4,381 matches
-
că sentimentele ei pentru el nu erau doar un capriciu, nici nu-i ceruse să-l părăsească pe tatăl lui, iar această confesiune inutilă ar fi stricat totul. Elio nu avea nici vină, nici merit pentru ceea ce se Întâmplase În după-amiaza aceasta. Posibilitatea, finalitatea, obișnuința, abandonul - totul zăcea În ea. Umblară mult, În tăcere, un timp care părea infinit. Din când În când, pe peretele galeriei se deschidea câte o nișă. Maja recunoscu un extinctor, un interfon, o scară extensibilă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
știe sigur că face parte din el - și se simțea stăpân peste ființa ei plăpândă. Chiar și acum, pe când îl așteptă pe Andrei Ionescu, după ce a iubit atâtea femei de nici nu le mai știe numărul, când se gândește la după-amiaza de Paște, în care a cunoscut pentru prima oară iubirea prin trupul lui Pampu, îi tremură sufletul și e gata să se întoarcă acolo, în cariera de piatră, dacă ar mai exista măcar o singură cale de întoarcere. 5. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
descrierile amănunțite ale sodomizării și felației, mișcând ritmic arătătorul lung și subțire deasupra unui Viceroy fumegător, în timp ce în strada Gelu Căpitanul se adună gândurile senine ale unei vieți fără sfârșit. Pentru Zogru, primăvara anului 1460 este tot atât de actuală ca și după-amiaza aceasta de iulie, în care îl așteaptă pe Andrei Ionescu. După Paște, viața a devenit nespus de pașnică. Zogru punea umărul la treabă. Se scula cu noaptea în cap și aprindea cuptorul cel mare. Apoi pleca tocmai la pădure și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ca o sufragerie domnească. Zogru era confuz și disperat și ar fi vrut ca ea să-l vadă așa cum este, să știe de el și să-l iubească astfel, deși se îndoia el însuși de posibilitatea aceasta. Până într-o după-amiază, când l-a văzut din nou pe Ianache Văcărescu, el însuși plecat din București de frica ciumei și venit la Cotroceni ca omul care obținuse de curând rangul de spătar, prin bunăvoința lui Moruzi. I se părea că ea îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mai spus el, privind-o ca și când ar fi început să i se topească fața. Apoi s-a așezat pe marginea patului, în așa fel încât s-o poată privi în ochi. - Îți aduci aminte ce ți-a spus Ianache în după-amiaza aceasta? - Părea destul de pierdut, ca și când ar fi luat-o razna... - Ce ți-a spus? - Tâmpenii, nici nu mai știu. Că el nu e el, ci altul.... - Păi, așa și era. Ai vorbit cu Zogru, nu cu Ianache, iar Zogru sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nu pun mâna, ce-ar fi pentru matale să mă lași în odăița din spate, nici vântul nu m-ar ști. După trei ani, tocmai în vara aceea, Achile a cedat și-a lăsat-o să stea acolo. Într-o după-amiază, Zogru voiajase cu Vencica până în salonul cel mare al casei și rămăsese acolo după ce plecase servitoarea. Voia să vadă cum trăiește Achile și ce fel de om este, acolo, în cuibul lui. Era o încăpere mărișoară, cu sobă de teracotă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Achile nu-l auzea. Era nevoie de cineva în carne și oase ca să intre în conversație. Pe fereastra dormitorului se vedea o femeie ieșită să ia apă de la țâșnitoarea din curte. În rest, era pustiu și toropitor, ca-ntr-o după-amiază de iulie. Au stat așa și s-au uitat unul la altul, până când Vencica a bătut la ușa din față. Achile și-a pus reflex prosopul pe cap și i-a strigat să intre, fără să-și ia ochii de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lui o împietrește parcă și pe ea. Nici unul nu spune nimic. Se privesc, stând față în față, ea cu vaza în mână, el cu mâna atârnată în șuvița de păr negru și lucios. Este o clipă de liniște într-o după-amiază de iulie a anului 2005. Și dintr-odată buzele lui Andrei Ionescu încep să se miște. Lent, ca și cum ar fi vrut să spună ceva, într-un moment de mare nehotărâre. Apoi oftează lung și din gura lui începe să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Am stat împreună și ne-am minunat. I-am numărat degetele și pe creștetul moale al capului. Ne-am bucurat de el și de bucuria noastră. Așa l-am cunoscut pe Iacob, tatăl tău. Iacob a ajuns târziu în acea după-amiază, într-o săptămână cu lună plină și a mâncat o masă simplă, apoi pâine din făină de orz cu măsline, s-a prăbușit într-un somn adânc, care a ținut și ziua următoare. Lea era rușinată de simplitatea mâncării pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
