3,103 matches
-
proteguit de dascălul său... Știu bine că în semnatara acestor rânduri se vor recunoaște atâția și atâția foști elevi dornici să-i adreseze, cu dragoste, cel mai cald «La mulți ani»! Elena Popoiu, „Academia Bârlădeană”, Nr. 4(25), 2006 *** De la extaz la... disperare Sfârșit de an școlar 1930-1931 la Școala Normală de băieți din Bârlad. Obținusem acel neașteptat și nesperat premiu I pe clasă și pe școală, finalizat cu felicitări și multe strângeri de mână în sala de festivități a școlii
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
cumpăra din lipsă de bani. Eram în plină criză economică. Mai discut cu ai mei, dar nu se întrevede o ieșire din această nenorocită și disperată situație. Deci, adio școală!!! Îmi era rușine de situația în care mă aflam. Euforia, extazul de astă-vară dispăruse. Am rămas cu disperarea cea mare... Caut să-mi fac de lucru. Mă duc la via nobilă a noastră și încep să descurc aracii, să-i stivuiesc și să-i pregătesc pentru iarnă. Apoi, la câteva zile
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
acuplarea lui ritualică cu Contesa. Mișu era puțin trist. Doamna Popa se aplecase să vadă mai bine. Mariana, sfâșiindu-și rochia, încerca disperată să se zbată din brațele lui Mișu ca să se năpustească în îmbrățișarea faunului cu nimfa. În culmea extazului, domnul Popa ridică ușor capul să le facă privitorilor cu ochiul. În oglindă văzu cum pleoapele Contesei abia intrate în iatac se închid cu zgomotul unei lespezi de cavou. * Will Smith asista impasibil la ședința foto. Se hotărâse să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
purice. Mariana scoase un oftat de durere, simți un junghi îngrozitor în abdomen, acolo unde copilul lui Mișu nu va crește niciodată, și se prăbuși epuizată la pământ, dintr-o singură mișcare grațioasă, cu bucile perfecte îndreptate spre publicul în extaz. Mișu simți un fior. Sorinel aștepta, strâmb. Cei doi aproape că se luară de mână în tensiunea înceată cu care Mariana muri... nu muri... slobozi spre public un divin, feminin, ferm, contrapunctic pârț. Cântecul de lebădă fusese fals. Mariana, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
de locomotivă, În timp ce pungile umflate În formă de clopote sunau din ce În ce mai dogit, gata-gata să-și reverse Întregul conținut peste cuibul ascuns În lanul văratic. Mașa se pregătea totuși să primească În cuibul ei zglobiu toate cele trei țevi umflate În extaz și toate cele șase clopote care se agitau În aer; puiul golaș și auriu Își căscă din ce În ce mai nerăbdător ciocul său arămiu spre ele, Își pregăti gușa uriașă ca să Înghită Întreg conținutul revărsat de acea uriașă pasăre-tată; paiele și ierburile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
acest fapt. Dar, la drept vorbind, ne putem divide și fără ajutorul lui. Cât despre celelalte două sexe, ele nu sunt nici de plumb, nici de aramă sau bronz, ci din carne păcătoasă, Mașa, din carne care se Înalță spre extaz și recade În mocirlă, pentru a se Înălța iarăși și iarăși și pentru a se prăbuși mereu. Organul bărbătesc aduce la noi cu un tirbușon destul de sofisticat ca formă, pe când celălalt seamănă cu o pâlnie spiralată. Natura a fost destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pere mălăiețe la pământ. Mașa Își vedea corpul Întins de data asta nu pe un trunchi de copac, ci direct pe podeaua de scânduri proaspăt vopsită, palpitând de dorință, cu sânii mari ca niște talere ale unei balanțe aflate În extaz, având de o parte și de alta câte un sfârc greu, zemos, și cu sexul ca un platou auriu din mijlocul căruia Își Înălța gâtul același pui de cocostârc golaș și lacom de desfătări. Jos, lângă platou, cele trei țevi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
am Închipuit pentru ca dorința să se transforme-n faptă?“ Nu văzuse ea, oare, această entitate, În imaginația sa, acționând În toată forța bărbăției sale? Cine a pus-o să-și imagineze cele trei țevi de plumb ale Extraterestrului aflate În extaz și pe ea Însăși Întinsă În iarbă sau pe trunchiul unei răchite, gata-gata să-i satisfacă toate poftele? „Dacă ți-ai făcut de cap, ia și trage ponoasele“, se apostrofă femeia. „Totuși, ceea ce se Întâmplă cu mine e foarte ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ingres a mamei sale, țiganca din Gibraltar, ca și atingerea marinarului din Cornwall. Ce zbor lung voi avea, murmură Corto, admirându-și hipnotizat noul său trup, ce seamănă cu al zeilor pe care vrăji toarele din Bahia îi adoră, în extazul lor. Ce zbor lung voi avea, și Corto zâmbește, abandonându-se acestei noi stări a existenței sale, iar sunetele care se coboară din cer îl îmbracă în foșnetul lor discret, ca într-un giulgiu de ape.
