4,405 matches
-
o bucată de hârtie și-i scrie: Iubita mea, ai adormit cum nu se poate mai frumos». Iar tot romanul să nu fie decât această scrisoare, o scrisoare de 200 de pagini.” Cartea, compusă de fapt dintr-o serie de epistole, recuperează în cheie cvasiparodică convenția romanului epistolar. Discursul îndrăgostit al profesorului care iubește o femeie ce îi răspunde prin indiferență glisează dinspre sentimental către o ironie precipitată, uitând cu bună-știință să se mai ia în serios. O. a scris în
OLAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
Jóska, pare chiar a anticipa drama eroului din Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu. Jovialului O. îi convin însă schițele umoristice, unde își pune în valoare spiritul ludic, verva critică. Ținta - tipuri din „intelighenția” ardeleană, atitudinile patriotarde, ignoranța de sub formulele sacrosancte (Epistola ad Corobetium sive De arte corespondentica, O serată literară-muzicală-declamatorică în Șunturug ș.a.). În Notarul Scurtu ori în Tanda și Manda, se trece nuanțat de la duioșie la ironie. Aurel P. Bănuț va fi avut un model în această proză, după cum D.
ONIŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288538_a_289867]
-
lumina documentelor relevă calități (stil oral îngrijit, caracterizări sintetice, uneori închegate în formule memorabile), dar și îngrădiri intrinseci textului radiofonic (neaprofundarea unor chestiuni și o informație nu întotdeauna adusă la zi). Ediția Corespondență pune în circulație un număr impresionant de epistole ale unor scriitori de vază. SCRIERI: Carnet de drum, București, 1931; Floare neagră, București, 1932; Arena cu un singur spectator, București, [1935]; O poveste adevărată, București, 1950; Scriitori în lumina documentelor, București, 1968. Ediții: Începuturi edilitare (1830-1832), vol. I: Documente
OPRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288555_a_289884]
-
dispoziție pe care acestea le degajă. Sub influența creațiilor populare, la Curțile domnești și boierești a luat naștere o. domnească, creație retorică alcătuită într-un mediu cărturăresc, pe canavaua unor vechi obiceiuri populare. Acest tip de o. este influențat de epistolele grecești, în special de epistolele lui Teofil Coridaleu, și a servit drept model o. protocolare rostite la sărbători. Un creator de o. ocazionale a fost marele ban Văcărescu, tatăl poetului Ienăchiță Văcărescu. Spre deosebire de o. festivă, obișnuită la Curțile domnești și
ORAŢIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288566_a_289895]
-
degajă. Sub influența creațiilor populare, la Curțile domnești și boierești a luat naștere o. domnească, creație retorică alcătuită într-un mediu cărturăresc, pe canavaua unor vechi obiceiuri populare. Acest tip de o. este influențat de epistolele grecești, în special de epistolele lui Teofil Coridaleu, și a servit drept model o. protocolare rostite la sărbători. Un creator de o. ocazionale a fost marele ban Văcărescu, tatăl poetului Ienăchiță Văcărescu. Spre deosebire de o. festivă, obișnuită la Curțile domnești și boierești, o. de nuntă conservă
ORAŢIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288566_a_289895]
-
ale căutării de sine. Avea obiceiul scrisului zilnic și încerca să-și aproprie lumea prin lecturi și prin călătorii: călătorii în lumea cărții și călătorii în lume pe urmele cărților. „Jurnalul” celor două moduri de peregrinare va fi ținut în epistole către cei apropiați. Acest tip de comunicare, cultivat până la capătul vieții, câteodată abia vag disimulat și în discreta diversitate a operei, îl exprimă fidel și complet. Când revine la București, în 1854, fără licență, de vreme ce studiase cu pasiune, dar fără
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
