3,438 matches
-
vin spumant din soiul Xarelo, provenit din regiunea Penedés, În tăvița cu revelator și, ca o consecință a reacției chimice, forme stranii Începură să apară pe pelicula expusă. Aceasta era pelicula pe care Jausá voia să i-o arate lui don Ricardo Aldaya În seara cînd l-a invitat În spectrala-i vilă de pe bulevardul Tibidabo, numărul 32. CÎnd auzi asta, Aldaya presupuse că Gelabert, de teamă că va vedea dispărînd fondurile economice oferite de Jausá, recursese la acest șiretlic atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
perdele trase, dăduse peste el, fără să oprească, În plină lumina zilele. Pe atunci era prea tîrziu: legenda Întunecată a vilei, ca și invazia muzicii cubaneze În saloanele de dans din oraș erau deja de neoprit. CÎteva luni mai tîrziu, don Ricardo Aldaya Își mută familia În casa de pe bulevardul Tibidabo, unde, peste două săptămîni, urma să se nască fiica mai mică a celor doi soți, Penélope. Pentru a sărbători evenimentul, Aldaya reboteză casa „Vila Penélope“. Totuși, numele cel nou n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
veșmintele păstrate În dulapuri și În cufere. Din an În Paști, obiectele sustrase apăreau ca prin farmec, la distanță de cîteva luni, În vreun ungher Îndepărtat al casei ori Îngropate În grădină. De regulă nu se mai găseau niciodată. Lui don Ricardo, toate aceste Întîmplări i se păreau simple superstiții și prostii tipice pentru oamenii chivernisiți. După părerea lui, o săptămînă pe stomacul gol i-ar fi lecuit familia de spaime. Ceea ce nu mai vedea atît de filosoficește erau furturile e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
au fost concediate cînd au dispărut diferite piese din caseta doamnei, deși toate s-au jurat cu lacrimi În ochi că erau nevinovate. Cei mai perspicace Înclinau să creadă că, fără atîta mister, faptul se datora nefastului obicei al lui don Ricardo de a se strecura În alcovurile servitoarelor tinere În toiul nopții, cu finalități ludice și extraconjugale. Reputația lui În acest sens era aproape la fel de Întinsă ca și averea lui și nu lipseau vocile care afirmau că, În ritmul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să-și organizeze propriul lor sindicat. Adevărul e că nu dispăreau numai bijuteriile. Cu timpul, familia Își pierdu plăcerea de a trăi. Familia Aldaya nu a fost niciodată fericită În casa aceea obținută prin dubioasele artificii de comerciant ale lui don Ricardo. Doamna Aldaya Își ruga soțul necontenit să vîndă proprietatea și să se mute Într-o reședință din oraș sau chiar să se Întoarcă În palatul construit de Puig i Cadafalch pentru bunicul Simón, patriarhul clanului. Ricardo Aldaya refuza categoric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ei, În zorii zilei de 12 aprilie 1921. Toate bijuteriile sale dispăruseră. La drenarea puțului din parc, unul dintre băieți le-a găsit În mîlul de pe fund, Împreună cu o păpușa ce Îi aparținuse fiicei sale Penélope. O săptămînă mai tîrziu, don Ricardo Aldaya hotărî să se descotorosească de casă. Pe atunci, imperiul său finaciar era deja rănit de moarte și nu lipseau glasurile care insinuau că totul se datora acelei case blestemate, care aducea nenorocirea oricui ar fi ocupat-o. Alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
bine zis, i l-am aruncat cu Îndîrjire. Fermín Îl Înșfăcă din zbor, tot numai un zîmbet pișicher. — Mai curînd apa ne-a luat pe motan și pe mine, i-am retezat-o eu. — Lasă dumneata gregueriile În seama lui don Ramón Gómez de la Serna, că ale dumitale suferă de anemie. Să vedem, povestește. Ce vrei să povestesc? — Las la alegerea dumitale. Numărul de Împunsături sau turele de onoare. — Nu-mi arde de glume, Fermín. — Tinerețe, floare a zevzeciei. În sfîrșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ar fi temut că cineva ne putea auzi. Fermín păru să cîntărească emfaza gestului bătrînei și Îi urmări privirea pînă În Înalt, evaluînd diferite posibilități. — Dumneata te referi la Dumnezeu atotputernicul, Împăratul cerurilor, sau mai curînd la tatăl domnișoarei Penélope, don Ricardo? — Ce mai face Fernando? Întrebă bătrîna. — Preotul? E ca o floare. CÎnd nici cu gîndul nu gîndești, va fi făcut papă și pe dumneata o să te instaleze În Capela Sixtină. Îți trimite salutări călduroase. — El e singurul care vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
