6,588 matches
-
1846 a fost numit guvernator-general al Varșoviei. În 1848 a fost comandantul artileriei ruse în războiul împotriva Ungariei. În 1852 a participat la Londra ca reprezentant al armatei ruse, șef al Marelui Stat Major și aghiotant al țarului, la funeraliile ducelui Wellington. După ce Rusia a declarat război Turciei, în 1853, a fost numit comandantul suprem al armatelor care au ocupat Moldova și Valahia. În 1854 a trecut Dunărea cu armatele ruse și a asediat Silistra. A fost îndepărtat de la comandă în
Gorceakov () [Corola-website/Science/303324_a_304653]
-
a luat sub control insula Eubeea, un important punct strategic, alungând definitiv Veneția din bazinul egeean. Înaintarea fulgerătoare a otomanilor i-a obligat pe aliați să ia măsuri importante. Anul următor s-a înnoit alianța între regatul Napolitan, Veneția și ducele Carol de Burgundia, Rodos, plus Papalitatea. După victoriile asupra rivalilor săi din Orient, Uzun Hasan a început să se pregătească pentru războiul cu otomanii. Pentru centralizarea statului el a realizat reforme importante sub denumirea "„Hәsәn padșah qanunları”" ("„Legile împăratului Hasan
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
destul de bine cunoscută grație corespondenței papei Grigore cel Mare: el a extins teritoriul longobard în Emilia și la nord cu Roma (pe care a asediat-o). Fiul său Adaloald (616-626), catolic ca mama sa, a fost înlocuit de un arian, ducele de Brescia, Rothari (636-650), sub domnia căruia s-a scris, în 643, legea longobarzilor (Edictum Rothari) și teritoriul longobard s-a extins aproape definitiv cu cucerirea Liguriei. Au mai urmat regi ca Liutprand (712-744), foarte energic și ambițios, el este
Longobarzi () [Corola-website/Science/302421_a_303750]
-
în blocuri definitive și și-au înscris pe ele, pentru a-și primi simbria, semnele lor, pe care le putem citi încă. Aceste blocuri grele de piatră erau apoi urcate în vârf și așezate la locul potrivit. În 1066, William, ducele Normandiei, pornește expediția de cucerire a Angliei, pe care vărul său Eduard i-o lăsase moștenire. Soția sa Mathilde a reprezentat pe o tapiserie Muntele Saint-Michel, unde trupele normande ale lui William au mers, în pelerinaj, spre a cere ajutorul
Mont Saint-Michel () [Corola-website/Science/302447_a_303776]
-
născut la Castelul Saint-Germain-en-Laye, situat în apropierea Parisului și a fost al doilea fiu al regelui Francisc I al Franței și al reginei Claude de France (fiica regelui Ludovic al XII-lea al Franței). La naștere a primit titlul de duce de Orléans iar prenumele l-a datorat nașului său, Henric al VIII-lea al Angliei. . Tatăl său a fost capturat în Bătălia de la Pavia în 1525 de dușmanul său Carol Quintul și ținut prizonier în Spania. Pentru a se obține
Henric al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/302890_a_304219]
-
posesiunile spaniole din Țările de Jos. Henric a fost totuși nevoit să accepte în 1559 pacea de la Cateau-Cambrésis între Spania și Franța, în care a renunțat la orice alte pretenții în Italia. Franța a renunțat la Piemont și Savoia pentru Ducele de Savoia însă a păstrat Saluzzo, Calais și orașele Metz, Toul și Verdun. Spania a păstrat Franche-Comté. Emanuel Filibert de Savoia s-a căsătorit cu Margareta a Franței, sora lui Henric al II-lea iar Filip al II-lea al
Henric al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/302890_a_304219]
-