N-a băgat în seamă nici berea făcută de mama. Dar deja nu mă mai miram de tăcerea Rebecăi. Mă obișnuisem cu gândul că ea nu era o femeie ca mamele mele sau ca orice altă femeie. Într-o singură după-amiază, ea devenise o forță a zeilor, ca furtuna sau ca focul care cuprinde pădurile. Pentru că Bunica a mâncat puțin și n-a scos un cuvânt, masa noastră a fost mai mult sumbră, decât veselă. Nu s-au trecut bolurile de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
plece. S-a dus repede la așternutul ei și a adormit imediat, epuizată. În următoarele două zile, mătușile mele au fost chemate una câte una la Bunica, în camera ei interioară. Rahela a fost gratulată cu sărutări și drăgălășenii. În după-amiaza pe care au petrecut-o împreună s-au auzit râsete și chicoteli ca între două fete. Bunica a mângâiat obrajii frumosei mele mătuși și a ciupit-o ușor de brațe. Rebeca, ea însăși fiind frumoasa generației ei, a scos cutia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
am zis eu. Iartă-mă că a trebuit să alergi după mine. Mama e supărată? El a râs de prostia întrebării mele și am râs și eu. Eram pur și simplu furioasă și a trebuit să stau cu fața la zid restul după-amiezii. Dar deja îmi pierdusem bucuria și m-am mulțumit doar să aud sunetele pieții și să rumeg amintiri despre prietena mea pierdută. După ce ne-am întors din acea excursie, ne-am trezit cu o mesageră din oraș. Purta un veșmânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
verde pe pleoape. - Nu doar că te face mai frumoasă, dar ține și țânțarii departe de tine. Așnan m-a învățat de asemenea ce e plictiseala, o pacoste înfiorătoare care se abate asupra femeilor care locuiesc în palate. Într-o după-amiază chiar am plâns din cauza monotoniei, stăteam nemișcată în timp ce Așnan dormea. Singurul lucru cu care îmi puteam ocupa mintea era întrebarea dacă Shalem știe sau nu că eu mă aflu în casa tatălui său. Începusem să mă îndoiesc că-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în întuneric, într-un așternut bine mirositor lângă un pat în care Re-nefer dormea ușor. Restul celor din casă păreau de asemenea adormiți. Liniștea era așa de adâncă, încât dacă n-aș fi umblat pe străzile zgomotoase chiar în acea după-amiază, m-aș fi putut crede într-un câmp pustiu sau pe vârful unui munte. O pasăre a fâșâit și a început să cânte, iar eu am ascultat, încercând să prind melodia din cântecul ei sălbatic. Mai ascultasem vreodată o pasăre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
vas, am urcat un drum pieptiș, nu foarte lung, până la oraș, care se desfăcea la intrarea în vale ca pieptul unei viespi gigantice. Mi-a stat inima. Era cel mai urât loc pe care îl văzusem. În soarele fierbinte de după-amiază, copacii înșiruiți de-a lungul străzilor pustii păreau strâmbi și murdari. Casele se îngrămădeau una în alta, lipite, cu sutele, toate la fel de banale și de cenușii. Ușile lăsau să se vadă coridoare înguste și întunecate și m-am întrebat dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
goală care stătea la pândă. Familia s-a revărsat în stradă, scoțând vecinii pe la porți, de unde zâmbeau văzând agitația. Apoi Meryt a fost condusă prin vestibul în camera mare, o cameră modestă cu ferestre înalte care lăsau să intre lumina după-amiezii, cu rogojini deschise la culoare pe jos și pereți pictați cu un peisaj de grădină luxuriantă. Prietena mea a fost așezată pe cel mai bun scaun al casei și i s-a prezentat oficial fiecare nepot. Eu m-am așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
visul lor, nici măcar să existe. Acum când trăim În lumină, Acum când trăim În imediata apropiere a luminii Iar lumina ne scaldă trupurile, Ne Învăluie trupurile Într-o aură de bucurie, Acuma când ne-am așezat chiar lângă râu, În după-amiezi nesfârșite, Acum când lumina din jurul trupurilor noastre a devenit palpabilă, Acum când am ajuns la destinație Și am lăsat În urmă universul separării, Universul mental al separării, Ca să ne scăldăm În bucuria imobilă și fecundă A unei noi legi, Astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
