4,062 matches
-
cunoașterea originilor ordinului întemeiat de el. Ignațiu însuși, cu toate că face distincție între istoria sa personală și cea a Societății lui Isus - nu întâmplător fragmentul autobiografic se oprește în 1538, așa cum am menționat deja -, ajunge să înțeleagă că viața lui de după convertire are o relevanță pentru ordinul care abia se născuse. Aceste aspecte permit precizarea intenției lui Ignațiu. Istorisirea are evident în centru persoana lui, însă numai și numai pentru a scoate în evidență felul în care a fost călăuzit de Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
reliefa ulterior felul în care se raportează unul la celălalt. Istorisirea ca autobiografie Textul se compune din două părți cu aproximativ aceeași întindere. Se poate spune că cea dintâi gravitează în jurul Ierusalimului: într-adevăr, prima hotărâre a neofitului, imediat după convertirea sa de la Loyola, este aceea de „a merge desculț la Ierusalim”1. La început este vorba despre un pelerinaj, deoarece el se gândea la ce anume avea să facă o dată întors de acolo 2. Numai că acest proiect avea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
ca el să se folosească de ei acolo unde ar crede că ar fi spre mai marea slavă a lui Dumnezeu și spre folosul sufletelor”2. Ultimele capitole ale Istorisirii descriu naufragiul providențial al acestui vis sau mai bine zis convertirea lui în acceptarea activă a unui destin: seria tentativelor de a se îmbarca spre Ierusalim îi va conduce în cele din urmă pe Ignațiu și însoțitorii săi la Roma, locul de naștere al Societății lui Isus. Acesta fiind itinerarul autobiografic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
semnificative. Într-adevăr, Ignațiu nu a vrut să spună decât ceea ce putea servi drept testament și învățătură: „Crezând că a sosit momentul potrivit, i-am cerut și am stăruit să ne deslușească în ce fel îl călăuzise Domnul de la începutul convertirii sale, pentru ca aceasta să ne poată servi drept testament și învățătură părintească” 3. Potrivit acestei intenții, Istorisirea ignațiană poate fi citită ca un testament în care sunt ușor de identificat cele mai importante lucruri lăsate drept moștenire. Cea dintâi „moștenire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
moștenire. Cea dintâi „moștenire” privește viața spirituală și constă în transmiterea unei convingeri de neclintit: recitindu-și „pelerinajul” vieții, Ignațiu recunoaște că Dumnezeu l-a călăuzit neîncetat pe căile sale, motiv pentru care nu ascunde nici excesele primei perioade după convertire și nici ceea ce ar putea apărea drept „erori de parcurs”, cu atât mai mult cu cât se recunoștea încă „orb”. Chiar dacă transformarea lui interioară dintr-un „om dornic de a dobândi faimă și onoare” a fost un lung proces de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
pe care i-l purtam, l-am întrebat: „Părinte, ce vreți să spuneți?”. Dar el schimbă vorba. Crezând că a sosit momentul potrivit, i-am cerut și am stăruit să ne deslușească în ce fel îl călăuzise Domnul de la începutul convertirii sale, pentru ca aceasta să ne poată servi drept testament și învățătură părintească. „Întrucât - îi zic - ați primit cele trei lucruri pe care doreați să le vedeți înfăptuite înainte de a muri, ne temem ca nu cumva să fiți chemat la cer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
întrebare: tot nu începuse. Atunci, mânat de nu știu ce duh, îi spusei Părintelui: „Se fac de acum patru ani de când vă cer, nu numai în numele meu, ci și al celorlalți Părinți, să ne deslușiți cum v-a modelat Domnul de la începutul convertirii dumneavoastră; credem că acest lucru ne va fi de foarte mare folos mai ales nouă, și Societății. Dar, întrucât văd că nu ne îndepliniți rugămintea, îndrăznesc să vă făgăduiesc că, dacă faceți ceea ce ne dorim atât de mult, ne vom
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
acestea - nu am putut consemna totul în întregime 5 la Roma. La Genova, neavând secretar spaniol, am dictat în italiană ceea ce adusesem cu mine de la Roma însemnat pe scurt. Am terminat de scris în decembrie 1555, la Genova. Capitolul I CONVERTIREA (1521-1522) Rănitul de la Pamplona 1. Până la vârsta de 26 de ani fu un om dedat deșertăciunilor lumii 1 și își găsise plăcerea mai ales în mânuirea armelor, cu o mare și deșartă dorință de a dobândi faimă.2 Astfel, într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
să le pună treburile în rânduială, ca apoi să se îndrepte spre Veneția și să-i aștepte acolo. 86. El plecă din Paris în anul 1535 și, conform înțelegerii, însoțitorii săi ar fi trebuit să plece în 1537, de sărbătoarea convertirii Sfântului Pavel 1. Cu toate acestea, din cauza războaielor care izbucniseră, plecară în noiembrie 1536. Când Pelerinul era pe picior de plecare, află că fusese învinuit înaintea inchizitorului și că fusese dat în judecată. La această veste, văzând că nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
