3,349 matches
-
revelația nu mai coboară odată... Un rost pierdut al rațiunii care nu mai poleiește nimic din trupul animal. Și porcul, văduvit de plăcere, cînd gîndului i-a fost umbrită fericirea, se arată asa cum e el. Doare. Să nu-l disprețuiască nimeni! Căci porcul e oglinda visului nostru sfărîmat. La urma urmei, cum spunea butada, după ce a curățat grajdurile lui Augias, Hercule n-a fost silit să le umple la loc. V. tînăr, ce să cauți printre ceilalți? Cu toții se plîng
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mama. Mormăind și gemînd încetișor, ea se agita în jurul scaunului pe care cădea el. Îi turna o ceașcă de cafea sau de cicoare, îi slăbea gulerul, aducea un lighean cu apă pentru picioarele lui acoperite de umflături. Nu mi-am disprețuit niciodată tatăl pentru felul său de a fi, știu chiar că, fără îndoială, l-am iubit. Mai întîi pentru că a existat un timp, un scurt timp în care mă ridica și mă purta pe afară pe umerii săi, iar mai
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
temnicerul împarte închisoarea și privațiunea de libertate cu pușcăriașul, nebeneficiind însă de avantajele statutului privilegiat ale acestuia. în plus, problemele sale existențiale nu numai că nu sunt rezolvate, dar sunt dublate de cele ale pușcăriașului. Gardianul începe prin a-l disprețui și termină prin a-l invidia. Singura lui șansă rămâne să-i înlesnească evadarea doar pentru a-l vedea și pe el cum se chinuiește în lume, cum își prostituează trupul și mintea pentru o bucată de pâine și un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
retrag". Sau nu se cuvine? ți se pare mai normal, sătul fiind, să stai și să înfuleci toată mâncarea, câtă este? De ce dracu ne cramponăm cu disperare de viață și ne e atât de frică de moarte? Putem s-o disprețuim, nu? De bună seamă. Putem să disprețuim moartea, dar asta nu înseamnă nici s-o dorim, nici s-o provocăm noi înșine... Dacă te aflai întâmplător pe stradă la ora aceea din noapte, într-un decembrie friguros, puteai vedea doi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pare mai normal, sătul fiind, să stai și să înfuleci toată mâncarea, câtă este? De ce dracu ne cramponăm cu disperare de viață și ne e atât de frică de moarte? Putem s-o disprețuim, nu? De bună seamă. Putem să disprețuim moartea, dar asta nu înseamnă nici s-o dorim, nici s-o provocăm noi înșine... Dacă te aflai întâmplător pe stradă la ora aceea din noapte, într-un decembrie friguros, puteai vedea doi insomniaci care străbăteau urbea până n zori
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
va atinge de tine. Eu sunt de-al casei pe-aici. Dar bagă de seamă! Degeaba vorbești încet, să nu te audă nimeni. Oamenii de pe aici sunt mai sensibili ca animalele. Te simt că ți-e frică sau că-i disprețuiești după mirosul transpirației și atunci sunt iuți la mânie... Fii liniștit și savurează-ți în tihnă mâncarea și romul. Ai nevoie de ele. A fost o noapte lungă și încă nu s-a sfârșit. "Cât de sigur pe el e
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nu mai murea niciodată... mi s-a îmbrehăit de acest vodevil! O adevărată grădină zoologică, în care Leo, jivina mea pe rotile, cheală și umplută cu paie, părea cea mai decentă vietate. Poate de aceea, simțind cât de tare îi disprețuiesc, clienții s-au rărit peste măsură. Legea fiecărui negustor, de a nu mânca de dimineață până nu-și face safteaua, nu mai putea funcționa. Aș fi rămas nemâncat zile întregi. Un plictis nesfârșit m-a făcut să-mi imaginez diferite
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
a minții mele obosite de singurătate? Cu cine am împărțit mizera mea celulă? Cu cine m-am luptat în certuri fără sfârșit? Cu mine însumi!? Pe cine am urmat prin labirintul gândurilor alunecoase și al străzilor întunecoase? Pe cine am disprețuit? Pe cine am urât? Pe cine am vrut să omor? Pe mine însumi?! Imposibil! Am martori! Aș merge la tejghetarul zahanalei. Dar el poate să-mi spună să-l las în pace, că nu știe nimic, că probabil sunt beat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
actului Creației și a responsabilităților Ființei. Este exact materia din Comisionarul, exploatată copios de Andrei Oișteanu: "Cu cine m-am luptat în certuri fără sfârșit? (...) Pe cine am urmat prin labirintul gândurilor alunecoase și al străzilor întunecate? Pe cine am disprețuit? Pe cine am urât? Pe cine am vrut să omor? Pe mine însumi !?" Defectul acestei proze de o tulburătoare frumusețe constă în supralicitarea explicativă a îndoielii funciare care ne însoțește în vanele noastre peregrinări prin Lume: "Soarta i-a pus
