2,616 matches
-
semnificațiilor, descurajante pentru orice cercetător. Reluând parcă o exclamație a lui Durkheim („Totemul este mai presus de toate un simbol, o expresie materială a ceva. Dar a ce?”), Sally Falk Moore (1977, p. 151) scrie: O ceremonie este o evidență etnografică, dar a ce? Numărul Înțelesurilor, explicite sau implicite, este imens și el solicită ceea ce Geertz numește „descrierea densă” pentru a putea ajunge la straturile profunde de semnificații. Dar cât de departe trebuie să meargă cercetătorul Într-o investigație etnografică totală
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
evidență etnografică, dar a ce? Numărul Înțelesurilor, explicite sau implicite, este imens și el solicită ceea ce Geertz numește „descrierea densă” pentru a putea ajunge la straturile profunde de semnificații. Dar cât de departe trebuie să meargă cercetătorul Într-o investigație etnografică totală, ca să poată oferi suficiente contexte pentru o interpretare? Altfel spus, un observator, chiar dacă total străin de acea societate, poate diferenția un comportament ritual de alte comportamente, poate sesiza diferența, ruptura dintre acțiunile uzuale și cele ceremoniale. Dar, dacă ritul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ei enunțare, o seamă de Înțelesuri. Chiar dacă acestea nu sunt cele mai profunde, mai subtile sau mai adecvate, ele permit un grad oarecare de interpretare spontană. Ritul este semantic obscur și, de aceea, el solicită acumularea, prin observație și anchetă etnografică, a unui mare număr de date, capabile să devină „contexte” care clarifică ritul, date care Îl integrează Într-un ansamblu de manifestări culturale și Îi conferă un anumit sens. De aceea, cadrele de interpretare a ritualului au variat enorm, oscilând
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
stabilirea unor categorii integratoare, cu o putere de generalizare mai mare, capabile să explice prin aceasta specificul acțiunilor rituale. Antropologii lucrează cu mai multe subclase de ritualuri, considerate autonome În plan conceptual (au definiții clare) și omogene În planul realităților etnografice (includ manifestări care, În ciuda diferențelor de epoci și culturi, sunt evident asemănătoare). Chiar dacă literatura de specialitate cunoaște numeroase dezbateri și polemici legate de acest mod de gândire sau de specificul uneia sau alteia dintre subspeciile de ritual, statutul teoretic al
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
prin excelență, a ajuns să fie gândită drept sistemul cultural care exprimă cel mai bine diferența dintre modern și primitiv, rațional și irațional, spiritual și material, tehnic și atehnic. Dincolo Însă de aceste aspecte legate de epistemologia antropologiei culturale, cercetările etnografice dezvăluie existența unui nucleu de trăsături comune prin care acest sistem Își poate revendica autonomia științifică. Astfel, magia se referă la: ...acțiuni pragmatice Întemeiate pe o știință ocultă. (R. Winthrop, 1991, p. 167) ...un mod de a face față unei
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
colectiv modelat de aceste procese interminabile și vechile concepții medievale populare, acum deformate și demonizate. Cazul de mai sus nu trebuie Însă generalizat sub forma ideii că În societățile simple acuzațiile de vrăjitorie nu pot conduce la fenomene violente: textele etnografice oferă numeroase exemple În care o nenorocire ce afectează comunitatea este atribuită unei persoane bănuite de vrăjitorie, iar această „certitudine” conduce nu numai la forme de pedepsire corporală sau de deposedare materială, ci și la exilări sau la execuții rituale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
procedee trebuie transmis pacientului și comunității. Divinația implică numeroase performanțe rituale prin care cunoștința ocultă a divinatorului este comunicată grupului și, mai mult decât atât, transformată În reprezentări congruente cu imaginea acestuia despre boală, accident, dezastru natural, conflict social. Experiența etnografică arată că pacienții nu acceptă orbește soluțiile comunicate de performerul unui act de divinație. Dimpotrivă, ei le verifică prin solicitarea altor ședințe de divinație și a altor specialiști. Abia după ce obțin mai multe versiuni și le confruntă, prin „Încrucișarea surselor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
altor ședințe de divinație și a altor specialiști. Abia după ce obțin mai multe versiuni și le confruntă, prin „Încrucișarea surselor”, ei decid asupra versiunii convenabile și a soluției care trebuie adoptate. Iată un exemplu elocvent (pentru alte cazuri, vezi atestările etnografice din G. Harvey, 2003; P. Stewart, A. Stratchen, 2004; M. Winkelman, Ph. Peek, 2004) din experiența populațiilor Shona din actuala Africă de Sud: Gwambi, În vârstă de 40 de ani, a Început să aibă dureri abdominale În 1958. Întâi s-