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
aceste clipe fericite alături de ființa iubită, sub razele calde ale soarelui, în parfumul proaspăt al iubirii...? — Hei! Hei! Ajunge cu poezia, îl întrerupse Gelu. Se vor mai repeta? Ar fi prea frumos, concluziona Matei, pentru a păstra taina momentului de extaz trăit alături de Cecilia. — Hai să mai jucăm un șah, propune Matei. Joci cu mine Cecilia? —Joc. — Voi jucați table, se adresează Matei logodnicilor. După un timp de joc, au intrat iar în apă, Cecilia și Matei încărcați de iubire după
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
stârnind o dorință până atunci necunoscută Ceciliei, aceea de a se dărui omului iubit. Corpurile înlănțuite într-o îmbrățișare caldă, inimile vibrând de iubire, buzele căutându-se reciproc, toate acestea au culminat cu momentul divin al dăruirii totale reciproce, al extazului dragostei curate pe care-l trăiau pentru prima dată în viață. Cecilia nu mai cunoscuse o asemenea stare de fericire plăcută pe care o avea acum în fața omului iubit. Matei, de asemenea, cu tot trecutul lui aventuros, în fața fete de
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
și scotea, fără să-și dea seama, un oftat, după care aplauda din nou. Ceva Însă nu mergea În mariajul lor și faptul acesta Îi apropia și Îi Îndepărta În aceeași măsură... După ce paiațele Își epuizau numărul, revărsându-și În extaz brațele pe pat, Noimann și Mathilda Își schimbau hainele Între ei. Medicul se Îmbrăca În rochie, iar Mathilda În costum, astfel că arcurile de pe pat Începeau să scârțâie din nou. Rochia se Învolbura, În schimb costumul ce se afla deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Noimann repezentat În chip de Bonaparte, Oliver Începu să se plictisească. Balivernele despre izgonirea din Paradis, despre Dumnzeu și despre ispită, pe care le auzea răzbind dinăuntru, nu prezentau pentru el nici un interes. Nici gemetele celor trei trupuri aflate În extaz nu reușiră să-l scoată din ale lui. Oliver medita, ca de obicei, la adevărul ultim și adevărul pur. Din păcate, urletele sale care avertizau lumea asupra Judecății de Apoi nu-și găseau ecou În inimile păcătoșilor. Da, era timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
țigara de foi de fruntea celuilalt Noimann, care, prosternat la picioarele sale, Îi cerea Îndurare. Cravașa se ridica și cobora. „Așa, așa”, murmura celălalt Noimann, care fusese cinic și care acum Își ispășea pedeapsa. „Aici, aici”, gâfâia aceeași voce, mimând extazul. Oare simțise, Într-adevăr, Noimann ceea ce simțea Mathilda când era abandonată În brațele sale? Dar ea cum ar fi putut să perceapă ceea ce simțise el? Stomatologul Paul ar fi dat orice ca, măcar pentru o clipă, Mathilda să poată trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
timpul. Timpul anihilase distanța dintre un eu și celălalt eu. Fusese el și ea. Noimann și Mathilda, fără a fi nici Noimann, nici Mathilda, ci altcineva, sosit dintr-o zodie necunoscută. La ce bună ieșirea În lumină dacă la capătul extazului mușuroiul clădit din sentimente și senzații se surpă sub pământ? Nisipul se scurgea din clepsidră, bărbatul În femeie și femeia În bărbat. Noimann se ridica deasupra celuilalt Noimann. Cinicul și penitentul se târau În genunchi, unul În fața celuilalt. Fusese aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sub pretext că a uitat fierul de călcat În priză, s-a Învoit de la șeful de birou și s-a Întors acasă mai devreme ca de obicei. Năvălind În camera nupțială, Emma l-a surprins pe Otto chiar În momentul extazului. Soția nu s-a putut abține și l-a lovit În cap cu poșeta. De spaimă, Otto a leșinat, iar când și-a revenit În simțiri, era cu totul alt om decât fusese până atunci. I se schimbase nu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Biserica Sfintei Întruniri”. Pe altele: „Templul Mântuirii Creștine”. Sau: „Adunarea Îngerilor”. Sau: „Cinema pentru adulți Capitol”. Sau: „Teatrul burlesc Diamant”. Toate locurile astea aveau aceeași adresă. Aici oamenii au îngenuncheat în rugăciune. Și au îngenuncheat în spermă. Toate țipetele de extaz și groază și mântuire încă prizoniere și înăbușite între pereții ăștia de beton. Ecourile lor răsună încă aici, cu noi. Aici, în paradisul nostru prăfuit. Toate poveștile astea se vor sfârși cu povestea noastră. După miile de realități diferite ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