acela Îngrozitor ca să moară de frig, de mizerie și de uitare. Hotărîtă să supraviețuiască, Jacinta mergea În fiecare dimineață, Încă din zori, la magazin, de unde nu mai ieșea pînă În toiul nopții. Acolo avea s-o găsească, În mod Întîmplător, don Ricardo Aldaya, Îngrijind-o pe fiica unuia dintre șefii de lucrări, care căzuse bolnavă de tuberculoză, și, văzînd zelul și tandrețea emanate de fată, hotărîse s-o ia la el acasă, pentru a se ocupa de soția lui, Însărcinată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care Îi devora zilele, noaptea aceea a conștiinței, era ceea ce unii numeau fericire și voia să creadă că, În infinita sa tăcere, Dumnezeu Îi răspunsese, În felul lui, la rugi. Penélope Aldaya se născu În primăvara anului 1903. Pe atunci, don Ricardo Aldaya achiziționase deja casa de pe bulevardul Tibidabo, acea vilă despre care colegii ei servitori erau Încredințați că se afla sub influența unei vrăji puternice, Însă de care Jacinta nu se temea, fiindcă știa că ceea ce ei luau drept vrajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ei aducea cu Înfățișarea rigidă pe care o dau pielea obosită și osul. Pieptul Îi scăzuse pînă se transformase În niște adieri de piele, șoldurile păreau ale unui băiețaș, iar carnea ei, tare și colțuroasă, scăpa pînă și privirii lui don Ricardo Aldaya, căruia Îi era suficient să intuiască o scăpărare de exuberanță ca să izbească furios, cum prea bine știau fetele angajate la el În casă și cele din casele apropiaților. E mai bine așa, Își spunea Jacinta. N-avea timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pentru a o vedea fericită pe Penélope, pentru a păstra vie acea lumină. Julián, În ce-l privea, simțea că inocența fortuită a Începutului se risipea și că trebuia să Înceapă să cedeze teren. Astfel, Începu să-l mintă pe don Ricardo pe seama planurilor sale de viitor, să afișeze un entuziasm de mucava față de viitorul lui În bancă și În finanțe, să simuleze o afecțiune și un atașament față de Jorge pe care nu le simțea, pentru a-și justifica prezența aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
o merite pe Penélope, atunci nu va mai fi rămas nimic din acel Julián care o văzuse prima oară. Uneori, Julián se deștepta În zori, arzînd de mînie, dornic să-și declare În fața lumii adevăratele sentimente, să-l Înfrunte pe don Ricardo, spunîndu-i că nu-l interesau nicidecum averea lui, șansele lui de viitor și compania sa, că nu o voia decît pe fiica lui Penélope și că se gîndea s-o ia cît putea el de departe de lumea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Jacinta păstrase o fotografie pe care o făcuse portretistul oficial al familiei Aldaya, Recasens, cu Julián și Penélope la intrarea În magazinul de pălării din Ronda de San Antonio. Era o imagine inocentă, luată În miezul zilei, În prezența lui don Ricardo și a Sophiei Carax. Jacinta o purta mereu cu ea. Într-o zi, pe cînd Îl aștepta pe Jorge la ieșirea de la colegiul San Gabriel, doica Își uită geanta la fîntînă și, cînd se Întoarse după ea, băgă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
timp, ori de cîte ori vreo problemă sau vreo umbră se cernea asupra vieții sale, ea și Miquel erau primii, și uneori și ultimii, care o aflau. Odată, Julián Îi povesti Jacintei că Îi găsise pe maică-sa și pe don Ricardo stînd de vorbă În curtea cu fîntîni În timp ce așteptau să iasă elevii. Don Ricardo părea să fie Încîntat de compania Sophiei, iar Julián simți o oarecare usturime, Întrucît era la curent cu faima de donjuan a industriașului și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
său vorace pentru deliciile sexului femeiesc fără deosebire de clasă ori de condiție socială, privință În care numai minunata lui soție părea să rămînă nevătămată. — Tocmai Îi spuneam mamei tale cît de mult Îți place noul tău colegiu. La despărțire, don Ricardo le făcu cu ochiul și se Îndepărtă rîzÎnd cu poftă. Pe tot drumul de Întoarcere, mama lui rămase tăcută, evident jignită de spusele lui don Ricardo. Nu numai Sophie privea cu Îngrijorare legătura lui din ce În ce mai strînsă cu familia Aldaya