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cu un anumit obiect pe care vindecătorul Îl extrage din corpul bolnavului. În al doilea caz, vindecarea se face printr-o călătorie În altă lume, de unde persoana bolnavă revine cu puteri noi. Vindecătorii prin sugere au făcut obiectul unor cercetări etnografice nu o dată demistificatoare - ele au dezvăluit numeroasele trucuri prin care aceștia produceau obiectul malefic și creau iluzia extragerii lui din corpul bolnav. Esențială Însă În acest ritual nu este acuratețea medicală, ci trăirea magică: Seara Old Man Hay a Început
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
texte din bibliografia antropologică sau parapsihologică și prin exerciții repetate de obținere a ASC, au ajuns să-și controleze stările de transă și să exercite „ședințe” șamanice. Exemplul cel mai cunoscut este acela al antropologului Michael Harner, care, după studii etnografice În Peru, a Înființat „The Foundation for Shamanic Studies” și practică acum șamanismul În mod activ. Un alt caz, intens mediatizat și În egală măsură contestat de antropologi, este cel al lui Carlos Castenada, care pretinde că ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
antropologi, este cel al lui Carlos Castenada, care pretinde că ar fi fost inițiat de un șaman pe care Îl numește Don Juan. Cum Castenada nu a putut produce, În afara cărților sale, care dovedesc o mare forță literară, nicio probă etnografică pentru a-și justifica aserțiunile, ideile sale „nu pot aduce decât o contribuție imaginară” (M. Harris, 1974, p. 253; vezi sinteza bibliografiei pe această temă În J.M. Atkinson, 1992). După P. Johnson (2003, p. 349), neoșamanii se deosebesc de strămoșii
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
modele ale lumii (ceea ce implică glisări Între perechile de concepte: credință - rațiune, cunoaștere empirică - cunoaștere metaforică, psihologic - parapsihologic) constituie astăzi un subiect de reflecție antropologică asupra limitelor modelelor culturale de explicare a lumii și, simultan, asupra limitelor tehnicilor de cercetare etnografică și a modelelor teoretice specifice interpretării antropologice (J. Favret-Saada, 1983; R. Styers, 2004; J. Townsend, 1997; M. Winkelman, 1982 etc.). Caracterul actual Antropologia secolului al XIX-lea a proiectat magia În epocile arhaice și a considerat aparițiile ei contemporane drept
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
anumite forme de putere supranaturală: În această categorie intră sacrificiile de purificare În urma unei poluții de natură magică, de expiere (a unor greșeli) sau de mărturisire a unor păcate. Literatura referitoare la complexul ritual al sacrificiului este enormă: numeroase descrieri etnografice și numeroase reconstituiri cu caracter istoric descriu performarea acestor rituri În mai multe culturi și propun diferite semnificații pentru Înțelegerea lor. În paralel, alte titluri oferă interpretări teoretice și chiar paradigme integratoare, În care originea și evoluția culturii și religiei
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
accesibilă a sacrificiului se poate Întemeia pe trei elemente: actorii (sacrificatorul, divinitatea și comunitatea), obiectul (sacrificatul) și actul sacrificial propriu-zis (medierea). Actorii sacrificiului Cel mai adesea, persoana care performează sacrificiul este un oficiant consacrat În plan social sau religios: cercetările etnografice și istorice nu aduc În discuție cazuri semnificative de „democrație” a sacrificiului (În antiteză cu rugăciunile sau ofrandele care pot fi performate de orice membru al colectivității). Executantul ritualului poate fi un oficiant permanent, consacrat de poziția sa În interiorul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Într-o tranzacție fără finalitate economică, dar cu scop religios). În familia sacrificiilor sângeroase se Încadrează actele ritualice care conduc la imolarea unei ființe vii. În general, este vorba despre animale, dar se cunosc, din atestări istorice și din date etnografice, și numeroase exemple de sacrificii umane. Animalul sacrificat este de obicei unul domestic. Mărimea și importanța sa ilustrează amploarea religioasă a sacrificiului sau despre statutul social al celor care efectuează sau comandă sacrificiul. De asemenea, animalul sacrificat este, de obicei
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
parte, și eșecul său În mediile antropologilor, pe de altă parte: universalitatea modelului, ceea ce pentru unii interpreți reprezintă cea mai importantă calitate a teoriei freudiene, constituie punctul său vulnerabil - În special din perspectiva antropologiei culturale. Cercetările de teren (arheologice și etnografice) nu au putut confirma: a) existența unor hoarde umane primordiale, dominate de un mascul atotputernic; b) generalitatea totemismului și a sistemului de tabuuri; c) generalitatea sacrificiilor de tip totemic (și a corelației dintre acestea și canibalism); d) generalitatea complexelor oedipiene
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
