atât de departe în cariera sa. Interesantă idee, se gândi Darcey în timp ce repeta tot ce le spusese. Deși e cam greu să îți închipui că un scandalagiu din anii ’70 vrea să-și petreacă restul vieții în liniște, contemplând priveliștea lacurilor italiene. În timpul întâlnirii, nu se simți câtuși de puțin optimistă, așa că o surprinse invitația lui Antonio și a colegilor lui de a lua cina cu ei. Aleseră un restaurant încântător, nu departe de locul unde se ducea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
am ridicat și am mers spre ușă: — Drăguț articolul despre cuplul Lindbergh. Am mers pe jos Înapoi la birou. Frau Protze lustruia sticla de pe poza cu Tilly care se Îngălbenea, atârnată pe un perete din sala de așteptare, și Îl contempla, cu oarecare amuzament, pe vrednicul de milă burgrav al Rothenburgului. Când am intrat pe ușă, a Început să sune telefonul. Frau Protze Îmi zâmbi și apoi păși cu eleganță În micul ei separeu ca să răspundă, lăsându-mă să privesc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
datorită junglei, ca la Palenque, ci datorită singurătății. La rândul lor, templele din jur au început să arate ca un morman de oase de piatră pe care iarba se cațără ca o colonie de termite verzi. Rămân un timp să contemplu împrejurimile. De sub baobabul ce-și întinde umbra neagră pe peluza din fața piramidei, dr. Huerta îmi face semn cu mâna. Trebuie să cobor? îl întreb tot prin semne. Nu, nu, mă liniștește el. Totuși, soarele e prea agresiv, îmi dogorește spatele
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
de triluri, ca de bucle suple, de bolți trase cu florarul în aer, mă încînta, mă adâncea în mine însumi. Priveam de foarte aproape coaja brazilor, cu câte o semilună de iască, adunam de jos vreo frunză uscată și-i contemplam rugina și fărâmițarea, ridicam câte o piatră lată și descopeream o forfotă de furnici care-și cărau ouăle gălbui spre interiorul umed al pământului. Eram așa de fericit în singurătate! De departe, de pe terenurile de sport, se auzeau din când
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
o aripă de fluture, o pană de colibri, o halucinație cu mescalină n-ar fi amestecat atâtea nuanțe, atâta pâlpâire de culori trecând cu o dulceață nesfârșită una-ntr-alta, aprinzîndu-se și stingîndu-se, răvășind ființa celui care l-ar fi contemplat. Lulu, în schimb, devenise cenușiu și inert. Ochii îi erau acum roșii-fosforescenți, morți, deși arzând cu flacără. Păianjenul scoase de sub torace un ac lung, curb, pe care-l înfipse cu un ușor troznet în pieptul celui martirizat, acolo, între mizerabilii
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
desenez cu adevărat chipul ar fi trebuit să-l invit cu mine la masă, să-i dau o bere, să-l fac să vorbească și să nu mă uit la el de departe protejat de lumea reală din care veneam, contemplându-l printr-un telescop, Pe Venețianul îl știi? Cine-i Venețianul?! Un alt nebun, ăsta a făcut și facultate, dar de prea multă învățătură s-a scrântit, I se spune Venețianul pentru că afirmă mereu că ar fi fost la Veneția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ar putea să redeștepte totul, dar oare vreau cu adevărat să joc rolul altcuiva, încă nu-i prea târziu să dai înapoi, 17 martie, e prea târziu deja, de ieri după-masă de când am scris cuvintele de mai sus și pe când contemplam tuburile de vopsea uscate de pe polița de lemn, jaune de Naple, jaune briliant, bleu de cobalt, carmin brûlé, bleu de Prusse fin, blanc de zinc, laque de Rome 1, rose écarlate 1, rose écarlate 2, jaune capucine, brun rouge, brun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
am ore! Perfect! îți mulțumesc! 31 martie, presupusa mătușă s-a dovedit a nu fi mătușa Anei, nefericit mă întorc de la gară, aflu pe masă un bilet de la Anne, e prima oară când îi văd scrisul, m-am întors! am contemplat minute în șir Autoportretul, unde ești? te văd mâine la cinci jumătate la Café Regis? exprimarea mai puțin obișnuită a ultimei întrebări îmi smulge un început de zâmbet, Da! 1 aprilie, o întâmpin cu hotărârea de a mă întoarce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