este un capăt de drum pentru propria lor desăvârșire, ci mai degrabă începutul unui drum care duce spre celălalt, o alteritate care îmbrățișează aproapele în Dumnezeu. Mistica ignațiană nu sfârșește așadar într-o contemplare extatică în fața Sfintei Treimi, ci în convertirea voinței proprii în slujire. Reflecția, rugăciunea și spiritul misionar rodesc aici indisociabil. Prin această confluență de două ori surprinzătoare (fervoarea rugăciunii care nu exclude raționalitatea la rece, extazul mistic care în loc să-l rupă de lume îl retrimite transformat în mijlocul ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Să nu aveți nici aur, nici argint ș...ț. În dar ați primit, în dar să dați”). Și le-a dat învățătură și ce să propovăduiască: („Și, mergând, vestiți și ziceți: «De acum s-a apropiat Împărăția cerurilor»”). 282. DESPRE CONVERTIREA MAGDALENEI, SCRIE SFÂNTUL LUCA ÎN 7,36-50. 1. Primul. Magdalena intră acolo unde Cristos, Domnul nostru, stătea la masă, în casa fariseului; aducea cu ea un vas de alabastru cu untdelemn. 2. Stând în spatele Domnului, la picioarele Sale, I le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
pericolul pe care Îl reprezintă „marea masă a israeliților” stabilită În România, Ion I.C. Brătianu sublinia faptul că poporul român „a considerat Întot- deauna ospitalitatea ca cea dintâi dintre virtuți” <endnote id="(754, III, p. 64)"/>. În 1938, scriind despre convertirea unor evrei la creștinism În Moldova primei jumătăți a secolului al XIX-lea și despre asimilarea lor În societatea românească, folcloristul Artur Gorovei exclama, jumătate cu mândrie, jumătate cu indignare : „Toleranța moldo- venilor a Întrecut, totdeauna, orice imaginație” <endnote id
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
rămas !” <endnote id="(639, p. 94)"/>. Adevărata victorie a creștinului nu se considera a fi simpla zgâlțâire a bărbii unui evreu Înspăimântat, ci tunderea bărbii și tăierea perciunilor săi rituali. „Distanța culturală” era astfel anulată, iar gestul avea autoritatea unei convertiri religioase (chiar dacă forțate) și pres- tigiul aducerii „ne-legiuitului păgân” la „legea noastră”. Gestul de a tăia sau smulge bărbi și perciuni rituali căpăta el Însuși un caracter ritual <endnote id="(116)"/>. Numeroase mărturii istorice atestă că era vorba de
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
din epocă <endnote id="(344, I, p. 134)"/>. Când sinistrul țar Nicolae I (1825-1855) a declanșat procesul de de-iudaizare, de creștinare și de rusificare cu sila a evreilor din „zona de rezidență” stabilită În vestul Rusiei (inclusiv În Basarabia), pe lângă convertirea forțată la creștinism, el a acționat Împotriva a două importante jaloane culturale iudaice : cartea și părul. Cu alte cuvinte, pe de o parte, Talmudul a fost ars, din nou, În public <endnote id="(139, pp. 311- 323)"/>, iar pe de
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
datat circa 1220 redă o răspândită legendă europeană, intitulată Evreica devenită catolică. Întâlnindu-se cu tatăl ei, evreica proaspăt botezată a simțit „o duhoare pestilențială emanând de la el”, un miros pe care - avându-l ea Însăși - nu Îl simțise Înainte de convertire <endnote id=" (83, p. 95)"/>. Dacă odată cu trecerea evreului la creștinism dispare mirosul urât al acestuia, evident, prin convertirea creștinului la mozaism, efectul este invers. Prin 1630, de pildă, mitropolitul Kievului, Petru Movilă, scria despre cneghina Anna Korețkaia că „s-
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
botezată a simțit „o duhoare pestilențială emanând de la el”, un miros pe care - avându-l ea Însăși - nu Îl simțise Înainte de convertire <endnote id=" (83, p. 95)"/>. Dacă odată cu trecerea evreului la creștinism dispare mirosul urât al acestuia, evident, prin convertirea creștinului la mozaism, efectul este invers. Prin 1630, de pildă, mitropolitul Kievului, Petru Movilă, scria despre cneghina Anna Korețkaia că „s-a Îndepărtat de cre dința ortodoxă”, trecând la „necredința evreiască” și ținând „sabatul cu evreii”. Când a revenit la
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
fapt, acesta este un scenariu recognoscibil de-a lungul secolelor. De regulă, când s-a impus unei minorități etnice (sau confesionale) purtarea unui semn distinctiv, a fost primul simptom că majoritatea Îi pregătește acesteia aplicarea uneia dintre măsurile radi cale : convertirea forțată, expulzarea sau masacrarea. Stigmatele Evului Mediu Nu naziștii secolului XX au inventat stigmatul etnic (sau confesional). Cea mai veche atestare documentară de acest gen coboară până În secolul al VII-lea, când califul Omar a decretat ca toți evreii și