subsecvențele. Trimiți un fax În Colorado: ei se ocupă de gena B27, noi, de C33. Bucătărie. Din când În când, se face un mic progres În materie de aparatură; În general, e suficient ca să primești premiul Nobel. Fușereală, chițibușuri.” În după-amiaza zilei de 1 iulie, căldura era sufocantă; era una dintre acele după-amiezi care se termină prost, când furtuna, până la urmă, izbucnește alungând trupurile dezgolite. Ferestrele din biroul lui Desplechin dădeau spre cheiul Anatole-France. De cealaltă parte a Senei, pe cheiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
noi, de C33. Bucătărie. Din când În când, se face un mic progres În materie de aparatură; În general, e suficient ca să primești premiul Nobel. Fușereală, chițibușuri.” În după-amiaza zilei de 1 iulie, căldura era sufocantă; era una dintre acele după-amiezi care se termină prost, când furtuna, până la urmă, izbucnește alungând trupurile dezgolite. Ferestrele din biroul lui Desplechin dădeau spre cheiul Anatole-France. De cealaltă parte a Senei, pe cheiul Tuileries, homosexualii se plimbau la soare, discutau doi câte doi sau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Își strecurau Înăuntru un deget, dezgolindu-și părul pubian, Începutul falusului. Desplechin Își instalase o lunetă la fereastră. Se zvonea că ar fi homo și el; În realitate, de mai mulți ani, era mai ales un alcoolic monden. Într-o după-amiază asemănătoare, Încercase În două rânduri să se masturbeze, cu ochiul lipit de lunetă, fixând cu perseverență un adolescent ce-și lăsase jos slipul și al cărui sex Începea o palpitantă ascensiune În aer. Propriul său sex căzuse, flasc și zbârcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
și care se număra printre fondatorii uneia dintre comunitățile din Esalen. În ianuarie 1960, Marc plecă să facă un reportaj despre societatea comunistă de tip nou care se construia În China populară. Reveni la Sainte-Maxime pe 23 iunie, În plină după-amiază. Casa părea pustie. Totuși, o fată de vreo cincisprezece ani, complet goală, stătea turcește pe covorul din salon. „Gone to the beach...”, făcu ea drept răspuns la Întrebările lui, după care căzu iar În apatie. În camera Janinei, un zdrahon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
colegii nici nu-l detestă, nici nu-l brutalizează; Îi lasă să copieze când vor de la el. Îl așteaptă pe vecin să termine, apoi Întoarce pagina. În ciuda rezultatelor excelente, stă În ultima bancă. Condițiile regatului sunt precare. 6 Într-o după-amiază de vară, când Încă locuia În Yonne, Michel alergase pe pajiște cu verișoara sa Brigitte. Brigitte era o fată de șaisprezece ani, drăguță și de o bunătate extremă, care câțiva ani mai târziu avea să se mărite cu un dobitoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
electricitatea; mai misterioasă, mai diversă. Substanțele se odihneau În cutiile lor, de culori, forme și texturi diferite, ca niște esențe veșnic separate. Totuși, era suficient să fie alăturate ca să reacționeze violent, formând Într-o clipită compuși absolut noi. Într-o după-amiază de iulie, pe când citea În grădină, Michel deveni conștient că bazele chimice ale vieții ar fi putut să fie cu totul diferite. Rolul jucat În moleculele ființelor vii de carbon, oxigen și azot ar fi putut să fie Îndeplinit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
despre aceste lucruri: la cererea lui, bunica Îi cumpără mai multe cărți de biochimie. 7 Prima amintire a lui Bruno data de la patru ani; era amintirea unei umilințe. Mergea pe atunci la grădinița din parcul Laperlier, În Alger. Într-o după-amiază de toamnă, educatoarea le-a explicat băieților cum să confecționeze coliere din frunze. Fetițele așteptau deoparte, purtând deja pe chip semnele unei stupide resemnări de femelă; cele mai multe aveau rochii albe. Frunze aurii acopereau solul; erau mai ales de castani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
flippere - dar principala atracție era un piton Închis Într-o cușcă de sticlă. Pe băieți Îi distra să-l provoace, să-i dea bobârnace; vibrațiile Îl Înfuriau cumplit, se izbea În pereți din toate puterile, până cădea amețit. Într-o după-amiază de octombrie, Bruno vorbi cu Patricia Hohweiller; era orfană și nu pleca din internat decât În vacanțe, când se ducea la un unchi din Alsacia. Era blondă și subțire, vorbea repede, chipul ei mobil Încremenea uneori Într-un surâs straniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]