îmi pregătesc o nouă coală de hârtie, din păcate blocul de desen e cam mic, Laura mă privește cu două mărgele negre de ochi, strălucind ca niște cărbuni aprinși, Povestiți-mi, doamnă, o rog pe femeia din fotoliu ce se contemplă încântată în desenul meu, dintr-o dată mă sperie parcă atâta liniște, și glasul ei sonor readuce viața zgomotoasă în lume, Ce cauți la Paris? întrebarea a fost pusă, O caut pe Ana! Care Ana? Îi dau în câteva cuvinte reperele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
este! le arăt celor doi copii portretele lor, Acum nu știu unde e Ana, dar îți promit că voi afla, Mulțumesc! nu mă mai întreabă nimic madame Angela, Laura se uită fericită la chipul ei tuciuriu din desen și Casian, în loc să-și contemple desenul, o privește vrăjit pe Laura și uitatul de noi toți Nicolae s-a așezat la o masă de birou și scrie, Laura îi spune câteva cuvinte neinteligibile pentru noi băiatului cu gurița căscată spre zulufii ei și abia atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
care a luminat ușa... Atunci am urmat-o și am ieșit în partea asta. Știi cumva ce e pe-aici? E un etaj... oricum, pare mai bine decât acolo de unde venim noi. Am găsit niște stânci și ne-am așezat, contemplând împrejurimile. Alergătorul stătea lângă mine având parcă aceeași atitudine de nedumerire. Mi se părea chiar că mă uit în oglindă atunci când îi observam mișcările și gesturile. Acolo de unde vii era o clepsidră? l-am întrebat încercând să-mi dau seama
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
șacalului, istețimea pisicii, caracterul enigmatic al șarpelui, carapacea unui scarabeu reprezintă doar părticele ale puterii divine. Fiindcă divinitatea se dezvăluie în părticele. Și-a răspândit dragostea pretutindeni, de la vulturul care curăță leșurile până la privighetoarea care cântă în noapte. Dacă tu contempli un animal, venerezi mintea divină ce stă în spatele formei lui. Venerezi capodopera zeului. Iar noi le reproducem ca să oferim minților noastre slabe ideea infinitului. Atât pentru noi, cei care trăim aici, cât și pentru cei care au trecut pe malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ani de domnie. Gajus stătea în picioare în anticameră, de când medicii îi șoptiseră lui Sertorius Macro că împăratul nu avea să mai trăiască până la lăsarea nopții. Refuzase neașteptatele atenții ale unor liberți și nu se dusese în pragul camerei împăratului; contemplase doar lunga așteptare a lui Sertorius Macro, care stătea tot în picioare, în prag. Trăsese puțin draperia și privise afară; ziua nu se mai termina, se vedeau fâșii de lumină în spatele norilor mari de deasupra mării. Apoi văzu că sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care, cu ochii în lacrimi, au văzut-o arzând. Vâslele ei erau atât de lungi și de subțiri, încât, atunci când se ridicau deasupra apei, păreau aripile unor pescăruși. Napolitanul Euthymius, genialul inginer naval cu chipul ars de soarele din Misenum, contempla lacul și colinele care îl împrejmuiau. Spuse: — Un templu pe apă... Tot învârtea în mână micul lui codex, carnețelul de papyrus, privindu-l pe Împărat: — În mintea mea, Augustus, se naște o idee. Nu voi face un templu de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să se căsătorească cu un descendent al Pisonilor, provenea din familia Corneliei, celebra matroană care, atunci când fusese rugată să-și expună bijuteriile, își arătase nenumăratele progenituri. În ciuda acestor severe amintiri atavice, mintea Orestillei fu subjugată de vorbele Împăratului. El îi contemplă decolteul și, făcând o glumă pe seama nobilei amintiri a străbunei sale, adăugă că ea nu avea nevoie de bijuterii, pentru că acestea ar fi acoperit ceea ce fiecare bărbat și-ar fi dorit de fapt să vadă. Ea râse, și glasul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]