și al Algarvelor (ca Filip I) în perioada 1580 - 1598 și rege al Capitanatului general Chile (Regatul Chile) în perioada 1554 - 1556. A fost prinț suveran al Celor Șaptesprezece Provincii din 1556 până în 1581 și a deținut numeroase titluri de duce și conte pentru anumite teritorii. Cunoscut sub numele Filip cel Prudent, a domnit asupra unuia dintre cele mai mari imperii, care deținea teritorii pe toate continentele cunoscute atunci de europeni. Filip s-a născut la Valladolid, fiind fiul lui Carol
Filip al II-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/302898_a_304227]
-
primul său teritoriu: ducatul Milano. De la moartea în 1535 a lui Francisc al II-lea Sforza, ducatul a fost de fapt vacant și, ca fief imperial, a revenit lui Carol al V-lea, care a trebuit să numească un nou duce. După zece ani, împăratul îi acordă prețiosul teritoriu propriului fiu. Filip era acum prinț al Spaniei, Duce de Milano și moștenitor al ducatului de Burgundia dar nu era decât un prinț minor când tatăl său a decis în 1552 ca
Filip al II-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/302898_a_304227]
-
regina Angliei Maria Tudor. Pentru ca cei doi să fie pe picior de egalitate, Carol i-a dat fiului său regatul Neapolelui în 1553. La 25 octombrie 1555, Carol al V-lea a renunțat în mod oficial asupra domeniilor care aparțineau Ducelui de Burgundia, Filip obținând astfel suveranitatea asupra Țărilor de Jos și ducatul de Burgundia. De asemenea, el devine maestru al Ordinului Lânii de Aur. Câteva luni mai târziu, la 16 ianuarie 1556, el devine rege al Spaniei sub numele Filip
Filip al II-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/302898_a_304227]
-
6000-8000 de englezi căzuți in luptă), dar și pierderea renumelui de "invicibila Armadă" spaniolă. Această victorie engleză a fost începutul afirmării Angliei ca putere maritimă. Intre anii 1590 și 1598 Filip II a pornit războiul religios de partea papei și ducelui de Guise împotriva regelui hughenot Henric IV al Franței. Filip a fost căsătorit de patru ori și a avut copii cu trei dintre soțiile lui. Totuși, cei mai mulți copii au murit timpuriu. Prima soție a lui Filip a fost verișoara sa
Filip al II-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/302898_a_304227]
-
în Graz, Austria, fiind fiul cel mare al arhiducelui Karl Ludwig (fratele cel tînăr a lui Franz Josef al Austriei) și al Prințesei Maria Annunciata (a doua soție a lui Karl Ludwig). Când avea 12 ani, a murit unchiul său Ducele Francisc al V-lea de Modena, care l-a numit moștenitor, cu condiția ca Franz Ferdinand să își adauge " Este" la nume. În 1877 Franz Ferdinand a intrat în armata austro-ungară cu gradul de locotenent. A fost un pasionat vânător
Franz Ferdinand al Austriei () [Corola-website/Science/302926_a_304255]
-
1618. Acolo, Richelieu își petrece cea mai mare parte a timpului scriind; el compune cateismul intitulat "L'Instruction du chrétien". În 1619, Maria de Médici scăpa din detenția ei de la Castelul Blois, devenind liderul titular al rebeliunii aristocratice. Regele și ducele de Luynes îl readuc la curte pe Richelieu și-l însărcinează cu tratativele cu regina mama. Richelieu s-a achitat cu succes de acest demers, de medierea dintre ea și fiul ei. Negocierile complexe au dat roade când Tratatul de la
Cardinalul Richelieu () [Corola-website/Science/302931_a_304260]
-
când Tratatul de la Angoulême a fost ratificat; Mariei de Medici i s-a dat libertate deplină însă trebuia să rămână în condiții de pace cu regele. De asemenea, regina și-a recăpătat poziția în consiliul regal. După decesul favoritului regelui, ducele de Luynes, în 1621, are loc rapidă ascensiune la putere a lui Richelieu. Anul următor, regele îl nominalizează pe Richelieu pentru funcția de cardinal pe care Papă Grigore al XV-lea i-o acorda la 19 aprilie 1622. Crizele din