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
În Spania și Portugalia, unde - cam de la Începutul secolului al XV-lea - au fost obligați să poarte același tip de stigmat. Este o zonă și o perioadă În care Încă se mai credea că „problema evreiască” putea fi rezolvată prin convertire forțată. Cu crucea Într-o mână și sabia Într-amândouă, inchizitorii spanioli năvăleau În cartierele evreiești (juderias) strigând : „Botezul sau Moartea ! ”. Unii evrei au ales cristelnița. Alții, sabia. Ceilalți au fost expulzați din Spania (În 1492) și, ulterior, din Portugalia
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
trăiește de mai bine de trei mii de ani și care tot timpul de când există s-a Îndeletnicit numai cu ocupații intelectuale, n-a produs nici un geniu” <endnote id="(cf. 517, I, p. 94)"/>. Prozatorul I.Al. Brătescu-Voinești - a cărui convertire „de la pacifism la huliganism” a fost salutată cu entuziasm de Nichifor Crainic În 1938 - credea că evreii sunt inteligenți (prin „ascuțirea minților elevilor”), dar fățarnici (prin „nevoia lor imperioasă și permanentă de a ascunde adevărul”). Acestea ar fi caracteristici cultivate
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Evreul tot evreu rămâne, chiar dacă are pinteni la cizme” (proverb german și polonez). „Evreul rămâne Întotdeauna evreu”, spune un personaj din nuvela Mendel din Gdansk, publi cată de scriitoarea poloneză Maria Konopnicka În 1897 <endnote id=" (682, p. 227)"/>. Nici măcar convertirea lui la creștinism (suprema schim bare !) nu este percepută ca o modificare esențială : „Fie chiar botezat, evreul tot zaraf” (Vasile Alecsandri, piesa Agachi Flutur) ; sau : „Firea evreului n-o schimbă botezul” (proverb din lumea slavă) <endnote id="(3, p. 75
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
rătăcire simbolică, sufletească. O veche zicală populară germană surprinde această metaforă : Verloren, wie’ne Juden- Seele („Rătăcit, ca un suflet de evreu”) <endnote id="(177, nr. 1680 ; cf. 3, p. 62)"/>. Fără discuție, din această perspectivă, singura lui salvare rămâne convertirea. Recăpătarea văzului, a auzului și a glasului sunt - În retorica veterotestamentară (Isaia 35, 4-6) - sinonime și sincrone cu mântuirea provocată de pogorârea lui Mesia pe pământ. Imaginea a fost preluată și revalorificată de discursul creștin- ortodox ; de mitropolitul Varlaam, de
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
surzi și muți) (Matei 9, 30 și 20, 34 ; Marcu 7, 35 și 8, 23 ; Luca 18, 43 ; Ioan 9, 7 etc.), care - În urma acestei experiențe - devin primii evrei creștini. Semnificația metaforei este evidentă. Trecerea de la necredință la credință sau convertirea de la „o credință” la „adevărata credință” Înseamnă modificarea profundă a statutului religios al unui om, asimilabilă metaforic cu (re)căpătarea vederii de către un orb. Dimpotrivă, trecerea inversă este asociată cu pierderea vederii : „Apoi Isus a rostit : «Venit-am În lumea
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
În Europa medievală se scrijeleau ochii evreilor de pe diferite imagini. Martin Luther Însuși a oferit, indirect, această inedită informație. Într-o lucrare publicată În 1520 - când Încă nu intrase În perioada sa virulent antisemită și când spera Încă În masiva convertire la creștinism a evreilor -, reformatorul german susținea că cei care Îi persecută pe evrei se aseamănă acelor copii naivi care scrijelesc ochii evreilor de pe diverse reprezentări plastice <endnote id=" (123, p. 648)"/>. Luther credea că acest obicei era practicat pentru
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
un anume Nicolae Botezatu, evreu botezat și călugărit la Mănăstirea Cernica : „M-am născut al doilea [= a doua oară] - mărturisește el În Predoslovie - când eram de treizeci și opt de ani”. Același tip de metafore se regăsesc În actele de convertire, de divorț sau de căsătorie mixtă adresate Mitropoliei Moldovei sau emise de aceasta În primele decenii ale secolului al XIX-lea : „jidovul” este „rătăcit În umbra legii evreiești”, care este o „lege rătăcită”, fiind o „neagră haină a neștiinței de
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
În secolele XV-XVI, unii renascentiști creștini Învățau ebraica și studiau Cabbala. La Începutul activității sale reformatoare - pe vremea când scria lucrarea Das Jesus Christus eyn geboren Jüd War (Isus Cristos a fost evreu prin naștere, 1523) -, Martin Luther spera În convertirea În masă a evreilor și credea că persecuțiile Împotriva lor Îi Îndepărtează de creștinism. Calvin era considerat „iudaizant”, iar reformații calvini - fiind și ei persecutați și prigoniți de catolici - Îi priveau pe evrei cu empatie. În aceste condiții, sumar sugerate
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]