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Îi spuneam mamei tale cît de mult Îți place noul tău colegiu. La despărțire, don Ricardo le făcu cu ochiul și se Îndepărtă rîzÎnd cu poftă. Pe tot drumul de Întoarcere, mama lui rămase tăcută, evident jignită de spusele lui don Ricardo. Nu numai Sophie privea cu Îngrijorare legătura lui din ce În ce mai strînsă cu familia Aldaya și felul În care Julián Își abandonase vechii prieteni din cartier și familia. Iar dacă maică-sa arăta tristețe și tăcere, pălărierul arăta ranchiună și dispreț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-tău se crede cineva fiindcă bogătanii ăia Îl țin pe post de maimuță de circ, spunea el cu un aer sumbru, Înveninat de ranchiună. Într-o bună zi, cînd urmau să se Împlinească trei ani de la prima vizită a lui don Ricardo Aldaya la magazinul de pălării „Fortuny și fiii“, pălărierul Îl lăsă pe Quimet la cîrma prăvăliei, zicîndu-i că avea să se Întoarcă la prînz. Fără să mai stea pe gînduri, se prezentă la birourile pe care consorțiul Aldaya le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lăsă pe Quimet la cîrma prăvăliei, zicîndu-i că avea să se Întoarcă la prînz. Fără să mai stea pe gînduri, se prezentă la birourile pe care consorțiul Aldaya le avea pe Paseo de Gracia și ceru să-l vadă pe don Ricardo. — Și pe cine am onoarea să anunț? Întrebă un lacheu cu o mină trufașă. — Pe pălărierul său personal. Don Ricardo Îl primi, oarecum surprins, Însă bine dispus, crezînd că, poate, Fortuny Îi aducea o factură. Micii comercianți nu ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
că, poate, Fortuny Îi aducea o factură. Micii comercianți nu ajung niciodată să priceapă cum e cu protocolul banilor. Spune-mi, ce pot face pentru dumneata, prietene Fortunato? Fără s-o mai lungească, Antoni Fortuny Îi explică de Îndată lui don Ricardo că se Înșelase mult În privința fiului său, Julián. — Feciorul meu, don Ricardo, nu e așa cum credeți dumneavoastră. Dimpotrivă, e un băiat ignorant, leneș și fără alt talent decît ifosele pe care maică-sa i le-a vîrÎt În cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să priceapă cum e cu protocolul banilor. Spune-mi, ce pot face pentru dumneata, prietene Fortunato? Fără s-o mai lungească, Antoni Fortuny Îi explică de Îndată lui don Ricardo că se Înșelase mult În privința fiului său, Julián. — Feciorul meu, don Ricardo, nu e așa cum credeți dumneavoastră. Dimpotrivă, e un băiat ignorant, leneș și fără alt talent decît ifosele pe care maică-sa i le-a vîrÎt În cap. Nu se va alege niciodată nimic de el, credeți-mă. Îi lipsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
birou și, În cîteva clipe, În ușa biroului apăru secretarul care Îl Întîmpinase. — Prietenul Fortunato tocmai pleca, Balcells, anunță el. Fii bun și Însoțește-l pînă la ieșire. Tonul Înghețat al industriașului nu fu pe placul pălărierului. Dacă-mi permiteți, don Ricardo: Fortuny, nu Fortunato. — Mă rog. Dumneata ești un om tare jalnic, Fortuny. Am să-ți fiu recunoscător dacă n-ai să mai treci pe-aici. CÎnd Fortuny se pomeni din nou În stradă, se simți mai singur ca oricînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În felul său, Zacarías o prevenise cu mulți ani În urmă. Umbrele se Împrăștiau În jurul ei, iar În curînd aveau să strîngă cercul. Primul semn veni Într-o zi de aprilie a anului 1918. Jorge Aldaya Împlinea optsprezece ani și don Ricardo, oficiind ca mare patriarh, horărîse să organizeze (sau, mai bine zis, să dea ordine să se organizeze) o petrecere monumentală de ziua lui, pe care fiul său nu și-o dorea și de la care el, invocînd rațiuni de afaceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
i se deschidă și ei. CÎnd sosi ceasul să-și Îmbrace grotescul costum de marinar, Francisco Javier descoperi că Îi era mic. Yvonne hotărî să-l dreagă În pripă. Întîrziară. Între timp, profitînd de forfota petrecerii și de absența lui don Ricardo, care, cu siguranță, În clipa aceea savura crema rasei slave și petrecea În felul său, Julián se fofilase de la petrecere. Își dăduse Întîlnire cu Penélope În bibliotecă, unde nu exista riscul să dea peste nici unul dintre aleșii și cultivații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sau, În cuvintele lui Miquel Moliner, care o zărise de departe, cu un bizon deghizat În Madame de Recamier. Poarta era străjuită de doi oameni de serviciu. Aceștia nu părură prea impresionați de vizitatori. Doña Yvonne anunță că fiul ei, don Francisco Javier Fumero de Sotoceballos, Își făcea intrarea. Cei doi servitori Îi replicară, În zeflemea, că acest nume nu le spunea nimic. Înfuriată, Însă menținîndu-și atitudinea de mare doamnă, Yvonne Își somă fiul să arate invitația. Din nerorocire, cînd cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]