lui B. P. Hasdeu sau disciplina lui Titu Maiorescu. Fire aristocrată, se lasă în voia „colindei” neîntrerupte într-ale culturii, în epocă el părând mai curând o „grădină suspendată”. De altfel, l-au impus câteva lucrări de erudiție surâzătoare: Pseudo-cynegeticos. Epistolă scrisă cu gând să fie Precuvântare la cartea „Manualul vânătorului” (1874), Istoria arheologiei (I, 1877), unde sunt reunite cursuri ținute la Facultatea de Litere din București, monografia în trei volume Le Trésor de Pétrossa (1889 și, postum, 1896, 1900). După
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
fericite însușiri” ale omului este aceea „de a poetiza orice lucru, după placul său”. A lăsat mult mai mult decât a încredințat tiparului în timpul vieții; scria zilnic, pentru că astfel își regăsea echilibrul lăuntric. Jurnalele de călătorie, adesea sub forma unor epistole, o întinsă corespondență, gândită probabil și spre a fi citită de urmași, sunt moduri de intensificare a existenței, câteodată poate mai importante decât întâmplările care le-au generat. În plăcerea rafinată a comunicării discrete, colocviale, se cristalizează o neistovită - și
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
1857; Scene istorice din cronicele românești. Mihnea-Vodă cel Rău. Doamna Chiajna, București, 1860; ed. 5, București, 1894; ed. pref. E. Lovinescu, București, f.a.; ed. îngr. și pref. Al. Dima, București, 1935; ed. îngr. și pref. N. N. Condeescu, București, 1942; Pseudo-cynegeticos. Epistolă scrisă cu gând să fie Precuvântare la cartea „Manualul vânătorului”, București, 1874; ed. îngr. și introd. Al. Busuioceanu, Craiova, 1932; ed. îngr. și pref. Șt. Bezdechi, București, 1935; ed. îngr. Ion Pillat, București, 1941; ed. îngr. J. Byck, București, 1947
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
constă în a folosi cu umor sau sarcasm ritmuri ale cântecului de lume sau chiar sloganuri din epocă. Unele titluri sunt sugestive: S-o spui așa, din gură-n gură, fără de patimă și ură, Folclor nou, pe motive din actualitate, Epistolă din sania fără zurgălăi. Ciclul dedicat țăranului (Cu bâtele, Ioane, Chipul tău, Ioane, Rupe lanțul, Ioane și Ioane, încotro?) dezvăluie alt registru, grav, în care verbul șfichiuitor și imprecația amintesc poezia argheziană. După 1989 N.-G. publică la București câteva
NICOLAU-GOLFIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288441_a_289770]
-
in forma Crucis. Numai prefațându-și discursul public cu un asemenea gest de smerenie colectivă și individuală Biserica va putea avea un adevărat ascendent față de liderii societății românești, predicând prin pacea lăuntrică atât perfecțiunea morală, cât și împăcarea cu semenii. Epistola unui păstortc "Epistola unui păstor" Tuturor celor pe care i-am trădat, smintit, dezamăgit: le cer iertare. Mă lepăd abia acum, la sfârșitul vieții, de vechile legături cu îngerii căzuți ai Securității. Semnând un angajament în tinerețe, am devenit toată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Numai prefațându-și discursul public cu un asemenea gest de smerenie colectivă și individuală Biserica va putea avea un adevărat ascendent față de liderii societății românești, predicând prin pacea lăuntrică atât perfecțiunea morală, cât și împăcarea cu semenii. Epistola unui păstortc "Epistola unui păstor" Tuturor celor pe care i-am trădat, smintit, dezamăgit: le cer iertare. Mă lepăd abia acum, la sfârșitul vieții, de vechile legături cu îngerii căzuți ai Securității. Semnând un angajament în tinerețe, am devenit toată viața un gardian