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
va înțelege să ne folosească așa cum trebuie. Virgula: Aprob propunerea. Autorul:Și așa semnele de punctuație au fugit din caietele lui Toderiță. El s-a dus să le caute în împărăția lui Punctîmpărat să-și ceară iertare că le-a disprețuit. Toderiță : Uff! Abia-mi mai pot mișca picioarele. Unde-o fi împărăția asta afurisită? Cică acolo locuiesc toate semnele de punctuație. Ce le-o fi venit să plece din caietele mele? Mi-au trimis răvaș că nu le folosesc cum
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
mai curând indirect, eventual în enunțuri ce apar în primă instanță lipsite de sens. Cu toate acestea, e profund semnificativă. Nu ne putem lipsi oricum de ceea ce oferă, de ceea ce lasă să se vadă. Este nefiresc, în acest caz, să disprețuiești metafizica în genere, să fii indiferent la acest exercițiu de reflecție. Wittgenstein se desparte imediat APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 119 107. de cei care consideră metafizica o formă ratată a spiritului.<ref id="108">Cf. M. O’C. Drury, „Gespräche
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Adică o luați pe urmele lui Ippolit... - Mai călcăm și noi prin străchini, recunoscu el. - Și vă mai legați și de femei, clătină din cap gazda. - Trist, dar adevărat, oftă Extraterestrul, degustând din scrumbioară și umplându-și păhărelul gol. Noi disprețuim, În general, lumea brută În care trăiți voi. Dar câteodată tânjim după ea. Materia, ca și eterul, Îți oferă multe bucurii. Și În lumea voastră sunt multe lucruri minunate, aflate, ce-i drept, Într-o stare de imperfecțiune. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de ce Cush, războinicul devotat lui Allah, ocupă locul central în această ficțiune a deșertului din Cornul Africii. Cush este, ca și Rasputin, un om pe care ordinea burgheză a legilor scrise nu îl poate domestici. Închinându-se doar Profetului și disprețuind pe necredincioși, el este una cu ritmul acestui tărâm arid în care europeanul este doar un intrus. Întâlnirea cu Cush, implacabil și sălbatic, este întâlnirea cu acest Corn al Africii care se întinde de la Aden până în ținutul Dankali. Ca și
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Bob Morane este în acord cu vocația textului de a fi vehiculul de exprimare al unui mit modern. De la Sue și Feval până la Ian Fleming, accesibilitatea prozei populare este inseparabilă de ambiția scriitorului de a crea, cu uneltele artei sale disprețuite de elite, un univers autosuficient sieși. Bob Morane este ambițioasă în investigarea unor teme care se plasează la intersecția dintre variatele curente ale culturii populare și imaginarului de secol XX. Fără a putea egala adâncimea de reflecție și anvergura narativă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Matei cu relatarea faptelor. Era și o bună aviatoare. —Ca Smaranda Brăescu a noastră, completează Cecilia. —Voia să se angajeze în aviația militară. A dus o activitate de spionaj și contraspionaj în timpul primului război mondial, aducând servicii importante Franței. Nu disprețuia acest gen de muncă, socotind că războiul este război. Soțul ei a murit pe front și ea aflat aceasta printr-o scrisoare în care i s-a trimis „Crucea de război” cu care fusese decorat Henri Richer. A trecut prin
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
ar fi ea, nu poate conferi noblețe caracterului”. Nu încurajează singurătatea, avertizează asupra pericolelor suferinței psihice, înțelege coexistența binelui și răului și crede în destin, „o mare necunoscută”, cu care „nimeni nu se poate lua la trântă”. Condamnă lenea și disprețuiește fățărnicia, atrăgând atenția că „mierea din glas și dulceața din vorbe nu pot ascunde fierea din suflet”. Fericește familia întemeiată pe dragoste și înțelegere, pune mare preț pe vocație în profesie. Are aprecieri deosebite în privința frumuseții, artei și creației, în
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
simptom al dezechilibrelor macroeconomice. Lăcomie Cel ce se lăcomește întotdeauna păgubește. Somnul Somnul este necesar și benefic atâta timp cât nu devine meteahnă. Normalitate Persoanele raționale și cumpătate Își circumscriu viața în normalitate. Nostalgici Nostalgicii plâng după trecut, pe care îl preamăresc, disprețuiesc prezentul care nu-i satisface și sunt pesimiști în privința viitorului. Confuzie Cine încearcă să-și înfrumusețeze trecutul confundă faptele cu dorințele și realitatea cu ficțiunea. Speranțe Speranțele mele sunt puține că dreptatea va deveni în scurtă vreme întreagă și atotstăpânitoare