firavi, se contură iar, ca apoi să se mistuie În Încețoșarea alburie. Liniștea mai dură o clipă, după care, din mulțime, răsunară suspine de slăvire, oamenii se lăsară În genunchi făcând mătănii, ținându‑se cu mâinile de cap, cuprinși de extaz. Până și câțiva din ucenicii lui Petru se Înclinau În fața minunii păgâne la care fuseseră martori. Atunci Petru Închise ochii și glăsui În ebraică (asta fiind vorbirea firească Între sfinți, să nu poată Înțelege mulțimea) următoarea rugă: „Tată Atotstăpânitor, carele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de dulcele nume al Priskăi, iar trupul fu brusc scăldat de desfătare, Încât văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În acel ceas de tihnă, În acea maree de extaz, atunci, la porțile palatului, când vacarmul mulțimii Încetase, iar scârțâitul carului Încremenise, și când În suflet i se crestase dulcele nume al Priskăi, iar În nări avea mireasma trandafirilor, În acel ceas, aflat iarăși În negura grotei, În mormântul veșnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
popotă: „Domnilor, tânărul Esterhazy a dormit buștean astă‑noapte, fără suflare, de parcă‑l așteapta Însurătoarea, nu execuția. Vă dau cuvântul meu de ofițer! Domnilor, să‑i aducem omagiul nostru!“ Atunci se auzi (el auzi) clinchetul cristalin al paharelor. Cin! Cin! Extazul morții, ca și autocontrolul Îl vor ține Încordat toată dimineața, Își va păstra sângele rece prin rugăciune, cu Îndârjire, cu dinții Încleștați, Înfrânându‑și viscerele și sistemul simpatic, În ciuda pornirii lor trădătoare, căci Își călise În timp bravura, instruindu‑se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
timpul, de-a pururi sfânt când iară Biruitoarea Brimo va naște pe Brimos... Și-l veți vedea, slăvitul sub verdea lui tiară De iederă brumată și smilax înflorit; Fântâni adânci de viață în steiuri El va deschide Și veți cunoaște-ntr-însul extazul infinit. Iar cetele, stufoase de tirse și nebride, Vă vor purta pe-ntinse nisipuri și dumbrăvi Veți colinda prundișuri fierbinți, veți trece ape Și munți pentru-a vă pierde în negrăite slăvi... V-o spun: Dăruitorul Beției e aproape! Dar
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
se detașează grozav de izolată pe un neant critic nemaipomenit. Poezia nouă Consider poezia suprarealistă franceză iremediabil ratată prin inadaptarea tipului social, intelectual și retoric la marele romantism. Chestiunea se pune local și temporar. Fiind o atitudine de vis și extaz, poezia trece pe deasupra oricărui accident. Tentativele franceze de-a evoca ceva din domeniul visurilor de noapte nu sunt decât o reluare a procedeelor lui Zola, înfățișînd numai o parte din complexitatea realității sentimentului. Ca și naturaliș-tii, reprezentanții acestei maniere sânt
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
este el însuși poezie? D-l Blaga știe precis unde trebuie căutată poezia. Propriile sale investigații și experiențe fraterne din acești ultimi nouă ani îl obligă să cunoască principiul poeziei ca o spiritualitate a vizualității: "Geometria înaltă și sfîntă". Dar extazul pitagorician trebuie manifestat. Cerul cristalelor transpus. Problema de distribuire a unei lumini calitative - se ridică aproape insolubile. În ce chip vei realiza imanentul, în ce chip vei înlătura "placatul"? Nu e aici o necuvenită preocupare pictoricească, Lirica nu poate fi
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Rimbaud - asemănător și în această privință cu omul de știință - își propune să extrapoleze adevărurile experimentale dobândite. Își propune să prevadă și chiar să revadă procesul istoric. Ce altceva poate fi celebrul sonet al Vocalelor, dacă nu o revizuire - prin extaz - a zilelor enorme ale creațiunii? Este interesant să menționăm o anumită simetrie care apropie faimosul sonet de cea mai grandioasă dintre poemele umane, Apocalipsa sfântului Ioan. Acolo, la fiecare sunet de trâmbiță a îngerului, un sector de soare se acoperă
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
fierar. „E gineri-miu“, mi-a spus el, „noaptea cântă la local, la București, acum face ezecicii...“. După un timp, sunetele s-au stins și în ușa colibei s-a ivit Bach în pijama vărgată, era mai tânăr, părea livid, extazul îi împăienjenise ochii, se clătina beat de muzică, îmi părea rău că tace, aș fi vrut să i aud cuvintele, să aud ce se poate spune în starea aceea; atunci s-a repezit din porumb o fetiță de vreo doi-trei
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]