filologice, filosofice, istorice și teologice. Antropologii, mai ales cei formați În tradiția școlii engleze și americane, au fost mai puțin atrași de un model interpretativ care survolează epocile și meridianele și care nu este ancorat În datele oferite de cercetările etnografice. În formularea fericită a lui R. Rosaldo (1987, p. 239), invitat să expună un punct de vedere antropologic asupra acestor modele, „aceste povești ale originilor pot fi un exercițiu util”, fie pentru unele clarificări conceptuale, fie pentru noi investigații de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pomană). O perioadă de timp (Între trei și patruzeci de zile) se tămâiază sau se stropește cu apă mormântul. Un ritual aparte este Înmormântarea cu brad, ce se face pentru tinerii care au murit Înainte de a se căsători: În zona etnografică a Gorjului de Nord, la moartea tinerilor necăsătoriți, băiat sau fată, se face brad, obicei răspândit pe o arie mare a regiunii, până dincolo de munți. ș...ț În zorii celei de-a doua zile după moarte, doi sau mai mulți
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
social, cultural) al participanților, ultima categorie mi se pare redundantă. În consecință, ea nu poate fi justificată teoretic și nici susținută prin evocarea unor manifestări rituale specifice. Antropologii, În antiteză cu specialiștii În istoria religiilor, au „descoperit” târziu pelerinajul: „Cercetarea etnografică tradițională a vizat, ca obiect ideal de studiu, unitățile socioculturale fixe” (A. Morinis, 1992, p. 2). Această abordare nu poate fi aplicată „unor fenomene culturale construite prin mișcarea indivizilor și grupurilor (care se constituie În puncte de plecare nedeterminate). Absența
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
se constituie În puncte de plecare nedeterminate). Absența unor granițe spațiale este dublată de efemeritatea temporală. ș...ț La aceasta se adaugă caracterul tranzitoriu specific comportamentului pelerinilor” (S. Coleman, 2002, p. 358). În ultimele decade ale secolului XX, numeroasele descrieri etnografice au dezvăluit faptul că pelerinajul funcționează ca un sistem compozit, care amestecă credințe religioase, figuri și narative mitologice, unități ritualice (sacrificii, acte magice, componente ale riturilor de trecere, elemente de sărbătoare și chiar carnaval), reminiscențe și constructe de literatură populară
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sociale, crearea unui cadru ritual care oferă șansa unei reevaluări a reprezentărilor culturale specifice mediului originar, o mitologie specifică organizată În jurul unor teme precum moartea și nașterea, proba inițiatică, figurile adjuvante, intervenția divină, iluminarea etc. Pe de altă parte, studiile etnografice au arătat că intervalul pelerinajului nu generează, În mod necesar, o comunitate solidară și egalitaristă. Pelerinajul poate perpetua inegalitățile vechi sau poate crea altele noi. Cei mai cunoscuți promotori ai acestei linii de interpretare, Eade și Sallnow (1991, p. 2
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
R. Abrahams, 1982; C. Bromberger, 1995; J.J. MacAloon, 1984) sau de amplificarea către spectaculos, pentru atragerea turiștilor, a unor sărbători aureolate de „exotism” (vezi G. Green, 2002; R. Grimes, 1976; C. King, 1993). Carnavalultc "Carnavalul" Carnavalul a generat numeroase descrieri etnografice, reconstituiri istorice, narațiuni și evocări literare și, firește, nenumărate ipoteze teoretice. Niciuna dintre ele nu pare a fi În Întregime satisfăcătoare, iar acest lucru se explică, probabil, prin polivalența structurală a carnavalului: el se individualizează prin caracterul eterogen (include rituri
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
punct-limită În structura socială braziliană, atât de preocupată de modurile de a „intra” și de a „ieși”. Lumea carnavalului este o lume a conjucțiilor, permisivității și a glumei: o lume a metaforei (R. Da Matta, 1991, p. 41). Numeroasele descrieri etnografice sau istorice ale diferitelor tipuri de carnaval (J.C. Baroja, 1979; M. Bristol, 1985; A. Cohen, 1993; H. Cox, 1971; M.I.P. De Queiroz, 1992; C. Gaignebet, 1974; A. Guillermopinto, 1990; J. Gillmore, 1998; M.C. Heers, 1983, Riggio, 2004 etc.) ne arată
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și efigii. Dar charivari se distinge de asemenea forme ritualice prin caracterul său popular și autonom și prin faptul că inițiativa este luată, de obicei, fără acordul autorităților și adesea, Împotriva lor. (E.P. Thompson, 1981, p. 277) Pornind de la descrierile etnografice și studiile interpretative, putem identifica În acest ritual complex și sincretic o seamă de note comune, adică de unități rituale constitutive (I. Chiva și F. Zonabend, 1981; E. Muir, 1997; H. Rey-Flaud, 1985; E.P. Thompson, 1981): a) performerii ritului sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ritualul Încetează atunci când cel contestat acceptă să-și asume public vinovăția și să se „răscumpere”, plătind bani, băutură, alimente sau alte forme de compensare oprirea ceremonialui. Pornind de la atestări din secolul XIX, Nicole Belmont (1981, p. 16) citează o descriere etnografică din 1809: Pentru a aduna pe toată lumea, șeful cetei lua un corn de vacă și parcurgea ulițele, sunând din el la toate răscrucile - sunetele ascuțite se auzeau până foarte departe. Ceata se aduna la o răscruce. Toți veneau Înarmați cu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]