9,951 matches
-
țară? Nu e prima dată când îți scriu, în fiecare zi ți-am scris câte o scrisoare în computer, dar nu ți-am trimis-o, pe toate, la sfârșit, le-am șters, pentru că... nu știu, pentru că nu vreau să te deranjez, să te încurc sau să te oblig la ceva. Acest text am să ți-l trimit, ca să vezi cum e, poate ai să înțelegi. Dragul meu, timpul nu vindecă nimic, de fapt, despre asta vroiam să-ți scriu. Despre timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ridice singur, am citit o carte despre psihologia copilului, trebuie să învețe să se descurce în viață, să fie independent. - Da urlă, doamnă! - Dacă nu-i acordați atâta atenție, o să se oprească. - Păi cum să nu-i acord, doamnă, mă deranjează, aici e parc, să fie liniște, să se odihnească omu! - Dumneavoastră n-aveți copii? - Nu. La asta nu se aștepta doamna. Domnul Popa are întotdeauna darul să-i surprindă pe necunoscuți, să-i intimideze, să-i lase fără replică. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
jos bluzița decoltată Dolce&Gabanna și în sus fustița de blugi, se hotărî să-și apere bărbatul: - Romeo, cum... - Îl cunoști?! Romeo?! Mișu nu se așteptase la asemenea trădare. - Nu tocmai... - Liniște! îndrăzni heruvimul. - Liniște! îl acompanie nea Ovidiu, ușor deranjat de reflectorul mutat acum pe nasul lui borcănat și roșu. - Liniște! tună Mișu, dar în aceeași clipă mâinile sale slăbiră din cauza tensiunii nervoase și-și scăpă halterele pe piciorul drept. Într-adevăr, se făcu liniște. Toate privirile din sală, plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
spectatori și telespectatori... reluă el, am fost cu toții induși în eroare. Gândiți-vă și domniile voastre! Acest nimeni, acest analfabet din Vitan, trăia liniștit în păcat. Ca mulți dintre noi. Numai că lăcomia și nerușinarea lui au ajuns peste noapte să deranjeze o țară întreagă. Căci nu e păcat mai mare decât să-i tragi pe alții în păcat! Căcat! Cum puteți să credeți minciuna asta gogonată cu halterele? Cum puteți să credeți că maimuțoiul ăsta strâmb ar fi putut arunca atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
de sus. Contesa zâmbi. De când intrase intrase omul ăsta în viața ei, parcă se urâțise puțin. Parcă-și pierduse din intangibilitate. Până și efortul să comunice cu el îi urâțea parcă spiritul. Contesa devenise mai delăsătoare și asta nu o deranja. De ce să strici mărgăritarele pe porci? Și oricum, genul de mentor care era Contesa pentru Popa cerea mai degrabă un spirit masculin. O frumusețe perfectă ar fi putut să-i distragă învățăcelului atenția de la lucrurile esențiale pe care le aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
altcum nu mint, simt asta și acum, după atâția ani. Am ieșit de la Horea, afară era frumos, cald, m-am plimbat, m-am plictisit și m-am dus acasă, stăteam atunci undeva la dracu-n patru, dar drumul nu mă deranja, vedeam lumea, la urma urmelor, mirosea a vreme incertă, nici vară, nici toamnă, tramvaiul 12 zdrăngănea, oameni de toate felurile se lipiseră unii de alții; am coborât, am împins poarta de lemn și i-am spus Luminiței, prima mea soție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
dea examenul de stat și îmi propune rolul Regelui din piesa lui Saroyan, Oamenii cavernelor. Îmi dă textul, îmi spune câte ceva despre rol, apoi pleacă. Eram singur acasă. Iau textul și mă duc în sala de sport ca să nu mă deranjeze nimeni, cred că a venit Luminița la un moment dat, era pe la miezul nopții, i-am făcut semn că totul este în regulă și m-a lăsat în pace. Am venit în cameră dimineața, știam rolul, eram pregătit să trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
grămadă de zile. Chefurile erau colosale, banii erau destui, filmul nu tocmai greu și nici complicat, intriga pe înțelesul publicului, după filmare începea greul, căci mesele icneau, vinul curgea și actorii simțeau că trăiesc. Se filma la Reșița, nu ne deranja nimeni de la centru, treburile mergeau la fix. Stăteam la hotel și asta îmi plăcea, ieșisem oarecum din atmosfera Bucureștiului, mi se părea un timp care curgea lent, ca să am vreme să privesc și să pricep. Nu s-a mai repetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