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fulgurații colocviale și tăceri voluntare. Dialogul autentic nu are un set limitat de întrebări sau răspunsuri, întrucât aplicațiile tematice ale filozofiei sunt nemărginite. Cu Aristotel, prelegerea câștigă tot mai mult prestigiu. Stoicii au preferat să includă filozofia în jurnale sau epistole pedagogice. Era un mod de a sublinia importanța ideii de comunitate, rămasă intactă la neoplatonici, la autorii patristici și chiar până la scolastici. Totuși, în creștinismul primului mileniu - pe vremea când lectura era încă un eveniment eclezial, precedând banchetul euharistic -, doar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
esențial al teologiei creștine, foarte rar utilizat în vocabularul elenistic. Consemnăm sensul practic de „descoperire” sau cel metaforic - folosit de Plutarh- al „dezvăluirii”. Referințele nou-testamentare la apokálypsis sunt mai numeroase, „revelația” jucând un rol central în corpul scrierilor pauline. În epistola către Romani (2, 5), Sf. Pavel vorbește, într-un context asemănător scrierii lui Ioan, despre „ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu”. Același înțeles al revelației se păstrează și atunci când apostolul vorbește (Romani 8, 19) despre „creația
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu”. În sfârșit, tot scrisoarea către Romani (16, 24) conține confesiunea Sfântului Pavel despre Evanghelia lui Iisus Hristos pe care el o propovăduiește „potrivit cu descoperirea (tyn apokálypsin) tainei celei ascunse din timpuri veșnice”. Cea dintâi epistolă către corinteni (I Corinteni 14, 5, 26) numără „revelația” printre celelalte daruri duhovnicești cu care apostolul le promite să revină printre frații săi: „De ce folos v-aș fi, dacă nu v-aș vorbi - sau în descoperire, sau în cunoștință, sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cunoștință, sau în prorocie, sau în învățătură?”. Pentru Sfântul Pavel, „revelațiile” - mai mult decât una (II Corinteni 12, 1-7) - nu par să fie un fapt excepțional, ci parte integrantă a cunoașterii și răspândirii Evangheliei printre neamuri (Galateni 1, 12). În epistola către efeseni, revelația este în mod clar - alături de înțelepciune - un dar al Duhului (Efeseni 1, 17). Un mult mai pronunțat accent eshatologic apare în a doua scrisoare către tesaloniceni (Tesaloniceni 1, 7), unde limbajul folosit nu este fără reminiscențe în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Iar vouă celor necăjiți, să vă dea odihnă, împreună cu noi, la arătarea Domnului Iisus din cer, cu îngerii puterii Sale, în văpaie de foc”. În sfârșit, în corpul scrierilor petrine, semnificația termenului revelație își păstrează aroma eshatologică consacrată deja în epistolele pauline. Trebuie spus că substantivul apokálypsis apare o singură dată în cartea Sfântului Ioan Teologul, iar încărcătura lui semantică nu este alta decât cea statornicită deja de Sfântul Pavel. Cât privește Evanghelia după Ioan, desemnarea aceluiași eveniment - prin definiție spontan
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
2), Cel care „mergea înaintea taberei fiilor lui Israel” (Exodul 14). În sfârșit, mărturia lui Ioan este deplină: el vorbește despre „cele pe care le-a văzut” (I, 1, 1-3). Această încredințare oferită cititorului consună cu afirmația făcută în prima epistolă ioaneică: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții - Și Viața s-a arătat și am văzut-o și mărturisim și vă vestim Viața
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
43), dar se lasă, totodată, „vrerii noastre” (läst sich wie man wie, s. 21). Un memento mori amintind de același apostol Pavel (s. 35: Der Tod ists beste Ding/„Moartea e cel mai bun lucru” consună perfect cu exclamația din epistola către filipeni șFilipeni 1, 21ț: „Pentru mine Hristos e viață, iar moartea un câștig”) exprimă nostalgia contemplativului pentru isihie (die Ruh, s. 38, substantiv tradus de I. Pârvulescu prin pace). În spectrul regăsirii de sine (s. 58), tema nativității mistice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