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
Fericire Este o mare fericire să mergi în fața altarului cu omul frumos, harnic și omenos. Chiar dacă frumusețea e trecătoare hărnicia și omenia rămân. Imitație Copiii învață ordinea și hărnicia de la cei care îi cresc, prin imitație. Decădere Cel ce își disprețuiește sau își oropsește părinții nu merită să se numească om. Mama Mama este unică și nimic din lume nu o poate înlocui. Cunoaștere Numai mama cu inegalabila ei intuiție poate pătrunde, explora și înțelege tainicele adâncuri ale sufletului de copil
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
semenul său, doar el, cu fior moral, este creator de cultură civilizatoare. „Fără un minim de cultură este aproape imposibil să civilizezi viața unei comunități defavorizate”. În imperiul noului superficial și autoconsumist, prea ușor trecem pe lângă aforismul: „Cel ce își disprețuiește sau își oropsește părinții nu merită să se numească om”. Aici, tăietura verbului, care ființial leagă, amintește de capetele de învățătură ale Sf. Antonie cel Mare. Formula „teatrul ca viață”, a marelui Will, își are corespondent în ceea ce este „școala
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
În cătunul lor după un an‑doi, alții după zece, vlăguiți de‑atâta drum și cu bărbile Înspicate, acum și ei glăsuiau cu vocea stinsă, ținând mâinile Încrucișate pe piept. Vorbeau despre minunile Lui, despre pildele Lui, Îi propovăduiau Învățătura, disprețuiau tot ce e desfătare, purtau straie ponosite, se hrăneau cumpătat, iar când sorbeau vinul, ridicau potirul cu ambele mâini. Tare se mai Înfierbântau când cineva Îi Încontra ori le nesocotea Învățătura, și vai de acela care s‑ar fi Îndoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
zărise grupul pelerinilor În mantiile lor albe țâșnind din umbra caselor și recunoscând printre ei pe Petru cu ucenicii săi sprijiniți În toiege... „iar până atunci, sub acoperământul mohorât al cerului, Între zidurile neguroase ale pământului, În temnița vieții, să disprețuiți bogăția, așa cum vă Învață ei, să nesocotiți desfătările trupului, să vă lepădați de femeie, acest urcior de nectar, această urnă a plăcerilor, În numele raiului lor Înșelător și de teama iadului lor născocit, de parcă viața n‑ar fi tot un iad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
nectar, această urnă a plăcerilor, În numele raiului lor Înșelător și de teama iadului lor născocit, de parcă viața n‑ar fi tot un iad...“ „Unii se Învoiesc pentru Împărăția pământului, alții pentru Împărăția cerului“, zise Petru, sprijinit cu mâinile de toiag. „Disprețuiește bogăția numai cel avut“, zise Simon, mijind ochii spre el. „Se desfată În sărăcie numai cel sărac; se leapădă de desfătările trupești numai cel ce le‑a Încercat.“ „Fiul Domnului a Încercat patimile“, zise Petru. „Minunile lui sunt mărturia nevinovăției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sa oribilă“. Dialog În infern Între Montesquieu și Machiavelli va junge În Franța cu o șaretă, sub o claie de fân (un țăran contrabandist fusese Încredințat că În cutia de carton dosea tutun de contrabandă), ca pe filiera celor care disprețuiau tirania să se propage În Întreaga țară. Dar cum oamenii iubesc mai degrabă siguranța nelibertății decât nesiguranța datorată schimbărilor, primul om care va deschide cartea (și se parte că ar fi fost un modest slujbaș de la poștă, „sindicalist activ“), auzind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
expeditiv e ura. Dragostea încape doar în cântecul exhaustiv, în spațiile curbe și ermetice ale versului care, singure, o țin ca univers în fața noastră. Ura însă e lineară de la junghiul lui Cain. Zveltă înflorește numai în lăncile armatelor. Să nu disprețuim această întîie aproximație a lucrurilor, înadins creată pentru viața imediată. Îmi voi porunci deci o mânie activă. Dar de această dată, ca nu cumva mântuirea să-mi fie primejduită, nu voi mai lua ca țintă om literar, indiscernabil până la un
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
lăsat dinadins aici, unde până și Orfeu a greșit. A uitat că pentru asta l-au sfâșiat femeile trace... Și m-am gândit la El, de trei ori fratele meu blând. Spuneam : nici unul dintre noi nu are dreptul să-i disprețuiască slăbiciunea. Nici unul dintre noi. Rămână deci, să doarmă, netulburate, pe sub sălcii, fragmentele de oase și de carne ale întregului său veșnic... De dincolo de ușă auzeam patefonul. Același charleston. și revedem aievea întâlnirea noastră. * De 19 luni în orășelul Rogerville (Franța
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]