telefonul și a răcnit la procurorul general să mă lase în pace, să nu cumva să se atingă de mine. Apoi, respirând nervos, mi-a spus să mă duc acasă și să am grijă de copil. Nu m-a mai deranjat nimeni de atunci... Acum noaptea se lăbărța peste mine și cuvintele lui Silvestru îmi sunau în urechi ca un gong izbit cu un ciocan de fier. O pantomimă, ce fel de pantomimă, Doamne, eu care abia mă târâi pe picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Atunci ești tu însuți realitatea, iar ceilalți sunt figuranți. Când Rainer privește înserarea, spune că această înserare e un armistițiu melancolic în care viața s‑a stins. Profesoara de germană spune că frații Witkowski ar face bine să nu mai deranjeze clasa cu trăncăneala lor neîntreruptă. Stifter spune: Apoi s‑au ivit pădurile de un roșu pal, care, acoperite de o boare blândă, albastră, treceau de‑a lungul munților. Chiar vezi pădurile trecând? Să sperăm că și‑au luat bilet. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
atrag. Suntem puternic atrași unul de celălalt și nu putem face nimic împotriva acestui fapt. La o nouă rafală de vânt, grupul de mesteceni oftează îndârjit, iar cele două sălcii oftează și ele la un interval bine calculat. O pasăre deranjată din somn se înalță cu un țipăt strident. Într‑un parc public n‑ai liniște, iar acum iată că ți‑ai pierdut și aici liniștea. Luna gonește ca o nebună pe cer, la mică înălțime, în realitate sunt doar norii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
el, deși poate că ei au la vremea asta ceva mai bun de făcut. Ministranții stau jos și se odihnesc în timpul predicii, cei mai mulți se gândesc la tot felul de prostii, măgării sau fleacuri de la școală, ceea ce pe Dumnezeu nu‑l deranjează, doar știe care sunt grijile celor mici și le ascultă cu îngăduință. Dar Rainer se gândește chiar la EL, la Dumnezeu însuși, căruia vrea să‑i încredințeze grijile sale; pentru scurt timp, Dumnezeu e ultima lui speranță, fiindcă nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
e o figură omenească, e o minune cât de diversă poate fi natura, se gândește Sophie. Există o extremă stângă și o extremă dreaptă care se apropie foarte mult și există chiar și acest Hans, ceea ce se pare că nu deranjează și nu încurcă pe nimeni. În natură există felurite specii și forme, precum și două sexe complet diferite. Sophie se trage dintr‑o veche familie nobiliară. Acum câteva luni, Sophie a uitat de toate, mai ales de lumea înconjurătoare, la brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se află Lausanne. Sophie se desprinde de la brațul ambilor băieți - care au intenții bune, dar nu se pricep să apuce - transformându‑se într‑o plantă carnivoră primejdioasă, care ucide insecte cu lipiciul ei. Declară că nu admite să mai fie deranjată în vreun fel. O să plece ca să nu mai fie nevoită să‑i vadă pe ăștia doi. Sunt micii dumitale admiratori, Sophie, zâmbește mama partenerului de dans. Ei, atunci distracție plăcută, dragă Sophie. Anna se întoarce cu sandvișul, Hans culege nervos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să-mi dau seama de unul singur, am spus. Îmi pare rău, dar pic de somn. Mai avem o groază de filmări. Și tu ar fi mai bine să te Întorci la tine În cameră, nu crezi? — Da, știu că deranjez. Monkey recunoscu pe față, cu privirile În pământ. Nu pretind că am puteri supranaturale, dar am avut senzația că am zărit În acel moment ceva vag plutind În jurul umerilor lui, o neputință apăsătoare. M-am trezit că simțeam un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
continuare printre calculatoare și faxuri. Mânia mi s-a topit puțin și cred că Monkey a simțit asta, pentru că s-a uitat la mine și mi-a zâmbit. — Dar nu am pe nimeni cu care să pot vorbi. Nu mă deranjează să te ascult, dar să nu-ți faci iluzii că te-aș putea Înțelege. — Nu sunt copleșit de angoase, nici nu mă frământă ceva anume. Mă consider un tip rezistent În comparație cu ceilalți de vârsta mea și am ceva În cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
