4,293 matches
-
sforile cu rufe zdrențăroase Întinse Între barăci. Jim ieși din caverna umedă a cazematei. Purtînd pantofii de golf din piele pe care i-i dăduse doctorul Ransome, se strecură printre sîrme. În mînă ținea broasca țestoasă a lui Kimura. Bătrîna creatură conținea cel puțin o jumătate de kilogram de carne și era aproape sigur că Basie știa o rețetă specială pentru a o prepara. Jim și-l imagina pe Basie tentînd-o să iasă din carapacea ei cu o omidă vie, tăindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
trupul unui animal care respira. Plămînii și ficatul acestuia tremurau În cutie, de parcă ar mai fi fost mișcați de o inimă. Jim tăie o a doua felie și o băgă În gură. Îi putea simți pulsul Între buze și teama creaturii În momentul dinaintea morții. Scoase felia dintre buze și se uită fix la carnea uleioasă. Carnea vie nu era menită să hrănească morții. Aceasta era o hrană care Îi va devora pe cei care Încercau să o mănînce. Jim scuipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
uitată a orașului. Cu brațul agățat de fereastra unei mașini negocia prețul, cu fața aceea chinuită și ochii înfundați, murdari de machiaj. Poate în mașina aceea se afla Manlio. El, din când în când, se distra să agațe câte o creatură nocturnă. De ce nu ea? Nu, ea nu. Încetasem să mai bat, brațul extenuat îmi tremura. Ea nu era frumoasă, era spălăcită, deprimantă. Micimea ei mi se părea o protecție, nimeni nu putea să și-o imagineze când devenea alta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
blândă, aproape că sperie. Scrutează marea cu ochi hrăpăreți, bordați de piele roșie, pare să-și caute traiectoria pentru următorul zbor. Are un cioc de pasăre mitologică și ceva uman în privire. Dar de ce, îmi vine să mă întreb, o creatură atât de mică acceptă fără încetare provocările pe care natura i le impune, în timp ce noi dăm înapoi în fața celui mai mic val al mării, noi cu pantofii noștri, cu puloverele noastre, de ce suntem atât de lipsiți de curaj? Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
nivelul relațiilor dintre Creator, Lume, ca creație primă, și Om, ca beneficiar și interpret al acesteia și aspirant la condiția Creatorului. Nu inventarierea tărâmului de-aici e miza, ci catagrafierea absolută a drumului către Împărăția de dincolo de lumea aceasta. „Toate creaturile - spune Unamuno - sunt creatorul lor. Și niciodată Dumnezeu nu s-a simțit mai creator, mai tată, decât când a murit în Cristos, când El, în Fiul său a gustat moartea.“ Prin urmare - reconfirmă el intuiția lui Victor Goti din Ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și pentru că nu aveți absolut niciun chef, cum ziceți, să mă împiedicați să mă sinucid. Bine, destul! Destul! - am exclamat el, lovind cu pumnul în masă -. Taci din gură! Nu vreau să mai aud alte obrăznicii!... Și încă din partea unei creaturi ale mele! Și întrucât m-am săturat și nici nu mai știu ce să mă fac cu tine, hotărăsc chiar acum nu să te sinucizi, ci să te ucid eu însumi. Ai să mori, așadar, și curând încă! Foarte curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
iar cuvântul lui a fost cuvânt spaniol...! — Și ce dacă? - m-a întrerupt el, readucându-mă la realitate. — Și apoi ai sugerat idea de-a mă ucide. Să mă ucizi? Pe mine? Tu? Să mor eu de mâna uneia dintre creaturile mele! Nu mai tolerez. Și ca să-ți pedepsesc cutezanța și concepțiile astea dizolvante, extravagante, anarhice, cu care mi-ai venit, hotărăsc și dispun să mori. De cum vei ajunge la tine acasă, vei muri. Vei muri, ți-o spun, vei muri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
care-i lipsește muritorului obișnuit născut din pântecele unei femei. Când te naști personaj, când ai norocul să te naști personaj viu, îți râzi de moarte: nu mai poți muri! Artistul, scriitorul, instrumentul meschin al acestei creații, va muri; dar creatura sa nu mai moare. Și ca să se bucure de o viață nemuritoare nu trebuie să aibă înzestrări extraordinare sau să facă minuni. Spuneți-mi cine erau Sancho Panza sau Don Abbondio. Și totuși ei sunt eterni deoarece, germeni vii, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mâinile constructorilor. La fel, pentru un roman, ca și pentru o epopee sau o dramă, faci un plan; apoi însă romanul, epopeea sau drama i se impun celui care se crede autorul lor. Sau i se impun protagoniștii, presupusele lui creaturi. Așa i s-au impus Luzbel și Satana, mai întâi, și Adam și Eva, după aceea, lui Iehova. Și asta da riman, sau opopee sau trigedie! Așa mi s-a impus Augusto Pérez. Și când a apărut în opera mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