Cardinalul Richelieu () [Corola-website/Science/302931_a_304260]
-
că va conduce prin Consiliu. Mama lui a revenit din exil și, în 1622 în Consliu prințul de Condé a recomandat suprimarea violentă a hughenoților. Rebeliunea s-a terminat prin Tratatul de la Montpellier semnat de Ludovic al XIII-lea și ducele de Rohan în octombrie 1622. Tratatul a confirmat principille Edictului de la Nantes: mai multe cetăți hughenote urmau să fie demolate dar hughenoții au păstrat controlul la Montauban și La Rochelle. Cardinalul Richelieu a jucat un rol major în domnia lu
Ludovic al XIII-lea al Franței () [Corola-website/Science/302924_a_304253]
-
tatăl lui Dodi, Mohamed Al-Fayed (proprietarul Hotelului Ritz din Paris, pentru care muncea Paul) a pretins că accidentul a fost rezultatul unei conspirații, și de atunci a susținut că accidentul a fost organizat de Serviciile Secrete, urmând instrucțiunile Prințului Philip, Ducele de Edinburgh. Pretențiile lui Fayed că accidentul a fost rezultatul unei conspirații au fost respinse de o investigație juridică franceză, și de Operațiunea Paget, precum și de cercetările Poliției Metropolitane, care s-au încheiat în 2006. O anchetă condusă de judecătorul
Diana, Prințesă de Wales () [Corola-website/Science/299480_a_300809]
-
australiană. Împrejurările morții Dianei au fost subiectul unor numeroase teorii conspirative, unele fiind perpetuate de Mohamed Al-Fayed, al cărui fiu, Dodi Al-Fayed, a murit în acel accident. Fayed a afirmat că accidentul a fost organizat de MI6 îndemnul Prințulul Filip, Ducele de Edinburgh. Fayed a acuzat serviciile secrete britanice și franceze, poliția și serviciile medicale, Henri Paul, Tony Blair, Robin Cook, Lady Sarah McCorquodale, Rosa Monckton, Charles, Prinț de Wales, John Stevens, Baron Stevens of Kirkwhelpington, Paul Condon, Baron Condon|Lord
Diana, Prințesă de Wales () [Corola-website/Science/299480_a_300809]
-
care însă nu a incetat niciodată. Pentru a-și stinge amarul regele se căsătorește, respactând Constituția, cu prințesa Maria, născută în țara cețurilor dese, Marea Britanie, la 3 octombrie 1875 în castelul Eastwel Park din comitatul Kent, fiind primul copil al ducelui Alfred de Edinburg (fiul reginei Victoria) și al ducesei Maria (fiica țarului Alexandru al II-lea al Rusiei și a prințesei Maria de Hesse a Germaniei). Cei doi se căsătoresc în plină iarnă de decembrie 1892, Ferdinand având 27 de
Familia Regală a României () [Corola-website/Science/298969_a_300298]
-
în 1665, dominat de către Colbert. După o cuvenită deliberare, Ludovic juca propriul său rol de legiuitor al regatului. În 1665 parlamentele au fost numite curți "superioare" în loc de "suverane". Spre sfârșitul domniei sale, când singurul moștenitor legal în viață rămăsese strănepotul său, ducele de Anjou, care era un copil, Ludovic a emis un edit regal în 1714 declarând că "Ducele de Maine și Contele de Toulouse și descendenții lor de parte bărbătească să aibă posibilitatea de a urca pe tron, dacă nu vor
Ludovic al XIV-lea al Franței () [Corola-website/Science/298942_a_300271]
-
regatului. În 1665 parlamentele au fost numite curți "superioare" în loc de "suverane". Spre sfârșitul domniei sale, când singurul moștenitor legal în viață rămăsese strănepotul său, ducele de Anjou, care era un copil, Ludovic a emis un edit regal în 1714 declarând că "Ducele de Maine și Contele de Toulouse și descendenții lor de parte bărbătească să aibă posibilitatea de a urca pe tron, dacă nu vor exista prinți de sânge regal". Edictul regal însă sfida legea bisericii. În cazul în care ducele de