haine, și poziția pe care o adoptase nu era nici a unui câine, nici a unui sugar, nici a unei nimfomane. Stătea În patru labe, cu fesele ridicate, dar mirosul care Începuse să se reverse dinspre pulpele ei nu mă deranja. Aveam impresia că amândoi ne aflam suspendați deasupra a ceva necunoscut. Îmi imaginam că stăteam În palma lui Dumnezeu, sau pe o lentilă de microscop, ori pe un covor zburător, ori pe suprafața Înghețată a unei ape. Îmi imaginam diverse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
și aș cuceri-o, nu m-ar Încânta ideea de a mă afișa cu ea de după gât prin baruri pentru a le arăta tuturor ce grozav sunt eu. Asta nu Înseamnă că am ceva Împotriva actrițelor. Sau că m-ar deranja priveliștea unei fețe obișnuite, de pe care a dispărut orice urmă a machiajului de peste zi. Chiar cunosc vreo câteva actrițe, și toate debordează de o energie vitalizantă, ca și tine, de altfel. Însă, dacă e vorba doar de această energie debordantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
orificiile erau dispuse În zig-zag, pe două rânduri, și nu aliniate una dupa alta: pur și simplu pentru că așa Încăpeau mai multe! Dacă ar fi săpat prea multe găuri una după alta, pe un singur rând, prizonierii s-ar fi deranjat unul pe altul. Rândurile acestea de gropi se Întindeau la nesfârșit, probabil că pe un singur rând o sută de oameni puteau să-și facă nevoile În același timp; și, cum erau vreo zece sau douăzeci de astfel de rânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de câine găsite pe stradă. La analiza fecalelor s-au descoperit niște bacterii necunoscute la om și Îți dai seama ce scandal a ieșit! Râdeam În gura mare la auzul acestei povești, atât de tare Încât ceilalți clienți Întorceau capul deranjați spre noi. Problema cu sake-ul japonez este momentul În care Începi să te trezești din beție. E o senzație cât se poate de neplăcută, nu-i așa? Ca și cum presiunea atmosferică ar scădea puțin câte puțin. Ei bine, În momentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de extenuare teribilă, de parcă aș fi cărat În spate un sac cu pietre. Am căzut lat pe pat fără ca măcar să-mi mai dezleg cravata. Când am deschis ochii, era trecut de ora două după-amiază. Uitasem să atârn cartonașul cu „Nu deranjați“ la ușă și, ca atare, m-a trezit menajera când a venit să facă curat. Purta o bonetă albă și un șorț apretat, ceea ce-mi amintea de servitoarele de altădată. Eram Încă pe jumătate adormit și abia după ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
una de-a dumitale, că altfel nu o să-ți câștig atenția în veci. — Mersi, i-am spus stingându-mi țigara într-o scrumieră de mărimea capacului de la butucul unei roți. Cred că așa o să fac. — Și dacă tot te-ai deranjat, ai putea să torni și ceva de băut pentru noi. Nu știu dumneata cum te simți, dar mie cu siguranță mi-ar prinde bine un păhărel. Îmi indică un imens secretaire Biedermeier, a cărui parte de sus, decorată cu coloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Oamenii din orașul ăsta pun smântână în aproape orice, inclusiv în bere, iar berea e ceva ce iau într-adevăr foarte în serios. Femeile preferă să stea zece minute cu capul în halbă, la fel ca bărbații, și nu le deranjează să și-o plătească singure. Aproape toți cei care șofează conduc mult prea repede, dar nimănui nu i-ar trece vreodată prin cap să treacă pe roșu. Au plămânii putrezi pentru că aerul nu e bun și pentru că fumează prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
din nou, numai că de data asta păru și mai insistentă. Am aprins lumina și am ieșit în hol. — Cine e? am întrebat, deși știam foarte bine că, în general, numai cei de la Gestapo aveau o plăcere grozavă să-i deranjeze pe oameni din somn. — Haile Selassie, îmi răspunse o voce. Cine dracu’ crezi că e? Haide, Gunther, mișcă-te și deschide ușa, că n-avem toată noaptea la dispoziție. Da, deci era Gestapoul. Nu încăpea nici o îndoială, școala lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
orașul ăsta, acum când toate bordelurile au fost închise? — La saloanele de masaj. Dacă vrei să i-o pui unei fete, trebuie mai întâi să o lași să te frece pe spate. Kuhn - el e șeful de la M2 - nu le deranjează prea mult. Vreți să întrebați câteva curve dacă au fost nevoite să facă masaj vreunui țicnit în ultima vreme, domnule? — E un loc la fel de bun ca oricare altul pentru a începe. — O să avem nevoie de un mandat pentru căutarea persoanelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]