orice om pătimaș un copil bolnav „deosebit de vrednic de compătimire”. Emilianos Simonopetritul adaugă o ironie tipic grecească acestei perspective realiste. El tratează cu o afecțiune maternă frăgezimea minții omenești ce confundă trandafirul cu un mărăcine. Când vrem să scriem o epistolă și descoperim că stiloul s-a defectat, ne apucăm să reparăm singuri ustensila, uitând de noi înșine o zi întreagă, fără să mai ajungem la gândul inițial, acela de a redacta scrisoarea. „În fiecare zi ne justificăm pe noi înșine
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
inspirată, în duh de rugăciune, precedată de un solemn ritual liturgic care pregătește întâlnirea cu Evanghelia. La intrarea (de cele mai multe ori în procesiune) cu Tetraevangheliarul ținut în brațe de preot, diaconul vestește: „Înțelepciune. Drepți!” (nu „cu înțelepciune”!), iar înaintea citirii epistolei apostolului și a Evangheliei propriu-zise, invocarea „înțelepciunii” se repetă. Aceasta este hermeneutica Bisericii Ortodoxe. Ea corectează derapajul subiectivist în lectura Scripturii, subliniind că „nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Iisus Domnul” (II Corinteni 4, 4). Nici o Evanghelie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cheia înțelegerii propovăduirii lui Hristos „după Scripturi”. Relația specială între „tipurile” (prefigurările) din Vechiul Testament și realizările (sau împlinirile) din Noul Testament este proprie aproape fiecărei lecturi. Cititorii sunt familiarizați cu relația de consecuție și complementaritate între „apostolul zilei” (extras îndeobște din epistolele pauline, care sunt și cele mai vechi documente creștine), respectiv Evanghelie. Se știe poate mai puțin faptul că, în cazul lecturii apostolului, diaconul sau citețul rostește mai înainte un „prochimen” (pe unul din cele opt glasuri bisericești), fiind urmat în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Dar cum mori, Viață/ Și cum șezi în mormânt/ Și împărăția morții Tu o zdrobești/ Și pe morții cei din iad îi înviezi (exanistas)?” (Starea I, 2). Intensitatea acestei nerăbdări cunoaște un crescendo în care entuziasmul intersectează bucuria. După lectura epistolei pauline în Liturghia Sâmbetei Mari, credincioșii imploră eliberarea pascală: „Scoală-Te Doamne (anasta o Theos), judecă pământul (Facerea 18, 25), căci vei avea moștenire între neamuri”. Perspectiva pascală a reprezentării Patimii nu lipsește nici din registrul iconografic. Culoarea trupului lui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Prioritatea gestului 93 Mitul neutralității 94 Dilema educației seculare 96 Despărțirea apelor: Biserica și Securitatea 99 Tabloul confuziei 99 Toamna smintelilor 100 Prologul căderii 101 Refuzul fatalității 103 Presiunea externă 104 Riscul ipocriziei 105 Păcatul turnătoriei 106 Mărturisirea publică 107 Epistola unui păstor 108 Capitolul II Eseuri critice Predania uitată 113 Momentul oportun 113 Critica din interior 115 Nunc pro tunc 116 Constituția hermeneutică a tradiției 118 Etica revoluționară 118 Tradiția gestantă 119 Tradiția amputată 120 Tradiția ca disertație 122 Utopie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
care se vădiră a nu fi altceva decît oscioarele unor sepii, îmbălsămate în prețioasa substanță. Nu vă miră oare faptul că această substanță neprihănită și parfumată se găsește în miezul unei asemenea putreziciuni? Gîndiți-vă la ceea ce spune Sfîntul Pavel în Epistola sa către Corinteni, în legătură cu necurățenia și curățenia - despre faptul că ne naștem în rușine și creștem în slavă. Amintiți-vă de asemenea ceea ce spunea Paracelsus despre ingredientele din care e făcut moscul cel mai ales. Nu uitați nici faptul atît
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]