Ludovic al XIV-lea al Franței () [Corola-website/Science/298942_a_300271]
-
că "Ducele de Maine și Contele de Toulouse și descendenții lor de parte bărbătească să aibă posibilitatea de a urca pe tron, dacă nu vor exista prinți de sânge regal". Edictul regal însă sfida legea bisericii. În cazul în care ducele de Anjou ar fi murit, moștenitorul legitim urma să fie nepotul de frate al regelui, Ducele de Orléans. Foarte importantă pentru exercitarea absolutismului regal a fost armata. Ludovic al XIV-lea și-a dominat armatele prin profesionalism. El a câștigat
Ludovic al XIV-lea al Franței () [Corola-website/Science/298942_a_300271]
-
posibilitatea de a urca pe tron, dacă nu vor exista prinți de sânge regal". Edictul regal însă sfida legea bisericii. În cazul în care ducele de Anjou ar fi murit, moștenitorul legitim urma să fie nepotul de frate al regelui, Ducele de Orléans. Foarte importantă pentru exercitarea absolutismului regal a fost armata. Ludovic al XIV-lea și-a dominat armatele prin profesionalism. El a câștigat respectul soldaților săi, de la gradele cele mai mari până la cele mai mici, demonstrându-și propria abilitate
Ludovic al XIV-lea al Franței () [Corola-website/Science/298942_a_300271]
-
în mai 1697, Ludovic al XIV-lea păstra partea franceză a regiunii Hainault, dar ceda celelalte cuceriri din Flandra făcute după 1678. A renunțat la Luxemburg și Philippsburg, cu toate că i s-a permis să păstreze Alsacia Inferioară. A înapoiat Lorena ducelui ei și Avignonul papei. A înapoiat, de asemenea, Barcelona Spaniei și cuceririle sale din Canada Angliei. Cu alte cuvinte, Franța a pierdut toate cuceririle făcute după pacea de la Nijmegen. Ludovic a suportat umilința de a trebui să-l recunoască pe
Ludovic al XIV-lea al Franței () [Corola-website/Science/298942_a_300271]
-
-lea, rege al Angliei". Două familii regale europene emiteau pretenții la tronul Spaniei: Habsburgii austrieci și Bourbonii francezi. În noiembrie 1700, Carol al II-lea al Spaniei moare fără a lăsa moștenitori. Prin testamentul său i-a lăsat întregul imperiu ducelui Filip de Anjou, nepotul lui Ludovic al XIV-lea, cel de-al doilea băiat al Delfinului, cu clauza ca tronurile Franței și Spaniei să nu se unească niciodată. Atât Anglia, cât și Olanda l-au recunoscut cu promptitudine pe Filip
Ludovic al XIV-lea al Franței () [Corola-website/Science/298942_a_300271]
-
marii feudali ai regatului, apoi, după moartea acesteia, în 878 cu Adélaïde de Frioul. Având o sănătate șubredă Ludovic nu i-a supraviețuit tatălui său decât doi ani, murind într-o campanie de reprimare a unei revolte a lui Bertrand, ducele de Septimania. După moartea sa regatul este împărțit între cei doi fii ai săi, Ludovic și Carloman.
Ludovic al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/298993_a_300322]
-
centrală a fațadei dinspre Piața Palatului. Încăperile au fost reproiectate de Alexandr Briullov pentru a comemora victoriile ruse anterioare anului 1812. Interesant este că, în imediata apropiere a acestor încăperi ce sărbătoreau înfrângerea francezilor, se aflau camerele "(18)" în care ducele Maximilian de Leuchtenberg, fiul vitreg al lui Napoleon și ginerele țarului, a trăit în primele zile ale căsătoriei sale. În anul 1833 arhitectul de Montferrand a fost angajat pentru a reproiecta camerele de stat de pe latura estică și a amenaja
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]