care trece rămânând, și literatura nu e altceva decât moarte. Moarte din care alții pot lua viață. Pentru că cine citește un roman îl poate trăi, retrăi - și cine zice un roman zice o istorie -, și cine citește un poem, o creatură - poemul este creatură și poezia creație - îl poate recrea. Între ei, și autorul. Și oare întotdeauna un autor, când își recitește o operă din trecut, reîntâlnește eternitatea acele clipe trecute care face prezentul etern? Nu ți s-a întâmplat oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și literatura nu e altceva decât moarte. Moarte din care alții pot lua viață. Pentru că cine citește un roman îl poate trăi, retrăi - și cine zice un roman zice o istorie -, și cine citește un poem, o creatură - poemul este creatură și poezia creație - îl poate recrea. Între ei, și autorul. Și oare întotdeauna un autor, când își recitește o operă din trecut, reîntâlnește eternitatea acele clipe trecute care face prezentul etern? Nu ți s-a întâmplat oare niciodată, cititorule, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
altul, Emma Bovary. Până și M. Homais, care este Flaubert, și dacă Flaubert își bate joc de dl Homais, o face ca să-și bată joc de sine însuși, din compasiune, adică din iubire de sine. Bietul Bouvard! Bietul Pécuchet! Toate creaturile sunt creatorul lor. Și niciodată Dumnezeu nu s-a simțit mai creator, mai tată, decât când a murit în Cristos, când în El, în Fiul său, a gustat moartea. Am spus că noi, autorii, poeții, ne introducem, ne creăm în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
meu, Martínez Anido al meu, contele de Romanones al meu nu sunt tot atâtea creații ale mele, părți din mine însumi la fel ca și Augusto Pérez al meu, Pachico Zabalbide al meu, Alejandro Gómez al meu și toate celelalte creaturi din romanele mele? Toți cei ce trăim îndeosebi din lectură și în lectură nu putem separa personajele poetice sau romanești de cele istorice. Don Quijote e pentru noi tot atât de real și efectiv ca Cervantes ori mai curând acesta tot atât ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre“. Le repetă de trei ori, se închină și așteptă, înainte de a deschide cartea, să i se potolească inima. Simțea că timpul îl devorează, că viitorul acelei ficțiuni romanești îl înghite. Viitorul acelei creaturi fictive cu care se identificase; simțea că se cufundă în sine însuși. Calmându-se oarecum, deschise cartea și-și reluă lectura. Uită total de sine și atunci într-adevăr ar fi putut spune că murise. Îl visa pe celălalt sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-se oarecum, deschise cartea și-și reluă lectura. Uită total de sine și atunci într-adevăr ar fi putut spune că murise. Îl visa pe celălalt sau mai bine zis celălalt era un vis care se visa în el, o creatură a singurătății lui infinite. În cele din urmă s-a trezit cu un junghi teribil în inimă. Personajul cărții tocmai îi spunea încă o dată: „Trebuie să-i repet cititorului meu că va muri odată cu mine“. Și de data asta efectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vânt ca și cum ar fi uriași, o fac pe deplin conștient că sunt mori de vânt. Dar cum ceilalți, cei care se consideră întregi la minte, le cred uriași, trebuie să-i dezamăgesc în privința asta.] Uneori, în clipele când mă cred creatură fictivă și-mi fac romanul, când mă reprezint pe mine însumi, sub ochii mei, mi s-a întâmplat să visez fie că aproape toți ceilalți, mai cu seamă în Spania mea, sunt nebuni, fie că nebun sunt eu și, de vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
binelea. Și dacă mi-o făuresc, tot mor. <Iată-mă pesemne făurindu-mi legenda, romanul meu, și făurind-o și pe-a lor, pe cea a regelui, pe cea a lui Primo de Rivera, pe cea a lui Martínez Anido, creaturi ale spiritului meu, creaturi fictive. Oare mint când le atribui anumite intenții și anumite sentimente? Sunt ei oare așa cum îi zugrăvesc eu? Oare pur și simplu există? Există oare, oricum ar fi, în afara mea? În calitate de creaturi ale mele, ei sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o făuresc, tot mor. <Iată-mă pesemne făurindu-mi legenda, romanul meu, și făurind-o și pe-a lor, pe cea a regelui, pe cea a lui Primo de Rivera, pe cea a lui Martínez Anido, creaturi ale spiritului meu, creaturi fictive. Oare mint când le atribui anumite intenții și anumite sentimente? Sunt ei oare așa cum îi zugrăvesc eu? Oare pur și simplu există? Există oare, oricum ar fi, în afara mea? În calitate de creaturi ale mele, ei sunt creaturi ale iubirii mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
a lui Martínez Anido, creaturi ale spiritului meu, creaturi fictive. Oare mint când le atribui anumite intenții și anumite sentimente? Sunt ei oare așa cum îi zugrăvesc eu? Oare pur și simplu există? Există oare, oricum ar fi, în afara mea? În calitate de creaturi ale mele, ei sunt creaturi ale iubirii mele când ea mi se înveșmântă în ură. Am spus despre Sarmiento că-l admira și-l iubea pe tiranul Rosas; n-aș spune că-l admir pe regele nostru, dar că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ale spiritului meu, creaturi fictive. Oare mint când le atribui anumite intenții și anumite sentimente? Sunt ei oare așa cum îi zugrăvesc eu? Oare pur și simplu există? Există oare, oricum ar fi, în afara mea? În calitate de creaturi ale mele, ei sunt creaturi ale iubirii mele când ea mi se înveșmântă în ură. Am spus despre Sarmiento că-l admira și-l iubea pe tiranul Rosas; n-aș spune că-l admir pe regele nostru, dar că-l iubesc, da, da pentru că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
care se roteau. Văzu mulțimea de perișori mici și tari, ca o mustață. Studie picioarele subțiri, care păreau pline de articulații. Forma aripilor delicate și prelungi. Și Îl copleși un sentiment de venerație pentru alcătuirea minuțioasă și precisă a acestei creaturi, care nu i se mai părea dezgustătoare, ci minunat de perfectă: reprezentanta unei rase detestate, proscrisă și exilată În canalele de scurgere, care excela În arta supraviețuirii Încăpățânate, dăruită cu o agilitate și o șiretenie nemaipomenite pe Întuneric; o rasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
poate nici Înțepa, nici mușca și care se ține Întotdeauna la distanță? Fima se retrase Într-o tăcere Încărcată de respect. Își Încălță din nou pantoful, ignorând mirosul ciorapului. Și Închise cu grijă ușa dulăpiorului de sub chiuvetă, ca să nu sperie creatura. După care se ridică icnind și hotărî să amâne treburile casnice pentru altă dată, Întrucât nu erau doar una sau două și păreau nedrept de Împovărătoare. Aprinse ceainicul electric ca să-și facă o cafea, potrivi radioul pe un post cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
vulcani aruncând nori de fum, jungle și aburi cețoși ridicându-se din pământ, cu mult Înainte să apară cuvintele și cunoașterea, cu ere Întregi Înaintea profeților, a regilor și a mântuitorilor care umblau pe-aici, pe dealurile Betleemului, venea această creatură care Îl privea acum pe Fima de la un metru distanță, cu un fel de tandrețe neliniștită? Ca o rudă Îndepărtată, Îngrijorată de sănătatea ta. Un mic dinozaur perfect, redus la dimensiunile unei șopârle de curte. Se pare că Fima trezise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Îl privea acum pe Fima de la un metru distanță, cu un fel de tandrețe neliniștită? Ca o rudă Îndepărtată, Îngrijorată de sănătatea ta. Un mic dinozaur perfect, redus la dimensiunile unei șopârle de curte. Se pare că Fima trezise interesul creaturii, altfel de ce-ar fi mișcat capul de la dreapta la stânga, Încet, parcă ar fi zis: Chiar mă mir de tine. Sau de parcă ar fi regretat că Fima acționa nesăbuit, dar nu avea cum să-l ajute. Și Într-adevăr e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Berlin, În ultimele zile ale Republicii de la Weimar, și Își Însuși rolul de martir: Carl von Ossietzky 1, Kurt Tucholsky 2. Abandonă imediat Întregul tablou, comparația părându-i-se ridicolă, aproape isterică. Annettei Îi spuse: —Uită-te bine la ei. Creaturile astea ne trag În prăpastie. Annette răspunse: —Eu mă aflu deja În prăpastie. Iar Fima: —Continuă. Vorbeai despre femeile fatale. Annette goli cel de-al doilea păhărel, ochii Începură să-i strălucească, iar În cuvintele ei se strecură un strop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]